AcasăLegislație UE32014R0031

Regulamentul (UE) nr. 31/2014 al Comisiei din 14 ianuarie 2014 de abrogare a Deciziilor 2004/301/CE și 2004/539/CE și a Regulamentului (UE) nr. 388/2010 Text cu relevanță pentru SEE

În vigoare
Tip:Regulament
Publicat:14.01.2014
În vigoare din:04.02.2014
Articole:3
EUR-Lex
Paragraf
având în vedere Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene,
Paragraf
având în vedere Regulamentul (CE) nr. 998/2003 al Parlamentului European și al Consiliului din 26 mai 2003 privind cerințele de sănătate animală aplicabile circulației necomerciale a animalelor de companie și de modificare a Directivei 92/65/CEE a Consiliului, în special articolele 19 și 21,
1
Regulamentul (CE) nr. 998/2003 stabilește cerințele de sănătate animală aplicabile circulației necomerciale a animalelor de companie și normele referitoare la controlul acestei circulații. Regulamentul se aplică circulației între statele membre sau din țări terțe a animalelor de companie din speciile enumerate în anexa I la acesta. Câinii, pisicile și dihorii domestici sunt enumerați în părțile A și B din anexa respectivă. Regulamentul (CE) nr. 998/2003 s-a aplicat de la 3 iulie 2004.
2
Decizia 2003/803/CE a Comisiei din 26 noiembrie 2003 de stabilire a pașaportului tip pentru circulația intracomunitară a câinilor, pisicilor și a dihorilor domestici stabilește pașaportul tip pentru circulația între statele membre a câinilor, pisicilor și dihorilor domestici de companie, astfel cum se prevede la articolul 5 alineatul (1) litera (b) din Regulamentul (CE) nr. 998/2003.
3
Pentru a facilita trecerea la dispozițiile Regulamentului (CE) nr. 998/2003, a fost adoptată Decizia 2004/301/CE Comisiei din 30 martie 2004 de derogare de la Deciziile 2003/803/CE și 2004/203/CE în ceea ce privește formatul certificatelor și pașapoartelor pentru circulația necomercială a câinilor, pisicilor și a dihorilor albi și de modificare a Deciziei 2004/203/CE a Comisiei, pentru ca certificatele și pașapoartele eliberate pentru animalele de companie înaintea datei de aplicare a Regulamentului (CE) nr. 998/2003 să poată fi utilizate în continuare, cu condiția ca acestea să respecte anumite condiții.
4
În plus, Decizia 2004/539/CE a Comisiei din 1 iulie 2004 de stabilire a unei măsuri tranzitorii pentru punerea în aplicare a Regulamentului (CE) nr. 998/2003 privind cerințele de sănătate animală aplicabile circulației necomerciale a animalelor de companie prevedea că statele membre permiteau intrarea pe teritoriul lor, până la 1 octombrie 2004, a animalelor de companie din speciile enumerate în anexa I la Regulamentul (CE) nr. 998/2003 în conformitate cu normele naționale în vigoare înainte de data de 3 iulie 2004.
5
Regulamentul (UE) nr. 576/2013 al Parlamentului European și al Consiliului din 12 iunie 2013 privind circulația necomercială a animalelor de companie și de abrogare a Regulamentului (CE) nr. 998/2003 abrogă și înlocuiește Regulamentul (CE) nr. 998/2003. Măsurile adoptate pentru facilitarea trecerii la dispozițiile Regulamentului (CE) nr. 998/2003 sunt, prin urmare, caduce. Prin urmare, Deciziile 2004/301/CE și 2004/539/CE ar trebui abrogate.
6
În plus, a fost adoptat Regulamentul (UE) nr. 388/2010 al Comisiei din 6 mai 2010 de punere în aplicare a Regulamentului (CE) nr. 998/2003 al Parlamentului European și al Consiliului privind numărul maxim de animale de companie din anumite specii care fac obiectul circulației necomerciale, pentru a evita ca circulația comercială de câini, pisici și dihori domestici să fie disimulată în mod fraudulos sub forma circulației necomerciale, în cazul în care aceste animale sunt mutate într-un stat membru din alt stat membru sau din țările terțe enumerate în Partea B Secțiunea 2 din anexa II la Regulamentul (CE) nr. 998/2003.
7
Dispozițiile Regulamentului (UE) nr. 388/2010 au fost revizuite și incluse în Regulamentul (UE) nr. 576/2013. Regulamentul (UE) nr. 576/2013 se aplică de la 29 decembrie 2014. Prin urmare, Regulamentul (UE) nr. 388/2010 devine caduc la data aplicării Regulamentului (UE) nr. 576/2013 și, prin urmare, ar trebui abrogat cu efect de la data respectivă.
8
Măsurile prevăzute de prezentul regulament sunt conforme cu avizul Comitetului permanent pentru lanțul alimentar și sănătatea animală și nu au întâmpinat nicio opoziție din partea Parlamentului European sau a Consiliului,

Articolul 1

Paragraf
Deciziile 2004/301/CE și 2004/539/CE se abrogă.

Articolul 2

Paragraf
Regulamentul (UE) nr. 388/2010 se abrogă de la 29 decembrie 2014.

Articolul 3

Paragraf
Prezentul regulament intră în vigoare în a douăzecea zi de la data publicării în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene.
Paragraf
Adoptat la Bruxelles, 14 ianuarie 2014.Pentru ComisiePreședinteleJosé Manuel Barroso