AcasăLegislație UE32015R2307

Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2015/2307 al Comisiei din 10 decembrie 2015 privind autorizarea substanțelor bisulfit sodic de menadionă și bisulfit de menadionă-nicotinamidă, ca aditivi destinați hranei pentru animale, pentru toate speciile de animale (Text cu relevanță pentru SEE)

În vigoare
Tip:Regulament
Publicat:10.12.2015
În vigoare din:31.12.2015
Articole:3
EUR-Lex
Paragraf
având în vedere Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene,
Paragraf
având în vedere Regulamentul (CE) nr. 1831/2003 al Parlamentului European și al Consiliului din 22 septembrie 2003 privind aditivii din hrana animalelor, în special articolul 9 alineatul (2),
1
Regulamentul (CE) nr. 1831/2003 prevede autorizarea aditivilor destinați hranei pentru animale, precum și motivele și procedurile de acordare a unei astfel de autorizații. Articolul 10 din regulamentul respectiv prevede reevaluarea aditivilor autorizați în temeiul Directivei 70/524/CEE a Consiliului.
2
În conformitate cu Directiva 70/524/CEE, vitamina K a fost autorizată, fără limită de timp, ca aditiv destinat hranei pentru animale, pentru toate speciile de animale. Acest produs a fost ulterior înscris în Registrul aditivilor pentru hrana animalelor ca produs existent, în conformitate cu articolul 10 alineatul (1) din Regulamentul (CE) nr. 1831/2003.
3
În conformitate cu articolul 10 alineatul (2) din Regulamentul (CE) nr. 1831/2003, coroborat cu articolul 7 din respectivul regulament, s-a depus o cerere pentru reevaluarea utilizării vitaminei K3, sub formă de bisulfit sodic de menadionă și de bisulfit de menadionă-nicotinamidă, ca aditivi destinați hranei pentru animale, pentru toate speciile de animale. Solicitantul a cerut ca aditivii respectivi să fie clasificați în categoria de aditivi aditivi nutriționali. Cererea a fost însoțită de informațiile și de documentele necesare în temeiul articolului 7 alineatul (3) din Regulamentul (CE) nr. 1831/2003.
4
În avizul său din 16 ianuarie 2014, Autoritatea Europeană pentru Siguranța Alimentară (denumită în continuare autoritatea) a concluzionat că, în condițiile propuse de utilizare, în hrana pentru animale, bisulfitul sodic de menadionă și bisulfitul de menadionă-nicotinamidă nu au efecte adverse asupra sănătății animale, a sănătății umane sau asupra mediului.
5
Autoritatea a concluzionat, de asemenea, că bisulfitul sodic de menadionă și bisulfitul de menadionă-nicotinamidă reprezintă surse eficace de vitamina K și că,nu vor apărea probleme de siguranță pentru utilizatori cu condiția să se ia măsuri de protecție corespunzătoare. Autoritatea nu consideră că sunt necesare cerințe specifice pentru monitorizarea ulterioară introducerii pe piață. Aceasta a verificat, de asemenea, raportul privind metoda analitică a aditivilor destinați hranei pentru animale în hrana pentru animale, prezentat de laboratorul de referință înființat prin Regulamentul (CE) nr. 1831/2003.
6
Evaluarea bisulfitului sodic de menadionă și a bisulfitului de menadionă-nicotinamidă arată că sunt îndeplinite condițiile de autorizare prevăzute la articolul 5 din Regulamentul (CE) nr. 1831/2003. În consecință, utilizarea bisulfitului sodic de menadionă și a bisulfitului de menadionă-nicotinamidă ar trebui autorizată, în condițiile specificate în anexa la prezentul regulament.
7
Deși solicitantul a retras cererea pentru utilizarea bisulfitului sodic de menadionă în apa de băut, acest aditiv poate fi folosit în hrana combinată pentru animale, administrată ulterior prin intermediul apei.
8
Deoarece niciun motiv de siguranță nu impune aplicarea imediată a modificărilor condițiilor de autorizare a bisulfitului sodic de menadionă și a bisulfitului de menadionă-nicotinamidă, este adecvat să se prevadă o perioadă de tranziție pentru a permite părților interesate să se pregătească pentru a îndeplini noile cerințe care decurg din autorizare.
9
Măsurile prevăzute în prezentul regulament sunt conforme cu avizul Comitetului permanent pentru plante, animale, produse alimentare și hrană pentru animale,

Articolul 1

Autorizare

Paragraf
Substanțele menționate în anexă, aparținând categoriei de aditivi aditivi nutriționali și grupei funcționale vitamine, provitamine și substanțe bine definite din punct de vedere chimic, cu efect similar, sunt autorizate ca aditivi destinați hranei pentru animale, în hrana pentru animale, în condițiile prevăzute în anexa menționată.

Articolul 2

Măsuri tranzitorii

Alineatul 1
Substanțele menționate în anexă și preamestecurile care conțin substanțele respective și care sunt produse și etichetate înainte de 30 iunie 2016 în conformitate cu normele aplicabile înainte de 31 decembrie 2015 pot fi, în continuare, introduse pe piață și utilizate până la epuizarea stocurilor existente.
Alineatul 2
Hrana combinată pentru animale și materiile prime destinate hranei pentru animale care conțin substanțele menționate în anexă, produse și etichetate înainte de 31 decembrie 2016 în conformitate cu normele aplicabile înainte de 31 decembrie 2015 pot fi, în continuare, introduse pe piață și utilizate până la epuizarea stocurilor existente, în cazul în care sunt destinate animalelor de la care se obțin produse alimentare.
Alineatul 3
Hrana combinată pentru animale și materiile prime destinate hranei pentru animale care conțin substanțele menționate în anexă, produse și etichetate înainte de 31 decembrie 2017 în conformitate cu normele aplicabile înainte de 31 decembrie 2015 pot fi, în continuare, introduse pe piață și utilizate până la epuizarea stocurilor existente, în cazul în care sunt destinate animalelor de la care nu se obțin produse alimentare.

Articolul 3

Intrarea în vigoare

Paragraf
Prezentul regulament intră în vigoare în a douăzecea zi de la data publicării în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene.
Paragraf
Adoptat la Bruxelles, 10 decembrie 2015.Pentru ComisiePreședinteleJean-Claude Juncker
Anexa 1
ANEXĂ
Tabel 1
Tabelul 1