Paragraf
având în vedere Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene,
Paragraf
având în vedere Regulamentul (UE) nr. 1306/2013 al Parlamentului European și al Consiliului din 17 decembrie 2013 privind finanțarea, gestionarea și monitorizarea politicii agricole comune și de abrogare a Regulamentelor (CEE) nr. 352/78, (CE) nr. 165/94, (CE) nr. 2799/98, (CE) nr. 814/2000, (CE) nr. 1290/2005 și (CE) nr. 485/2008 ale Consiliului, în special articolul 51 și articolul 54 alineatul (5),
Paragraf
după consultarea Comitetului pentru fondurile agricole,
1
În temeiul articolului 51 din Regulamentul (UE) nr. 1306/2013, Comisia, pe baza conturilor anuale prezentate de statele membre, însoțite de informațiile necesare pentru validarea conturilor și de un certificat privind integralitatea, exactitatea și veridicitatea conturilor, și pe baza rapoartelor întocmite de organismele de certificare, validează conturile agențiilor de plăți menționate la articolul 7 din regulamentul respectiv.
2
În conformitate cu articolul 39 din Regulamentul (UE) nr. 1306/2013, exercițiul financiar agricol începe la data de 16 octombrie a anului N-1 și se sfârșește la data de 15 octombrie a anului N. La verificarea conturilor pentru exercițiul financiar 2014, pentru a alinia perioada de referință privind cheltuielile din Fondul european agricol pentru dezvoltare rurală (FEADR) la cea a Fondului european de garantare agricolă (FEGA), ar trebui să se țină seama de cheltuielile efectuate de statele membre între 16 octombrie 2013 și 15 octombrie 2014, în conformitate cu articolul 11 alineatul (1) din Regulamentul de punere în aplicare (UE) nr. 908/2014 al Comisiei.
3
Articolul 33 alineatul (2) al doilea paragraf din Regulamentul de punere în aplicare (UE) nr. 908/2014 prevede că sumele care trebuie recuperate de la fiecare stat membru sau plătite acestuia, în conformitate cu decizia privind verificarea conturilor menționată la articolul 33 alineatul (1) primul paragraf din regulamentul respectiv, se calculează prin scăderea plăților intermediare pentru exercițiul financiar în cauză din cheltuielile recunoscute pentru același exercițiu în conformitate cu articolul 33 alineatul (1). Comisia scade suma respectivă din următoarea plată intermediară sau o adaugă la aceasta.
4
Comisia a verificat informațiile prezentate de statele membre și le-a comunicat acestora, înainte de 30 aprilie 2015, rezultatele verificărilor sale, însoțite de modificările necesare.
5
În cazul anumitor agenții de plăți, conturile anuale și documentele însoțitoare permit Comisiei să ia o decizie în ceea ce privește integralitatea, exactitatea și veridicitatea conturilor anuale prezentate.
6
Informațiile prezentate de alte agenții de plăți necesită investigații suplimentare, conturile acestora neputând fi validate prin prezenta decizie.
7
În conformitate cu articolul 41 din Regulamentul (UE) nr. 1306/2013, Comisia poate reduce sau suspenda temporar plățile intermediare efectuate către statele membre. Comisia ar trebui să informeze statul membru sau statele membre respectiv(e) în acest sens. La adoptarea prezentei decizii, Comisia ar trebui să țină seama de sumele reduse sau suspendate, pentru a evita realizarea unor plăți necorespunzătoare sau neefectuate la timp sau rambursarea unor sume care ar putea face, mai târziu, obiectul unei corecții financiare. În special, a patra declarație trimestrială din 2013 și prima declarație trimestrială din 2014 au inclus sumele de 51543 EUR și, respectiv, de 26892 EUR pentru Programul de dezvoltare rurală al regiunii Lazio din Italia (Programul CCI 2007IT06RPO005). Aceste sume au fost, de asemenea, incluse în declarația anuală pentru exercițiul financiar 2014. Sumele în discuție au făcut obiectul unei reduceri în temeiul articolului 41 din Regulamentul (UE) nr. 1306/2013, astfel cum se prevede prin Deciziile de punere în aplicare C(2014) 3268 și C(2014) 5156 ale Comisiei, ca urmare a nerespectării termenelor pentru verificarea obligatorie. Deoarece procedura prevăzută la articolul 34 din Regulamentul de punere în aplicare (UE) nr. 908/2014 este încă în desfășurare, acest reduceri ar trebui menținute. În ceea ce privește programul de dezvoltare rurală pentru Bulgaria (CCI 2007BG06RPO001), sumele de 420467,77 EUR și 598402,41 EUR au fost declarate în al treilea trimestru al anului 2014 în temeiul măsurilor 311 și, respectiv, 312. Aceste sume au fost, de asemenea, incluse în declarația anuală pentru exercițiul financiar 2014. Sumele în cauză ar trebui excluse, prin prezenta decizie, de la finanțarea din partea Uniunii, deoarece ar trebui să se țină seama de orice reducere în conformitate cu articolul 41 din Regulamentul (UE) nr. 1306/2013. Orice reducere are de fapt un caracter provizoriu și nu aduce atingere deciziilor care urmează să fie luate în conformitate cu articolul 52 din Regulamentul (UE) nr. 1306/2013.
8
În temeiul articolului 54 alineatul (2) din Regulamentul (UE) nr. 1306/2013, 50 % din consecințele financiare ale nerecuperării sumelor cheltuite în urma unor neregularități trebuie suportate de statul membru în cauză dacă recuperarea nu se produce în termen de patru ani de la cererea de recuperare sau în termen de opt ani în cazul în care se inițiază o acțiune de recuperare în instanțele naționale. Articolul 54 alineatul (4) din Regulamentul (UE) nr. 1306/2013 prevede că statele membre trebuie să introducă în conturile anuale sumele pe care urmează să le suporte în temeiul alineatului (2) din articolul menționat. Normele de aplicare privind obligația statelor membre de raportare a sumelor care trebuie recuperate sunt stabilite prin Regulamentul de punere în aplicare (UE) nr. 908/2014. Anexa II la Regulamentul de punere în aplicare (UE) nr. 908/2014 prevede modelul de tabel pe care statele membre trebuie să îl utilizeze pentru a furniza informații cu privire la sumele care urmează a fi recuperate în 2015. Pe baza tabelelor completate de statele membre, Comisia decide asupra consecințelor financiare ale nerecuperării sumelor corespunzătoare neregularităților mai vechi de patru ani sau, respectiv, de opt ani.
9
În conformitate cu articolul 54 alineatul (3) din Regulamentul (UE) nr. 1306/2013, statele membre pot decide să nu inițieze procedurile de recuperare. O asemenea decizie poate fi luată numai în cazul în care costurile deja suportate și cele susceptibile a fi suportate totalizează o sumă mai mare decât suma care trebuie recuperată sau în cazul în care recuperarea se dovedește imposibilă din cauza insolvenței, înregistrate și recunoscute în temeiul dreptului național, a debitorului sau a persoanelor responsabile din punct de vedere juridic pentru neregularitate. Dacă decizia a fost luată în decurs de patru ani de la data cererii de recuperare sau în decurs de opt ani de la inițierea unei acțiuni într-o instanță națională în vederea recuperării, consecințele financiare ale nerecuperării trebuie să fie suportate în proporție de 100 % din bugetul Uniunii. Sumele pentru care un stat membru a decis să nu inițieze procedurile de recuperare și motivele acestei decizii trebuie incluse în conturile anuale în conformitate cu articolul 29 litera (e) din Regulamentul de punere în aplicare (UE) nr. 908/2014, menționat la articolul 102 alineatul (1) litera (c) punctul (iii) din Regulamentul (UE) nr. 1306/2013. Prin urmare, sumele în cauză nu trebuie imputate statelor membre respective, ci suportate din bugetul Uniunii.
10
În temeiul articolului 34 alineatul (2) din Regulamentul (UE) nr. 1306/2013, suma totală combinată a prefinanțării și a plăților intermediare nu trebuie să depășească 95 % din contribuția FEADR la fiecare program de dezvoltare rurală. Următoarele programe au atins acest prag: 2007AT06RPO001, 2007BE06RPO001, 2007DE06RPO004, 2007DE06RPO010, 2007IE06RPO001 și 2007UK06RPO003. Soldul acestor programe va fi stabilit la încheierea perioadei de programare.
11
Regulamentul (UE) nr. 1306/2013 al Consiliului a abrogat și a înlocuit Regulamentul (CE) nr. 1290/2005 al Consiliului. În conformitate cu articolul 26 alineatul (3) litera (b) din Regulamentul (CE) nr. 1290/2005, care corespunde articolului 36 alineatul (3) litera (b) din Regulamentul (UE) nr. 1306/2013, plățile intermediare se efectuează fără a se depăși contribuția financiară totală programată din FEADR. În plus, Regulamentul de punere în aplicare (UE) nr. 908/2014 a preluat anumite dispoziții din Regulamentul (CE) nr. 883/2006 al Comisiei, care a fost abrogat prin Regulamentul delegat (UE) nr. 907/2014 al Comisiei. Articolul 17 alineatul (4) din Regulamentul (CE) nr. 883/2006, care corespunde articolului 23 alineatul (2) din Regulamentul de punere în aplicare (UE) nr. 908/2014, prevede că, în cazul în care suma totală combinată a declarațiilor de cheltuieli depășește contribuția totală programată pentru un program de dezvoltare rurală, suma care trebuie plătită este limitată la suma programată, fără a se aduce atingere plafonului prevăzut la articolul 24 alineatul (4) din Regulamentul (CE) nr. 1290/2005, care corespunde articolului 34 alineatul (2) din Regulamentul (UE) nr. 1306/2013. Planul financiar pentru axa 2 a Programului de dezvoltare rurală 2007EE06RPO001 a fost depășit cu 1122778,99 EUR în declarațiile trimestriale aferente trimestrelor II și III din 2014. Planul financiar pentru axa 5 a Programului de dezvoltare rurală 2007ES06RPO009 a fost depășit cu 18560,56 EUR în declarația trimestrială aferentă trimestrului III din 2014. Planul financiar pentru axa 2 a Programului de dezvoltare rurală 2007FI06RPO001 a fost depășit cu 5599314,3 EUR în declarația trimestrială aferentă trimestrului II din 2014. Planul financiar pentru axa 2 a Programului de dezvoltare rurală 2007LU06RPO001 a fost depășit cu EUR 169459,49 EUR în declarația trimestrială aferentă trimestrului III din 2014. Planurile financiare pentru axa 2 și axa 5 ale Programului de dezvoltare rurală 2007UK06RPO002 au fost depășite cu 2597538,87 EUR și, respectiv, cu 427086,47 EUR în declarațiile trimestriale aferente trimestrelor II și III din 2014. Sumele menționate mai sus nu au fost achitate de Comisie. Planurile financiare modificate nu au fost adoptate de Comisie până la data adoptării prezentei decizii. Sumele în valoare totală de 9934738,68, care sunt incluse în declarațiile anuale pentru exercițiul financiar 2014, ar trebui, prin urmare, să fie excluse din decizia de verificare a conturilor pentru exercițiul financiar 2014. Acestea ar urma să facă obiectul unei rambursări ulterioare de către Comisie în urma adoptării planurilor financiare modificate sau la încheierea perioadei de programare.
12
În conformitate cu articolul 36 alineatul (3) litera (b) din Regulamentul (UE) nr. 1306/2013, o sumă de 913212,81 EUR, declarată pentru programul de dezvoltare rurală 2007PT06RPO001, a fost exclusă din decizia de verificare a conturilor pentru exercițiul financiar 2013. În urma adoptării planului financiar modificat, suma respectivă a fost rambursată de Comisie în 2014 și, prin urmare, ar trebui inclusă în prezenta decizie de verificare a conturilor.
13
În conformitate cu articolul 51 din Regulamentul (UE) nr. 1306/2013, prezenta decizie nu aduce atingere deciziilor ulterioare pe care le poate lua Comisia pentru a exclude de la finanțarea de către Uniune cheltuielile care nu au fost efectuate în conformitate cu normele Uniunii,
Articolul 1
Paragraf
Cu excepția agențiilor de plăți menționate la articolul 2, se validează conturile agențiilor de plăți ale statelor membre privind cheltuielile finanțate din Fondul european agricol pentru dezvoltare rurală (FEADR) în ceea ce privește exercițiul financiar 2014.
Paragraf
Sumele care trebuie recuperate de la fiecare stat membru sau plătite acestuia în cadrul fiecărui program de dezvoltare rurală, în temeiul prezentei decizii, sunt stabilite în anexa I.
Articolul 2
Paragraf
Pentru exercițiul financiar 2014, conturile agențiilor de plăți ale statelor membre în ceea ce privește cheltuielile pentru fiecare program de dezvoltare rurală finanțat din FEADR, așa cum figurează în anexa II, se disociază de prezenta decizie și fac obiectul unei decizii viitoare de verificare a conturilor.
Articolul 3
Paragraf
Sumele imputabile statelor membre și rezultate din aplicarea articolului 54 alineatul (2) din Regulamentul (UE) nr. 1306/2013 sunt stabilite în anexa III.
Articolul 4
Paragraf
Prezenta decizie nu aduce atingere deciziilor ulterioare de verificare a conformității pe care le-ar putea lua Comisia în temeiul articolului 52 din Regulamentul (UE) nr. 1306/2013 în scopul excluderii de la finanțarea de către Uniune a cheltuielilor care nu au fost efectuate în conformitate cu normele Uniunii.
Articolul 5
Paragraf
Prezenta decizie se adresează statelor membre.
Paragraf
Adoptată la Bruxelles, 28 mai 2015.Pentru ComisiePhil HoganMembru al Comisiei
Anexa 1
ANEXA I
Paragraf
CHELTUIELI FEADR VALIDATE PER PROGRAM DE DEZVOLTARE RURALĂ PENTRU EXERCIȚIUL FINANCIAR 2014
Paragraf
Suma care trebuie recuperată de la statul membru sau plătită acestuia, per program
Paragraf
Programe aprobate pentru care au fost declarate cheltuieli în cadrul FEADR
Tabel 1
Tabelul 1
Anexa 2
ANEXA II
Paragraf
VALIDAREA CONTURILOR AGENȚIILOR DE PLĂȚI
Paragraf
EXERCIȚIUL FINANCIAR 2014 – FEADR
Paragraf
Lista agențiilor de plăți și a programelor pentru care conturile sunt disociate și fac obiectul unei decizii ulterioare de verificare și validare
Tabel 1
Tabelul 1
Anexa 3
ANEXA III
Paragraf
VALIDAREA CONTURILOR AGENȚIILOR DE PLĂȚI
Paragraf
EXERCIȚIUL FINANCIAR 2014 – FEADR
Paragraf
Corecții în conformitate cu articolul 54 alineatul (2) din Regulamentul (UE) nr. 1306/2013
Tabel 1
Tabelul 1