AcasăLegislație UE32016D0838

Decizia (UE) 2016/838 a Consiliului din 23 mai 2016 privind încheierea, în numele Uniunii Europene, a Acordului de asociere între Uniunea Europeană și Comunitatea Europeană a Energiei Atomice și statele membre ale acestora, pe de o parte, și Georgia, pe de altă parte

În vigoare
Tip:Decizie
Publicat:23.05.2016
În vigoare din:23.05.2016
Articole:6
EUR-Lex
Paragraf
având în vedere Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene, în special articolul 217, coroborat cu articolul 218 alineatul (6) litera (a) și cu articolul 218 alineatul (8) al doilea paragraf, precum și cu articolul 218 alineatul (7),
Paragraf
având în vedere propunerea Comisiei Europene,
Paragraf
având în vedere aprobarea Parlamentului European,
1
La 10 mai 2010, Consiliul a autorizat Comisia să înceapă negocieri cu Georgia în vederea încheierii unui nou acord între Uniune și Georgia care să înlocuiască Acordul de parteneriat și cooperare.
2
Negocierile respective s-au încheiat cu succes, iar Acordul de asociere între Uniunea Europeană și Comunitatea Europeană a Energiei Atomice și statele membre ale acestora, pe de o parte, și Georgia, pe de altă parte (denumit în continuare acordul), a fost parafat la 29 noiembrie 2013.
3
În conformitate cu Decizia nr. 2014/494/UE a Consiliului, acordul a fost semnat la 27 iunie 2014, sub rezerva încheierii sale la o dată ulterioară.
4
În temeiul articolului 218 alineatul (7) din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene, revine Consiliului să autorizeze Comisia să aprobe modificările aduse acordului, care urmează să fie adoptate de Comitetul de asociere în configurația Comerț, astfel cum se prevede la articolul 408 alineatul (4) din acord, astfel cum sunt propuse de Subcomitetul privind indicațiile geografice în temeiul articolului 179 din acord.
5
Ar trebui să se definească procedurile relevante pentru protejarea indicațiilor geografice cărora li se acordă protecție în temeiul acordului.
6
Acordul nu ar trebui interpretat drept un acord care conferă drepturi sau impune obligații care pot fi invocate direct în fața instanțelor judecătorești ale Uniunii sau ale statelor membre.
7
Acordul ar trebui să fie aprobat,

Articolul 1

Paragraf
Se aprobă în numele Uniunii Acordul de asociere între Uniunea Europeană și Comunitatea Europeană a Energiei Atomice și statele membre ale acestora, pe de o parte, și Georgia, pe de altă parte (denumit în continuare acordul).

Articolul 2

Paragraf
Președintele Consiliului realizează, în numele Uniunii, notificarea prevăzută la articolul 431 alineatul (1) din acord.

Articolul 3

Paragraf
În sensul articolului 179 din acord, modificările aduse acordului prin deciziile Subcomitetului privind indicațiile geografice se aprobă de către Comisie în numele Uniunii. În cazul în care părțile interesate nu pot ajunge la un acord în urma obiecțiilor referitoare la o indicație geografică, Comisia adoptă o poziție în baza procedurii prevăzute la articolul 57 alineatul (2) din Regulamentul (UE) nr. 1151/2012 al Parlamentului European și al Consiliului.

Articolul 4

Alineatul 1
O denumire protejată în conformitate titlul IV capitolul 9 subsecțiunea 3 Indicații geografice din acord poate fi folosită de orice operator care comercializează produse agricole, produse alimentare, vinuri, vinuri aromatizate sau băuturi spirtoase care respectă specificațiile corespunzătoare.
Alineatul 2
În conformitate cu articolul 175 din acord, statele membre și instituțiile Uniunii asigură respectarea protecției prevăzute la articolele 170-174 din acord, inclusiv la cererea unei părți interesate.

Articolul 5

Paragraf
Acordul nu poate fi interpretat în sensul în care conferă drepturi sau impune obligații care pot fi invocate direct în fața instanțelor judecătorești ale Uniunii sau ale statelor membre.

Articolul 6

Paragraf
Prezenta decizie intră în vigoare la data adoptării.
Paragraf
Adoptată la Bruxelles, 23 mai 2016.Pentru ConsiliuPreședinteleF. Mogherini