Paragraf
având în vedere Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene,
Paragraf
având în vedere Regulamentul (CE) nr. 32/2000 al Consiliului din 17 decembrie 1999 privind deschiderea și modul de administrare a contingentelor tarifare comunitare consolidate în cadrul GATT și a altor câteva contingente tarifare comunitare, de stabilire a normelor de modificare sau de adaptare a contingentelor menționate și de abrogare a Regulamentului (CE) nr. 1808/95, în special articolul 9 alineatul (1) litera (b) prima liniuță,
1
Regulamentul (CE) nr. 32/2000 a prevăzut deschiderea și modul de administrare a contingentelor tarifare ale Uniunii consolidate în cadrul GATT, destinate a fi utilizate în ordinea cronologică a datelor de acceptare a declarațiilor vamale.
2
Prin Decizia 2014/116/UE, Consiliul a aprobat Acordul sub forma unui schimb de scrisori dintre Uniunea Europeană și Republica Populară Chineză în temeiul articolului XXIV alineatul (6) și al articolului XXVIII din Acordul General pentru Tarife și Comerț (GATT) 1994 referitor la modificarea concesiilor din listele de angajamente ale Republicii Bulgaria și ale României în cadrul procesului lor de aderare la Uniunea Europeană
3
Acordul sub forma unui schimb de scrisori prevede noi contingente tarifare anuale pentru ciocolată, pentru produse zaharoase și pentru biscuiți. În vederea punerii în aplicare a acestor noi contingente tarifare anuale, este necesar ca Regulamentul (CE) nr. 32/2000 să fie modificat.
4
Întrucât acordul sub forma unui schimb de scrisori a intrat în vigoare la 1 iulie 2014, partea relevantă din prezentul regulament ar trebui să se aplice de la aceeași dată.
5
Măsurile prevăzute în prezentul regulament sunt conforme cu avizul Comitetului Codului vamal,
Articolul 1
Paragraf
Anexa I la Regulamentul (CE) nr. 32/2000 se modifică în conformitate cu anexa la prezentul regulament.
Articolul 2
Paragraf
Prezentul regulament intră în vigoare în a douăzecea zi de la data publicării în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene.
Paragraf
Se aplică de la 1 iulie 2014.
Paragraf
Adoptat la Bruxelles, 14 ianuarie 2015.Pentru ComisiePreședinteleJean-Claude Juncker
Anexa 1
ANEXĂ
Paragraf
În tabelul din anexa I la Regulamentul (CE) nr. 32/2000 se inserează următoarele rânduri:
Tabel 1
Tabelul 1