AcasăLegislație UE32013R1317

Regulamentul (UE) nr. 1317/2013 al Comisiei din 16 decembrie 2013 de modificare a anexelor II, III și V la Regulamentul (CE) nr. 396/2005 al Parlamentului European și al Consiliului în ceea ce privește limitele maxime de reziduuri pentru 2,4-D, beflubutamid, ciclanilidă, diniconazol, florasulam, metolaclor, S-metolaclor și milbemectină din sau de pe anumite produse Text cu relevanță pentru SEE

În vigoare
Tip:Regulament
Publicat:16.12.2013
În vigoare din:06.07.2014
Articole:3
EUR-Lex
Paragraf
având în vedere Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene,
Paragraf
având în vedere Regulamentul (CE) nr. 396/2005 al Parlamentului European și al Consiliului din 23 februarie 2005 privind conținuturile maxime aplicabile reziduurilor de pesticide din sau de pe produse alimentare și hrana de origine vegetală și animală pentru animale și de modificare a Directivei 91/414/CEE a Consiliului, în special articolul 14 alineatul (1) litera (a), articolul 18 alineatul (1) litera (b) și articolul 49 alineatul (2),
1
Limitele maxime de reziduuri (LMR) pentru substanțele 2,4-D, ciclanilidă, florasulam, metolaclor și S-metolaclor și milbemectină au fost stabilite în anexa II și în partea B din anexa III la Regulamentul (CE) nr. 396/2005. Pentru beflubutamid și diniconazol, LMR-urile sunt stabilite în partea A din anexa III la regulamentul respectiv.
2
Ar trebui realizate anumite adaptări tehnice, în special denumirea substanței active metolaclor și metolaclor-S ar trebui să fie înlocuită cu metolaclor și S-metolaclor.
3
Pentru substanța 2,4-D, Autoritatea Europeană pentru Siguranța Alimentară, denumită în continuare autoritatea, a emis un aviz motivat privind LMR-urile existente, în conformitate cu articolul 12 alineatul (2) din Regulamentul (CE) nr. 396/2005, coroborat cu articolul 12 alineatul (1). Autoritatea a propus modificarea definiției reziduului. Ea a recomandat creșterea sau menținerea LMR-urilor existente pentru anumite produse. Autoritatea a concluzionat că, în ceea ce privește LMR-urile pentru migdale, nuci de Brazilia, nuci de caju, nuci de cocos, alune, nuci macadamia, nuci de Pecan, semințe de pin, fistic, nuci, boabe de soia și hrișcă boabe, unele informații nu sunt disponibile și este necesară o analiză suplimentară din partea responsabililor cu gestionarea riscurilor. Deoarece nu există niciun risc pentru consumatori, LMR-urile pentru produsele respective ar trebui să fie stabilite în anexa II la Regulamentul (CE) nr. 396/2005, la nivelul existent sau la nivelul identificat de către autoritate. Aceste LMR-uri vor fi reexaminate; reexaminarea va ține seama de informațiile disponibile în termen de doi ani de la data publicării prezentului regulament.
4
Pentru beflubutamid, autoritatea a emis un aviz motivat privind LMR-urile existente, în conformitate cu articolul 12 alineatul (2) din Regulamentul (CE) nr. 396/2005, coroborat cu articolul 12 alineatul (1). Autoritatea a recomandat reducerea LMR pentru boabele de grâu. Pentru alte produse a recomandat menținerea LMR-urilor existente.
5
Pentru ciclanilidă, autoritatea a emis un aviz motivat privind LMR-urile existente, în conformitate cu articolul 12 alineatul (2) din Regulamentul (CE) nr. 396/2005, coroborat cu articolul 12 alineatul (1). Autoritatea a recomandat creșterea LMR-urilor existente pentru semințele de bumbac. Cu toate acestea, dat fiind că aprobarea substanței active ciclanilidă a expirat la 31 octombrie 2011 și toate autorizațiile existente pentru produsele de protecție a plantelor care conțin ciclanilidă au fost revocate, este necesar să se stabilească LMR-urile la limita specifică de determinare.
6
Pentru diniconazol, autoritatea a emis un aviz motivat privind LMR-urile existente, în conformitate cu articolul 12 alineatul (1) din Regulamentul (CE) nr. 396/2005. Autoritatea a propus modificarea definiției reziduului. Toate autorizațiile existente pentru produsele de protecție a plantelor care conțin diniconazol-M au fost revocate. Prin urmare, este adecvat să se stabilească LMR-urile la limita specifică de determinare.
7
Pentru florasulam, autoritatea a emis un aviz motivat privind LMR-urile existente, în conformitate cu articolul 12 alineatul (2) din Regulamentul (CE) nr. 396/2005, coroborat cu articolul 12 alineatul (1). Autoritatea a recomandat menținerea LMR-urilor existente pentru anumite produse. Autoritatea a concluzionat că, în ceea ce privește LMR-urile pentru carnea, grăsimea, ficatul și rinichii de bovine, ovine și caprine, precum și pentru laptele de bovine, ovine și caprine, unele informații nu sunt disponibile și este necesară o analiză suplimentară din partea responsabililor cu gestionarea riscurilor. Deoarece nu există niciun risc pentru consumatori, LMR-urile pentru produsele respective ar trebui să fie stabilite în anexa II la Regulamentul (CE) nr. 396/2005 la nivelul identificat de către autoritate. Aceste LMR-uri vor fi reexaminate; reexaminarea va ține seama de informațiile disponibile în termen de doi ani de la data publicării prezentului regulament.
8
Pentru metolaclor și S-metolaclor, autoritatea a emis un aviz motivat privind LMR-urile existente, în conformitate cu articolul 12 alineatul (2) din Regulamentul (CE) nr. 396/2005, coroborat cu articolul 12 alineatul (1). Aceasta a recomandat reducerea LMR-urilor pentru semințele de in, semințele de floarea soarelui, semințele de rapiță, boabele de soia, semințele de bumbac și semințele de dovleac. Pentru alte produse, a recomandat menținerea LMR-urilor existente sau stabilirea de LMR-uri la nivelul identificat de către autoritate. Autoritatea a concluzionat că, în ceea ce privește LMR-urile pentru căpșuni și ananas, unele informații nu sunt disponibile și este necesară o analiză suplimentară din partea responsabililor cu gestionarea riscurilor. Deoarece nu există niciun risc pentru consumatori, LMR-urile pentru produsele respective ar trebui să fie stabilite în anexa II la Regulamentul (CE) nr. 396/2005 la nivelul existent sau la nivelul identificat de către autoritate. Aceste LMR-uri vor fi reexaminate; reexaminarea va ține seama de informațiile disponibile în termen de doi ani de la data publicării prezentului regulament.
9
Pentru milbemectină, autoritatea a emis un aviz motivat privind LMR-urile existente, în conformitate cu articolul 12 alineatul (2) din Regulamentul (CE) nr. 396/2005, coroborat cu articolul 12 alineatul (1). Autoritatea a propus modificarea definiției reziduului. Autoritatea a recomandat reducerea LMR-urilor pentru fructele semințoase și căpșuni. Pentru hamei, a recomandat creșterea LMR-urilor.
10
În ceea ce privește produsele pentru care nu au fost raportate autorizații relevante sau toleranțe la import la nivelul Uniunii Europene și nu există un LMR în Codex, autoritatea a concluzionat că este necesară o analiză suplimentară din partea responsabililor cu gestionarea riscurilor. Luând în considerare cunoștințele științifice și tehnice actuale, ar trebui stabilite LMR-uri pentru aceste produse la limita specifică de determinare sau la LMR implicită în conformitate cu articolul 18 alineatul (1) litera (b) din Regulamentul (CE) nr. 396/2005.
11
Pe baza avizelor motivate ale autorității și ținând seama de factorii relevanți pentru subiectul luat în considerare, modificările adecvate ale LMR-urilor îndeplinesc cerințele articolului 14 alineatul (2) din Regulamentul (CE) nr. 396/2005.
12
Partenerii comerciali ai Uniunii au fost consultați cu privire la noile LMR-uri prin intermediul Organizației Mondiale a Comerțului, iar observațiile lor au fost luate în considerare.
13
Înainte de intrarea în vigoare a LMR-urilor modificate, ar trebui acordat un termen rezonabil pentru a permite statelor membre și părților interesate să se pregătească pentru îndeplinirea noilor cerințe care decurg din modificarea LMR-urilor.
14
Prin urmare, anexa II la Regulamentul (CE) nr. 396/2005, părțile A și B din anexa III, precum și Anexa V la regulamentul respectiv ar trebui modificate în consecință.
15
Pentru a permite comercializarea, prelucrarea și consumul produselor în condiții normale, prezentul regulament ar trebui să prevadă o măsură tranzitorie pentru produsele care au fost produse legal înainte de modificarea LMR-urilor și pentru care informațiile arată că se menține un nivel ridicat al protecției consumatorilor.
16
Măsurile prevăzute în prezentul regulament sunt conforme cu avizul Comitetului permanent pentru lanțul alimentar și sănătatea animală și nu au întâmpinat nicio opoziție din partea Parlamentului European sau a Consiliului,

Articolul 1

Paragraf
Anexele II, III și V la Regulamentul (CE) nr. 396/2005 se modifică în conformitate cu anexa la prezentul regulament.

Articolul 2

Paragraf
Regulamentul (CE) nr. 396/2005, astfel cum era formulat înainte de modificarea adusă prin prezentul regulament, continuă să se aplice produselor care au fost produse în mod legal înainte de 6 iulie 2014.

Articolul 3

Paragraf
Prezentul regulament intră în vigoare în a douăzecea zi de la data publicării în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene.
Paragraf
Regulamentul se aplică de la 6 iulie 2014.
Paragraf
Adoptat la Bruxelles, 16 decembrie 2013.Pentru ComisiePreședinteleJosé Manuel Barroso
Anexa 1
ANEXĂ
Paragraf
Anexele II, III și V la Regulamentul (CE) nr. 396/2005 se modifică după cum urmează:
Paragraf
Anexa II se modifică după cum urmează:
Paragraf
Coloanele referitoare la 2,4-D, florasulam, metolaclor și metolaclor-S, și milbemectină) se înlocuiesc cu următorul text:
Paragraf
Se adaugă următoarea coloană referitoare la beflubutamid:
Paragraf
Coloana referitoare la ciclanilidă se elimină.
Paragraf
În anexa III, coloanele referitoare la 2,4-D, beflubutamid, ciclanilidă, diniconazol, florasulam, metolaclor și metolaclor-S, și milbemectină se elimină.
Paragraf
În anexa V, se adaugă coloanele referitoare la ciclanilidă și diniconazol:
Punctul 1
Anexa II se modifică după cum urmează:
Litera a
Coloanele referitoare la 2,4-D, florasulam, metolaclor și metolaclor-S, și milbemectină) se înlocuiesc cu următorul text:
Litera b
Se adaugă următoarea coloană referitoare la beflubutamid:
Litera c
Coloana referitoare la ciclanilidă se elimină.
Punctul 2
În anexa III, coloanele referitoare la 2,4-D, beflubutamid, ciclanilidă, diniconazol, florasulam, metolaclor și metolaclor-S, și milbemectină se elimină.
Punctul 3
În anexa V, se adaugă coloanele referitoare la ciclanilidă și diniconazol:
Litera a
Coloanele referitoare la 2,4-D, florasulam, metolaclor și metolaclor-S, și milbemectină) se înlocuiesc cu următorul text:
Litera b
Se adaugă următoarea coloană referitoare la beflubutamid:
Litera c
Coloana referitoare la ciclanilidă se elimină.
Tabel 1
Reziduuri de pesticide și conținuturi maxime de reziduuri (mg/kg)
Tabel 2
Tabelul 2
Tabel 3
Tabelul 3
Tabel 4
Tabelul 4
Tabel 5
Tabelul 5
Tabel 6
Tabelul 6
Tabel 7
Reziduuri de pesticide și conținuturi maxime de reziduuri (mg/kg)
Tabel 8
Reziduuri de pesticide și conținuturi maxime de reziduuri (mg/kg)