Paragraf
având în vedere Tratatul privind Uniunea Europeană, în special articolul 29,
1
La 5 martie 2014, Consiliul a adoptat Decizia 2014/119/PESC.
2
La 5 martie 2015, Consiliul a adoptat Decizia (PESC) 2015/364, care prevede că măsurile restrictive prevăzute în Decizia 2014/119/PESC se aplică până la 6 martie 2016 în ceea ce privește paisprezece persoane și, până la 6 iunie 2015, în ceea ce privește patru persoane.
3
În ceea ce privește una dintre cele patru persoane, aplicarea măsurilor restrictive ar trebui prelungită până la 6 octombrie 2015, iar expunerea de motive referitoare la aceasta ar trebui să fie actualizată.
4
În ceea ce privește alte două dintre cele patru persoane, aplicarea măsurilor restrictive ar trebui prelungită până la 6 martie 2016, iar expunerea de motive referitoare la aceasta ar trebui să fie actualizată.
5
Decizia 2014/119/PESC ar trebui modificată în consecință,
Articolul 1
Paragraf
Articolul 5 din Decizia 2014/119/PESC se înlocuiește cu următorul text:Articolul 5Prezenta decizie intră în vigoare la data publicării în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene.Prezenta decizie se aplică până la 6 martie 2016. Măsurile prevăzute la articolul 1 se aplică în ceea ce privește rubrica nr. 10 din anexă până la 6 octombrie 2015.Prezenta decizie se reexaminează permanent. Aceasta se reînnoiește sau se modifică, după caz, în cazul în care Consiliul consideră că obiectivele sale nu au fost îndeplinite.
Articolul 2
Paragraf
Anexa la Decizia 2014/119/PESC se modifică în conformitate cu anexa la prezenta decizie.
Articolul 3
Paragraf
Prezenta decizie intră în vigoare în ziua următoare datei publicării în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene.
Paragraf
Adoptată la Bruxelles, 5 iunie 2015.Pentru ConsiliuPreședinteleE. Rinkēvičs
Anexa 1
ANEXĂ
Paragraf
Rubrica pentru următoarea persoană care figurează în anexa la Decizia 2014/119/PESC se elimină:
Paragraf
Viktor Viktorovych Yanukovych (fiu al fostului președinte)
Paragraf
Rubricile pentru următoarele persoane care figurează în anexa la Decizia 2014/119/PESC se înlocuiesc cu următoarele:
Punctul 8
Viktor Viktorovych Yanukovych (fiu al fostului președinte)
Tabel 1
Tabelul 1