AcasăLegislație UE32014L0015

Directiva delegată 2014/15/UE a Comisiei din 18 octombrie 2013 de modificare, în scopul adaptării la progresul tehnic, a anexei IV la Directiva 2011/65/UE a Parlamentului European și a Consiliului în ceea ce privește o derogare pentru plumbul, cadmiul și cromul hexavalent din piesele de schimb reutilizate, recuperate din dispozitivele medicale introduse pe piață înainte de 22 iulie 2014 și utilizate în echipamentele din categoria 8 introduse pe piață înainte de 22 iulie 2021 , cu condiția ca reutilizarea să aibă loc în cadrul unor sisteme de returnare, cu circuit închis și auditabile, între întreprinderi, iar consumatorul să fie înștiințat de reutilizarea pieselor Text cu relevanță pentru SEE

În vigoare
Tip:Directivă
Publicat:18.10.2013
În vigoare din:29.01.2014
Articole:4
EUR-Lex
Paragraf
având în vedere Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene,
Paragraf
având în vedere Directiva 2011/65/UE a Parlamentului European și a Consiliului din 8 iunie 2011 privind restricțiile de utilizare a anumitor substanțe periculoase în echipamentele electrice și electronice, în special articolul 5 alineatul (1) litera (a),
1
Directiva 2011/65/UE interzice utilizarea plumbului, a cadmiului și a cromului hexavalent în echipamentele electrice și electronice introduse pe piață.
2
Componentele medicale cel mai des reutilizate sunt tuburile de raze X, bobinele IRM, plăcile cu circuite imprimate din diferite tipuri de echipamente, detectorii și componentele detectorilor (de exemplu, detectorii de radiații). Unele dintre acestea conțin cantități mici de plumb, cadmiu și crom hexavalent.
3
Compararea efectelor asupra mediului produse de utilizarea, în cazurile menționate mai sus, a pieselor recondiționate cu efectele produse de substituirea pieselor recondiționate cu unele noi demonstrează că efectele negative totale asupra mediului, sănătății și siguranței consumatorilor produse de substituire depășesc beneficiile totale ale acesteia.
4
Prin urmare, Directiva 2011/65/UE trebuie modificată în consecință,

Articolul 1

Paragraf
Anexa IV la Directiva 2011/65/UE se modifică în conformitate cu anexa la prezenta directivă.

Articolul 2

Alineatul 1
Statele membre asigură intrarea în vigoare a actelor cu putere de lege și a actelor administrative necesare pentru a se conforma prezentei directive, până cel târziu în ultima zi a celei de a șasea luni de la data intrării în vigoare a acesteia. Statele membre comunică fără întârziere Comisiei textul acestor acte.
Alineatul 2
Statele membre comunică Comisiei textul principalelor dispoziții de drept intern pe care le adoptă în domeniul reglementat de prezenta directivă.

Articolul 3

Paragraf
Prezenta directivă intră în vigoare în a douăzecea zi de la data publicării în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene.

Articolul 4

Paragraf
Prezenta directivă se adresează statelor membre.
Paragraf
Adoptată la Bruxelles, 18 octombrie 2013.Pentru ComisiePreședinteleJosé Manuel Barroso
Anexa 1
ANEXĂ
Paragraf
În anexa IV la Directiva 2011/65/UE se adaugă următorul punct 31:
Paragraf
Plumbul, cadmiul și cromul hexavalent din piesele de schimb reutilizate, recuperate din dispozitivele medicale introduse pe piață înainte de 22 iulie 2014 și utilizate în echipamentele din categoria 8 introduse pe piață înainte de 22 iulie 2021, cu condiția ca reutilizarea să aibă loc în cadrul unor sisteme de returnare, cu circuit închis și auditabile, între întreprinderi, iar consumatorul să fie înștiințat de reutilizarea pieselor. Expiră la 21 iulie 2021.
Punctul 31
Plumbul, cadmiul și cromul hexavalent din piesele de schimb reutilizate, recuperate din dispozitivele medicale introduse pe piață înainte de 22 iulie 2014 și utilizate în echipamentele din categoria 8 introduse pe piață înainte de 22 iulie 2021, cu condiția ca reutilizarea să aibă loc în cadrul unor sisteme de returnare, cu circuit închis și auditabile, între întreprinderi, iar consumatorul să fie înștiințat de reutilizarea pieselor. Expiră la 21 iulie 2021.