Paragraf
având în vedere Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene,
Paragraf
având în vedere Regulamentul (CE) nr. 515/97 al Consiliului din 13 martie 1997 privind asistența reciprocă între autoritățile administrative ale statelor membre și cooperarea dintre acestea și Comisie în vederea asigurării aplicării corespunzătoare a legislației din domeniile vamal și agricol, în special articolul 18c,
1
Regulamentul (CE) nr. 515/97 prevede că transportatorii trebuie să transmită date privind circulația containerelor, cu privire la cazurile enumerate la articolul 18a alineatul (6) din regulamentul menționat mai sus, către repertoriul de mesaje privind starea containerului gestionat de Comisie, dar numai în măsura în care transportatorul care efectuează raportarea cunoaște aceste date, iar datele referitoare la cazurile enumerate în regulament au fost generate, colectate sau păstrate în registrele electronice ale transportatorului.
2
Pentru a asigura o analiză în timp util a datelor privind circulația containerelor, un transfer fără probleme al acestor date de la transportatorii maritimi către repertoriul de mesaje privind starea containerului și pentru a garanta un nivel de diversitate controlabil în ceea ce privește modalitățile posibile de codificare a datelor, ar trebui să fie precizate frecvența de raportare a mesajelor privind starea containerului, formatul și metoda de transmitere a mesajelor privind starea containerului.
3
Din cauza volumului și a schimbărilor regulate ale traficului containerelor, detectarea eficace a fraudelor depinde, în mare măsură, de identificarea la timp a deplasărilor suspecte de containere. Pentru a garanta că datele primite sunt utilizate efectiv, prin limitarea riscului ca transporturile suspecte să fie mutate în locații nedeterminate înainte ca detectarea transporturilor suspecte să poată fi efectuată efectiv, transportatorii ar trebui să fie obligați să transmită mesaje privind starea containerului în repertoriul de mesaje privind starea containerului nu mai târziu de 24 de ore după ce mesajul privind starea containerului este generat, colectat sau păstrat în registrele electronice ale transportatorului.
4
Pentru a reduce sarcina financiară suportată de acest sector și pentru a facilita transmiterea mesajelor privind starea containerului, transportatorii ar trebui să fie obligați să utilizeze unul dintre principalele standarde ale ASC ANSI X12 sau ale ONU/EDIFACT. ANSI ASC X12 este un protocol pentru schimbul electronic de date (EDI) al Institutului Național pentru Standardizare din SUA (American National Standards Institute – ANSI), iar ONU/EDIFACT este standardul EDI dezvoltat de Organizația Națiunilor Unite (ONU). Utilizarea acestui standard ar trebui să reducă costurile de punere în aplicare pentru transportatori, întrucât se consideră că aceste standarde sunt universal utilizate de sectorul maritim în vederea schimbului electronic de date.
5
Pentru a asigura transmiterea datelor și pentru a garanta un nivel adecvat de confidențialitate și de integritate a datelor transmise, mesajele privind starea containerului ar trebui transmise utilizându-se protocolul Secure Shell File Transfer (SFTP), elaborat de Internet Engineering Task Force (IETF). Această metodă de transmitere garantează nivelul necesar de securitate și este considerată acceptabilă de către sector în ceea ce privește fezabilitatea punerii în aplicare. Pentru a reduce costurile legate de punerea în aplicare, transportatorilor ar trebui să li se permită să utilizeze și alte metode de transmitere, cu condiția ca acestea să garanteze același nivel de securitate a datelor ca cel al SFTP.
6
Pentru a reduce sarcina financiară legată de transferul de mesaje privind starea containerului, transportatorilor ar trebui să li se permită să transfere toate mesajele privind starea containerului generate, colectate sau păstrate în registrele electronice ale acestora fără selectarea unor mesaje individuale privind starea containerului. În aceste cazuri, Comisiei și autorităților competente din statele membre ar trebui să li se permită să acceseze și să utilizeze datele respective în conformitate cu dispozițiile Regulamentului (CE) nr. 515/97.
7
Măsurile prevăzute de prezentul regulament sunt conforme cu avizul comitetului instituit prin Regulamentul (CE) nr. 515/97,
Articolul 1
Frecvența raportării mesajelor privind starea containerului
Paragraf
Transportatorii transmit mesajele complete privind starea containerului generate, colectate sau păstrate în registrele electronice ale transportatorului către repertoriul de mesaje privind starea containerului nu mai târziu de 24 de ore după introducerea mesajului privind starea containerului în registrele electronice ale transportatorului.
Paragraf
Transmiterea, în temeiul articolului 18a alineatul (5) din Regulamentul (CE) nr. 515/97, a mesajelor anterioare privind starea containerului se efectuează în termen de 24 de ore de la generarea sau colectarea în registrele electronice ale transportatorului a primului mesaj privind starea containerului prin care se stabilește că containerul urmează să fie introdus pe teritoriul vamal al Uniunii.
Articolul 2
Formatul datelor din mesajele privind starea containerului
Paragraf
Transportatorii raportează mesajele privind starea containerului în conformitate cu standardele ANSI ASC X12 sau UN/EDIFACT.
Articolul 3
Metoda de transmitere a mesajelor privind starea containerului
Alineatul 1
Transportatorii transmit mesajele privind starea containerului utilizând protocolul Secure Shell File Transfer (SFTP).
Alineatul 2
Mesajele privind starea containerului pot fi transmise prin:
Litera a
raportare selectivă de mesaje individuale privind starea containerului, astfel cum se prevede la articolul 18a alineatul (6) din Regulamentul (CE) nr. 515/97; sau
Litera b
transferul tuturor mesajelor privind starea containerului generate, colectate sau păstrate în registrele electronice ale transportatorului, fără selectarea unor mesaje individuale privind starea containerului.
Articolul 4
Intrarea în vigoare
Paragraf
Prezentul regulament intră în vigoare în a douăzecea zi de la data publicării în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene.
Paragraf
Se aplică de la 1 septembrie 2016.
Paragraf
Adoptat la Bruxelles, 10 martie 2016.Pentru ComisiePreședinteleJean-Claude Juncker