AcasăLegislație UE32014R0754

Regulamentul de punere în aplicare (UE) nr. 754/2014 al Comisiei din 11 iulie 2014 privind refuzul autorizării Pediococcus pentosaceus (NCIMB 30068) și a Pediococcus pentosaceus (NCIMB 30044) ca aditivi pentru hrana animalelor Text cu relevanță pentru SEE

În vigoare
Tip:Regulament
Publicat:11.07.2014
În vigoare din:01.08.2014
Articole:3
EUR-Lex
Paragraf
având în vedere Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene,
Paragraf
având în vedere Regulamentul (CE) nr. 1831/2003 al Parlamentului European și al Consiliului din 22 septembrie 2003 privind aditivii din hrana animalelor, în special articolul 9 alineatul (2),
1
Regulamentul (CE) nr. 1831/2003 prevede necesitatea autorizării aditivilor pentru hrana animalelor, precum și motivele și procedurile de acordare sau refuzare a unei astfel de autorizații. Articolul 10 alineatul (7) din Regulamentul (CE) nr. 1831/2003, coroborat cu articolul 10 alineatele (1)-(4), stabilește dispozițiile specifice pentru evaluarea produselor utilizate în Uniune ca aditivi pentru însilozare la data la care regulamentul a devenit aplicabil.
2
În conformitate cu articolul 10 alineatul (7) din Regulamentul (CE) nr. 1831/2003, Pediococcus pentosaceus (NCIMB 30068) și Pediococcus pentosaceus (NCIMB 30044), anterior Lactococcus lactis (NCIMB 30044), au fost înregistrate în Registrul aditivilor pentru hrana animalelor ca aditivi pentru însilozare destinați tuturor speciilor de animale.
3
În conformitate cu articolul 10 alineatul (2) din Regulamentul (CE) nr. 1831/2003, coroborat cu articolul 7, s-au depus cereri de autorizare a Pediococcus pentosaceus (NCIMB 30068) și a Pediococcus pentosaceus (NCIMB 30044) ca aditivi pentru hrana tuturor speciilor de animale, solicitându-se ca aditivii în cauză să fie clasificați în categoria aditivi tehnologici și în grupa funcțională aditivi pentru însilozare. Cererile respective au fost însoțite de informațiile și de documentele necesare în temeiul articolului 7 alineatul (3) din Regulamentul (CE) nr. 1831/2003.
4
Autoritatea Europeană pentru Siguranța Alimentară (denumită în continuare autoritatea) a concluzionat în avizele sale din 6 martie 2014 că Pediococcus pentosaceus (NCIMB 30068) și Pediococcus pentosaceus (NCIMB 30044) sunt rezistente la tetraciclină, un antibiotic utilizat în medicina umană și veterinară.
5
Conform informațiilor disponibile, riscul ca Pediococcus pentosaceus (NCIMB 30068) și Pediococcus pentosaceus (NCIMB 30044) să transmită rezistența la acest antibiotic altor microorganisme nu poate fi exclus. În consecință, nu s-a stabilit că Pediococcus pentosaceus (NCIMB 30068) și Pediococcus pentosaceus (NCIMB 30044) nu au efecte nocive asupra sănătății animale și umane ori asupra mediului atunci când sunt utilizate ca aditivi pentru hrana animalelor în condițiile propuse.
6
Prin urmare, condițiile de autorizare prevăzute la articolul 5 din Regulamentul (CE) nr. 1831/2003 nu sunt îndeplinite. În consecință, autorizarea Pediococcus pentosaceus (NCIMB 30068) și Pediococcus pentosaceus (NCIMB 30044) ca aditivi pentru hrana animalelor ar trebui să fie refuzată.
7
Deoarece utilizarea în continuare a Pediococcus pentosaceus (NCIMB 30068) și a Pediococcus pentosaceus (NCIMB 30044) ca aditivi pentru hrana animalelor poate determina un risc pentru sănătatea umană și animală, acești aditivi pentru hrana animalelor ar trebui să fie retrași de pe piață cât mai curând posibil. Cu toate acestea, luând în considerare motive practice, este necesar să se acorde părților interesate o perioadă de timp în care stocurile existente de nutreț însilozat produse cu aditivii respectivi pentru hrana animalelor să poată fi epuizate.
8
Măsurile prevăzute în prezentul regulament sunt conforme cu avizul Comitetului permanent pentru lanțul alimentar și sănătatea animală,

Articolul 1

Refuzul autorizării

Paragraf
Autorizarea Pediococcus pentosaceus (NCIMB 30068) și a Pediococcus pentosaceus (NCIMB 30044) ca aditivi pentru hrana animalelor este refuzată.

Articolul 2

Măsuri tranzitorii

Alineatul 1
Stocurile existente de Pediococcus pentosaceus (NCIMB 30068) și Pediococcus pentosaceus (NCIMB 30044) și preamestecurile care le conțin se retrag de pe piață cât mai curând posibil și cel târziu până la data de 30 septembrie 2014.
Alineatul 2
Nutrețul însilozat produs cu Pediococcus pentosaceus (NCIMB 30068) și Pediococcus pentosaceus (NCIMB 30044) sau cu preamestecuri care conțin acești aditivi înainte de 1 august 2014 poate fi utilizat până la epuizarea stocurilor.

Articolul 3

Intrarea în vigoare

Paragraf
Prezentul regulament intră în vigoare în a douăzecea zi de la data publicării în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene.
Paragraf
Adoptat la Bruxelles, 11 iulie 2014.Pentru ComisiePreședinteleJosé Manuel Barroso