Paragraf
având în vedere Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene, în special articolul 212 coroborat cu articolul 218 alineatul (6) al doilea paragraf litera (a) și articolul 218 alineatul (7),
Paragraf
având în vedere propunerea Comisiei Europene,
Paragraf
având în vedere aprobarea Parlamentului European,
1
În conformitate cu Decizia (UE) 2015/904 a Consiliului, Protocolul la Acordul euro-mediteraneean de instituire a unei asocieri între Comunitatea Europeană și statele membre ale acesteia, pe de o parte, și Republica Algeriană Democratică și Populară, pe de altă parte, referitor la un acord-cadru între Uniunea Europeană și Republica Algeriană Democratică și Populară privind principiile generale de participare a Republicii Algeriene Democratice și Populare la programele Uniunii (denumit în continuare protocolul) a fost semnat, în numele Uniunii, la 4 iunie 2015.
2
Obiectivul protocolului îl constituie stabilirea normelor financiare și tehnice care să permită participarea Republicii Algeriene Democratice și Populare la anumite programe ale Uniunii. Cadrul orizontal creat prin protocol constituie un dispozitiv de cooperare economică, financiară și tehnică ce permite accesul la asistența, în special cea financiară, care urmează a fi acordată de către Uniune în temeiul programelor Uniunii. Acest cadru se aplică numai programelor Uniunii ale căror acte juridice constitutive permit participarea Republicii Algeriene Democratice și Populare. Prin urmare, încheierea protocolului nu presupune exercitarea, în cadrul diferitelor politici sectoriale urmărite de programe, a competențelor care sunt exercitate la instituirea programelor.
3
Protocolul ar trebui să fie aprobat,
Articolul 1
Paragraf
Prin prezenta decizie se aprobă, în numele Uniunii, Protocolul la Acordul euro-mediteraneean de instituire a unei asocieri între Comunitatea Europeană și statele membre ale acesteia, pe de o parte, și Republica Algeriană Democratică și Populară, pe de altă parte, referitor la un acord-cadru între Uniunea Europeană și Republica Algeriană Democratică și Populară privind principiile generale de participare a Republicii Algeriene Democratice și Populare la programele Uniunii.
Articolul 2
Paragraf
Președintele Consiliului efectuează, în numele Uniunii Europene, notificarea prevăzută la articolul 10 din protocol.
Articolul 3
Paragraf
Comisia este împuternicită să stabilească, în numele Uniunii, clauzele și condițiile specifice aplicabile participării Republicii Algeriene Democratice și Popularela fiecare program al Uniunii în parte, în special contribuția financiară datorată. Comisia va informa grupul de lucru competent al Consiliului cu privire la acest lucru.
Articolul 4
Paragraf
Prezenta decizie intră în vigoare la data adoptării.
Paragraf
Adoptată la Bruxelles, 16 ianuarie 2017.Pentru ConsiliuPreședinteleF. Mogherini