Paragraf
având în vedere Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene, în special articolul 173 alineatul (3),
Paragraf
având în vedere propunerea Comisiei Europene,
Paragraf
după transmiterea proiectului de act legislativ către parlamentele naționale,
Paragraf
având în vedere avizul Comitetului Economic și Social European,
Paragraf
hotărând în conformitate cu procedura legislativă ordinară,
1
În temeiul Deciziei 94/375/CE a Consiliului, Fondul European de Investiții (fondul) a fost înființat în 1994 pentru a stimula o dezvoltare durabilă și echilibrată în interiorul Comunității.
2
În urma unei majorări, în 2007, a capitalului subscris al fondului, capitalul autorizat al fondului se ridică la 3 miliarde EUR, divizat în 3000 de acțiuni în valoare de 1 milion EUR fiecare, proporția capitalului vărsat fiind de 20 %. Uniunea, reprezentată de Comisie, a participat la majorarea precedentă a capitalului subscris al fondului în conformitate cu Decizia 2007/247/CE a Consiliului.
3
În consecință, Uniunea, reprezentată de Comisie, a subscris un număr de 900 de acțiuni ale fondului pentru o valoare nominală de 900 milioane EUR, din care 180 milioane EUR reprezintă capitalul vărsat.
4
Consiliul European din 28-29 iunie 2012 a adoptat Pactul pentru creștere economică și locuri de muncă, pentru a stimula o creștere inteligentă, durabilă, favorabilă incluziunii, eficientă din punctul de vedere al resurselor și generatoare de locuri de muncă. În acest context, Consiliul European, în concluziile sale, a subliniat că, printre acțiunile urgente necesare la nivelul Uniunii pentru a stimula creșterea economică și crearea de locuri de muncă, pentru a îmbunătăți finanțarea economiei și pentru a crește competitivitatea Europei ca loc de producție și de investiții, activitatea fondului ar trebui dezvoltată, în special în ceea ce privește activitatea sa în domeniul capitalului de risc, în cooperare cu structurile naționale existente, cum ar fi băncile și instituțiile de investiții naționale.
5
În vederea promovării în continuare a investițiilor și a accesului la credite, Consiliul European din 27-28 iunie 2013 a lansat un nou program de investiții pentru Europa, menit să sprijine întreprinderile mici și mijlocii (IMM-uri) și să stimuleze finanțarea economiei. În acest context, Consiliul European, în concluziile sale, a solicitat Comisiei și Băncii Europene de Investiții (BEI) să pună în aplicare cu prioritate o sporire a capacității fondului de îmbunătățire a creditului.
6
Reamintind că revenirea la condiții normale de creditare a economiei, în special a IMM-urilor, rămâne o prioritate, Consiliul European din 19-20 decembrie 2013 a îndemnat Comisia și BEI să consolideze în continuare capacitatea fondului prin intermediul unei majorări de capital, în vederea obținerii unui acord final până în mai 2014.
7
Dimensiunea actuală a fondurilor proprii ale fondului nu permite o creștere substanțială a activității acestuia, astfel cum se solicită de către Consiliul European, deoarece operațiunile de garantare și de capital de risc ale fondului nu pot depăși plafoanele angajamentelor globale ale fondului stabilite prin statutul fondului sau de către Adunarea generală a fondului. În plus, capacitatea fondului de îmbunătățire a creditului este limitată de dimensiunea fondurilor proprii disponibile.
8
La 26 noiembrie 2013, Consiliul de administrație al fondului a aprobat, prin urmare, la nivel de principiu, majorarea capitalului subscris al fondului cu până la 1500 milioane EUR, ceea ce permite creșterea necesară a fondurilor proprii. Modalitățile tehnice și procedura detaliată ale majorării de capital vor fi prezentate Consiliului de administrație la momentul oportun, pentru a solicita autorizarea de a prezenta o propunere Adunării generale din 2014 a fondului spre aprobare.
9
Noile acțiuni ar trebui să fie subscrise de acționarii fondului, la alegerea acestora, pe o perioadă de patru ani începând din 2014 și până în 2017. Prețul noilor acțiuni ar trebui să fie stabilit anual și să se bazeze pe formula valorii activului net convenită între acționarii fondului.
10
Acordul cu privire la finanțarea contribuției Uniunii la majorarea de capital a fondului nu ar trebui să aducă atingere posibilului tratament al dividendelor.
11
Este necesar ca Uniunea să participe la majorarea de capital a fondului în vederea atingerii obiectivelor Uniunii de a încuraja un mediu favorabil inițiativei și dezvoltării întreprinderilor din întreaga Uniune, în special a IMM-urilor, și de a favoriza o exploatare mai bună a potențialului industrial al politicilor de inovare, cercetare și dezvoltare tehnologică ale Uniunii, astfel cum se precizează în concluziile Consiliului European din 28-29 iunie 2012, 27-28 iunie 2013 și 19-20 decembrie 2013 și în Pactul pentru creștere economică și locuri de muncă și noul program de investiții pentru Europa.
12
În ceea ce privește obiectivele specifice urmărite prin participarea Uniunii la majorarea de capital a fondului, în special sprijinirea de către fond a unor acțiuni care vin în completarea acțiunilor întreprinse de statele membre în favoarea întreprinderilor, în special a IMM-urilor, articolul 173 alineatul (3) din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene prevede competențele necesare în vederea adoptării prezentei decizii.
13
Pentru a permite reprezentantului Uniunii în cadrul Adunării generale a fondului să voteze cu privire la majorarea de capital cât mai curând posibil, prezenta decizie ar trebui să intre în vigoare în ziua următoare datei publicării sale,
Articolul 1
Paragraf
Prezenta decizie urmărește creșterea sprijinului acordat de Fondul European de Investiții (fondul) anumitor acțiuni care vin în completarea acțiunilor întreprinse de statele membre în favoarea întreprinderilor, în special a întreprinderilor mici și mijlocii.
Articolul 2
Paragraf
În plus față de participația sa actuală la capitalul fondului, Uniunea subscrie până la 450 de acțiuni, fiecare cu o valoare nominală de 1 milion EUR. Subscrierea de acțiuni și plățile anuale se efectuează în conformitate cu termenii și condițiile care sunt aprobate de către Adunarea generală a fondului.
Articolul 3
Paragraf
Uniunea achiziționează noile acțiuni la fond în decursul unei perioade de patru ani, începând cu anul 2014. În perioada 2014-2017, este prevăzută o sumă totală de până la 178 milioane EUR în bugetul general al Uniunii, pentru a acoperi costul subscrierii, utilizându-se creditele deja programate la rubrica 1a din cadrul financiar multianual pentru perioada 2014-2020, pentru a menține neschimbat totalul cheltuielilor alocate. Angajamentul bugetar poate fi repartizat în tranșe anuale de-a lungul unei perioade de patru ani, în conformitate cu articolul 85 alineatul (4) din Regulamentul (UE, Euratom) nr. 966/2012 al Parlamentului European și al Consiliului.
Articolul 4
Paragraf
Comisia supraveghează măsura în care obiectivul prevăzut la articolul 1 a fost realizat și prezintă două rapoarte Parlamentului European și Consiliului, un raport intermediar până la 31 decembrie 2016 și un raport final până la 31 decembrie 2018.
Articolul 5
Paragraf
Prezenta decizie intră în vigoare în ziua următoare datei publicării în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene.
Paragraf
Adoptată la Bruxelles, 15 mai 2014.Pentru Parlamentul EuropeanPreședinteleM. SchulzPentru ConsiliuPreședinteleD. Kourkoulas
Notă
Parlamentul European și Consiliul convin să abordeze aspectul legat de tratamentul dividendelor fondului în cadrul următoarei revizuiri a normelor financiare aplicabile bugetului general al Uniunii sau, cel târziu, în contextul raportului intermediar privind realizarea obiectivelor prevăzut la articolul 4.