Paragraf
având în vedere Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene,
Paragraf
având în vedere Regulamentul (UE) nr. 528/2012 al Parlamentului European și al Consiliului din 22 mai 2012 privind punerea la dispoziție pe piață și utilizarea produselor biocide, în special articolul 89 alineatul (1) al treilea paragraf,
1
Regulamentul delegat (UE) nr. 1062/2014 al Comisiei stabilește o listă de substanțe active existente care trebuie evaluate în vederea unei eventuale aprobări pentru utilizarea în produsele biocide. Lista respectivă include acidul citric.
2
Acidul citric a fost evaluat în conformitate cu articolul 16 alineatul (2) din Directiva 98/8/CE a Parlamentului European și a Consiliului în vederea utilizării în produse aparținând tipului de produs 1, produse biocide destinate igienei umane, definit în anexa V la directiva menționată, care corespunde tipului de produs 1 definit în anexa V la Regulamentul (UE) nr. 528/2012.
3
Cu toate acestea, evaluarea a vizat un șervețel antiviral impregnat cu acid citric destinat să fie introdus pe piață cu mențiunea omoară 99,9 % dintre virusurile răcelii și gripei din șervețel. În conformitate cu articolul 1 din Decizia de punere în aplicare (UE) 2015/1985 a Comisiei, un astfel de șervețel antiviral trebuie să fie considerat un produs biocid care se încadrează în tipul de produs 2 definit în anexa V la Regulamentul (UE) nr. 528/2012. Prin urmare, prezenta aprobare a acidului citric ca substanță activă existentă ar trebui să vizeze doar folosirea acestuia în produsele biocide aparținând tipului de produs 2, dezinfectante și algicide care nu sunt destinate aplicării directe la oameni sau animale.
4
Belgia a fost desemnată autoritate competentă responsabilă de evaluare și a prezentat raportul de evaluare împreună cu recomandările sale la 23 august 2013.
5
În conformitate cu articolul 7 alineatul (2) din Regulamentul delegat (UE) nr. 1062/2014, avizul Agenției Europene pentru Produse Chimice referitor la utilizarea în produse aparținând tipului de produs 2 a fost formulat la 16 februarie 2016 de către Comitetul pentru produse biocide, ținând seama de concluziile autorității competente responsabile de evaluare.
6
Conform avizului respectiv, este de așteptat ca produsele biocide aparținând tipului de produs 2 și conținând acid citric să îndeplinească cerințele de la articolul 5 din Directiva 98/8/CE, sub rezerva respectării anumitor specificații și condiții referitoare la utilizarea lor.
7
Prin urmare, este oportun să se aprobe utilizarea acidului citric în produsele biocide aparținând tipului de produs 2, sub rezerva respectării anumitor specificații și condiții.
8
Ar trebui ca, înainte de aprobarea unei substanțe active, să se acorde o perioadă de timp rezonabilă, pentru a permite părților interesate să adopte măsurile pregătitoare necesare pentru îndeplinirea noilor cerințe.
9
Măsurile prevăzute în prezentul regulament sunt conforme cu avizul Comitetului permanent pentru produse biocide,
Articolul 1
Paragraf
Se aprobă acidul citric ca substanță activă destinată utilizării în produsele biocide aparținând tipului de produs 2, sub rezerva îndeplinirii specificațiilor și condițiilor prevăzute în anexă.
Articolul 2
Paragraf
Prezentul regulament intră în vigoare în a douăzecea zi de la data publicării în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene.
Paragraf
Adoptat la Bruxelles, 4 noiembrie 2016.Pentru ComisiePreședinteleJean-Claude Juncker
Anexa 1
ANEXĂ
Tabel 1
Tabelul 1