AcasăLegislație UE32015D2103

Decizia (UE) 2015/2103 a Consiliului din 16 noiembrie 2015 privind semnarea, în numele Uniunii Europene, și aplicarea provizorie a Protocolului de stabilire a posibilităților de pescuit și a contribuției financiare prevăzute în Acordul de parteneriat în domeniul pescuitului între Comunitatea Europeană, pe de o parte, și Guvernul Danemarcei și Guvernul local al Groenlandei, pe de altă parte

În vigoare
Tip:Decizie
Publicat:16.11.2015
În vigoare din:16.11.2015
Articole:4
EUR-Lex
Paragraf
având în vedere Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene, în special articolul 43, coroborat cu articolul 218 alineatul (5),
Paragraf
având în vedere propunerea Comisiei Europene,
1
La 28 iunie 2007, Consiliul a adoptat Regulamentul (CE) nr. 753/2007 privind încheierea Acordului de parteneriat în domeniul pescuitului între Comunitatea Europeană, pe de o parte, și Guvernul Danemarcei și Guvernul local al Groenlandei, pe de altă parte (denumit în continuare acordul de parteneriat).
2
Protocolul actual de stabilire a posibilităților de pescuit și a contribuției financiare prevăzute în acordul de parteneriat expiră la 31 decembrie 2015.
3
Consiliul a autorizat Comisia să negocieze un nou protocol la acordul de parteneriat care acordă navelor Uniunii posibilități de pescuit în zona de pescuit a Groenlandei. După încheierea respectivelor negocieri, un nou protocol (denumit în continuare protocolul) a fost parafat la 20 martie 2015.
4
Pentru a asigura desfășurarea activităților de pescuit de către navele Uniunii și în conformitate cu articolul 14 din respectivul protocol, protocolul ar trebui să fie aplicat cu titlu provizoriu de la 1 ianuarie 2016.
5
Protocolul ar trebui semnat si aplicat cu titlu provizoriu până la finalizarea procedurilor necesare pentru încheierea acestuia,

Articolul 1

Paragraf
Semnarea, în numele Uniunii Europene, a Protocolului de stabilire a posibilităților de pescuit și a contribuției financiare prevăzute în Acordul de parteneriat în domeniul pescuitului între Comunitatea Europeană, pe de o parte, și Guvernul Danemarcei și Guvernul local al Groenlandei, pe de altă parte (denumit în continuare protocolul), este autorizată prin prezenta decizie, sub rezerva încheierii protocolului.
Paragraf
Textul protocolului este atașat la prezenta decizie.

Articolul 2

Paragraf
Prin prezenta decizie președintele Consiliului este autorizat să desemneze persoana (persoanele) împuternicită (împuternicite) să semneze protocolul în numele Uniunii.

Articolul 3

Paragraf
Protocolul se aplică cu titlu provizoriu, în conformitate cu articolul 14 din protocolul respectiv, de la 1 ianuarie 2016, până la finalizarea procedurilor necesare pentru încheierea acestuia.

Articolul 4

Paragraf
Prezenta decizie intră în vigoare la data adoptării.
Paragraf
Adoptată la Bruxelles, 16 noiembrie 2015.Pentru ConsiliuPreședinteleF. Etgen