Paragraf
având în vedere Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene,
Paragraf
având în vedere Regulamentul (CE) nr. 1831/2003 al Parlamentului European și al Consiliului din 22 septembrie 2003 privind aditivii din hrana animalelor, în special articolul 13 alineatul (3),
1
Danisco France SAS a depus o cerere în conformitate cu articolul 13 alineatul (3) din Regulamentul (CE) nr. 1831/2003, propunând modificarea numelui titularului autorizației în ceea ce privește Regulamentul (CE) nr. 1290/2008 al Comisiei.
2
Solicitantul afirmă că a transferat autorizația de introducere pe piață pentru preparatul de Lactobacillus rhamnosus (CNCM-I-3698) și Lactobacillus farciminis (CNCM-I- 3699) către Danisco (UK) Ltd și că aceasta din urmă deține acum drepturile de comercializare pentru aditivul în cauză.
3
Scopul cererii este, de asemenea, de a permite introducerea pe piață a aditivului furajer cu o concentrație de cinci ori mai mare decât concentrația minimă. Pentru a se asigura respectarea conținuturilor minime și maxime stabilite în anexa la Regulamentul (CE) nr. 1290/2008, trebuie modificată doza recomandată per kilogram de furaj complet.
4
Modificarea propusă a titularului autorizației este de natură pur administrativă și nu implică necesitatea unei noi evaluări a aditivului în cauză. Acesta din urmă a fost autorizat în baza unui aviz al Autorității Europene pentru Siguranța Alimentară. Cererea ulterioară de a modifica doza recomandată este în conformitate cu același aviz și nu presupune o nouă evaluare. Autoritatea Europeană pentru Siguranța Alimentară a fost informată cu privire la cerere.
5
Pentru adaptarea la practica curentă, denumirea comercială ar trebui eliminată din Regulamentul (CE) nr. 1290/2008.
6
Pentru ca Danisco (UK) Ltd să își poată exercita drepturile de comercializare, este necesară modificarea termenilor autorizației respective.
7
Prin urmare, Regulamentul (CE) nr. 1290/2008 ar trebui modificat în consecință.
8
Având în vedere că nu există niciun motiv de siguranță care să necesite aplicarea imediată a modificărilor aduse de prezentul regulament Regulamentului (CE) nr. 1290/2008, este oportun să se prevadă o perioadă de tranziție pe parcursul căreia să se poată epuiza stocurile existente.
9
Măsurile prevăzute în prezentul regulament sunt conforme cu avizul Comitetului permanent pentru lanțul alimentar și sănătatea animală,
Articolul 1
Modificare a Regulamentului (CE) nr. 1290/2008
Paragraf
Regulamentul (CE) nr. 1290/2008 se modifică după cum urmează:
Punctul 1
În titlu, cuvântul (Sorbiflore) se elimină.
Punctul 2
Anexa se modifică după cum urmează:
Litera a
în a doua coloană, cuvintele Danisco France SAS se înlocuiesc cu Danisco (UK) Ltd;
Litera b
în a treia coloană, cuvântul (Sorbiflore) se elimină;
Litera c
în a noua coloană, punctul 2 se înlocuiește cu următorul text:
Punctul 2
Doza recomandată per kilogram de furaj complet: 5 × 108 UF.
Punctul 2
Doza recomandată per kilogram de furaj complet: 5 × 108 UF.
Articolul 2
Măsuri tranzitorii
Paragraf
Stocurile existente care au fost produse și etichetate înainte de 3 ianuarie 2014 în conformitate cu normele aplicabile înainte de 3 ianuarie 2014 pot continua să fie introduse pe piață și pot fi utilizate până la 3 iulie 2014.
Articolul 3
Intrare în vigoare
Paragraf
Prezentul regulament intră în vigoare în a douăzecea zi de la data publicării în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene.
Paragraf
Adoptat la Bruxelles, 13 decembrie 2013.Pentru ComisiePreședinteleJosé Manuel Barroso