Paragraf
având în vedere Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene,
Paragraf
având în vedere Regulamentul (CE) nr. 763/2008 al Parlamentului European și al Consiliului din 9 iulie 2008 privind recensământul populației și al locuințelor, în special articolul 5 alineatul (4),
1
Pentru a asigura comparabilitatea datelor provenite din recensămintele populației și ale locuințelor efectuate în statele membre și pentru a permite elaborarea de sinteze fiabile la nivelul Uniunii, tematicile recensămintelor trebuie definite și defalcate în același mod în toate statele membre. Prin urmare, ar trebui să fie adoptate specificațiile tehnice pentru aceste tematici și pentru defalcările lor.
2
Măsurile prevăzute în prezentul regulament sunt conforme cu avizul Comitetului Sistemului Statistic European,
Articolul 1
Paragraf
Specificațiile tehnice pentru tematicile recensământului și defalcările lor care trebuie să fie aplicate datelor care urmează să fie trimise Comisiei pentru anul de referință 2021 sunt enumerate în anexă.
Articolul 2
Paragraf
Prezentul regulament intră în vigoare în a douăzecea zi de la data publicării în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene.
Paragraf
Adoptat la Bruxelles, 22 martie 2017.Pentru ComisiePreședinteleJean-Claude Juncker
Anexa 1
ANEXĂ
Paragraf
Specificații tehnice pentru tematicile de recensământ și pentru defalcările acestora
Paragraf
Specificațiile tehnice sunt prezentate după cum urmează:
Paragraf
Fiecare tematică este identificată printr-un titlu.
Paragraf
Titlul tematicii poate fi urmat de specificații tehnice referitoare la tematica respectivă în general.
Paragraf
Apoi, se specifică defalcarea (defalcările) pentru tematică. Unele tematici au mai multe defalcări, fiecare cu niveluri diferite de detaliu. În acest caz, H desemnează defalcările cu cel mai înalt nivel de detaliu, M desemnează defalcările cu un nivel mediu de detaliu și L desemnează defalcările cu cel mai scăzut nivel de detaliu, iar N identifică defalcarea care se referă la nivelul național.
Paragraf
Se identifică totalurile cărora li se aplică defalcările. Fiecare defalcare poate fi urmată de alte specificații tehnice care se referă în mod specific la defalcarea respectivă.
Paragraf
Tematică: Locul de reședință obișnuită
Paragraf
Aplicând definiția pentru reședință obișnuită care apare la articolul 2 litera (d) din Regulamentul (CE) nr. 763/2008, statele membre tratează cazurile speciale după cum urmează:
Paragraf
În cazul în care o persoană locuiește în mod regulat în mai mult de o reședință în cursul anului, reședința unde aceasta își petrece cea mai mare parte a anului este considerată ca fiind locul său de reședință obișnuită, indiferent dacă se află în altă parte în țară sau în străinătate. Cu toate acestea, o persoană care lucrează în afara locului de reședință în timpul săptămânii și care se întoarce la locuința familială în week-enduri trebuie să considere locuința familială ca fiind locul său de reședință obișnuită, indiferent dacă locul său de muncă se află în altă parte în țară sau în străinătate.
Paragraf
Elevii de școală primară și liceu care locuiesc în afara locuinței lor familiale în cursul anului școlar și, indiferent de frecvența cu care se întorc la locuința familială, trebuie să considere locuința familială ca fiind locul lor de reședință obișnuită, indiferent dacă își continuă studiile în altă parte în țară sau în străinătate.
Paragraf
Studenții din învățământul terțiar care locuiesc în afara locuinței lor familiale în cursul perioadei de studii într-o instituție de învățământ superior sau la universitate, trebuie să considere locuința pe care o ocupă în timpul anului universitar ca fiind locul lor de reședință obișnuită, indiferent dacă este vorba de o instituție (de exemplu, un internat) sau de o reședință privată și indiferent dacă își continuă studiile în altă parte în țară sau în străinătate. În mod excepțional, în cazul în care locul de studii este în țară, locul lor de reședință obișnuită poate fi considerat a fi locuința familială.
Paragraf
O instituție este considerată drept locul de reședință obișnuită al tuturor celor care, la momentul recensământului, au locuit sau este probabil că vor locui 12 luni în acest loc.
Paragraf
Regula generală în legătură cu locul în care o persoană își petrece perioada de odihnă zilnică se aplică pentru persoanele care își îndeplinesc serviciul militar obligatoriu și pentru membrii forțelor armate care locuiesc în cazărmi sau tabere militare.
Paragraf
Locul de recenzare este considerat ca fiind locul de reședință obișnuită pentru persoanele fără adăpost, nomazi, vagabonzi și persoanele pentru care nu există noțiunea de reședință obișnuită.
Paragraf
Un copil care locuiește în mod alternativ în două locuri de reședință (de exemplu, în cazul în care părinții săi sunt divorțați) trebuie să considere locuința unde își petrece cea mai mare a timpului ca fiind locul său de reședință obișnuită. În cazul în care acesta petrece o perioadă de timp egală cu fiecare din părinți, locul de reședință obișnuită este locul în care copilul petrece noaptea recensământului, sau, în mod alternativ, gospodăria în care copilul are domiciliul legal sau înregistrat.
Paragraf
Marinarii din marina comercială și pescarii care își au reședința obișnuită în țară, dar care sunt pe mare la momentul recensământului, (inclusiv cei care nu au ca loc de reședință decât bordul navelor) sunt, de asemenea, incluși.
Paragraf
Persoanele care se află în situație de ședere ilegală sau fără forme legale, precum și solicitanții de azil și persoanele care au solicitat sau cărora li s-a acordat statutul de refugiat sau tipuri similare de protecție internațională sunt, de asemenea, incluse, cu condiția ca acestea să îndeplinească criteriile de reședință obișnuită în această țară. Nu este vorba de a face o distincție între aceste persoane, ci mai degrabă, de a garanta că acestea nu sunt omise din recenzare.
Paragraf
Copiii născuți în cele douăsprezece luni care precedă data de referință a recensământului și ai căror membri de familie au reședința obișnuită pe teritoriul național la data de referință a recensământului trebuie, de asemenea, să fie incluși.
Paragraf
Persoanele a căror ședere în țară (reală și/sau intenționată) este de exact un an sunt incluse.
Paragraf
Membrii forțelor armate și navale, personalul diplomatic și familiile acestora
Paragraf
Membrii forțelor armate și navale străine și personalul diplomatic străin și familiile acestora, care se află în țară, indiferent de durata șederii lor, se exclud din populația rezidentă a unei țări.
Paragraf
În cazul în care durata șederii în afara țării poate fi stabilită pentru membrii forțelor armate și navale naționale și personalul serviciilor diplomatice și familiile acestora, care se află în afara țării, se aplică următoarele reguli:
Paragraf
în cazul în care locuiesc în străinătate de mai puțin de 12 luni și intenționează să se întoarcă la locul de plecare, ei trebuie să fie localizați pe teritoriul țării în conformitate cu normele privind reședința obișnuită. În special, aceste persoane ar putea fi localizate (în ordine descrescătoare a priorității) după cum urmează:
Paragraf
adresa locuinței familiale pe teritoriul țării, dacă există, sau
Paragraf
locul de muncă din țara de care au aparținut înainte de plecare.
Paragraf
În cazul în care locuiesc în străinătate pentru cel puțin 12 luni sau, în cazul în care nu intenționează să se întoarcă la locul de plecare (deși se întorc în țară în cursul unei perioade de 12 luni), acestea sunt localizate într-un loc virtual (extra regiune) din țara de plecare.
Paragraf
Pe baza definiției locului de reședință obișnuită, persoanele care își au reședința în mod obișnuit în locul de recenzare, dar care sunt absente, sau despre care se așteaptă să fie absente, la momentul recensământului pentru mai puțin de un an, sunt considerate ca fiind persoane temporar absente și, prin urmare, sunt incluse în populația totală. Pe de altă parte, persoanele care locuiesc sau despre care se așteaptă să locuiască în afara locului de recenzare timp de un an sau mai mult nu sunt considerate ca fiind temporar absente și, prin urmare, se exclud din populația totală, indiferent de durata vizitelor pe care aceste persoane le pot face familiilor lor la anumite intervale de timp.
Paragraf
Persoanele care fac obiectul recensământului, dar care nu îndeplinesc criteriile pentru reședința obișnuită în locul de recenzare, și anume, care nu locuiesc sau despre care nu se așteaptă să locuiască în locul de recenzare pe o perioadă continuă de cel puțin 12 luni, sunt considerate ca fiind temporar prezente și, prin urmare, nu se numără în cadrul populației rezidente totale.
Paragraf
Defalcările pentru Zona geografică servesc la defalcarea oricărui total sau subtotal referitor la persoane (Locul de reședință obișnuită). Ele pot fi utilizate și pentru a defalca, la nivel regional, orice total căruia nu i se aplică nici tematica Locul de reședință obișnuită, nici tematica Localizarea locului de muncă.
Paragraf
În ceea ce privește defalcările pentru Zona geografică, se utilizează versiunile clasificării unităților teritoriale de statistică (NUTS) și ale clasificării unităților administrative locale (Local Administrative Units – LAU) în vigoare la 1 ianuarie 2021.
Paragraf
În conformitate cu Regulamentul (CE) nr. 1059/2003, toate statisticile statelor membre care sunt transmise Comisiei și care urmează să fie împărțite pe unități teritoriale ar trebui să utilizeze clasificarea NUTS. Prin urmare, în vederea stabilirii unor statistici regionale comparabile, datele privind unitățile teritoriale ar trebui furnizate în conformitate cu clasificarea NUTS. [Regulamentul (CE) nr. 1059/2003 al Parlamentului European și al Consiliului din 26 mai 2003 privind instituirea unui nomenclator comun al unităților teritoriale de statistică (NUTS) (JO L 154, 21.6.2003, p. 1)]
Paragraf
Tematică: Localizarea locului de muncă
Paragraf
Localizarea locului de muncă este zona geografică în care o persoană care este în prezent o persoană ocupată își exercită activitatea profesională.
Paragraf
Locul de muncă al celor care lucrează în principal la domiciliu este același cu locul lor de reședință obișnuită. Termenul muncă se referă la activitatea realizată de o persoană ocupată, conform definiției din cadrul tematicii Statutul activității curente. O persoană care lucrează în principal la domiciliu este o persoană care își petrece timpul de lucru în totalitate sau în cea mai mare parte la domiciliu și care petrece mai puțin timp sau deloc la un loc de muncă altul decât cel de la domiciliu.
Paragraf
În ceea ce privește defalcările pentru Localizarea locului de muncă, se utilizează versiunea clasificării unităților teritoriale de statistică (NUTS) în vigoare la 1 ianuarie 2021.
Paragraf
Informațiile cu privire la persoanele care nu au un loc de muncă fix, dar care se prezintă la o adresă fixă la începutul perioadei lor de activitate (de exemplu, șoferii de autobuz, echipajul de zbor al unei companii aeriene, vânzătorii de la tarabele din piață care nu sunt demontate la sfârșitul zilei de lucru) trebuie să indice această adresă. Această categorie poate include, de asemenea, persoanele care călătoresc pentru a lucra în mod regulat peste graniță într-o țară vecină. Subdiviziunea Fără un loc de muncă fix (în interiorul sau în afara statului membru) cuprinde toate persoanele fără loc de muncă fix, dar se referă, de asemenea, la persoanele cărora nu este posibil să li se atribuie locul de muncă, cum ar fi, de exemplu, marinarii, pescarii și lucrătorii offshore.
Paragraf
Defalcările pentru Localizarea locului de muncă servesc la defalcarea oricărui total sau subtotal care se referă la persoane.
Paragraf
Tematică: Localitatea
Paragraf
Localitatea este definită ca fiind un grup de populație distinct, și anume o zonă definită de un grup de populație care locuiește în clădiri vecine unele față de altele sau alăturate. Astfel de clădiri:
Paragraf
fie pot forma o zonă construită continuă, cu o dispunere a străzilor care poate fi identificată în mod clar; sau
Paragraf
deși nu aparțin unei zone construite de acest tip, pot constitui un ansamblu de clădiri desemnate exclusiv printr-un nume de loc recunoscut la nivel local; sau
Paragraf
deși nu îndeplinesc niciunul dintre cele două criterii de mai sus, pot constitui un ansamblu de clădiri, dintre care niciuna nu se află la o distanță mai mare de 200 de metri de construcția cea mai apropiată.
Paragraf
În aplicarea acestei definiții, anumite categorii de utilizări ale terenurilor nu trebuie considerate ca întrerupând continuitatea unei zone construite. Categoriile în cauză includ: construcții și instalații industriale și comerciale, parcuri publice, terenuri de joacă și grădini, terenuri de fotbal și alte facilități sportive, cursuri de apă traversate de poduri, căi ferate, canale, parcări și alte infrastructuri de transport, precum și curți de biserici și cimitire.
Paragraf
Regiunile LAU 2 având o populație totală de mai puțin de 2000 de persoane pot fi considerate o localitate.
Paragraf
Populația unei localități este definită ca fiind persoanele care își au reședința obișnuită în localitatea respectivă.
Paragraf
O clădire dispersată trebuie alocată categoriei care reprezintă numărul de persoane care își au reședința obișnuită în clădire.
Paragraf
Defalcarea Dimensiunea localității servește la defalcarea oricărui total sau subtotal de unități care pot fi localizate în localități, inclusiv orice total sau subtotal care se referă la persoane.
Paragraf
Tematică: Sex
Paragraf
Defalcarea Sex servește la defalcarea oricărui total sau subtotal care se referă la persoane.
Paragraf
Tematică: Vârstă
Paragraf
Se declară vârsta împlinită, în ani împliniți, la data de referință.
Paragraf
Defalcările pentru Vârstă servesc la defalcarea oricărui total sau subtotal care se referă la persoane.
Paragraf
Tematică: Starea civilă legală
Paragraf
Starea civilă este definită drept situația conjugală (legală) a unui individ în legătură cu legile (sau obiceiurile) privind căsătoria care sunt în vigoare în țară (și anume, situația de jure).
Paragraf
O persoană este clasificată în funcție de starea sa civilă legală cea mai recentă la data de referință.
Paragraf
În statele membre în care legislația prevede că partenerii căsătoriți sau partenerii în parteneriat înregistrat pot fi separați legal, aceste persoane separate legal sunt clasificate la rubrica Căsătorit(ă) sau într-un parteneriat înregistrat (LMS.L. 2. și LMS.H. 2.).
Paragraf
Defalcarea Starea civilă legală servește la defalcarea oricărui total sau subtotal care se referă la persoane.
Paragraf
Tematică: Statutul activității curente
Paragraf
Statutul activității curente este relația actuală a unei persoane cu activitatea economică în cursul unei perioade de referință de o săptămână, care poate fi fie o săptămână calendaristică specificată, recentă, fixă, fie ultima săptămână calendaristică completă, fie ultimele șapte zile anterioare recenzării.
Paragraf
Populația activă cuprinde toate persoanele care îndeplinesc cerințele pentru a fi incluse în categoria persoanelor ocupate sau în cea a șomerilor.
Paragraf
Persoanele ocupate reprezintă toate persoanele care au 15 ani sau mai mult și care, în cursul perioadei de referință de o săptămână:
Paragraf
au efectuat cel puțin o oră de lucru în vederea obținerii unei remunerări sau a unui beneficiu în bani sau în natură sau
Paragraf
erau temporar absente de la un loc de muncă unde lucraseră deja și în raport cu care au menținut o legătură formală sau de la o activitate independentă.
Paragraf
Salariații care lipsesc temporar de la locul lor de muncă sunt considerați ca având un loc de muncă remunerat, cu condiția ca aceștia să aibă o legătură formală cu locul de muncă. Posibile motive pentru astfel de absențe temporare sunt:
Paragraf
boală sau accident; sau
Paragraf
concediu sau vacanță; sau
Paragraf
conflict de muncă sau grevă; sau
Paragraf
concediu de studii sau de formare; sau
Paragraf
concediu de maternitate sau parental; sau
Paragraf
reducerea activității economice; sau
Paragraf
lipsa de organizare sau suspendarea temporară a lucrului din diverse cauze: condiții meteorologice defavorabile, defecțiuni mecanice sau electrice sau lipsa de materii prime sau combustibil; sau
Paragraf
altă absență temporară, cu sau fără concediu.
Paragraf
Legătura formală cu locul de muncă este determinată pe baza unuia sau mai multora dintre criteriile următoare:
Paragraf
plata neîntreruptă a salariului; sau
Paragraf
o asigurare de revenire la locul de muncă la sfârșitul situației de excepție sau un acord cu privire la data revenirii; sau
Paragraf
durata absenței de la locul de muncă care, după cum este cazul, poate fi perioada în care lucrătorii pot primi beneficii compensatorii fără obligația de a accepta un alt loc de muncă.
Paragraf
Lucrătorii pe cont propriu sunt considerați ca fiind persoane ocupate dacă au lucrat ca atare în cursul săptămânii de referință sau dacă sunt temporar absente de la locul de muncă și, în acest timp, firma lor continuă să existe.
Paragraf
Lucrătorii familiali sunt considerați ca fiind persoane ocupate la locul de muncă în aceleași condiții ca și alte persoane ocupate, indiferent de numărul de ore lucrate în cursul perioadei de referință. În mod similar, persoanele care execută sarcini sau funcții legate de un loc de muncă salariat deținut de un membru al familiei sale, care locuiește în aceeași gospodărie sau în alta, trebuie, de asemenea, să fie clasificate în categoria persoanelor ocupate.
Paragraf
Șomerii reprezintă toate persoanele în vârstă de 15 ani sau mai mult care erau:
Paragraf
fără un loc de muncă, și anume, care nu aveau un loc de muncă remunerat și nici nu lucrau pe cont propriu în cursul săptămânii de referință; precum și
Paragraf
în prezent disponibile să muncească, și anume, erau disponibile pentru un loc de muncă remunerat sau pentru a lucra pe cont propriu în cursul săptămânii de referință și în cursul celor două săptămâni ulterioare; precum și
Paragraf
în căutarea unui loc de muncă, și anume, care luaseră măsuri specifice pentru căutarea unui loc de muncă remunerat sau al unuia pe cont propriu în cursul celor patru săptămâni care se încheiau cu săptămâna de referință.
Paragraf
Categoria Alții include persoane inactive din punct de vedere economic care beneficiază de ajutoare publice sau sprijin privat, precum și toate celelalte persoane care nu se încadrează în niciuna dintre categoriile de mai sus.
Paragraf
În atribuirea fiecărei persoane a unui singur tip de statut al activității curente, se acordă prioritate statutului de Persoană ocupată, față de cel de Șomer, și statutului de Șomer, față de cel de Persoană inactivă din punct de vedere economic.
Paragraf
În atribuirea fiecărei persoane inactive în prezent din punct de vedere economic a unui singur tip de statut al activității curente, se acordă prioritate statutului de Persoană care nu a împlinit vârsta minimă necesară, la nivel național, pentru a exercita o activitate economică, față de cel de Pensionar sau rentier, statutului de Pensionar sau rentier față de cel de Elev, student și statutului de Elev, student față de cel de Altul.
Paragraf
Categoria Elev, student (CAS.H.2.3.) cuprinde, prin urmare, studenții din învățământul secundar și terțiar care:
Paragraf
au împlinit vârsta minimă necesară, la nivel național, pentru a exercita o activitate economică sau au depășit această vârstă și
Paragraf
sunt inactive din punct de vedere economic, și
Paragraf
nu beneficiază de o pensie și nici de rentă.
Paragraf
Defalcările pentru Statutul activității curente servesc la defalcarea oricărui total sau subtotal care se referă la persoane.
Paragraf
Tematică: Ocupația
Paragraf
Ocupația se referă la tipul de muncă efectuată la locul de muncă. Tipul de muncă este definit de principalele sarcini și îndatoriri la locul de muncă.
Paragraf
Clasificarea unei persoane în cadrul defalcărilor tematicilor Ocupația, Activitatea economiei naționale și Statutul profesional trebuie să se realizeze în funcție de același loc de muncă. Persoanelor care au mai mult de un loc de muncă li se atribuie ocupația avută la locul lor de muncă principal, care trebuie identificat în funcție de:
Paragraf
timpul petrecut la locul de muncă sau, dacă nu sunt disponibile date în acest sens,
Paragraf
venitul primit.
Paragraf
Persoanele cu vârsta de 15 ani sau mai mult care erau ocupate [adică aveau Statutul activității curente – CAS de Persoană ocupată (CAS.L. și CAS.H. 1.1)] în cursul săptămânii de referință sunt clasificate într-o singură categorie de la OCC.1. la OCC.11.
Paragraf
Persoanele cu vârsta sub 15 ani, precum și persoanele cu vârsta de 15 ani și peste 15 ani care erau:
Paragraf
șomere în cursul săptămânii de referință [Statutul activității curente – Șomer (CAS.L. 1.2)] sau care erau
Paragraf
persoane inactive din punct de vedere economic [Statutul activității curente – Persoană inactivă din punct de vedere economic (CAS.L. și CAS.H.2)] sunt clasificate în categoria Nu se aplică (OCC.12.).
Paragraf
În cazul în care denumirea categoriilor din clasificarea ISCO în vigoare la 1 ianuarie 2021 diferă de cea utilizată în categoriile OCC.2. – OCC.11., se utilizează denumirea clasificării ISCO în vigoare la 1 ianuarie 2021.
Paragraf
Nu se aplică Defalcarea Ocupația servește la defalcarea oricărui total sau subtotal care se referă la persoane.
Paragraf
Tematică: Activitatea economiei naționale
Paragraf
Activitatea economiei naționale (ramura de activitate economică) se referă la tipul de producție sau activitate al firmei sau al unității similare în care se află locul de muncă al unei persoane ocupate. Pentru persoanele care sunt recrutate sau angajate de o întreprindere dar care își au locul de muncă într-o altă întreprindere (lucrători interimari, lucrători detașați), se declară activitatea economiei naționale (ramura de activitate economică) a firmei sau unității similare unde se află efectiv locul de muncă.
Paragraf
Clasificarea unei persoane în cadrul defalcărilor tematicilor Ocupația, Activitatea economiei naționale și Statutul profesional se realizează pentru același loc de muncă. Persoanelor care au mai mult de un loc de muncă li se atribuie o activitate a economiei naționale (ramură de activitate economică) în funcție de locul lor de muncă principal, care trebuie identificat în funcție de:
Paragraf
timpul petrecut la locul de muncă sau, dacă nu sunt disponibile date în acest sens,
Paragraf
venitul primit.
Paragraf
Persoanele cu vârsta de 15 ani sau mai mult care erau angajate [adică aveau Statutul activității curente – CAS de persoană ocupată (CAS.L. și CAS.H. 1.1)] în cursul săptămânii de referință sunt clasificate într-o singură categorie de la IND.1. la IND.11.
Paragraf
Persoanele cu vârsta sub 15 ani, precum și persoanele cu vârsta de 15 ani și peste 15 ani care erau:
Paragraf
șomere în cursul săptămânii de referință [Statutul activității curente – Șomer (CAS.L. și CAS.H.1.2)] sau care erau
Paragraf
persoane inactive din punct de vedere economic [Statutul activității curente – Persoană inactivă din punct de vedere economic (CAS.L. și CAS.H.2.)] sunt clasificate în categoria Nu se aplică (IND.12.).
Paragraf
În cazul în care denumirea categoriilor din clasificarea NACE în vigoare la 1 ianuarie 2021 diferă de cea utilizată în categoriile IND.1. – IND.10., se utilizează denumirea clasificării NACE în vigoare la 1 ianuarie 2021.
Paragraf
Defalcarea Activitatea economiei naționale (ramura de activitate economică) servește la defalcarea oricărui total sau subtotal care se referă la persoane.
Paragraf
Tematică: Statutul profesional
Paragraf
Un salariat este o persoană care ocupă un loc de muncă remunerat, și anume un loc de muncă pentru care contractul de angajare explicit sau implicit asigură titularului său o remunerație de bază, care este independentă de venitul unității pentru care acesta (aceasta) lucrează (această unitate poate fi o societate, o instituție non-profit, o instituție aparținând administrației publice sau o gospodărie). Persoanele care ocupă un loc de muncă remunerat primesc în mod normal remunerația sub formă de indemnizații și salarii, însă pot fi plătite și prin comisioane din vânzări, plată la normă, prime sau plată în natură, cum ar fi alimente, cazare sau formare. Instrumentele, mijloacele de producție, sistemele informaționale și/sau sediile utilizate de salariat pot aparține în totalitate sau parțial altora și salariatul poate lucra sub supravegherea directă a proprietarului (proprietarilor) sau a persoanelor angajate de acesta (aceștia) sau în conformitate cu orientările stricte stabilite de acesta (aceștia).
Paragraf
Un patron este o persoană care, lucrând pe cont propriu sau cu un număr mic de parteneri, ocupă un loc de muncă prin care exercită o activitate pe cont propriu și, în această calitate, a angajat de o manieră continuă (care include săptămâna de referință), una sau mai multe persoane care să lucreze pentru el/ea ca salariați. Patronul adoptă deciziile operaționale care afectează întreprinderea sau deleagă adoptarea deciziilor respective, păstrând însă responsabilitatea pentru bunăstarea întreprinderii.
Paragraf
Dacă o persoană este în același timp patron și salariat, el/ea va fi încadrat(ă) într-o singură categorie, în funcție de:
Paragraf
timpul petrecut la locul de muncă sau, dacă nu sunt disponibile date în acest sens,
Paragraf
venitul primit.
Paragraf
Un lucrător pe cont propriu este o persoană care, lucrând pe cont propriu sau cu unul sau câțiva parteneri, ocupă un loc de muncă prin care exercită o activitate independentă și care nu a angajat de o manieră continuă (care include săptămâna de referință), niciun salariat.
Paragraf
Categoria Alte persoane ocupate include persoanele care sunt lucrători familiali neremunerați și membri ai unor cooperative de producție.
Paragraf
Un lucrător familial neremunerat este o persoană care
Paragraf
ocupă un loc de muncă prin care exercită o activitate independentă într-o întreprindere orientată către piață, gestionată de o persoană înrudită care locuiește în aceeași gospodărie și
Paragraf
nu poate fi considerată drept partener (și anume, un patron sau un lucrător pe cont propriu), deoarece gradul său de angajament în funcționarea întreprinderii, raportat la timpul de lucru sau alți factori care trebuie determinați în funcție de circumstanțele naționale, nu este la un nivel comparabil cu cel al persoanei care conduce întreprinderea.
Paragraf
Un membru al unei cooperative de producție este o persoană care ocupă un loc de muncă prin care exercită o activitate independentă într-o unitate organizată sub formă de cooperativă, în care fiecare membru participă pe picior de egalitate cu alți membri la luarea de decizii privind organizarea producției, vânzările și/sau alte activități, investițiile și repartizarea beneficiilor între membri.
Paragraf
Clasificarea unei persoane în cadrul defalcărilor tematicilor Ocupația, Activitatea economiei naționale și Statutul profesional trebuie să se refere la același loc de muncă. Persoanelor care au mai mult de un loc de muncă li se atribuie ocupația avută la locul lor de muncă principal, care trebuie identificat în funcție de:
Paragraf
timpul petrecut la locul de muncă sau, dacă nu sunt disponibile date în acest sens,
Paragraf
venitul primit.
Paragraf
Persoanele cu vârsta de 15 ani sau mai mult care erau ocupate [adică aveau Statutul activității curente – CAS Persoană ocupată (CAS.L. și CAS.H.1.1)] în cursul săptămânii de referință sunt clasificate într-o singură categorie de la SIE.1. la SIE.5., în funcție de statutul profesional al acestora.
Paragraf
Persoanele cu vârsta sub 15 ani, precum și persoanele cu vârsta de 15 ani și peste 15 ani care erau:
Paragraf
șomere în cursul săptămânii de referință [Statutul activității curente – Șomer (CAS.L.1.2. și CAS.H. 1.2)] sau care erau
Paragraf
persoane inactive din punct de vedere economic [Statutul activității curente – Persoană inactivă din punct de vedere economic (CAS.L.2. și CAS.H.2.)] sunt clasificate în categoria Nu se aplică (SIE.6.).
Paragraf
Defalcarea Statutul profesional servește la defalcarea oricărui total sau subtotal care se referă la persoane.
Paragraf
Tematică: Nivelul de educație absolvit
Paragraf
Nivelul de educație absolvit se referă la cel mai înalt nivel încheiat cu succes în sistemul educațional al țării în care a avut lor procesul educativ. Orice formă de educație relevantă pentru atingerea unui nivel se ia în considerare, chiar dacă procesul educațional a avut loc în afara școlilor și a universităților.
Paragraf
Persoanele în vârstă de 15 ani sau mai mult sunt clasificate doar în una dintre categoriile între EDU.1. – EDU.10., în funcție de nivelul lor de studii realizat (cel mai înalt nivel atins). Persoanele cu vârsta sub 15 ani sunt clasificate la rubrica Nu se aplică (EDU.11.).
Paragraf
EDU.1. se referă la persoanele care nu au absolvit cu succes nivelul ISCED 1. Aceasta include persoane care: nu au frecventat niciodată un program educațional; au urmat unele programe de educație destinate copiilor preșcolari (definit ca ISCED nivelul 0 din clasificarea programelor educaționale); sau au urmat o parte din învățământul primar, dar nu au încheiat cu succes nivelul ISCED 1.
Paragraf
În cazul în care denumirea categoriilor din clasificarea ISCED în vigoare la 1 ianuarie 2021 diferă de cea utilizată în categoriile EDU.2. – EDU.9., se utilizează denumirea clasificării ISCED în vigoare la 1 ianuarie 2021.
Paragraf
Defalcarea Nivelul de educație absolvit (cel mai înalt nivel încheiat) servește la defalcarea oricărui total sau subtotal care se referă la persoane.
Paragraf
Tematică: Țara/locul nașterii
Paragraf
Informațiile privind Locul nașterii se colectează în funcție de locul de reședință obișnuită al mamei în momentul nașterii sau, dacă nu sunt disponibile informații în acest sens, în funcție de locul în care a survenit nașterea.
Paragraf
Informațiile privind țara nașterii se colectează în funcție de frontierele internaționale existente la 1 ianuarie 2021.
Paragraf
Stat membru al UE înseamnă o țară care este membră a Uniunii Europene la 1 ianuarie 2021.
Paragraf
Defalcarea pentru Țara/locul nașterii servește la defalcarea oricărui total sau subtotal care se referă la persoane.
Paragraf
Lista țărilor care figurează în defalcarea Țara/locul nașterii se aplică doar în scopuri statistice.
Paragraf
Tematică: Țara de cetățenie
Paragraf
Cetățenia este definită ca fiind legătura juridică specială între o persoană și statul său, dobândită prin naștere sau prin naturalizare, indiferent dacă acest fapt s-a realizat prin declarație, opțiune, căsătorie ori alte mijloace, în conformitate cu dispozițiile legislației naționale.
Paragraf
Unei persoane cu două sau mai multe cetățenii i se va atribui o singură țară de cetățenie, care urmează a fi determinată în următoarea ordine de prioritate:
Paragraf
țara de raportare; sau
Paragraf
dacă persoana nu are cetățenia țării de raportare: alt stat membru al UE; sau
Paragraf
dacă persoana nu are cetățenia unui alt stat membru al UE: altă țară din afara Uniunii Europene.
Paragraf
În cazul în care o persoană are cetățenia a două țări din cadrul Uniunii Europene, însă niciuna dintre acestea nu este țara de raportare, statele membre determină țara cetățeniei care i se va atribui persoanei respective.
Paragraf
Stat membru al UE înseamnă o țară care este membră a Uniunii Europene la 1 ianuarie 2021.
Paragraf
Pentru țări de raportare care sunt state membre ale UE, subcategoria din cadrul categoriei Altă cetățenie decât cea a țării de raportare, dar din alt stat membru al UE (COC.H.2.1.) care corespunde statului lor membru nu se aplică. Pentru țările de raportare care nu sunt state membre ale UE, categoria Altă cetățenie decât cea a țării de raportare, dar din alt stat membru al UE (COC.L.2.1. COC.M.2.1. COC.H.2.1.) devine Cetățenia unui stat membru al UE.
Paragraf
Persoanele care nu sunt nici cetățeni ai unei țări, nici apatrizi și care exercită anumite drepturi și obligații asociate cu cetățenia, însă nu pe toate, se clasifică în categoria Non cetățeni recunoscuți (COC.H. 2.2.1.20.).
Paragraf
Defalcările pentru Țara de cetățenie servesc la defalcarea oricărui total sau subtotal care se raportează la persoane.
Paragraf
Lista țărilor care figurează în defalcarea Țara de cetățenie se aplică doar în scopuri statistice.
Paragraf
Tematică: Existența vreodată a unei reședințe în străinătate și anul sosirii în țară (începând cu 1980)
Paragraf
Anul sosirii este anul calendaristic în cursul căruia persoana în cauză și-a stabilit cel mai recent reședința obișnuită în țară. Trebuie declarat anul celei mai recente sosiri în țară și nu anul primei sosiri (de exemplu, tematica Anul sosirii în țară nu furnizează informații privind șederile întrerupte).
Paragraf
Defalcarea Anul sosirii în țară începând cu 2010 privește migrația internațională mai recentă începând cu anul 2010.
Paragraf
Defalcarea Anul sosirii în țară începând cu 2010 servește la defalcarea oricărui total sau subtotal care se raportează la persoane.
Paragraf
Defalcările Anul sosirii în țară începând cu 1980 privesc migrația internațională începând cu anul 1980.
Paragraf
Datele pentru anul 2021 se referă la intervalul de timp între 1 ianuarie 2021 și data de referință.
Paragraf
Defalcările Anul sosirii în țară începând cu 1980 servesc la defalcarea oricărui total sau subtotal care se raportează la persoane.
Paragraf
Tematică: Locul anterior al reședinței obișnuite și data sosirii la locul actual; sau Locul de reședință obișnuită cu un an înainte de recensământ
Paragraf
Se declară legătura dintre locul actual de reședință obișnuită și locul de reședință obișnuită cu un an înainte de recensământ.
Paragraf
În defalcarea Locul de reședință obișnuită cu un an înainte de recensământ, orice schimbare de reședință se referă la intervalul de timp scurs între un an înainte de data de referință și data de referință. O mutare în aceeași zonă LAU 2 este, de asemenea, considerată ca o mutare în aceeași zonă NUTS 3;
Paragraf
Copiii mai mici de un an sunt clasificați la rubrica Nu se aplică (ROY.4.).
Paragraf
Țările care colectează informații privind tematica Locul anterior al reședinței obișnuite și data sosirii la locul actual clasifică toate persoanele care și-au schimbat reședința obișnuită mai mult decât o dată în cursul anului precedent datei de referință în funcție de locul lor anterior de reședință obișnuită, adică locul de reședință obișnuită din care s-au mutat în locul actual de reședință obișnuită.
Paragraf
Defalcarea Locul de reședință obișnuită cu un an înainte de recensământ servește la defalcarea oricărui total sau subtotal care se raportează la persoane.
Paragraf
Tematică: Situația familială
Paragraf
Nucleul familial se definește într-un sens restrâns ca două sau mai multe persoane care aparțin aceleiași gospodării și ale căror legături de rudenie sunt cele de soț și soție, de parteneri într-un parteneriat înregistrat, de parteneri într-o uniune consensuală, sau de părinte și copil. Familia se compune astfel dintr-un cuplu fără copii, sau un cuplu cu unul sau mai mulți copii, sau dintr-un părinte singur cu unul sau mai mulți copii. Acest concept de familie limitează relațiile între copii și adulți la relații directe (de gradul I), adică între părinți și copii.
Paragraf
Prin copii (fiu/fiică) se înțeleg fiicele sau fiii biologici, vitregi sau adoptați (indiferent de vârsta sau de starea lor civilă) care au reședința obișnuită în gospodăria unuia dintre părinți cel puțin și care nu au un partener sau propriii copii în aceeași gospodărie. Copiii aflați în plasament familial nu sunt incluși. Un fiu sau o fiică care locuiește cu un soț, cu un partener în parteneriat înregistrat, cu un partener în uniune consensuală sau cu unul sau mai mulți din proprii săi copii nu este luat în considerare ca fiind un copil. Un copil care locuiește în mod alternativ în două gospodării (de exemplu, în cazul în care părinții săi sunt divorțați) trebuie să considere locuința unde își petrece cea mai mare a timpului ca fiind gospodăria sa. În cazul în care acesta petrece o perioadă de timp egală cu fiecare din părinți, gospodăria este aceea în care copilul petrece noaptea recensământului, sau, în mod alternativ, gospodăria în care copilul are reședința legală sau înregistrată.
Paragraf
Termenul de parteneri trebuie să includă cuplurile căsătorite, cuplurile într-un parteneriat înregistrat și cuplurile într-o uniune consensuală. Definiția parteneriatului înregistrat este cea care figurează în specificațiile tehnice pentru tematica starea civilă legală.
Paragraf
Două persoane sunt considerate parteneri într-o uniune consensuală atunci când
Paragraf
fac parte din aceeași gospodărie și
Paragraf
întrețin o relație de tip cuplu marital una cu cealaltă și
Paragraf
nu sunt căsătorite și nici partenere într-un parteneriat înregistrat una cu cealaltă.
Paragraf
Gospodăriile cu salt peste generații (gospodării alcătuite din unul sau mai mulți bunici și unul sau mai mulți nepoți, dar nu și părinți ai respectivilor nepoți) nu sunt incluse în definiția unei familii.
Paragraf
Defalcările pentru Situația familială servesc la defalcarea oricărui total sau subtotal care se raportează la persoane.
Paragraf
Tematică: Tipul de nucleu familial
Paragraf
Specificațiile pentru conceptele de familie și definițiile termenilor nucleu familial, copil, cuplu și uniune consensuală prevăzute pentru tematica Situația familială se aplică, de asemenea, pentru tematica Tipul de nucleu familial.
Paragraf
Defalcările pentru Tipul de nucleu familial servesc la defalcarea totalului de Nuclee familiale și a oricăror subtotaluri.
Paragraf
Tematică: Mărimea nucleului familial
Paragraf
Definiția termenului nucleu familial prevăzut pentru tematica Situația familială se aplică, de asemenea, tematicii Mărimea nucleului familial.
Paragraf
Defalcările pentru Mărimea nucleului familial servesc la defalcarea totalului de Nuclee familiale și a oricăror subtotaluri.
Paragraf
Tematică: Statutul gospodăriei
Paragraf
Statele membre aplică conceptul de menaj pentru a identifica gospodăriile private sau, dacă nu este posibil, conceptul de gospodărie-locuință.
Paragraf
Conceptul de menaj
Paragraf
Conform conceptului de menaj, o gospodărie privată este fie:
Paragraf
o gospodărie de o persoană, ceea ce înseamnă o persoană care locuiește singură într-o unitate de locuit separată sau care ocupă, în calitate de chiriaș, una sau mai multe camere separate dintr-o unitate de locuit, dar care nu formează împreună cu alți ocupanți ai unității de locuit o gospodărie multiplă, astfel cum este definită mai jos; sau
Paragraf
o gospodărie multiplă, adică un grup de două sau mai multe persoane care se asociază pentru a ocupa o unitate de locuit, în totalitate sau parțial, și pentru a achiziționa în comun alimente și eventual alte produse de primă necesitate. Membrii grupului își pot pune veniturile în comun, într-o măsură mai mare sau mai mică.
Paragraf
Conceptul de gospodărie-locuință
Paragraf
În acest caz, toate persoanele care locuiesc într-o unitate de locuit sunt considerate membri ai aceleiași gospodării, astfel încât există o gospodărie per unitate de locuit ocupată. Atunci când se utilizează acest concept, numărul de unități de locuit ocupate și numărul de gospodării care le ocupă sunt astfel egale, iar localizările unităților de locuit și ale gospodăriilor sunt identice.
Paragraf
Categoria Persoane care locuiesc într-o gospodărie privată cuprinde Persoane membre ale unui nucleu familial (HST.M. și HST.H.1.1.) și Persoane care nu sunt membri ai unui nucleu familial (HST.M. și HST.H. 1.2.). Categoria Persoane membre ale unui nucleu familial cuprinde toate persoanele care aparțin unei gospodării private care conține un nucleu familial din care acestea fac parte. Categoria Persoane care nu sunt membri ai unui nucleu familial cuprinde toate persoanele care aparțin fie unei gospodării non-familiale, fie unei gospodării familiale, fără a fi membrii unui nucleu familial în cadrul acelei gospodării.
Paragraf
O gospodărie non-familială poate fi o gospodărie cu o singură persoană [o persoană care Locuiește singură (HST.H.1.2.1.)] sau o gospodărie multiplă fără niciun nucleu familial. Categoria persoane care nu locuiesc singure (HST.H.1.2.2.) cuprinde persoane care locuiesc fie într-o gospodărie multiplă fără niciun nucleu familial sau care locuiesc într-o gospodărie familială fără a fi membre ale vreunui nucleu familial în gospodăria respectivă.
Paragraf
O gospodărie instituțională este compusă din persoane ale căror nevoi de adăpost și de subzistență sunt oferite de o instituție. Prin instituție se înțelege o persoană juridică care are ca scop procurarea unei locuințe pe termen lung și furnizarea de servicii pentru un grup de persoane. Instituțiile au, în general, dotări utilizate în comun de către ocupanți (săli de baie, saloane, săli de masă, dormitoare și așa mai departe).
Paragraf
Persoane fără adăpost (HST.M. 2.2. și HST.H.2.2.) sunt persoanele care trăiesc pe străzi și nu dispun de un adăpost care ar intra în categoria spațiilor de locuit (lipsă primară de adăpost) sau persoanele care se mută frecvent de la un spațiu de cazare temporară la altul (lipsă secundară de adăpost).
Paragraf
Defalcările pentru Statutul gospodăriei servesc la defalcarea oricărui total sau subtotal care se raportează la persoane.
Paragraf
Tematică: Tipul gospodăriei private
Paragraf
Specificațiile referitoare la conceptele de gospodărie prevăzute pentru tematica Statutul gospodăriei se aplică, de asemenea, tematicii Tipul gospodăriei private.
Paragraf
Categoria Gospodării constituite dintr-un cuplu include gospodării constituite dintr-un cuplu căsătorit, gospodării constituite dintr-un parteneriat înregistrat și gospodării constituite dintr-un cuplu într-o uniune consensuală.
Paragraf
Defalcările pentru Tipul gospodăriei private servesc la defalcarea totalului de gospodării private și a oricăror subtotaluri.
Paragraf
Tematică: Mărimea gospodăriei private
Paragraf
Specificațiile referitoare la conceptele de gospodărie prevăzute pentru tematica Statutul gospodăriei se aplică, de asemenea, tematicii Mărimea gospodăriei private.
Paragraf
Defalcările pentru Mărimea gospodăriei private servesc la defalcarea totalului de gospodării private și a oricăror subtotaluri.
Paragraf
Tematică: Aranjamente locative
Paragraf
Tematica Aranjamente locative acoperă ansamblul populației și se referă la tipul de locuințe în care o persoană locuiește în mod obișnuit la momentul recensământului. Această tematică se referă la toate persoanele care au reședința obișnuită în diferitele tipuri de spații de locuit, sau care nu au o reședință obișnuită și locuiesc temporar într-un anumit tip de spațiu de locuit, sau care sunt persoane fără adăpost, trăiesc pe stradă sau în adăposturi de urgență la momentul recensământului.
Paragraf
Ocupanții sunt persoane care își au reședința obișnuită în locurile enumerate în categoria respectivă.
Paragraf
Locuințele convenționale sunt spații separate și independente din punct de vedere structural aflate în locuri fixe, cu destinație de locuit fiind, la data de referință,
Paragraf
utilizate ca reședință; sau
Paragraf
neocupate; sau
Paragraf
rezervate unei utilizări sezoniere sau secundare.
Paragraf
Separate înseamnă înconjurate de pereți și acoperite cu un acoperiș sau plafon astfel încât o persoană sau un grup de persoane se pot izola. Independente înseamnă că dispun de acces direct din stradă sau o scară, un culoar, o galerie sau un teren.
Paragraf
Alte unități de locuit sunt colibe, cabane, barăci, căsuțe, rulote, ambarcațiuni de locuit, hambare, șoproane, mori, peșteri sau orice alt adăpost utilizat ca locuință umană la momentul recensământului, indiferent dacă au fost concepute sau nu pentru locuire umană.
Paragraf
Spații de locuit colective sunt spațiile destinate a fi locuite de grupuri mari de persoane sau de mai multe gospodării și care sunt utilizate ca reședință obișnuită de cel puțin o persoană la momentul recensământului.
Paragraf
Locuințe convenționale ocupate, alte unități de locuit și spațiile de locuit colective constituie spații de locuit. Orice spațiu de locuit trebuie să fie reședința obișnuită a unei persoane cel puțin.
Paragraf
Locuințele convenționale ocupate și alte unități de locuit reprezintă împreună unități de locuit.
Paragraf
Persoanele fără adăpost (persoanele care nu sunt rezidenți obișnuiți ai niciunei categorii de spații de locuit) sunt persoanele care trăiesc pe străzi și nu dispun de un adăpost care ar intra în categoria spațiilor de locuit (lipsă primară de adăpost) sau persoanele care se mută frecvent de la un spațiu de cazare temporară la altul (lipsă secundară de adăpost).
Paragraf
Defalcările pentru Aranjamente locative servesc la defalcarea oricărui total sau subtotal care se raportează la persoane.
Paragraf
Tematică: Statutul de ocupare a locuințelor
Paragraf
Tematica Statutul de ocupare a locuințelor se referă la aranjamentele prin care o gospodărie privată ocupă în întregime sau parțial o unitate de locuit.
Paragraf
Gospodăriile care sunt în curs de rambursare a unei ipoteci pe care au contractat-o pentru a achiziționa unitatea de locuit în care locuiesc sau care își achiziționează unitatea de locuit sub alte forme de aranjamente financiare cu plata eșalonată se clasifică sub categoria gospodării în care cel puțin un membru este proprietarul întregii unității de locuit sau a unei părți din aceasta (TSH.1.).
Paragraf
Gospodăriile în care cel puțin un membru este proprietarul unității de locuit și cel puțin un membru este chiriașul întregii unități de locuit sau a unei părți din aceasta se clasifică în categoria Gospodării în care cel puțin un membru este proprietarul întregii unității de locuit sau a unei părți din aceasta (TSH.1.).
Paragraf
Defalcările pentru Statutul de ocupare a locuințelor servesc la defalcarea totalului de gospodării private și a oricăror subtotaluri.
Paragraf
Tematică: Tipul spațiului de locuit
Paragraf
Un spațiu de locuit este o locuință care servește drept reședință obișnuită pentru una sau mai multe persoane. Termenii locuințe convenționale, alte unități de locuit și spații de locuit colective sunt definiți la fel ca pentru tematica Aranjamente locative.
Paragraf
Defalcările pentru Tipul spațiului de locuit servesc la defalcarea totalului de spații de locuit și a oricăror subtotaluri.
Paragraf
Tematică: Regimul de ocupare a locuințelor convenționale
Paragraf
Locuințele convenționale ocupate sunt locuințe convenționale care servesc drept reședință obișnuită pentru una sau mai multe persoane la momentul recensământului. Locuințele convenționale neocupate sunt locuințe convenționale care nu servesc drept reședință obișnuită pentru nicio persoană la momentul recensământului.
Paragraf
Locuințe rezervate unei utilizări sezoniere sau secundare, locuințe neocupate, precum și locuințele convenționale cu persoane prezente care nu sunt incluse în recensământ se clasifică în categoria Locuințe convenționale neocupate (OCS.2.).
Paragraf
Defalcările pentru Regimul de ocupare a locuințelor convenționale servesc la defalcarea totalului de locuințe convenționale și a oricăror subtotaluri.
Paragraf
Tematică: Regimul de proprietate (regimul de proprietate sau folosință prin care locuința este ocupată)
Paragraf
Tematica Regimul de proprietate se referă la proprietatea locuinței și nu a terenului pe care locuința este construită. Obiectivul este de a prezenta regimul de proprietate sau folosință prin care locuința este ocupată.
Paragraf
Locuințele ocupate de proprietar sunt acelea în care cel puțin un ocupant al locuinței este proprietarul întregii locuințe sau a unei părți din aceasta.
Paragraf
Locuințe închiriate sunt acelea în care cel puțin un ocupant plătește o chirie pentru ocuparea locuinței și în care niciun ocupant nu este proprietarul întregii locuințe sau a unei părți din aceasta.
Paragraf
Locuințele convenționale neocupate se clasifică la rubrica Nu se aplică (OWS.5.).
Paragraf
Defalcările pentru Regimul de proprietate servesc la defalcarea totalului de Locuințe convenționale și a oricăror subtotaluri.
Paragraf
Tematică: Numărul de ocupanți
Paragraf
Numărul de ocupanți ai unei unități de locuit corespunde numărului de persoane pentru care unitatea de locuit reprezintă reședința obișnuită.
Paragraf
Defalcările pentru Numărul de ocupanți servesc la defalcarea totalului de Locuințe convenționale ocupate și a oricăror subtotaluri.
Paragraf
Tematică: Suprafața locuibilă și/sau Numărul de camere pe unitate de locuit
Paragraf
Suprafața locuibilă se definește ca:
Paragraf
suprafața măsurată în interiorul pereților exteriori, excluzând pivnițele și mansardele nelocuibile iar, în clădirile cu mai multe locuințe, toate spațiile comune; sau
Paragraf
suprafața totală a camerelor care intră sub incidența definiției de cameră.
Paragraf
Prin cameră se înțelege un spațiu limitat într-o unitate de locuit de pereți care se întind de la podea la plafon sau acoperiș, având o dimensiune suficientă pentru a conține un pat de adulți (cel puțin 4 metri pătrați) și având o înălțime de cel puțin de 2 metri sub plafon peste cea mai mare parte a suprafeței acestuia.
Paragraf
Statele membre raportează datele privind Suprafața locuibilă sau, dacă acest lucru nu este posibil, privind Numărul de camere.
Paragraf
Defalcările pentru Suprafața locuibilă servesc la defalcarea totalului de Locuințe convenționale și a oricăror subtotaluri.
Paragraf
Defalcările pentru Număr de camere servesc la defalcarea totalului de Locuințe convenționale și a oricăror subtotaluri.
Paragraf
Tematică: Standardul densității
Paragraf
Tematica Standardul densității împarte suprafața utilă în metri pătrați sau numărul de camere la numărul de ocupanți, astfel cum se menționează la tematica Numărul de ocupanți. Statele membre raportează datele privind Standardul densității măsurate prin intermediul Suprafeței locuibile sau, dacă acest lucru nu este posibil, prin intermediul Numărului de camere.
Paragraf
Defalcarea Standardul densității (suprafață) servește la defalcarea totalului de Locuințe convenționale ocupate și a oricăror subtotaluri.
Paragraf
Defalcarea Standardul densității (număr de camere) servește la defalcarea totalului de Locuințe convenționale ocupate și a oricăror subtotaluri.
Paragraf
Tematică: Sistemul de furnizare a apei
Paragraf
Este recunoscut faptul că, în unele state membre, în care există dovezi bazate pe recensăminte anterioare, surse de date administrative sau date obținute din anchetele prin sondaj, se poate presupune că aproape toate locuințele convenționale dispun de Apă curentă în locuințe convenționale. Prin urmare, pentru aceste state membre, toate locuințele convenționale pot fi codificate ca WSS.1 – Apă curentă în locuințe convenționale. Atunci când statele membre adoptă această opțiune, acestea trebuie să certifice această ipoteză și să o explice în metadate.
Paragraf
Defalcarea Sistem de furnizare a apei servește la defalcarea totalului de Locuințe convenționale și a oricăror subtotaluri.
Paragraf
Tematică: Existența toaletei
Paragraf
Este recunoscut faptul că, în unele state membre, în care există dovezi bazate pe recensăminte anterioare, surse de date administrative sau date obținute din anchete prin sondaj, se poate presupune că aproape toate locuințele convenționale dispun de Toaletă. Prin urmare, pentru aceste state membre, toate locuințele convenționale pot fi codificate ca TOI.1 – Toaletă cu sistem de tragere a apei în locuințe convenționale. Atunci când statele membre adoptă această opțiune, acestea trebuie să certifice această ipoteză și să o explice în metadate.
Paragraf
Defalcarea Existența toaletei servește la defalcarea totalului de Locuințe convenționale și a oricăror subtotaluri.
Paragraf
Tematică: Existența băii
Paragraf
Prin baie se înțelege orice instalație care permite spălarea întregului corp și include o instalație de baie sau de duș.
Paragraf
Este recunoscut faptul că, în unele state membre, în care există dovezi bazate pe recensăminte anterioare, surse de date administrative sau date obținute din anchete prin sondaj, se poate presupune că aproape toate locuințele convenționale dispun de Baie. Prin urmare, pentru aceste state membre, toate locuințele convenționale pot fi codificate ca BAT.1. – Cadă fixă sau duș în locuința convențională. Atunci când statele membre adoptă această opțiune, acestea trebuie să certifice această ipoteză și să o explice în metadate.
Paragraf
Defalcarea Existența băii servește la defalcarea totalului de Locuințe convenționale și a oricăror subtotaluri.
Paragraf
Tematică: Tipul de încălzire
Paragraf
Se consideră că o locuință convențională este echipată cu încălzire centrală în cazul în care încălzirea este furnizată fie de o centrală de încălzire publică, fie de o instalație destinată încălzirii, montată în clădire sau în locuința convențională, oricare ar fi sursa energiei utilizate pentru aceasta.
Paragraf
Este recunoscut faptul că, în unele state membre, în care există dovezi bazate pe recensăminte anterioare, surse de date administrative sau date obținute din anchete prin sondaj, se poate presupune că aproape toate locuințele convenționale dispun de Încălzire centrală. Prin urmare, pentru aceste state membre, toate locuințele convenționale pot fi codificate ca TOH.1 – Încălzire centrală. Atunci când statele membre adoptă această opțiune, acestea trebuie să certifice această ipoteză și să o explice în metadate.
Paragraf
Defalcările pentru Tipul de încălzire servesc la defalcarea totalului de Locuințe convenționale și a oricăror subtotaluri.
Paragraf
Tematică: Locuințe în funcție de tipul clădirii
Paragraf
Tematica Locuințe în funcție de tipul clădirii se referă la numărul de locuințe din clădirea în care se află locuința.
Paragraf
O clădire este considerată drept clădire nerezidențială atunci când destinația sa este predominant nerezidențială (clădiri comerciale, clădire de birouri, uzină), dar conține foarte puține locuințe, de exemplu, pentru gestionarul proprietății sau locuința unui salariat.
Paragraf
Defalcarea Locuințe în funcție de tipul clădirii servește la defalcarea totalului de Locuințe convenționale și a oricăror subtotaluri.
Paragraf
Tematică: Locuințe în funcție de perioada de construcție
Paragraf
Tematica Locuințe în funcție de perioada de construcție se referă la anul în care clădirea în care se află locuința a fost terminată.
Paragraf
Defalcarea Locuințe în funcție de perioada de construcție servește la defalcarea totalului de Locuințe convenționale și a oricăror subtotaluri.
Litera
Fiecare tematică este identificată printr-un titlu.
Litera
Titlul tematicii poate fi urmat de specificații tehnice referitoare la tematica respectivă în general.
Litera
Apoi, se specifică defalcarea (defalcările) pentru tematică. Unele tematici au mai multe defalcări, fiecare cu niveluri diferite de detaliu. În acest caz, H desemnează defalcările cu cel mai înalt nivel de detaliu, M desemnează defalcările cu un nivel mediu de detaliu și L desemnează defalcările cu cel mai scăzut nivel de detaliu, iar N identifică defalcarea care se referă la nivelul național.
Litera
Se identifică totalurile cărora li se aplică defalcările. Fiecare defalcare poate fi urmată de alte specificații tehnice care se referă în mod specific la defalcarea respectivă.
Litera a
În cazul în care o persoană locuiește în mod regulat în mai mult de o reședință în cursul anului, reședința unde aceasta își petrece cea mai mare parte a anului este considerată ca fiind locul său de reședință obișnuită, indiferent dacă se află în altă parte în țară sau în străinătate. Cu toate acestea, o persoană care lucrează în afara locului de reședință în timpul săptămânii și care se întoarce la locuința familială în week-enduri trebuie să considere locuința familială ca fiind locul său de reședință obișnuită, indiferent dacă locul său de muncă se află în altă parte în țară sau în străinătate.
Litera b
Elevii de școală primară și liceu care locuiesc în afara locuinței lor familiale în cursul anului școlar și, indiferent de frecvența cu care se întorc la locuința familială, trebuie să considere locuința familială ca fiind locul lor de reședință obișnuită, indiferent dacă își continuă studiile în altă parte în țară sau în străinătate.
Litera c
Studenții din învățământul terțiar care locuiesc în afara locuinței lor familiale în cursul perioadei de studii într-o instituție de învățământ superior sau la universitate, trebuie să considere locuința pe care o ocupă în timpul anului universitar ca fiind locul lor de reședință obișnuită, indiferent dacă este vorba de o instituție (de exemplu, un internat) sau de o reședință privată și indiferent dacă își continuă studiile în altă parte în țară sau în străinătate. În mod excepțional, în cazul în care locul de studii este în țară, locul lor de reședință obișnuită poate fi considerat a fi locuința familială.
Litera d
O instituție este considerată drept locul de reședință obișnuită al tuturor celor care, la momentul recensământului, au locuit sau este probabil că vor locui 12 luni în acest loc.
Litera e
Regula generală în legătură cu locul în care o persoană își petrece perioada de odihnă zilnică se aplică pentru persoanele care își îndeplinesc serviciul militar obligatoriu și pentru membrii forțelor armate care locuiesc în cazărmi sau tabere militare.
Litera f
Locul de recenzare este considerat ca fiind locul de reședință obișnuită pentru persoanele fără adăpost, nomazi, vagabonzi și persoanele pentru care nu există noțiunea de reședință obișnuită.
Litera g
Un copil care locuiește în mod alternativ în două locuri de reședință (de exemplu, în cazul în care părinții săi sunt divorțați) trebuie să considere locuința unde își petrece cea mai mare a timpului ca fiind locul său de reședință obișnuită. În cazul în care acesta petrece o perioadă de timp egală cu fiecare din părinți, locul de reședință obișnuită este locul în care copilul petrece noaptea recensământului, sau, în mod alternativ, gospodăria în care copilul are domiciliul legal sau înregistrat.
Litera h
Marinarii din marina comercială și pescarii care își au reședința obișnuită în țară, dar care sunt pe mare la momentul recensământului, (inclusiv cei care nu au ca loc de reședință decât bordul navelor) sunt, de asemenea, incluși.
Litera i
Persoanele care se află în situație de ședere ilegală sau fără forme legale, precum și solicitanții de azil și persoanele care au solicitat sau cărora li s-a acordat statutul de refugiat sau tipuri similare de protecție internațională sunt, de asemenea, incluse, cu condiția ca acestea să îndeplinească criteriile de reședință obișnuită în această țară. Nu este vorba de a face o distincție între aceste persoane, ci mai degrabă, de a garanta că acestea nu sunt omise din recenzare.
Litera j
Copiii născuți în cele douăsprezece luni care precedă data de referință a recensământului și ai căror membri de familie au reședința obișnuită pe teritoriul național la data de referință a recensământului trebuie, de asemenea, să fie incluși.
Litera k
Persoanele a căror ședere în țară (reală și/sau intenționată) este de exact un an sunt incluse.
Litera l
Membrii forțelor armate și navale străine și personalul diplomatic străin și familiile acestora, care se află în țară, indiferent de durata șederii lor, se exclud din populația rezidentă a unei țări.
Litera m
În cazul în care durata șederii în afara țării poate fi stabilită pentru membrii forțelor armate și navale naționale și personalul serviciilor diplomatice și familiile acestora, care se află în afara țării, se aplică următoarele reguli:
Litera
în cazul în care locuiesc în străinătate de mai puțin de 12 luni și intenționează să se întoarcă la locul de plecare, ei trebuie să fie localizați pe teritoriul țării în conformitate cu normele privind reședința obișnuită. În special, aceste persoane ar putea fi localizate (în ordine descrescătoare a priorității) după cum urmează:
Litera i
adresa locuinței familiale pe teritoriul țării, dacă există, sau
Litera ii
locul de muncă din țara de care au aparținut înainte de plecare.
Litera
În cazul în care locuiesc în străinătate pentru cel puțin 12 luni sau, în cazul în care nu intenționează să se întoarcă la locul de plecare (deși se întorc în țară în cursul unei perioade de 12 luni), acestea sunt localizate într-un loc virtual (extra regiune) din țara de plecare.
Litera i
adresa locuinței familiale pe teritoriul țării, dacă există, sau
Litera ii
locul de muncă din țara de care au aparținut înainte de plecare.
Litera
în cazul în care locuiesc în străinătate de mai puțin de 12 luni și intenționează să se întoarcă la locul de plecare, ei trebuie să fie localizați pe teritoriul țării în conformitate cu normele privind reședința obișnuită. În special, aceste persoane ar putea fi localizate (în ordine descrescătoare a priorității) după cum urmează:
Litera i
adresa locuinței familiale pe teritoriul țării, dacă există, sau
Litera ii
locul de muncă din țara de care au aparținut înainte de plecare.
Litera
În cazul în care locuiesc în străinătate pentru cel puțin 12 luni sau, în cazul în care nu intenționează să se întoarcă la locul de plecare (deși se întorc în țară în cursul unei perioade de 12 luni), acestea sunt localizate într-un loc virtual (extra regiune) din țara de plecare.
Litera i
adresa locuinței familiale pe teritoriul țării, dacă există, sau
Litera ii
locul de muncă din țara de care au aparținut înainte de plecare.
Litera a
fie pot forma o zonă construită continuă, cu o dispunere a străzilor care poate fi identificată în mod clar; sau
Litera b
deși nu aparțin unei zone construite de acest tip, pot constitui un ansamblu de clădiri desemnate exclusiv printr-un nume de loc recunoscut la nivel local; sau
Litera c
deși nu îndeplinesc niciunul dintre cele două criterii de mai sus, pot constitui un ansamblu de clădiri, dintre care niciuna nu se află la o distanță mai mare de 200 de metri de construcția cea mai apropiată.
Litera a
au efectuat cel puțin o oră de lucru în vederea obținerii unei remunerări sau a unui beneficiu în bani sau în natură sau
Litera b
erau temporar absente de la un loc de muncă unde lucraseră deja și în raport cu care au menținut o legătură formală sau de la o activitate independentă.
Litera a
boală sau accident; sau
Litera b
concediu sau vacanță; sau
Litera c
conflict de muncă sau grevă; sau
Litera d
concediu de studii sau de formare; sau
Litera e
concediu de maternitate sau parental; sau
Litera f
reducerea activității economice; sau
Litera g
lipsa de organizare sau suspendarea temporară a lucrului din diverse cauze: condiții meteorologice defavorabile, defecțiuni mecanice sau electrice sau lipsa de materii prime sau combustibil; sau
Litera h
altă absență temporară, cu sau fără concediu.
Litera a
plata neîntreruptă a salariului; sau
Litera b
o asigurare de revenire la locul de muncă la sfârșitul situației de excepție sau un acord cu privire la data revenirii; sau
Litera c
durata absenței de la locul de muncă care, după cum este cazul, poate fi perioada în care lucrătorii pot primi beneficii compensatorii fără obligația de a accepta un alt loc de muncă.
Litera a
fără un loc de muncă, și anume, care nu aveau un loc de muncă remunerat și nici nu lucrau pe cont propriu în cursul săptămânii de referință; precum și
Litera b
în prezent disponibile să muncească, și anume, erau disponibile pentru un loc de muncă remunerat sau pentru a lucra pe cont propriu în cursul săptămânii de referință și în cursul celor două săptămâni ulterioare; precum și
Litera c
în căutarea unui loc de muncă, și anume, care luaseră măsuri specifice pentru căutarea unui loc de muncă remunerat sau al unuia pe cont propriu în cursul celor patru săptămâni care se încheiau cu săptămâna de referință.
Litera
au împlinit vârsta minimă necesară, la nivel național, pentru a exercita o activitate economică sau au depășit această vârstă și
Litera
sunt inactive din punct de vedere economic, și
Litera
nu beneficiază de o pensie și nici de rentă.
Punctul 1
timpul petrecut la locul de muncă sau, dacă nu sunt disponibile date în acest sens,
Punctul 2
venitul primit.
Litera
șomere în cursul săptămânii de referință [Statutul activității curente – Șomer (CAS.L. 1.2)] sau care erau
Litera
persoane inactive din punct de vedere economic [Statutul activității curente – Persoană inactivă din punct de vedere economic (CAS.L. și CAS.H.2)] sunt clasificate în categoria Nu se aplică (OCC.12.).
Litera
timpul petrecut la locul de muncă sau, dacă nu sunt disponibile date în acest sens,
Litera
venitul primit.
Litera
șomere în cursul săptămânii de referință [Statutul activității curente – Șomer (CAS.L. și CAS.H.1.2)] sau care erau
Litera
persoane inactive din punct de vedere economic [Statutul activității curente – Persoană inactivă din punct de vedere economic (CAS.L. și CAS.H.2.)] sunt clasificate în categoria Nu se aplică (IND.12.).
Litera
timpul petrecut la locul de muncă sau, dacă nu sunt disponibile date în acest sens,
Litera
venitul primit.
Litera
ocupă un loc de muncă prin care exercită o activitate independentă într-o întreprindere orientată către piață, gestionată de o persoană înrudită care locuiește în aceeași gospodărie și
Litera
nu poate fi considerată drept partener (și anume, un patron sau un lucrător pe cont propriu), deoarece gradul său de angajament în funcționarea întreprinderii, raportat la timpul de lucru sau alți factori care trebuie determinați în funcție de circumstanțele naționale, nu este la un nivel comparabil cu cel al persoanei care conduce întreprinderea.
Litera
timpul petrecut la locul de muncă sau, dacă nu sunt disponibile date în acest sens,
Litera
venitul primit.
Litera
șomere în cursul săptămânii de referință [Statutul activității curente – Șomer (CAS.L.1.2. și CAS.H. 1.2)] sau care erau
Litera
persoane inactive din punct de vedere economic [Statutul activității curente – Persoană inactivă din punct de vedere economic (CAS.L.2. și CAS.H.2.)] sunt clasificate în categoria Nu se aplică (SIE.6.).
Punctul 1
țara de raportare; sau
Punctul 2
dacă persoana nu are cetățenia țării de raportare: alt stat membru al UE; sau
Punctul 3
dacă persoana nu are cetățenia unui alt stat membru al UE: altă țară din afara Uniunii Europene.
Litera
fac parte din aceeași gospodărie și
Litera
întrețin o relație de tip cuplu marital una cu cealaltă și
Litera
nu sunt căsătorite și nici partenere într-un parteneriat înregistrat una cu cealaltă.
Litera a
o gospodărie de o persoană, ceea ce înseamnă o persoană care locuiește singură într-o unitate de locuit separată sau care ocupă, în calitate de chiriaș, una sau mai multe camere separate dintr-o unitate de locuit, dar care nu formează împreună cu alți ocupanți ai unității de locuit o gospodărie multiplă, astfel cum este definită mai jos; sau
Litera b
o gospodărie multiplă, adică un grup de două sau mai multe persoane care se asociază pentru a ocupa o unitate de locuit, în totalitate sau parțial, și pentru a achiziționa în comun alimente și eventual alte produse de primă necesitate. Membrii grupului își pot pune veniturile în comun, într-o măsură mai mare sau mai mică.
Litera a
utilizate ca reședință; sau
Litera b
neocupate; sau
Litera c
rezervate unei utilizări sezoniere sau secundare.
Litera
suprafața măsurată în interiorul pereților exteriori, excluzând pivnițele și mansardele nelocuibile iar, în clădirile cu mai multe locuințe, toate spațiile comune; sau
Litera
suprafața totală a camerelor care intră sub incidența definiției de cameră.
Tabel 1
Tabelul 1
Tabel 2
Tabelul 2
Tabel 3
Tabelul 3
Tabel 4
Tabelul 4
Tabel 5
Tabelul 5
Tabel 6
Tabelul 6
Tabel 7
Tabelul 7
Tabel 8
Tabelul 8
Tabel 9
Tabelul 9
Tabel 10
Tabelul 10
Tabel 11
Tabelul 11
Tabel 12
Tabelul 12
Tabel 13
Tabelul 13
Tabel 14
Tabelul 14
Tabel 15
Tabelul 15
Tabel 16
Tabelul 16
Tabel 17
Tabelul 17
Tabel 18
Tabelul 18
Tabel 19
Tabelul 19
Tabel 20
Tabelul 20
Tabel 21
Tabelul 21
Tabel 22
Tabelul 22
Tabel 23
Tabelul 23
Tabel 24
Tabelul 24
Tabel 25
Tabelul 25
Tabel 26
Tabelul 26
Tabel 27
Tabelul 27
Tabel 28
Tabelul 28
Tabel 29
Tabelul 29
Tabel 30
Tabelul 30
Tabel 31
Tabelul 31
Tabel 32
Tabelul 32
Tabel 33
Tabelul 33
Tabel 34
Tabelul 34
Tabel 35
Tabelul 35
Tabel 36
Tabelul 36
Tabel 37
Tabelul 37
Tabel 38
Tabelul 38