AcasăLegislație UE32014D0532

2014/532/UE: Decizia Comisiei din 23 noiembrie 2011 privind ajutorul de stat C 28/10 pus în aplicare de Portugalia privind sistemul de asigurare a creditelor de export pe termen scurt [notificată cu numărul C(2011) 7756] Text cu relevanță pentru SEE

În vigoare
Tip:Decizie
Publicat:23.11.2011
În vigoare din:19.08.2014
Articole:6
EUR-Lex
Paragraf
având în vedere Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene, în special articolul 108 alineatul (2) primul paragraf,
Paragraf
având în vedere Acordul privind Spațiul Economic European, în special articolul 62 alineatul (1) litera (a),
Paragraf
după ce părțile interesate au fost invitate să își prezinte observațiile în conformitate cu dispozițiile menționate anterior,
1
Prezenta decizie vizează un ajutor de stat pus în aplicare de Portugalia sub forma unui sistem de asigurare a creditelor de export pe termen scurt (denumit în continuare sistemul).

Articolul 1

Paragraf
Ajutorul de stat implicat în asigurarea creditelor de export pe termen scurt în aplicarea Decretului-lege nr. 175/2008 din 26 august 2008 de instituire a Finova și a Decretului-lege nr. 211/1998 din 16 iulie 1998 de stabilire a normelor aplicabile societăților de garanție mutuală (modificat prin Decretul-lege nr. 19/2001 din 30 ianuarie 2001 și prin Decretul-lege nr. 309-A/2007 din 7 septembrie 2007), acordat în mod ilegal de Portugalia, cu încălcarea articolului 108 alineatul (3) din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene, este incompatibil cu piața internă.

Articolul 2

Paragraf
Ajutorul individual acordat în temeiul sistemului menționat la articolul 1 care, la data acordării ajutorului, îndeplinește condițiile prevăzute de regulamentul adoptat în conformitate cu articolul 1 din Regulamentul (CE) nr. 994/98 sau în temeiul oricărui alt sistem aprobat de ajutoare este compatibil cu piața internă, până la intensitățile maxime ale ajutorului sau limitele de minimis aplicabile acestui tip de ajutor.

Articolul 3

Alineatul 1
Portugalia recuperează de la beneficiari ajutorul incompatibil menționat la articolul 1.
Alineatul 2
Sumele de recuperat sunt purtătoare de dobândă începând de la data la care au fost puse la dispoziția beneficiarului până la momentul recuperării lor efective.
Alineatul 3
Dobânda se calculează pe o bază compusă, în conformitate cu capitolul V din Regulamentul (CE) nr. 794/2004, astfel cum a fost modificat prin Regulamentul (CE) nr. 271/2008.
Alineatul 4
Portugalia procedează imediat la abrogarea sistemului menționat la articolul 1 și anulează toate plățile restante din ajutorul acordat în cadrul sistemului menționat la articolul 1, cu efect de la data notificării prezentei decizii.

Articolul 4

Alineatul 1
Recuperarea ajutorului acordat în cadrul sistemului menționat la articolul 1 trebuie să fie imediată și efectivă.
Alineatul 2
Portugalia se asigură că prezenta decizie este pusă în aplicare în termen de patru luni de la data notificării acesteia.

Articolul 5

Alineatul 1
În termen de două luni de la notificarea prezentei decizii, Portugalia transmite Comisiei următoarele informații:
Litera a
lista beneficiarilor care au primit ajutor în cadrul sistemului menționat la articolul 1 și valoarea totală a ajutorului primit de fiecare dintre aceștia;
Litera b
valoarea totală (suma de bază și dobânzile de recuperare) de recuperat de la fiecare beneficiar;
Litera c
o descriere detaliată a măsurilor deja adoptate și a celor planificate în vederea respectării prezentei decizii;
Litera d
documente care să demonstreze că beneficiarii au fost somați să ramburseze ajutorul.
Alineatul 2
Portugalia informează permanent Comisia cu privire la evoluția măsurilor naționale luate pentru punerea în aplicare a prezentei decizii până la finalizarea recuperării ajutorului menționat la articolul 1. Portugalia trebuie să transmită imediat, la simpla solicitare a Comisiei, informații referitoare la măsurile deja întreprinse și la cele prevăzute în vederea respectării prezentei decizii. Aceasta furnizează, de asemenea, informații detaliate privind valoarea ajutoarelor și a dobânzilor de recuperare deja recuperate de la beneficiari.

Articolul 6

Paragraf
Prezenta decizie se adresează Republicii Portugheze.
Tabel 1
Tabelul 1
Tabel 2
Tabelul 2
Tabel 3
Tabelul 3
Paragraf
Adoptată la Bruxelles, 23 noiembrie 2011.Pentru ComisieJoaquín AlmuniaVicepreședinte
Anexa 1
ANEXĂSTABILIREA PREȚULUI ACOPERIRII COMPLEMENTARE A ASIGURĂRII OPERAȚIUNILOR COMERCIALE
Paragraf
Primele de asigurare sunt stabilite astfel încât să acopere cel puțin pierderile estimate și costurile adm.inistrative. Prin urmare, primele minime acceptabile pentru un agent economic cu o situație economică stabilă pot fi exprimate după cum urmează:
Paragraf
PR = ProbPierderipreconizateadm = Prob(ExpunerelaneplatăSumaderecuperat)adm , unde:
Paragraf
(Expunere în caz de neplată — pierderea maximă la care o instituție ar fi expusă în cazul în care contrapartea sa nu plătește).
Paragraf
În cele ce urmează, indicele 0 desemnează o variabilă în absența (sau anterior) intervenției statului, iar indicele S desemnează o variabilă în cazul intervenției statului.
Paragraf
Din formula de mai sus, se poate observa că:
Paragraf
Prin definiție:
Paragraf
Sau RataderecuperareExpunere = Sumaderecuperat
Paragraf
Expresia este transformată după cum urmează:
Paragraf
O caracteristică a măsurii examinate este faptul că acoperirea în cadrul sistemului este cel mult egală cu sau mai mică decât nivelul de acoperire oferit de asigurătorul privat (de bază) în absența ajutorului de stat (adică acoperirea finanțată de stat este cel mult egală cu acoperirea furnizată de asigurătorul privat). Presupunând că, pentru moment, acoperirea finanțată de stat este exact egală cu acoperirea furnizată de asigurătorul privat, rezultă următoarea relație: Expunere_S = 2Expunere_0 .
Paragraf
În acest caz expresia este transformată după cum urmează:
Paragraf
Consecințele a ceea ce în industrie este cunoscut sub numele de acoperire excedentară în ceea ce privește stabilirea corectă a primelor de asigurare pentru operațiuni comerciale sunt explicate mai jos. Acoperirea excedentară se întâlnește atât la nivelul probabilității de neplată, cât și la nivelul ratei de recuperare.
Paragraf
Probabilitatea de neplată
Paragraf
Probabilitatea de neplată crește cu activitatea comercială a cumpărătorului. Creditul comercial și creditele bancare sunt înlocuitori deficitari, în special deoarece ambele pot fi folosite pentru a extinde activitatea cumpărătorului/împrumutatului. Prin urmare, ca și în cazul împrumuturilor bancare, creșterea creditului comercial conduce la un risc de acoperire excedentară, ceea ce înseamnă că cumpărătorul își extinde activitatea dincolo de ceea ce este eficient din punct de vedere economic. În termenii formulelor prezentate, acoperirea excedentară poate fi exprimată ca:
Paragraf
ProbS Prob0
Paragraf
Această situație ar apărea în special în cazul în care exportatorul este principalul furnizor al cumpărătorului. În acest caz, activitatea economică a cumpărătorului crește proporțional cu tranzacțiile comerciale încheiate cu exportatorul asigurat și, astfel, crește proporțional cu valoarea acoperirii creditelor acordate.
Paragraf
Rata de recuperare
Paragraf
Datorită creșterii riscului aferent creditului, suma care trebuie recuperată crește de asemenea. Cu toate acestea, având în vedere că valoarea recuperabilă depinde de rezultatul eventualei lichidări, această sumă ipotetică este limitată la nivelul valorii activelor pe care cumpărătorul (sau administratorul lichidării) poate să le vândă pentru a acoperi datoria potențială și, având în vedere că valoarea activelor este limitată, rata de recuperare ar crește mai puțin decât proporțional cu creșterea acoperirii creditelor.
Paragraf
RatadeRecuperare_S = RatadeRecuperare_0α , unde:
Paragraf
0,5 ≤ α ≤ 1 (α =0,5, dacă suma de recuperat nu crește deloc în cazul în care exportatorului i se acordă o acoperire complementară din partea statului pentru o tranzacție cu un anumit cumpărător; α =1 în cazul teoretic în care suma de recuperat crește în același ritm cu limita maximă a creditului primit de exportator pentru tranzacția cu un anumit cumpărător.)
Paragraf
Ținând cont de cele de mai sus, se poate concluziona că PRS 2PR0.
Paragraf
Prin urmare, prima care trebuie plătită pentru acoperirea de către stat este mai mare decât prima plătită asigurătorilor privați pentru acoperirea inițială.
Paragraf
A se vedea, de exemplu, Decizia Comisiei privind asigurarea finlandeză a creditelor de export pe termen scurt în cazul N 258/09.
Paragraf
Dacă ExpunereS 2 × Expunere0, PRSscade proporțional (dar rămâne întotdeauna mai mare decât PR0). Pentru a lua în considerare acest factor, considerentul 93 din decizie prevede cuantificarea sumei care urmează a fi recuperată în fiecare tranzacție ca suma percepută de stat, înmulțită cu 5/6, pe baza următorului raționament. În fiecare tranzacție statul percepe 60 % din prima practicată de asigurătorii privați, în timp ce prețul pieței ar fi fost 110 % din prima practicată de asigurătorii privați. Prin urmare, prima de piață se calculează împărțind prima efectiv plătită statului la 60 % și înmulțind rezultatul cu 110 %. Din această primă, ar trebui să fie dedusă suma deja plătită către stat pentru a se ajunge la suma care urmează a fi recuperată.