AcasăLegislație UE32014R1259

Regulamentul de punere în aplicare (UE) nr. 1259/2014 al Comisiei din 24 noiembrie 2014 privind rambursarea, în conformitate cu articolul 26 alineatul (5) din Regulamentul (UE) nr. 1306/2013 al Parlamentului European și al Consiliului, a creditelor reportate din exercițiul financiar 2014

În vigoare
Tip:Regulament
Publicat:24.11.2014
În vigoare din:26.11.2014
Articole:3
EUR-Lex
Paragraf
având în vedere Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene,
Paragraf
având în vedere Regulamentul (UE) nr. 1306/2013 al Parlamentului European și al Consiliului din 17 decembrie 2013 privind finanțarea, gestionarea și monitorizarea politicii agricole comune și de abrogare a Regulamentelor (CEE) nr. 352/78, (CE) nr. 165/94, (CE) nr. 2799/98, (CE) nr. 814/2000, (CE) nr. 1290/2005 și (CE) nr. 485/2008 ale Consiliului, în special articolul 26 alineatul (6),
Paragraf
după consultarea Comitetului pentru fondurile agricole,
1
În conformitate cu articolul 169 alineatul (3) din Regulamentul (UE, Euratom) nr. 966/2012 al Parlamentului European și al Consiliului, creditele neangajate referitoare la acțiunile menționate la articolul 3 alineatul (1) din Regulamentul (CE) nr. 1290/2005 al Consiliului pot fi reportate către exercițiul financiar următor. Această reportare este limitată la 2 % din creditele inițiale și la suma de ajustare a plăților directe menționate la articolul 11 din Regulamentul (CE) nr. 73/2009 al Consiliului, care a fost aplicată în cursul exercițiului financiar precedent. Aceasta poate conduce la efectuarea unei plăți suplimentare către beneficiarii finali care au făcut obiectul acestei ajustări financiare.
2
În conformitate cu articolul 26 alineatul (5) din Regulamentul (UE) nr. 1306/2013, prin derogare de la articolul 169 alineatul (3) din Regulamentul (UE, Euratom) nr. 966/2012, statele membre trebuie să ramburseze aceste reportări beneficiarilor finali care, în cursul exercițiului financiar către care sunt reportate creditele, fac obiectul ratei de ajustare. Rambursarea respectivă se aplică numai beneficiarilor finali din statele membre care au făcut obiectul disciplinei financiare în cursul exercițiului financiar precedent.
3
Mai mult, în conformitate cu articolul 26 alineatul (7) din Regulamentul (UE) nr. 1306/2013, orice sumă alocată rezervei pentru situațiile de criză din sectorul agricol menționată în articolul 25 din regulamentul în cauză și rămasă neutilizată trebuie să fie rambursată în conformitate cu articolul 26 alineatul (5) din regulamentul în cauză.
4
În conformitate cu articolul 1 alineatul (1) din Regulamentul (UE) nr. 1181/2013 al Consiliului, disciplina financiară este aplicată plăților directe în ceea ce privește anul calendaristic 2013.
5
Rezerva pentru situații de criză nu a fost solicitată până la 15 octombrie 2014, ceea ce înseamnă că suma disponibilă în rezerva bugetului FEGA pentru 2014 nu va fi folosită în cursul acestui exercițiu financiar. Mai mult, pe baza execuției creditelor FEGA în gestiune partajată din perioada 16 octombrie 2013-15 octombrie 2014 și a unei execuții estimate în partajare directă pentru perioada 1 ianuarie 2014-31 decembrie 2014, creditele suplimentare neangajate vor rămâne în bugetul FEGA pentru 2014.
6
Pe baza declarațiilor de cheltuieli ale statelor membre pentru perioada 16 octombrie 2013-15 octombrie 2014, reducerea disciplinei financiare aplicată efectiv de statele membre în decursul exercițiului financiar 2014 se ridică la 868,2 milioane de euro.
7
În consecință, creditele neutilizate corespunzând sumei de 868,2 milioane de euro aferente disciplinei financiare aplicate în decursul exercițiului financiar 2014, care rămâne în continuare în limita de 2 % din creditele inițiale legate de acțiunile menționate în articolul 3 alineatul (1) din Regulamentul (CE) nr. 1290/2005, pot fi reportate pentru anul 2015, în urma unei decizii a Comisiei, în conformitate cu articolul 169 alineatul (3) al cincilea paragraf din Regulamentul (UE, Euratom) nr. 966/2012.
8
Cu scopul de a ne asigura că rambursarea acestor credite către beneficiarii finali rămâne proporțională cu suma ajustării în temeiul disciplinei financiare, este adecvat ca Comisia să stabilească sumele aflate la dispoziția statelor membre pentru rambursare.
9
Pentru a evita obligarea statelor membre să facă o plată suplimentară pentru această rambursare, prezentul regulament trebuie să se aplice de la 1 decembrie 2014. În consecință, sumele stabilite prin prezentul regulament sunt definitive și se aplică, fără a aduce atingere aplicării de reduceri în conformitate cu articolul 41 alineatul (1) din Regulamentul (UE) nr. 1306/2013, oricăror alte corecții luate în considerare în decizia de plată lunară care privește cheltuielile efectuate de către agențiile de plăți din statele membre pentru luna octombrie a anului 2014, în conformitate cu articolul 18 alineatul (3) din Regulamentul (UE) nr. 1306/2013, și oricăror alte deduceri și plăți suplimentare care urmează să fie efectuate în conformitate cu articolul 18 alineatul (4) din regulamentul în cauză sau oricărei alte decizii care va fi luată în cadrul procedurii de închidere a conturilor.
10
În conformitate cu articolul 169 alineatul (3) din Regulamentul (UE, Euratom) nr. 966/2012, creditele neangajate pot fi reportate doar către exercițiul financiar următor. Este așadar adecvat ca Comisia să stabilească datele de eligibilitate pentru cheltuielile statelor membre în legătură cu rambursarea în conformitate cu articolul 26 alineatul (5) din Regulamentul (UE) nr. 1306/2013, luând în considerare exercițiul financiar agricol, așa cum este definit în articolul 39 din regulamentul în cauză.
11
Pentru a se ține seama de intervalul de timp scurt dintre comunicarea execuției creditelor FEGA pentru 2014 în gestiune partajată pentru perioada 16 octombrie 2013-15 octombrie 2014 de către statele membre și de necesitatea de a aplica prezentul regulament începând cu 1 decembrie 2014, prezentul regulament ar trebui să intre în vigoare la data publicării în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene,

Articolul 1

Paragraf
Valoarea creditelor care vor fi reportate din exercițiul financiar 2014 în conformitate cu articolul 169 alineatul (3) din Regulamentul (UE, Euratom) nr. 966/2012 și care, în conformitate cu articolul 26 alineatul (5) din Regulamentul (UE) nr. 1306/2013, sunt puse la dispoziția statelor membre în vederea rambursării către beneficiarii finali care, în exercițiul financiar 2015, fac obiectul ratei de ajustare în conformitate cu Regulamentul de punere în aplicare (UE) nr. 1227/2014 al Comisiei este stabilită în anexa la prezentul regulament.
Paragraf
Sumele care vor fi reportate fac obiectul unei decizii de reportare a Comisiei în conformitate cu articolul 169 alineatul (3) al cincilea paragraf din Regulamentul (UE) nr. 966/2012.

Articolul 2

Paragraf
Cheltuielile efectuate de statele membre în legătură cu rambursarea creditelor reportate vor fi eligibile pentru finanțare din partea Uniunii doar dacă sumele în cauză au fost plătite beneficiarilor înainte de 16 octombrie 2015.

Articolul 3

Paragraf
Prezentul regulament intră în vigoare la data publicării în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene.
Paragraf
Se aplică de la 1 decembrie 2014.
Paragraf
Adoptat la Bruxelles, 24 noiembrie 2014.Pentru Comisie,pentru președinteJerzy PlewaDirector general pentru agricultură și dezvoltare rurală
Anexa 1
ANEXĂSume disponibile pentru rambursare din creditele reportate
Tabel 1
Tabelul 1