Paragraf
având în vedere Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene, în special articolul 43 alineatul (3),
Paragraf
având în vedere propunerea Comisiei Europene,
1
Articolul 43 alineatul (3) din tratat dispune că Consiliul, la propunerea Comisiei, adoptă măsurile privind stabilirea și repartizarea posibilităților de pescuit.
2
În Regulamentul (UE) nr. 1380/2013 al Parlamentului European și al Consiliului se prevede că este necesară adoptarea de măsuri de conservare ținându-se seama de recomandările științifice, tehnice și economice disponibile, inclusiv, după caz, de rapoartele elaborate de Comitetul științific, tehnic și economic pentru pescuit (CSTEP).
3
Consiliului îi revine sarcina de a adopta măsuri privind stabilirea și repartizarea posibilităților de pescuit pe zone sau pe grupuri de zone de pescuit din Marea Neagră, inclusiv, după caz, anumite condiții legate funcțional de acestea. În conformitate cu articolul 16 alineatele (1) și (4) din Regulamentul (UE) nr. 1380/2013, posibilitățile de pescuit trebuie alocate între statele membre într-un mod care să asigure fiecărui stat membru o stabilitate relativă a activităților de pescuit pentru fiecare stoc sau tip de pescuit și în conformitate cu obiectivele politicii comune în domeniul pescuitului prevăzute la articolul 2 alineatul (2) din regulamentul respectiv.
4
Posibilitățile de pescuit ar trebui stabilite pe baza avizelor științifice disponibile, luându-se în considerare aspectele biologice și socio-economice și asigurându-se totodată un tratament echitabil pentru toate sectoarele de pescuit, precum și pe baza opiniilor exprimate cu ocazia consultării părților interesate.
5
Pentru pescuitul de șprot, obligația de debarcare menționată la articolul 15 alineatul (1) din Regulamentul (UE) nr. 1380/2013 se aplică de la 1 ianuarie 2015. Articolul 16 alineatul (2) din regulamentul respectiv prevede că, atunci când se introduce o obligație de debarcare pentru un stoc de pește, posibilitățile de pescuit se stabilesc ținând cont de trecerea de la stabilirea posibilităților de pescuit pentru a reflecta debarcările la stabilirea posibilităților de pescuit pentru a reflecta capturile.
6
Utilizarea posibilităților de pescuit prevăzute în prezentul regulament face obiectul Regulamentului (CE) nr. 1224/2009 al Consiliului și în special al articolelor 33 și 34 din respectivul regulament referitoare la înregistrarea capturilor și la transmiterea datelor privind epuizarea posibilităților de pescuit. Prin urmare, este necesar să se precizeze codurile care urmează să fie folosite de statele membre atunci când transmit Comisiei datele privind debarcările de stocuri care fac obiectul prezentului regulament.
7
În conformitate cu articolul 2 din Regulamentul (CE) nr. 847/96 al Consiliului, trebuie identificate stocurile care fac obiectul diferitelor măsuri prevăzute de acesta.
8
Posibilitățile de pescuit ar trebui utilizate în deplină conformitate cu dreptul aplicabil al Uniunii.
9
Pentru a evita întreruperea activităților de pescuit și pentru a asigura pescarilor din Uniune mijloace de existență, este important ca respectivele activități de pescuit în Marea Neagră să fie deschise la 1 ianuarie 2017. Din motive de urgență, prezentul regulament ar trebui să intre în vigoare imediat după publicarea sa,
CAPITOLUL I
CAPITOLUL I
Articolul 1
Obiect
Paragraf
Prezentul regulament stabilește posibilitățile de pescuit prevăzute pentru navele de pescuit ale Uniunii care arborează pavilionul Bulgariei și al României pentru anul 2017, pentru anumite stocuri de pește din Marea Neagră:
Litera a
Calcan (Psetta maxima);
Litera b
Șprot (Sprattus sprattus)
Articolul 2
Domeniul de aplicare
Paragraf
Prezentul regulament se aplică navelor de pescuit ale Uniunii care își desfășoară activitatea în Marea Neagră.
Articolul 3
Definiții
Paragraf
În înțelesul prezentului regulament, se aplică următoarele definiții:
Litera a
CGPM înseamnă Comisia Generală pentru Pescuit în Marea Mediterană;
Litera b
Marea Neagră înseamnă subzona geografică 29, astfel cum este definită în anexa I la Regulamentul (UE) nr. 1343/2011 al Parlamentului European și al Consiliului;
Litera c
navă de pescuit înseamnă orice navă echipată pentru exploatarea comercială a resurselor biologice marine;
Litera d
navă de pescuit a Uniunii înseamnă o navă de pescuit care arborează pavilionul unui stat membru și care este înmatriculată în Uniune;
Litera e
stoc înseamnă o resursă biologică marină existentă într-o anumită zonă de gestionare;
Litera f
cotă autonomă a Uniunii înseamnă o limită a capturilor alocate în mod autonom navelor de pescuit ale Uniunii în lipsa unui acord asupra unei capturi totale admisibile (TAC);
Litera g
evaluări analitice înseamnă evaluări cantitative ale tendințelor unui anumit stoc, bazate pe date privind biologia și exploatarea stocului, și despre care s-a stabilit în urma unei analize științifice că pot servi, din punct de vedere calitativ, drept bază pentru avize științifice privind opțiunile viitoare în materie de capturi.
CAPITOLUL II
CAPITOLUL II
Articolul 4
Alocarea posibilităților de pescuit
Paragraf
Cotele autonome ale UE pentru navele de pescuit ale Uniunii, alocarea respectivelor cote către statele membre și, după caz, condițiile legate funcțional de acestea sunt stabilite în anexă.
Articolul 5
Dispoziții speciale privind alocarea
Paragraf
Alocarea posibilităților de pescuit către statele membre conform prezentului regulament nu aduce atingere:
Litera a
schimburilor efectuate în temeiul articolului 16 alineatul (8) din Regulamentul (UE) nr. 1380/2013;
Litera b
deducerilor și realocărilor efectuate în temeiul articolului 37 din Regulamentul (CE) nr. 1224/2009;
Litera c
deducerilor efectuate în temeiul articolelor 105 și 107 din Regulamentul (CE) nr. 1224/2009.
Articolul 6
Condiții pentru debarcarea capturilor și a capturilor accidentale care nu fac obiectul obligației de debarcare
Paragraf
Capturile și capturile accidentale de calcan sunt reținute la bord sau debarcate numai dacă au fost efectuate de nave ale Uniunii care arborează pavilionul unui stat membru care dispune de o cotă și această cotă nu a fost epuizată.
CAPITOLUL III
CAPITOLUL III
Articolul 7
Transmiterea datelor
Paragraf
Atunci când, în temeiul articolelor 33 și 34 din Regulamentul (CE) nr. 1224/2009, statele membre transmit Comisiei date privind cantitățile debarcate din fiecare stoc de pește, acestea utilizează codurile stocurilor prevăzute în anexa la prezentul regulament.
Articolul 8
Intrarea în vigoare
Paragraf
Prezentul regulament intră în vigoare în ziua următoare datei publicării în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene.
Paragraf
Se aplică începând cu 1 ianuarie 2017.
Paragraf
Prezentul regulament este obligatoriu în toate elementele sale și se aplică direct în statele membre.
Paragraf
Adoptat la Bruxelles, 19 decembrie 2016.Pentru ConsiliuPreședinteleL. Sólymos
Anexa 1
ANEXĂ
Paragraf
Posibilități de pescuit aplicabile navelor de pescuit ale Uniunii
Paragraf
În următoarele tabele sunt stabilite cotele de pescuit (în tone de greutate în viu) pentru fiecare stoc și condițiile legate funcțional de acestea.
Paragraf
Stocurile de pește sunt enumerate în ordinea alfabetică a denumirilor speciilor în limba latină. În scopul aplicării prezentului regulament, următorul tabel de corespondență indică denumirile în limba latină și denumirile comune:
Tabel 1
Tabelul 1
Tabel 2
Tabelul 2
Tabel 3
Tabelul 3