Paragraf
având în vedere Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene, în special articolul 108 alineatul (2) primul paragraf,
Paragraf
având în vedere Acordul privind Spațiul Economic European, în special articolul 62 alineatul (1) litera (a),
Paragraf
după ce părțile interesate au fost invitate să își prezinte observațiile în conformitate cu dispozițiile sus-menționate și ținând seama de observațiile acestora,
Articolul 1
Paragraf
Ajutorul de stat pus în aplicare în mod ilegal de Germania, cu încălcarea articolului 108 alineatul (3) din tratat, în favoarea societății Flughafen Frankfurt Hahn GmbH, în perioada 2009-2012, prin acordarea unei garanții de 100 % pentru împrumuturile oferite de către Investitions- und Strukturbank din landul Renania-Palatinat, prin împrumuturile oferite de Investitions- und Strukturbank din landul Renania-Palatinat la 31 august 2009, în valoare de 20,0 milioane EUR, și, respectiv, la 30 septembrie 2009, în valoare de 6,8 milioane EUR, precum și prin autorizarea participării societății Flughafen Frankfurt Hahn GmbH la structura de gestionare centralizată a lichidităților a landului Renania-Palatinat și a obținerii de către aceasta a unor împrumuturi de până la 45 de milioane EUR provenind din structura respectivă, în condiții privilegiate, este compatibil cu piața internă.
Articolul 2
Paragraf
Împrumuturile acordate de Investitions- und Strukturbank din landul Renania-Palatinat societății Flughafen Frankfurt Hahn GmbH în perioada 15 iulie 2007-30 septembrie 2009, în valoare totală de 46,8 milioane EUR, nu constituie ajutor de stat în sensul articolului 107 alineatul (1) din tratat.
Articolul 3
Paragraf
Prezenta decizie se adresează Republicii Federale Germania.
Tabel 1
Tabelul 1Evoluția numărului de pasageri pe aeroportul Frankfurt-Hahn în perioada 1998-2013
Tabel 2
Tabelul 2Evoluția volumului de mărfuri manipulat pe aeroportul Frankfurt-Hahn în perioada 1998-2010
Tabel 3
Tabelul 3Imagine de ansamblu asupra investițiilor efectuate în perioada 2001-2012
Tabel 4
Tabelul 4Rezultatele financiare anuale ale societății FFHG în perioada 2001-2012
Tabel 5
Tabelul 5Împrumuturile acordate de ISB societății FFHG
Tabel 6
Tabelul 6Condițiile de rambursare a împrumuturilor acordate de ISB
Tabel 7
Tabelul 7Imagine de ansamblu asupra ratingurilor de credit ale societății FFHG în perioada 2009-2014
Tabel 8
Tabelul 8Imagine de ansamblu asupra ratingurilor de credit ale societății FFHG la momentul acordării împrumuturilor de către ISB
Tabel 9
Tabelul 9Imagine de ansamblu comparativă asupra valorii împrumuturilor acordate de ISB și scopului acestora
Paragraf
Adoptată la Bruxelles, 1 octombrie 2014.Pentru ComisieJoaquín AlmuniaVicepreședinte