AcasăLegislație UE32014R0767

Regulamentul de punere în aplicare (UE) nr. 767/2014 al Comisiei din 11 iulie 2014 privind clasificarea anumitor mărfuri în Nomenclatura combinată

În vigoare
Tip:Regulament
Publicat:11.07.2014
În vigoare din:05.08.2014
Articole:3
EUR-Lex
Paragraf
având în vedere Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene,
Paragraf
având în vedere Regulamentul (CEE) nr. 2658/87 al Consiliului din 23 iulie 1987 privind Nomenclatura tarifară și statistică și Tariful vamal comun, în special articolul 9 alineatul (1) litera (a),
1
Pentru a asigura aplicarea uniformă a Nomenclaturii combinate anexate la Regulamentul (CEE) nr. 2658/87, este necesar să se adopte măsuri privind clasificarea mărfurilor menționate în anexa la prezentul regulament.
2
Regulamentul (CEE) nr. 2658/87 stabilește regulile generale pentru interpretarea Nomenclaturii combinate. Aceste reguli se aplică, de asemenea, oricăror alte nomenclaturi bazate integral sau parțial pe aceasta sau care îi adaugă acesteia subdiviziuni suplimentare și care sunt stabilite prin dispoziții specifice ale Uniunii, în vederea aplicării de măsuri tarifare sau de altă natură privind comerțul cu mărfuri.
3
În temeiul acestor reguli generale, mărfurile descrise în coloana (1) a tabelului din anexă ar trebui clasificate la codul NC indicat în coloana (2), pe baza motivelor care figurează în coloana (3) a tabelului menționat.
4
Este necesar să se prevadă posibilitatea invocării în continuare de către titular, în temeiul articolului 12 alineatul (6) din Regulamentul (CEE) nr. 2913/92 al Consiliului, pentru o anumită perioadă, a informațiilor tarifare obligatorii furnizate în ceea ce privește mărfurile vizate de prezentul regulament, dar care nu sunt conforme cu dispozițiile prezentului regulament. Perioada respectivă ar trebui să fie de trei luni.
5
Măsurile prevăzute de prezentul regulament sunt conforme cu avizul Comitetului Codului vamal,

Articolul 1

Paragraf
Mărfurile descrise în coloana (1) a tabelului din anexă se clasifică în Nomenclatura combinată la codul NC indicat în coloana (2) a tabelului menționat.

Articolul 2

Paragraf
Informațiile tarifare obligatorii care nu sunt conforme cu prezentul regulament pot fi în continuare invocate, în conformitate cu articolul 12 alineatul (6) din Regulamentul (CEE) nr. 2913/92, timp de trei luni de la data intrării în vigoare a prezentului regulament.

Articolul 3

Paragraf
Prezentul regulament intră în vigoare în a douăzecea zi de la data publicării în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene.
Paragraf
Adoptat la Bruxelles, 11 iulie 2014.Pentru Comisie,pentru președinteAlgirdas ŠemetaMembru al Comisiei
Anexa 1
ANEXĂ
Tabel 1
Tabelul 1