Paragraf
având în vedere Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene,
Paragraf
având în vedere Directiva 2008/90/CE a Consiliului din 29 septembrie 2008 privind comercializarea materialului de înmulțire și plantare fructifer destinat producției de fructe, în special articolul 4, articolul 6 alineatul (4), articolul 9 alineatul (1) și articolul 13 alineatul (3),
Paragraf
având în vedere Directiva de punere în aplicare 2014/98/UE a Comisiei din 15 octombrie 2014 de punere în aplicare a Directivei 2008/90/CE a Consiliului în ceea ce privește cerințele specifice pentru genurile și speciile de plante fructifere menționate în anexa I la directivă, cerințele specifice pe care trebuie să le îndeplinească furnizorii și normele detaliate privind inspecțiile oficiale, în special articolul 8 alineatul (4),
1
Directiva de punere în aplicare 2014/98/UE stabilește norme pentru producția, certificarea și comercializarea materialului prebază, a materialului bază, a materialului certificat și a plantelor fructifere.
2
Articolul 8 alineatul (1) din Directiva de punere în aplicare 2014/98/UE prevede obligația ca plantele-mamă prebază și materialul prebază să fie produse în condiții de protecție contra insectelor. Totuși, articolul 8 alineatul (4) din directiva menționată prevede că, pentru anumite genuri sau specii și în anumite condiții, un stat membru poate fi autorizat să certifice materialul prebază produs în câmp fără protecție contra insectelor sau reprodus din plante-mamă prebază produse în câmp fără protecție contra insectelor.
3
Belgia, Republica Cehă, Franța și Spania au solicitat o autorizație temporară de a certifica material prebază provenit de la anumite specii produs în câmp fără protecție contra insectelor.
4
Comisia a considerat că este oportun să se acorde un interval de timp suficient pentru ca furnizorii din statele membre respective să își adapteze sistemele de producție, continuând-și în același timp producția în câmp fără protecție contra insectelor, având în vedere că pentru construirea unor spații cu protecție contra insectelor sunt necesare investiții considerabile de resurse umane și financiare.
5
Prin urmare, prin Decizia de punere în aplicare (UE) 2017/167 a Comisiei, statele membre respective au fost autorizate să certifice materialul prebază produs în câmp fără protecție contra insectelor pentru anumite genuri sau specii.
6
Autorizațiile pentru Belgia și Franța au fost acordate pentru o perioadă scurtă, de doi ani, deoarece producătorii din Belgia și din Franța au început să investească în construirea unor spații cu protecție contra insectelor într-un stadiu timpuriu. În schimb, autorizațiile temporare pentru Republica Cehă și Spania a fost acordate pentru o perioadă de cinci ani deoarece producătorii din statele membre respective au nevoie de mai mult timp pentru a se conforma cerinței referitoare la producția în spații cu protecție contra insectelor.
7
Este necesar să se mențină autorizațiile temporare acordate Belgiei, Republicii Cehe, Franței și Spaniei, dat fiind că sunt încă îndeplinite condițiile care au justificat acordarea lor inițială.
8
Suedia a prezentat o cerere de acordare a unei autorizații temporare în temeiul articolului 8 alineatul (4) din Directiva de punere în aplicare 2014/98/UE la o dată ulterioară cererilor depuse de Belgia, Republica Cehă, Franța și Spania.
9
Este oportun să se acorde un interval de timp suficient pentru ca furnizorii din Suedia să își adapteze sistemele de producție, continuând-și în același timp producția în câmp fără protecție contra insectelor, având în vedere că, pentru construirea unor spații cu protecție contra insectelor, sunt necesare investiții considerabile de resurse umane și financiare.
10
Așadar, ar trebui ca și Suediei să i se acorde o autorizație temporară pentru a certifica materialul prebază produs în câmp fără protecție contra insectelor pentru anumite genuri sau specii. Autorizația respectivă ar trebui să se aplice pentru o perioadă de cinci ani deoarece producători din Suedia au nevoie de o perioadă relativ lungă pentru a se conforma cerinței referitoare la producția în spații cu protecție contra insectelor.
11
Prin Decizia de punere în aplicare (UE) 2017/167 s-au instituit măsuri adecvate pentru ca Belgia, Republica Cehă, Franța și Spania să asigure aceeași stare de sănătate a plantelor-mamă prebază și a materialului prebază produse în câmp deschis în cu a plantelor-mamă prebază și a materialului prebază produse în spații cu protecție contra insectelor. Măsurile respective au ținut cont de necesitatea de a limita riscul de infecție în conformitate cu condițiile climatice, cu condițiile de cultivare a plantelor-mamă prebază și a materialului prebază și cu distanța de la plantele-mamă prebază și de la materialul prebază în cauză până la orice specii cultivate sau sălbatice relevante, pe baza cunoștințelor de specialitate în ceea ce privește prevalența și biologia organismelor dăunătoare relevante.
12
Măsurile referitoare la starea de sănătate a plantelor-mamă prebază și a materialului prebază instituite prin Decizia de punere în aplicare (UE) 2017/167 pentru Belgia, Republica Cehă, Franța și Spania ar trebui menținute, iar pentru Suedia ar trebui instituite măsuri similare.
13
Din motive de claritate și de securitate juridică, Decizia de punere în aplicare (UE) 2017/167 ar trebui abrogată și înlocuită cu o nouă decizie.
14
Măsurile prevăzute în prezenta decizie sunt conforme cu avizul Comitetului permanent pentru plante, animale, produse alimentare și hrană pentru animale,
Articolul 1
Autorizare
Alineatul 1
Belgia și Franța pot certifica, până la 31 decembrie 2018, materialul prebază provenit de la speciile relevante enumerate în anexă și produs în câmp deschis fără protecție contra insectelor, cu condiția să fie îndeplinite cerințele prevăzute la articolele 2, 3 și 4.
Alineatul 2
Republica Cehă și Spania pot certifica, până la 31 decembrie 2022, materialul prebază provenit de la speciile relevante enumerate în anexă și produs în câmp deschis fără protecție contra insectelor, cu condiția să fie îndeplinite cerințele prevăzute la articolele 2, 3 și 4.
Alineatul 3
Suedia poate certifica, până la 31 mai 2023, materialul prebază provenit de la speciile relevante enumerate în anexă și produs în câmp deschis fără protecție contra insectelor, cu condiția să fie îndeplinite cerințele prevăzute la articolele 2, 3 și 4.
Articolul 2
Întreținere
Alineatul 1
Plantele-mamă prebază și materialul prebază produse în câmp se întrețin în conformitate cu cerințele prevăzute în secțiunea A din anexă pentru statele membre și speciile în cauză.
Alineatul 2
Instrumentele și mașinile de altoire și de tăiere se verifică, se curăță și se dezinfectează înainte și după fiecare utilizare la plantele-mamă prebază și la materialul prebază în cauză.
Alineatul 3
Trebuie să existe o distanță corespunzătoare între plantele-mamă prebază astfel încât să se minimizeze contactul între rădăcinile plantelor respective. Trebuie să existe o distanță corespunzătoare între materialele prebază de reproducere astfel încât să se minimizeze contactul între rădăcinile respectivelor materiale de reproducere.
Articolul 3
Inspecția vizuală, eșantionarea și testarea
Paragraf
În plus față de cerințele referitoare la inspecția vizuală, eșantionare și testare prevăzute la articolele 10 și 11 din Directiva de punere în aplicare 2014/98/UE, statele membre în cauză se asigură că sunt respectate cerințele prevăzute în secțiunea B din anexa la prezenta decizie pentru speciile în cauză.
Articolul 4
Etichetarea plantelor-mamă prebază și a materialului prebază
Alineatul 1
Pe lângă informațiile obligatorii prevăzute la articolul 2 alineatul (2) din Directiva de punere în aplicare 2014/96/UE, eticheta plantelor-mamă prebază și a materialului prebază produse în Belgia și în Franța în conformitate cu prezenta decizie conține mențiunea: Produsă (produs) în câmp în conformitate cu Decizia de punere în aplicare (UE) 2017/925 a Comisiei; certificare autorizată până la 31 decembrie 2018.
Alineatul 2
În cazul în care se furnizează un document de însoțire în conformitate cu articolul 3 alineatul (1) din Directiva de punere în aplicare 2014/96/UE, informațiile de pe eticheta oficială menționate la prezentul articol alineatul (1) se pot limita la Produsă (produs) în câmp. În acest caz, pe lângă informațiile obligatorii prevăzute la articolul 3 alineatul (2) din Directiva de punere în aplicare 2014/96/UE, documentul de însoțire a plantelor-mamă prebază și a materialului prebază în cauză conține mențiunea prevăzută la prezentul articol alineatul (1).
Articolul 5
Etichetarea materialului bază și a materialului certificat
Alineatul 1
Pe lângă informațiile obligatorii prevăzute la articolul 2 alineatul (2) din Directiva de punere în aplicare 2014/96/UE, eticheta materialului bază și a materialului certificat reprodus din material prebază produs în temeiul prezentei decizii conține mențiunea: Derivat din material produs în câmp în conformitate cu Decizia de punere în aplicare (UE) 2017/925 a Comisiei.
Alineatul 2
În cazul în care se furnizează un document de însoțire în conformitate cu articolul 3 alineatul (1) din Directiva de punere în aplicare 2014/96/UE, informațiile de pe eticheta oficială menționate la prezentul articol alineatul (1) se pot limita la Derivat din material produs în câmp. În acest caz, pe lângă informațiile obligatorii prevăzute la articolul 3 alineatul (2) din Directiva de punere în aplicare 2014/96/UE, documentul de însoțire conține mențiunea prevăzută la prezentul articol alineatul (1).
Articolul 6
Notificare
Paragraf
Fiecare stat membru autorizat să certifice material prebază în temeiul articolului 1 notifică imediat Comisiei și tuturor celorlalte state membre orice certificare efectuată în temeiul articolului respectiv. În notificare se precizează cantitatea de plante-mamă prebază și de material prebază, precum și speciile din care fac parte respectivele plante-mamă prebază și materialul prebază.
Articolul 7
Abrogare
Paragraf
Decizia de punere în aplicare (UE) 2017/167 se abrogă.
Articolul 8
Destinatari
Paragraf
Prezenta decizie se adresează statelor membre.
Paragraf
Adoptată la Bruxelles, 29 mai 2017.Pentru ComisieVytenis AndriukaitisMembru al Comisiei
Anexa 1
ANEXĂ
Paragraf
SECȚIUNEA A
Paragraf
Lista speciilor menționate la articolul 1 și cerințele referitoare la întreținerea acestora menționate la articolul 2
Paragraf
Belgia
Paragraf
Lista speciilor:
Paragraf
Malus domestica Mill., Prunus avium, P. cerasus, P. domestica, P. persica, Pyrus communis L. și portaltoi de la aceste specii.
Paragraf
Cerințe pentru toate speciile enumerate mai sus
Paragraf
Măsuri
Paragraf
Trebuie să se aplice un tratament cu insecticide în cazul în care inspecțiile vizuale privind prezența unor vectori-insecte relevanți pentru organismele dăunătoare enumerate în partea A din anexa I și în anexa II la Directiva de punere în aplicare 2014/98/UE detectează prezența acestor vectori.
Paragraf
Cerințe specifice pentru anumite specii
Paragraf
Prunus avium, P. cerasus, P. domestica, și P. persica
Paragraf
Condiții de cultivare
Paragraf
Plantele-mamă prebază și materialul prebază nu trebuie lăsate să înflorească.
Paragraf
Republica Cehă
Paragraf
Lista speciilor:
Paragraf
Castanea sativa Mill. și Juglans regia L.
Paragraf
Cerințe pentru ambele specii enumerate mai sus
Paragraf
Măsuri
Paragraf
În cazul unor îndoieli în ceea ce privește prezența organismelor dăunătoare relevante enumerate în partea A din anexa I și în anexa II la Directiva de punere în aplicare 2014/98/UE la plante-mamă prebază și la materialul prebază, aceste plante-mamă prebază și materialul prebază trebuie să fie îndepărtate imediat.
Paragraf
Condiții de cultivare
Paragraf
Plantele-mamă prebază nu trebuie lăsate să înflorească, prin tăierea anuală la începutul fiecărei perioade vegetative.
Paragraf
Cerințe specifice pentru anumite specii
Paragraf
Juglans regia L.
Paragraf
Condiții de cultivare
Paragraf
Plantele-mamă prebază trebuie să fie plantate în zone în care inspecțiile vizuale au confirmat absența vectorilor virusului răsucirii frunzelor de cireș (cherry leafroll virus).
Paragraf
Franța
Paragraf
Lista speciilor:
Paragraf
Castanea sativa Mill., Corylus avellana L., Cydonia oblonga Mill., Juglans regia L., Malus domestica Mill., Prunus amygdalus, P. armeniaca, P. avium, P. cerasus, P. domestica, P. persica, P. salicina, și Pyrus communis L.
Paragraf
Cerințe pentru toate speciile enumerate mai sus
Paragraf
Măsuri
Paragraf
Trebuie să se aplice un tratament cu insecticide în cazul în care inspecțiile vizuale privind prezența unor vectori-insecte relevanți pentru organismele dăunătoare enumerate în partea A din anexa I și în anexa II la Directiva de punere în aplicare 2014/98/UE detectează prezența acestor vectori.
Paragraf
Condiții de cultivare
Paragraf
Plantele-mamă prebază se altoiesc pe portaltoaie produse prin cultivare in vitro, dacă sunt disponibile.
Paragraf
Cerințe specifice pentru anumite specii
Paragraf
Prunus amygdalus, P. armeniaca, P. avium, P. cerasus, P. domestica, P. persica, și P. salicina
Paragraf
Plantele-mamă prebază și materialul prebază nu trebuie lăsate să înflorească.
Paragraf
Spania
Paragraf
Lista speciilor:
Paragraf
Olea europaea L., Prunus amygdalus x P. persica, P. armeniaca, P. domestica, P. domestica x P. salicina, P. dulcis, P. persica, și Pyrus communis L.
Paragraf
Cerințe pentru toate speciile enumerate mai sus
Paragraf
Măsuri
Paragraf
Trebuie să se aplice un tratament cu insecticide în cazul în care inspecțiile vizuale privind prezența unor vectori-insecte relevanți pentru organismele dăunătoare enumerate în partea A din anexa I și în anexa II la Directiva de punere în aplicare 2014/98/UE detectează prezența acestor vectori.
Paragraf
Cerințe specifice pentru anumite specii
Paragraf
Olea europaea L.
Paragraf
Distanța de izolare
Paragraf
Trebuie să existe o distanță de izolare de cel puțin 100 m față de orice plante din specia Olea europaea L., cultivate sau sălbatice, care nu fac obiectul unui sistem de certificare.
Paragraf
Prunus amygdalus x P. persica, P. armeniaca, P. domestica, P. domestica x P. salicina, P. dulcis, și P. persica
Paragraf
Distanța de izolare
Paragraf
Trebuie să existe o distanță de izolare de 500 m față de oricare dintre speciile Prunus amygdalus, P. cerasus și P. prunophora, cultivate sau sălbatice, care nu fac obiectul unui sistem de certificare.
Paragraf
Condiții de cultivare
Paragraf
Plantele-mamă prebază și materialul prebază nu trebuie lăsate să înflorească.
Paragraf
Pyrus communis L.
Paragraf
Distanța de izolare
Paragraf
Trebuie să existe o distanță de izolare de cel puțin 500 m față de orice plante din specia P. communis L., cultivate sau sălbatice, care nu fac obiectul unui sistem de certificare.
Paragraf
Condiții de cultivare
Paragraf
Plantele-mamă prebază și materialul prebază nu trebuie lăsate să înflorească.
Paragraf
Suedia
Paragraf
Lista speciilor:
Paragraf
Malus domestica Mill. și Pyrus communis L.
Paragraf
Cerințe pentru toate speciile enumerate mai sus
Paragraf
Măsuri
Paragraf
De fiecare dacă când se detectează prezența insectelor enumerate în partea A din anexa I din Directiva de punere în aplicare 2014/98/UE, se efectuează un tratament cu insecticid.
Paragraf
Distanța de izolare
Paragraf
Trebuie să existe o distanță de izolare de cel puțin 500 m față de orice plante din speciile Malus domestica Mill. și Pyrus communis L., cultivate sau sălbatice, care nu fac obiectul unui sistem de certificare.
Paragraf
Prin derogare, trebuie să existe o distanță de izolare de cel puțin 40 m față de o bancă de gene de plante din specia Malus domestica Mill. care nu fac obiectul unui sistem de certificare, dacă:
Paragraf
eșantionarea și testarea plantelor din banca de gene respectivă se efectuează în conformitate cu cerințele din Directiva de punere în aplicare 2014/98/UE pentru speciile în cauză și
Paragraf
în banca de gene respectivă se efectuează inspecții vizuale cel puțin de două ori în timpul perioadei de vegetație.
Paragraf
SECȚIUNEA B
Paragraf
Cerințe privind inspecția vizuală, eșantionarea și testarea menționate la articolul 3
Paragraf
Belgia
Paragraf
Cerințe pentru toate speciile enumerate la punctul 1.1 din secțiunea A
Paragraf
Inspecția vizuală
Paragraf
Cel puțin o dată pe an, trebuie să se efectueze inspecții vizuale privind prezența vectorilor-insecte relevanți pentru organismele dăunătoare enumerate în partea A din anexa I și în anexa II la Directiva de punere în aplicare 2014/98/UE.
Paragraf
Cerințe specifice pentru anumite specii
Paragraf
Malus domestica Mill. și Pyrus communis L.
Paragraf
Eșantionare și testare
Paragraf
Fiecare plantă-mamă prebază este eșantionată și testată în fiecare an pentru depistarea virusurilor transmise prin insecte și a celor transmise prin polen enumerate în partea A din anexa I și în anexa II la Directiva de punere în aplicare 2014/98/UE.
Paragraf
Prunus avium, P. cerasus, P. domestica, și P. persica
Paragraf
Eșantionare și testare
Paragraf
Fiecare plantă-mamă prebază este eșantionată și testată în fiecare an și la fiecare ciclu de reproducere pentru depistarea virusurilor transmise prin insecte și a celor transmise prin polen enumerate în anexa II la Directiva de punere în aplicare 2014/98/UE.
Paragraf
Republica Cehă
Paragraf
Cerințe specifice pentru anumite specii
Paragraf
Castanea sativa Mill.
Paragraf
Inspecția vizuală
Paragraf
Inspecțiile vizuale menționate la articolul 10 alineatul (1) din Directiva de punere în aplicare 2014/98/UE se efectuează din aprilie până în mai.
Paragraf
Juglans regia L.
Paragraf
Inspecția vizuală
Paragraf
Inspecțiile vizuale menționate la articolul 10 alineatul (1) din Directiva de punere în aplicare 2014/98/UE se efectuează la sfârșitul verii sau toamna.
Paragraf
Franța
Paragraf
Cerințe specifice pentru anumite specii
Paragraf
Corylus avellana L.
Paragraf
Eșantionare și testare
Paragraf
Fiecare plantă-mamă prebază este eșantionată și testată în fiecare an pentru depistarea virusului mozaicului mărului (apple mosaic virus – ApMV).
Paragraf
Cydonia oblonga Mill., Malus domestica Mill., și Pyrus communis L.
Paragraf
Eșantionare și testare
Paragraf
Fiecare plantă-mamă prebază este eșantionată și testată în fiecare an pentru depistarea virusului pătării clorotice a frunzelor de măr (apple chlorotic leaf spot virus – ACLSV), a virusului brăzdării tulpinii mărului (apple stem-grooving virus – ASGV), a virusului strierii tulpinii mărului (apple stem-pitting virus – ASPV) și a virusului lemnului cauciucat al mărului (rubbery wood).
Paragraf
Prunus amygdalus, P. armeniaca, P. avium, P. cerasus, P. domestica, P. persica, și P. salicina
Paragraf
Eșantionare și testare
Paragraf
Fiecare plantă-mamă prebază este eșantionată și testată în fiecare an și la fiecare ciclu de reproducere pentru depistarea virusului piticirii prunului (Prune dwarf virus – PDV) și a virusului pătării necrotice inelare a prunului (Prunus necrotic ringspot virus – PNRSV). În cazul P. persica, fiecare plantă-mamă prebază este eșantionată și testată în fiecare an și la fiecare ciclu de reproducere pentru depistarea viroidului mozaicului latent al piersicului (Peach latent mosaic viroid – PLMVd).
Paragraf
Spania
Paragraf
Cerințe specifice pentru anumite specii
Paragraf
Olea europaea L. și Pyrus communis L.
Paragraf
Eșantionare și testare
Paragraf
Fiecare plantă-mamă prebază este eșantionată și testată în fiecare an pentru depistarea virusurilor și a virozelor enumerate în anexa II la Directiva de punere în aplicare 2014/98/UE.
Paragraf
Prunus amygdalus x P. persica, P. armeniaca, P. domestica, P. domestica x P. salicina, P. dulcis, și P. persica
Paragraf
Eșantionare și testare
Paragraf
Trebuie să se efectueze operațiuni de eșantionare și testare în fiecare an pentru depistarea virusurilor și a virozelor enumerate în anexa II la Directiva de punere în aplicare 2014/98/UE.
Paragraf
Suedia
Paragraf
Cerințe pentru toate speciile enumerate la punctul 5.1 din secțiunea A
Paragraf
Inspecția vizuală
Paragraf
Inspecțiile vizuale menționate la articolul 10 alineatul (1) din Directiva de punere în aplicare 2014/98/UE se efectuează cel puțin de două ori în timpul perioadei de vegetație.
Litera a
eșantionarea și testarea plantelor din banca de gene respectivă se efectuează în conformitate cu cerințele din Directiva de punere în aplicare 2014/98/UE pentru speciile în cauză și
Litera b
în banca de gene respectivă se efectuează inspecții vizuale cel puțin de două ori în timpul perioadei de vegetație.