Paragraf
având în vedere Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene, în special articolul 209 alineatul (2), coroborat cu articolul 218 alineatul (9),
Paragraf
având în vedere Acordul de parteneriat între membrii grupului statelor din Africa, Zona Caraibilor și Pacific, pe de o parte, și Comunitatea Europeană și statele membre ale acesteia, pe de altă parte,
Paragraf
având în vedere propunerea Comisiei Europene,
1
Articolul 100 din Acordul de parteneriat între membrii grupului statelor din Africa, Zona Caraibilor și Pacific, pe de o parte, și Comunitatea Europeană și statele membre ale acesteia, pe de altă parte (denumit în continuare Acordul de parteneriat ACP-UE) prevede că anexele Ia, Ib, II, III, IV și VI la acesta pot fi revizuite, corectate și/sau modificate de către Consiliul de miniștri ACP-UE, pe baza unei recomandări din partea Comitetului de cooperare pentru finanțarea dezvoltării ACP-UE.
2
În conformitate cu articolul 15 alineatul (4) din Acordul de parteneriat ACP-UE, Consiliul de miniștri ACP-UE poate delega competențe Comitetului ambasadorilor ACP-UE.
3
În cadrul celei de a 39-a sesiuni care a avut loc la Nairobi, Kenya, în perioada 19-20 iunie 2014, Consiliul de miniștri ACP-UE a convenit, printr-o declarație comună, să continue procesul de închidere ordonată a Centrului pentru Dezvoltarea Întreprinderii (CDI) și să modifice anexa III la Acordul de parteneriat ACP-UE și, în acest scop, să delege Comitetului ambasadorilor ACP-UE competențe pentru a continua acest proces în vederea adoptării deciziilor necesare, inclusiv modificarea relevantă a anexei III menționate.
4
Anexa III la Acordul de parteneriat ACP-UE ar trebui sa fie modificată pentru a stabili noul cadru juridic al existenței CDI exclusiv în scopul lichidării sale.
5
Poziția Uniunii în cadrul Comitetului ambasadorilor ACP-UE în ceea ce privește revizuirea anexei III la Acordul de parteneriat ACP-UE ar trebui să se întemeieze pe proiectul de decizie atașat la prezenta decizie,
Articolul 1
Alineatul 1
Poziția care urmează să fie adoptată în numele Uniunii în cadrul Comitetului ambasadorilor ACP-UE privind revizuirea anexei III la Acordul de parteneriat ACP-UE se bazează pe proiectul de decizie a Comitetului ambasadorilor ACP-UE, atașat la prezenta decizie.
Alineatul 2
Reprezentanții Uniunii în cadrul Comitetului ambasadorilor ACP-UE pot conveni modificări tehnice minore ale proiectului de decizie, fără a fi necesară o altă decizie a Consiliului.
Articolul 2
Paragraf
După adoptare, decizia Comitetului ambasadorilor ACP-UE se publică în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene.
Articolul 3
Paragraf
Prezenta decizie intră în vigoare la data adoptării.
Paragraf
Adoptată la Bruxelles, 4 iulie 2016.Pentru ConsiliuPreședinteleM. Lajčák
Paragraf
având în vedere Acordul de parteneriat între membrii grupului statelor din Africa, Zona Caraibilor și Pacific, pe de o parte, și Comunitatea Europeană și statele membre ale acesteia, pe de altă parte (denumit în continuare Acordul de parteneriat ACP-UE), în special articolul 100,
1
Articolul 100 din Acordul de parteneriat ACP-UE prevede că anexele Ia, Ib, II, III, IV și VI la acesta pot fi revizuite, corectate și/sau modificate de către Consiliul de miniștri ACP-UE, pe baza unei recomandări din partea Comitetului de cooperare pentru finanțarea dezvoltării ACP-UE.
2
În conformitate cu articolul 15 alineatul (4) din Acordul de parteneriat ACP-UE, Consiliul de miniștri ACP-UE poate delega competențe Comitetului ambasadorilor ACP-UE.
3
Articolul 2 din anexa III la Acordul de parteneriat ACP-UE se referă la Centrul pentru Dezvoltarea Întreprinderii (CDI). În temeiul articolului 2 alineatul (6) litera (a) din anexa III menționată, Comitetul ambasadorilor ACP-UE este numit în calitate de autoritate de supraveghere a CDI având, între altele, responsabilitatea stabilirii statutului CDI, care a fost adoptat prin Decizia nr. 8/2005 a Comitetului ambasadorilor ACP-UE (denumit în continuare Statutul CDI). În temeiul articolului 2 alineatul (7) litera (a) din anexa III, Comitetului executiv al CDI este, între altele, responsabil de adoptarea regulamentului financiar al CDI și a statutului personalului CDI.
4
Articolul 1 din Statutul CDI stabilește principiul personalității juridice a CDI.
5
Articolele 9 și 10 din Statutul CDI definesc mandatul și componența Comitetului executiv al CDI.
6
În cadrul celei de a 39-a sesiuni care a avut loc la Nairobi, Kenya, în perioada 19-20 iunie 2014, Consiliul de miniștri ACP-UE a convenit, printr-o declarație comună, să continue procesul de închidere ordonată a CDI și să modifice anexa III la Acordul de parteneriat ACP-UE și, în acest scop, să delege Comitetului ambasadorilor ACP-UE competențe pentru a continua acest proces în vederea adoptării deciziilor necesare, inclusiv modificarea relevantă a anexei III menționate.
7
Prin declarația comună a Consiliului de miniștri ACP-UE menționată anterior a fost instituit Grupul de lucru comun ACP-UE (GLC) pentru a se asigura faptul că CDI este închis în cele mai bune condiții.
8
Prin Decizia nr. 4/2014, Comitetul ambasadorilor ACP-UE a autorizat Comitetul executiv al CDI să ia toate măsurile adecvate pentru a pregăti închiderea CDI. Ulterior, Comitetul executiv al CDI a semnat un contract cu un curator până la 31 decembrie 2016.
9
În conformitate cu articolul 2 alineatul (3) din Decizia nr. 4/2014, planul de închidere prevede finalizarea fazei de lichidare până la 31 decembrie 2016 (denumită în continuare faza de închidere). Comitetul executiv al CDI a aprobat planul de închidere definitivă la 29-30 iunie 2015, așadar CDI a intrat în faza de închidere.
10
Faza de închidere ar trebui să fie urmată de o fază pasivă, în care CDI va exista exclusiv în scopul lichidării sale. Faza pasivă, care urmează să fie gestionată de un curator, poate cuprinde sarcini administrative, între altele, păstrarea arhivelor CDI, rezolvarea formalităților administrative sau gestionarea litigiilor restante care nu au putut fi soluționate în faza de închidere. Faza pasivă ar trebui să înceapă în prima zi de după faza de închidere, respectiv la 1 ianuarie 2017. Faza pasivă ar trebui să se încheie după o perioadă de patru ani sau când CDI își va fi achitat toate datoriile și lichidat toate activele, în cazul în care acest moment survine mai devreme de patru ani.
11
În conformitate cu articolul 26 alineatul (1) din Regulamentul financiar al CDI, adoptat prin Decizia nr 5/2014 a Comitetului ambasadorilor ACP-UE, contabilitatea CDI ar trebui să se închidă la sfârșitul exercițiului financiar pentru a întocmi situațiile financiare ale CDI. Prin urmare, auditul statutar al exercițiului 2016 legat de faza de închidere ar trebui finalizat cel mai târziu până la 30 iunie 2017.
12
Modificarea anexei III la Acordul de parteneriat ACP-UE se referă la eliminarea trimiterilor la CDI. Prezenta decizie constituie noul cadru juridic al CDI de la începutul fazei pasive, respectiv de la 1 ianuarie 2017.
13
În temeiul articolului 95 alineatul (1) din Acordul de parteneriat ACP-UE, acordul va expira în 2020. Prin urmare, ar trebui stabilite structurile de guvernanță aplicabile funcționării CDI în faza pasivă și pentru perioada de după 29 februarie 2020,
Articolul 1
Paragraf
Pentru a reflecta încetarea activităților CDI până la 31 decembrie 2016, anexa III la Acordul de parteneriat ACP-UE se modifică după cum urmează:
Punctul 1
Titlul anexei III se înlocuiește cu textul următor:
Punctul 2
Articolul 1 se înlocuiește cu următorul text:
Punctul 3
Articolul 2 se elimină.
Punctul 4
Articolul 3 se renumerotează și devine articolul 2.
Articolul 2
Alineatul 1
Înainte de sfârșitul fazei de închidere, și anume înainte de 31 decembrie 2016, Comisia Europeană contractează un curator pentru a asigura executarea fazei pasive începând cu 1 ianuarie 2017, pentru o perioadă de 4 ani sau până când CDI își va fi achitat toate datoriile și lichidat toate activele, în cazul în care acest moment survine mai devreme de 4 ani.
Alineatul 2
Curatorul este responsabil pentru executarea fazei pasive. Curatorul prezintă Comitetului ambasadorilor ACP-UE rapoarte anuale privind progresele înregistrate cu privire la executarea fazei pasive.
Articolul 3
Alineatul 1
Statutul CDI, Regulamentul financiar al CDI și Statutul personalului CDI rămân în vigoare până la sfârșitul fazei de închidere.
Alineatul 2
Începând cu 1 ianuarie 2017, personalitatea juridică a CDI, astfel cum este definită la articolul 1 din Statutul CDI, este menținută numai în scopul lichidării CDI.
Alineatul 3
Pe durata fazei pasive, Comitetul executiv al CDI, astfel cum este instituit la articolele 9 și 10 din Statutul CDI, va continua să existe până la data deciziei Comitetului ambasadorilor ACP-UE privind propunerea de descărcare de gestiune în temeiul articolului 4 din Decizia nr. 4/2014.
Alineatul 4
Costurile aferente fazei pasive sunt finanțate din cel de al 11-lea Fond european de dezvoltare.
Alineatul 5
Pentru creanțele CDI față de terți și pentru creanțele terților față de CDI se aplică un termen de prescripție de trei ani începând cu 1 ianuarie 2017.
Articolul 4
Paragraf
Mandatul Grupului de lucru comun ACP-UE în ceea ce privește închiderea CDI, așa cum s-a stabilit prin Declarația comună a Consiliului de miniștri ACP-UE din 19-20 iunie 2014, ia sfârșit în momentul în care Comitetul ambasadorilor ACP-UE adoptă decizia privind propunerea de descărcare de gestiune în temeiul articolului 4 din Decizia nr. 4/2014.
Articolul 5
Paragraf
Prezenta decizie intră în vigoare la data adoptării, cu excepția articolului 1, care intră în vigoare la 1 ianuarie 2017.
Paragraf
Adoptată la …,Pentru Comitetul ambasadorilor ACP-UEPreședintele