Paragraf
având în vedere Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene,
Paragraf
având în vedere Regulamentul (UE) nr. 909/2014 al Parlamentului European și al Consiliului din 23 iulie 2014 privind îmbunătățirea decontării titlurilor de valoare în Uniunea Europeană și privind depozitarii centrali de titluri de valoare și de modificare a Directivelor 98/26/CE și 2014/65/UE și a Regulamentului (UE) nr. 236/2012, în special articolul 9 alineatul (3) al treilea paragraf,
1
În conformitate cu Regulamentul (UE) nr. 909/2014, operatorii de decontare și autoritățile competente trebuie să raporteze și să transmită informații referitoare la decontările internalizate utilizând formulare, modele și proceduri standard. Trebuie utilizate formulare, modele și proceduri standard și atunci când autoritățile competente informează Autoritatea Europeană pentru Valori Mobiliare și Piețe (ESMA) cu privire la orice risc potențial care rezultă din activitatea de decontare.
2
Pentru a facilita punerea în aplicare a procedurilor și proceselor legate de cerințele de raportare referitoare la decontările internalizate în raport cu toți participanții de pe piață și pentru a reduce la minimum costurile asociate, informațiile ar trebui să fie furnizate cu ajutorul codurilor indicate în standardele publicate de Organizația Internațională de Standardizare, în cazul în care sunt disponibile astfel de coduri.
3
Pentru a facilita procesarea consecventă și eficientă a unor volume mari de date, rapoartele ar trebui transmise într-un format care poate fi citit de calculator.
4
Cerințele de raportare prevăzute în prezentul regulament pot necesita schimbări semnificative ale sistemelor IT, testări de piață și ajustări la mecanismele juridice ale instituțiilor vizate. Prin urmare, este necesar ca aceste instituții să aibă suficient timp la dispoziție pentru a se pregăti în vederea aplicării acestor cerințe.
5
Prezentul regulament se bazează pe proiectul de standarde tehnice de punere în aplicare transmis Comisiei de către ESMA.
6
ESMA a organizat o consultare publică deschisă cu privire la proiectul de standarde tehnice de punere în aplicare pe care se bazează prezentul regulament, a analizat costurile și beneficiile potențiale aferente și a solicitat punctul de vedere al Grupului părților interesate din domeniul valorilor mobiliare și piețelor, instituit în conformitate cu articolul 37 din Regulamentul (UE) nr. 1095/2010 al Parlamentului European și al Consiliului,
Articolul 1
Alineatul 1
Un operator de decontare utilizează modelul stabilit în anexa I la prezentul regulament atunci când raportează către autoritatea competentă în conformitate cu articolul 9 alineatul (1) primul paragraf din Regulamentul (UE) nr. 909/2014. Acest raport trebuie prezentat în termen de 10 zile lucrătoare de la sfârșitul fiecărui trimestru al anului calendaristic.
Alineatul 2
O autoritate competentă utilizează modelul stabilit în anexa I la prezentul regulament atunci când transmite Autorității Europene pentru Valori Mobiliare și Piețe (ESMA) informațiile primite în conformitate cu articolul 9 alineatul (1) primul paragraf din Regulamentul (UE) nr. 909/2014. Informațiile respective se transmit în termen de cinci zile lucrătoare de la data primirii fiecărui raport menționat la alineatul (1) din prezentul articol.
Alineatul 3
Modelul prevăzut în anexa I se completează în conformitate cu instrucțiunile prevăzute în anexa II.
Alineatul 4
Autoritatea competentă utilizează modelul prevăzut în anexa III atunci când informează ESMA cu privire la orice risc potențial care rezultă din activitatea de decontare internalizată. Informațiile referitoare la orice risc potențial care rezultă din activitatea de decontare internalizată trebuie prezentate în termen de 30 de zile lucrătoare de la sfârșitul fiecărui trimestru al anului calendaristic. Autoritatea competentă completează modelul respectiv în conformitate cu instrucțiunile stabilite în anexa IV.
Alineatul 5
Informațiile menționate la alineatele (1), (2) și (4) trebuie prezentate într-un format care poate fi citit de calculator.
Articolul 2
Paragraf
Prezentul regulament intră în vigoare la 10 martie 2019.
Paragraf
Adoptat la Bruxelles, 11 noiembrie 2016.Pentru ComisiePreședinteleJean-Claude Juncker
Anexa 1
ANEXA I
Paragraf
Model pentru raportarea și transmiterea informațiilor referitoare la decontarea internalizată
Anexa 2
ANEXA II
Paragraf
Instrucțiuni pentru completarea modelului pentru raportarea și transmiterea informațiilor referitoare la decontarea internalizată
Paragraf
În coloana Nr. de referință al celulei din tabelul de mai jos sunt identificate elementele care trebuie raportate prin identificarea coloanelor și a rândurilor, astfel cum figurează în modelul din anexa I. Informațiile din coloanele C0100-C0180, precum și din rândurile R0270-R0460 se raportează pentru fiecare CSD emitent.
Paragraf
Informațiile din coloanele C0020, C0040, C0060, C0110, C0130 și C0150 pentru volumele agregate se raportează ca număr întreg, exprimat utilizând până la 20 de caractere numerice, fără zecimale.
Paragraf
Informațiile din coloanele C0030, C0050, C0070, C0120, C0140 și C0160 pentru valorile agregate se raportează ca valoare exprimată utilizând până la 20 caractere numerice, cu zecimale. Separatorul zecimal nu se numără ca un caracter numeric și trebuie să se completeze cel puțin un caracter înainte și două caractere după separatorul zecimal. Ca separator zecimal se folosește punctul.
Paragraf
Informațiile din coloanele C0080, C0090, C00170 și C00180 pentru rate se raportează ca valoare procentuală cu până la două zecimale.
Paragraf
În cazul în care nu trebuie raportată nicio activitate, informațiile din coloanele C0020-C0090 și C0110-C0180 se completează cu valoarea zero.
Tabel 1
Tabelul 1
Anexa 3
ANEXA III
Paragraf
Model pentru informarea privind riscurile potențiale
Anexa 4
ANEXA IV
Paragraf
Instrucțiuni pentru completarea modelului pentru informarea privind riscurile potențiale
Paragraf
În coloana Nr. de referință al celulei din tabelul de mai jos sunt identificate elementele care trebuie raportate prin identificarea coloanelor și a rândurilor, astfel cum figurează în modelul din anexa III
Tabel 1
Tabelul 1