AcasăLegislație UE32014R0703

Regulamentul (UE) nr. 703/2014 al Comisiei din 19 iunie 2014 de modificare a anexelor II, III și V la Regulamentul (CE) nr. 396/2005 al Parlamentului European și al Consiliului în ceea ce privește limitele maxime de reziduuri pentru acibenzolar-s-metil, etoxiquin, flusilazol, izoxaflutol, molinat, propoxicarbazon, piraflufen-etil, chinoclamină și warfarină din sau de pe anumite produse Text cu relevanță pentru SEE

În vigoare
Tip:Regulament
Publicat:19.06.2014
În vigoare din:16.07.2014
Articole:3
EUR-Lex
Paragraf
având în vedere Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene,
Paragraf
având în vedere Regulamentul (CE) nr. 396/2005 al Parlamentului European și al Consiliului din 23 februarie 2005 privind conținuturile maxime aplicabile reziduurilor de pesticide din sau de pe produse alimentare și hrana de origine vegetală și animală pentru animale și de modificare a Directivei 91/414/CEE a Consiliului, în special articolul 14 alineatul (1) litera (a), articolul 18 alineatul (1) litera (b) și articolul 49 alineatul (2),
1
Limitele maxime de reziduuri (LMR) pentru acibenzolar-s-metil, izoxaflutol, molinat, propoxicarbazon și piraflufen-etil au fost stabilite în anexa II și în partea B din anexa III la Regulamentul (CE) nr. 396/2005. Pentru etoxiquin și flusilazol, LMR-urile au fost stabilite în partea A din anexa III la regulamentul respectiv. Pentru chinoclamină și warfarină, Regulamentul (CE) nr. 396/2005 nu stabilește LMR și, întrucât aceste substanțe active nu sunt incluse în anexa IV la regulamentul respectiv, se aplică valoarea implicită de 0,01 mg/kg stabilită la articolul 18 alineatul (1) litera (b) din respectivul regulament.
2
Pentru acibenzolar-s-metil, Autoritatea Europeană pentru Siguranța Alimentară, denumită în continuare autoritatea, a emis un aviz motivat privind LMR-urile existente, în conformitate cu articolul 12 alineatul (2) din Regulamentul (CE) nr. 396/2005 coroborat cu articolul 12 alineatul (1). Autoritatea a propus modificarea definiției reziduului. Ea a recomandat reducerea LMR-urilor pentru banane și roșii. Pentru alte produse, autoritatea a recomandat menținerea LMR-urilor existente. Autoritatea a concluzionat că, în ceea ce privește LMR-urile pentru mere, pere și mango, unele informații nu erau disponibile și că era necesară o examinare suplimentară din partea responsabililor cu gestionarea riscurilor. Întrucât nu există niciun risc pentru consumatori, LMR-urile pentru produsele respective ar trebui să fie stabilite în anexa II la Regulamentul (CE) nr. 396/2005 la nivelul existent sau la nivelul identificat de către autoritate. LMR-urile respective vor fi reexaminate; reexaminarea va ține seama de informațiile disponibile în termen de doi ani de la data publicării prezentului regulament.
3
Neincluderea substanței etoxiquin în anexa I la Directiva 91/414/CEE a Consiliului este prevăzută în Decizia 2011/143/UE a Comisiei. Toate autorizațiile existente pentru produsele de protecție a plantelor care conțin substanța activă etoxiquin au fost revocate. Prin urmare, în conformitate cu articolul 17 din Regulamentul (CE) nr. 396/2005 coroborat cu articolul 14 alineatul (1) litera (a), LMR-urile stabilite pentru substanța activă respectivă în anexa III ar trebui eliminate. Această măsură nu ar trebui să se aplice LMR-urilor care corespund unor limite maxime a reziduurilor proprii Codexului (LCX) bazate pe utilizări din țări terțe, cu condiția ca acestea să fie acceptabile în ceea ce privește siguranța consumatorilor. Măsura nu ar trebui să se aplice nici în cazurile în care LMR-urile au fost stabilite în mod expres sub formă de toleranță la importuri.
4
Pentru etoxiquin, autoritatea a emis un aviz motivat privind LMR-urile existente, în conformitate cu articolul 12 alineatul (1) din Regulamentul (CE) nr. 396/2005. Aceasta a concluzionat că, în ceea ce privește LCX-urile pentru pere, unele informații nu erau disponibile și că era necesară o examinare suplimentară din partea responsabililor cu gestionarea riscurilor. Pentru pere a fost identificat un risc pentru consumatori. Prin urmare, este adecvat să se stabilească LMR-urile la limita specifică de determinare. Autoritatea a identificat unele incertitudini privind valorile de referință toxicologice pentru substanța etoxiquin. Întrucât riscul pentru consumatori nu poate fi exclus la nivelurile de reziduuri aflate sub LMR-urile actuale, pentru pere ar trebui să se aplice valoarea de 0,05 mg/kg de la data aplicării prezentului regulament.
5
Perioada de includere a substanței flusilazol în anexa I la Directiva 91/414/CEE, prevăzută în Directiva 2006/133/CE a Comisiei, a expirat la 30 iunie 2008. Întrucât flusilazolul nu mai este aprobat ca substanță activă și toate autorizațiile existente pentru produsele de protecție a plantelor care conțin această substanță activă au fost revocate, LMR-urile stabilite pentru substanța activă respectivă în anexa III ar trebui să fie eliminate în conformitate cu articolul 17 din Regulamentul (CE) nr. 396/2005, coroborat cu articolul 14 alineatul (1) litera (a).
6
Pentru flusilazol, autoritatea a emis un aviz motivat privind LMR-urile existente, în conformitate cu articolul 12 alineatul (2) din Regulamentul (CE) nr. 396/2005, coroborat cu articolul 12 alineatul (1). Autoritatea a identificat un risc pentru consumatori în ceea ce privește LCX-urile pentru mere, pere, struguri de masă, piersici, ficat, rinichi, carne și grăsime de bovine, carne și grăsime de oaie și carne și grăsime de porc. Pentru piersici acest risc pentru consumatori este identificat la nivelurile de reziduuri inferioare LMR-urilor actuale. Prin urmare, de la data aplicării prezentului regulament, pentru piersici ar trebui să se aplice valoarea de 0,01 mg/kg.
7
Pentru izoxaflutol, autoritatea a emis un aviz motivat privind LMR-urile existente, în conformitate cu articolul 12 alineatul (2) din Regulamentul (CE) nr. 396/2005, coroborat cu articolul 12 alineatul (1). Autoritatea a propus modificarea definiției reziduului. Ea a recomandat reducerea LMR-urilor pentru porumbul dulce, porumbul boabe și trestia de zahăr. Autoritatea a concluzionat că, în ceea ce privește LMR pentru semințe de mac, nicio informație nu era disponibilă și că era necesară o examinare suplimentară din partea responsabililor cu gestionarea riscurilor. LMR pentru semințele de mac ar trebui stabilită la limita specifică de determinare sau la LMR implicită în conformitate cu articolul 18 alineatul (1) litera (b) din Regulamentul (CE) nr. 396/2005.
8
Pentru molinat, autoritatea a emis un aviz motivat privind LMR-urile existente, în conformitate cu articolul 12 alineatul (2) din Regulamentul (CE) nr. 396/2005, coroborat cu articolul 12 alineatul (1). Ea a concluzionat că, în ceea ce privește LMR pentru orez, unele informații nu erau disponibile și că era necesară o examinare suplimentară din partea responsabililor cu gestionarea riscurilor. Întrucât nu există riscuri pentru consumatori, LMR pentru produsul respectiv ar trebui stabilită în anexa II la Regulamentul (CE) nr. 396/2005 la nivelul existent sau la nivelul identificat de autoritate. Această LMR va fi reexaminată; reexaminarea va ține seama de informațiile disponibile în termen de doi ani de la data publicării prezentului regulament.
9
Pentru propoxicarbazon, autoritatea a emis un aviz motivat privind LMR-urile existente, în conformitate cu articolul 12 alineatul (2) din Regulamentul (CE) nr. 396/2005, coroborat cu articolul 12 alineatul (1). Autoritatea a propus modificarea definiției reziduului. Ea a recomandat menținerea LMR-urilor existente pentru anumite produse.
10
Pentru piraflufen-etil, autoritatea a emis un aviz motivat privind LMR-urile existente, în conformitate cu articolul 12 alineatul (2) din Regulamentul (CE) nr. 396/2005, coroborat cu articolul 12 alineatul (1). Autoritatea a propus modificarea definiției reziduului. Ea a concluzionat că, în ceea ce privește LMR-urile pentru citrice, fructe cu coajă dură, fructe sămânțoase, fructe sâmburoase, struguri de masă și de vin, coacăze (roșii, negre și albe), agrișe, fructe de soc, măsline de masă, cartofi, semințe de rapiță, măsline pentru producția de ulei de măsline, boabe de orz, boabe de ovăz, boabe de secară, boabe de grâu și hamei, unele informații nu erau disponibile și că era necesară o examinare suplimentară din partea responsabililor cu gestionarea riscurilor. Întrucât nu există riscuri pentru consumatori, LMR-urile pentru aceste produse ar trebui stabilite în anexa II la Regulamentul (CE) nr. 396/2005 la nivelul existent sau la nivelul identificat de autoritate. Aceste LMR-uri vor fi reexaminate; reexaminarea va ține seama de informațiile disponibile în termen de doi ani de la data publicării prezentului regulament. Autoritatea a concluzionat că, în ceea ce privește LMR pentru semințe de bumbac, nicio informație nu era disponibilă și că era necesară o examinare suplimentară din partea responsabililor cu gestionarea riscurilor. LMR pentru semințele de bumbac ar trebui stabilită la limita specifică de determinare sau la LMR implicită în conformitate cu articolul 18 alineatul (1) litera (b) din Regulamentul (CE) nr. 396/2005.
11
Pentru chinoclamină, autoritatea a emis un aviz motivat privind LMR-urile existente, în conformitate cu articolul 12 alineatul (1) din Regulamentul (CE) nr. 396/2005. Toate autorizațiile existente pentru produsele de protecție a plantelor care conțin chinoclamină sunt limitate la culturi necomestibile. Prin urmare, este adecvat să se stabilească LMR-urile la limita specifică de determinare.
12
Pentru warfarină, autoritatea a emis un aviz motivat privind LMR-urile existente, în conformitate cu articolul 12 alineatul (2) din Regulamentul (CE) nr. 396/2005, coroborat cu articolul 12 alineatul (1). Toate autorizațiile existente pentru produsele de protecție a plantelor care conțin warfarină sunt limitate la utilizarea numai în calitate de rodenticid și nu sunt menite a fi aplicate direct pe culturile comestibile. Prin urmare, este adecvat să se stabilească LMR-urile la limita implicită de determinare.
13
În ceea ce privește produsele de origine vegetală și animală pentru care nu au fost raportate nici autorizații, nici toleranțe la import relevante la nivelul Uniunii și pentru care nu au fost disponibile LMR-uri Codex, autoritatea a concluzionat că era necesară o examinare suplimentară din partea responsabililor cu gestionarea riscurilor. Luând în considerare cunoștințele științifice și tehnice actuale, ar trebui stabilite LMR-uri pentru produsele respective la limita specifică de determinare sau la LMR implicită, în conformitate cu articolul 18 alineatul (1) litera (b) din Regulamentul (CE) nr. 396/2005.
14
Comisia a consultat laboratoarele de referință ale Uniunii Europene pentru reziduurile de pesticide în ceea ce privește necesitatea de a adapta anumite limite de determinare. În ceea ce privește mai multe substanțe, laboratoarele menționate au concluzionat că, pentru anumite produse, progresele tehnice impun stabilirea unor limite de determinare specifice.
15
Pe baza avizelor motivate ale autorității și ținând seama de factorii relevanți pentru subiectul luat în considerare, modificările adecvate ale LMR-urilor îndeplinesc cerințele articolului 14 alineatul (2) din Regulamentul (CE) nr. 396/2005.
16
Prin urmare, Regulamentul (CE) nr. 396/2005 ar trebui modificat în consecință.
17
Pentru a permite comercializarea, prelucrarea și consumul produselor în condiții normale, prezentul regulament ar trebui să prevadă o măsură tranzitorie pentru produsele care au fost produse în mod legal înainte de modificarea LMR-urilor și în cazul cărora informațiile arată că se menține un nivel ridicat de protecție a consumatorilor.
18
Înainte ca LMR-urile modificate să devină aplicabile, ar trebui acordat un termen rezonabil pentru a permite statelor membre, țărilor terțe și operatorilor din industria alimentară să se pregătească pentru îndeplinirea noilor cerințe care vor rezulta din modificarea LMR-urilor.
19
Partenerii comerciali ai Uniunii au fost consultați cu privire la noile LMR-uri prin intermediul Organizației Mondiale a Comerțului, iar observațiile lor au fost luate în considerare.
20
Măsurile prevăzute în prezentul regulament sunt conforme cu avizul Comitetului permanent pentru lanțul alimentar și sănătatea animală,

Articolul 1

Paragraf
Anexele II, III și V la Regulamentul (CE) nr. 396/2005 se modifică în conformitate cu anexa la prezentul regulament.

Articolul 2

Paragraf
Regulamentul (CE) nr. 396/2005, astfel cum era formulat înainte de modificarea adusă prin prezentul regulament, continuă să se aplice produselor care au fost produse în mod legal înainte de 16 ianuarie 2015:
Punctul 1
în ceea ce privește substanțele active acibenzolar-s-metil, izoxaflutol, molinat, propoxicarbazon, piraflufen-etil, chinoclamină și warfarină, din și de pe toate produsele;
Punctul 2
în ceea ce privește substanța activă etoxiquin din și de pe toate produsele, cu excepția perelor;
Punctul 3
în ceea ce privește substanța activă flusilazol din și de pe toate produsele, cu excepția piersicilor.

Articolul 3

Paragraf
Prezentul regulament intră în vigoare în a douăzecea zi de la data publicării în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene.
Paragraf
Se aplică de la 16 ianuarie 2015.
Paragraf
Adoptat la Bruxelles, 19 iunie 2014.Pentru ComisiePreședinteleJosé Manuel Barroso
Anexa 1
ANEXĂ
Paragraf
Anexele II, III și V la Regulamentul (CE) nr. 396/2005 se modifică după cum urmează:
Paragraf
În anexa II, coloanele pentru acibenzolar-s-metil, izoxaflutol, molinat, propoxicarbazon și piraflufen-etil se înlocuiesc cu următorul text:
Paragraf
În anexa III, coloanele pentru acibenzolar, etoxiquin, flusilazol, izoxaflutol, molinat, propoxicarbazon și piraflufen-etil se elimină.
Paragraf
Anexa V se modifică după cum urmează:
Paragraf
se adaugă următoarele coloane pentru warfarină și chinoclamină:
Paragraf
se adaugă următoarele coloane pentru etoxiquin și flusilazol:
Punctul 1
În anexa II, coloanele pentru acibenzolar-s-metil, izoxaflutol, molinat, propoxicarbazon și piraflufen-etil se înlocuiesc cu următorul text:
Punctul 2
În anexa III, coloanele pentru acibenzolar, etoxiquin, flusilazol, izoxaflutol, molinat, propoxicarbazon și piraflufen-etil se elimină.
Punctul 3
Anexa V se modifică după cum urmează:
Litera a
se adaugă următoarele coloane pentru warfarină și chinoclamină:
Litera b
se adaugă următoarele coloane pentru etoxiquin și flusilazol:
Litera a
se adaugă următoarele coloane pentru warfarină și chinoclamină:
Litera b
se adaugă următoarele coloane pentru etoxiquin și flusilazol:
Tabel 1
Reziduuri de pesticide și limite maxime de reziduuri (mg/kg)
Tabel 2
Reziduuri de pesticide și limite maxime de reziduuri (mg/kg)
Tabel 3
Reziduuri de pesticide și limite maxime de reziduuri (mg/kg)