Paragraf
având în vedere Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene, în special articolul 217 coroborat cu articolul 218 alineatul (6) litera (a),
Paragraf
având în vedere Actul de aderare a Republicii Croația, în special articolul 6 alineatul (2),
Paragraf
având în vedere propunerea Comisiei Europene,
Paragraf
având în vedere aprobarea Parlamentului European,
1
Acordul euro-mediteraneean de instituire a unei asocieri între Comunitatea Europeană și statele membre ale acesteia, pe de o parte, și Republica Libaneză, pe de altă parte (denumit în continuare acordul), a fost semnat la Luxemburg la 17 iunie 2002 și a intrat în vigoare la 1 aprilie 2006.
2
Republica Croația a devenit stat membru al Uniunii Europene la 1 iulie 2013.
3
În conformitate cu articolul 6 alineatul (2) din Actul de aderare a Republicii Croația, aderarea Republicii Croația la acord trebuie convenită prin intermediul unui protocol la acord, încheiat între Consiliu, acționând în numele Uniunii și în unanimitate în numele statelor membre, și Republica Libaneză.
4
La 14 septembrie 2012, Consiliul a autorizat Comisia să deschidă negocieri cu Republica Libaneză. Negocierile au fost încheiate cu succes. În conformitate cu Decizia (UE) 2016/859 a Consiliului, Protocolul de aderare la Acordul euro-mediteranean de instituire a unei asocieri între Comunitatea Europeană și statele membre ale acesteia, pe de o parte, și Republica Libaneză, pe de altă parte, pentru a se ține seama de aderarea Republicii Croația la Uniunea Europeană a fost semnat în numele Uniunii și al statelor membre ale acesteia la Bruxelles, la 28 aprilie 2016.
5
Protocolul ar trebui aprobat,
Articolul 1
Paragraf
Prin prezenta decizie se aprobă, în numele Uniunii și al statelor membre ale acesteia, Protocolul la Acordul euro-mediteraneean de instituire a unei asocieri între Comunitatea Europeană și statele membre ale acesteia, pe de o parte, și Republica Libaneză, pe de altă parte, pentru a se ține seama de aderarea Republicii Croația la Uniunea Europeană.
Articolul 2
Paragraf
Președintele Consiliului transmite, în numele Uniunii Europene, notificarea prevăzută la articolul 7 din protocol, pentru a exprima consimțământul Uniunii de a-și asuma obligații în temeiul protocolului.
Articolul 3
Paragraf
Prezenta decizie intră în vigoare la data adoptării.
Paragraf
Adoptată la Bruxelles, 27 martie 2017.Pentru ConsiliuPreședinteleC. Abela