Paragraf
având în vedere Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene,
Paragraf
având în vedere Regulamentul (CE) nr. 847/96 al Consiliului din 6 mai 1996 privind introducerea unor condiții suplimentare pentru gestionarea interanuală a totalurilor admise de captură (TAC) și a cotelor de pescuit, în special articolul 4 alineatul (2),
1
În conformitate cu articolul 4 alineatul (2) din Regulamentul (CE) nr. 847/96, statele membre pot solicita Comisiei, înainte de 31 octombrie a anului de aplicare a cotei de pescuit care le-a fost alocată, să rețină maximum 10 % din această cotă în vederea transferării pentru anul următor. Comisia adaugă cantitatea reținută la cota relevantă.
2
TAC și cotele statelor membre pentru stocul de hamsie din Golful Biscaya (subzona ICES VIII) sunt stabilite în prezent pentru un sezon anual de gestionare care începe la 1 iulie și se încheie la 30 iunie anul următor.
3
Regulamentul (UE) nr. 713/2013 al Consiliului stabilește cotele de pescuit pentru hamsie în Golful Biscaya (subzona ICES VIII) pentru perioada 1 iulie 2013-30 iunie 2014.
4
Regulamentul (UE) nr. 779/2014 al Consiliului stabilește cotele de pescuit pentru hamsie în Golful Biscaya (subzona ICES VIII) pentru perioada 1 iulie 2014-30 iunie 2015.
5
Cu toate acestea, ținând seama de schimburile de posibilități de pescuit în conformitate cu articolul 16 alineatul (8) din Regulamentul (UE) nr. 1380/2013 al Parlamentului European și al Consiliului și a transferurilor de cote în conformitate cu articolul 4 alineatul (2) din Regulamentul (CE) nr. 847/96, cotele disponibile pentru acest stoc în Franța și Spania în sezonul de pescuit 2013-2014 se ridicau la 3590,9 tone și, respectiv, la 15226 de tone.
6
La sfârșitul sezonului de pescuit respectiv, Franța și Spania au raportat capturi de hamsie în Golful Biscaya totalizând 3197,05 tone, respectiv 14468,16 tone.
7
În conformitate cu articolul 4 alineatul (2) din Regulamentul (CE) nr. 847/96, Franța și Spania au cerut ca o parte din cotele lor pentru hamsie din sezonul de pescuit 2013-2014 să fie reținută și transferată în următorul sezon de pescuit. În limitele prevăzute de respectivul regulament, cantitățile reținute ar trebui adăugate la cotele respective stabilite de Regulamentul (UE) nr. 779/2014 pentru sezonul de pescuit 2014-2015.
8
Măsurile prevăzute în prezentul regulament sunt conforme cu avizul Comitetului pentru pescuit și acvacultură,
Articolul 1
Paragraf
Cota de pescuit pentru hamsie în Golful Biscaya, stabilită pentru Franța prin Regulamentul (UE) nr. 779/2014, se majorează cu 359,09 tone.
Articolul 2
Paragraf
Cota de pescuit pentru hamsie în Golful Biscaya, stabilită pentru Spania prin Regulamentul (UE) nr. 779/2014, se majorează cu 757,84 tone.
Articolul 3
Paragraf
Prezentul regulament intră în vigoare în ziua următoare datei publicării în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene.
Paragraf
Adoptat la Bruxelles, 17 decembrie 2014.Pentru ComisiePreședinteleJean-Claude Juncker