AcasăLegislație UE32013R1017

Regulamentul (UE) nr. 1017/2013 al Comisiei din 23 octombrie 2013 de refuzare a autorizării anumitor mențiuni de sănătate înscrise pe produsele alimentare, altele decât cele care se referă la reducerea riscului de îmbolnăvire și la dezvoltarea și sănătatea copiilor Text cu relevanță pentru SEE

În vigoare
Tip:Regulament
Publicat:23.10.2013
În vigoare din:13.11.2013
Articole:2
EUR-Lex
Paragraf
având în vedere Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene,
Paragraf
având în vedere Regulamentul (CE) nr. 1924/2006 al Parlamentului European și al Consiliului din 20 decembrie 2006 privind mențiunile nutriționale și de sănătate înscrise pe produsele alimentare, în special articolul 18 alineatul (5),
1
Conform Regulamentului (CE) nr. 1924/2006, mențiunile de sănătate înscrise pe produsele alimentare sunt interzise, cu excepția cazului în care sunt autorizate de Comisie în conformitate cu regulamentul respectiv și sunt incluse pe o listă a mențiunilor autorizate.
2
Regulamentul (CE) nr. 1924/2006 prevede, de asemenea, că cererile de autorizare a mențiunilor de sănătate pot fi trimise de către operatorii din sectorul alimentar autorității naționale competente a unui stat membru. Autoritatea națională competentă trebuie să înainteze cererile valabile Autorității Europene pentru Siguranța Alimentară (EFSA), denumită în continuare autoritatea.
3
După primirea unei cereri, autoritatea trebuie să informeze fără întârziere celelalte state membre și Comisia și să emită un aviz cu privire la mențiunea de sănătate respectivă.
4
Comisia trebuie să decidă cu privire la autorizarea mențiunilor de sănătate, ținând seama de avizul emis de autoritate.
5
Ca urmare a unei cereri din partea Ceprodi KOT, transmisă în temeiul articolului 13 alineatul (5) din Regulamentul (CE) nr. 1924/2006, s-a solicitat autorității să emită un aviz cu privire la o mențiune de sănătate legată de efectele gustărilor hipocalorice de tip snacks (produse KOT) asupra reducerii dimensiunii adipocitelor de la nivelul abdomenului în contextul unei diete hipocalorice (întrebarea nr. EFSA-Q-2011-00016). Mențiunea de sănătate propusă de solicitant a fost formulată după cum urmează: Contribuie la reducerea dimensiunii adipocitelor de la nivelul abdomenului, în contextul unei diete hipocalorice.
6
La data de 30 septembrie 2011, Comisia și statele membre au primit avizul științific din partea autorității, care concluziona că, pe baza datelor prezentate, nu a fost stabilită o relație cauză-efect între consumul de gustări hipocalorice de tip snacks (produse KOT) și un efect fiziologic benefic legat de reducerea dimensiunii adipocitelor subcutanate de la nivelul abdomenului. În consecință, având în vedere că nu îndeplinește cerințele Regulamentului (CE) nr. 1924/2006, mențiunea de sănătate nu ar trebui autorizată.
7
Ca urmare a unei cereri din partea Valio Ltd, transmisă în temeiul articolului 13 alineatul (5) din Regulamentul (CE) nr. 1924/2006, s-a solicitat autorității să emită un aviz cu privire la o mențiune de sănătate legată de efectele isoleucil-prolil-prolinei (IPP) și ale valil-prolil-prolinei (VPP) asupra menținerii tensiunii arteriale normale (întrebarea nr. EFSA-Q-2011-00121). Mențiunea de sănătate propusă de solicitant a fost formulată după cum urmează: Peptidele IPP și VPP contribuie la menținerea tensiunii arteriale normale.
8
La data de 30 septembrie 2011, Comisia și statele membre au primit avizul științific din partea autorității, care concluziona că, pe baza datelor prezentate, nu a fost stabilită o relație cauză-efect între consumul de IPP și VPP și efectul pretins. În consecință, având în vedere că nu îndeplinește cerințele Regulamentului (CE) nr. 1924/2006, mențiunea de sănătate nu ar trebui autorizată.
9
Ca urmare a unei cereri din partea Diana Naturals, transmisă în temeiul articolului 13 alineatul (5) din Regulamentul (CE) nr. 1924/2006, s-a solicitat autorității să emită un aviz cu privire la o mențiune de sănătate legată de efectele pulberii polifenolice de extras de măr (Malus domestica) Appl’In® asupra reducerii răspunsurilor glicemice postprandiale (întrebarea nr. EFSA-Q-2011-00190). Mențiunea de sănătate propusă de solicitant a fost formulată după cum urmează: Appl’In® contribuie la scăderea răspunsurilor glicemice la femei.
10
La data de 5 octombrie 2011, Comisia și statele membre au primit avizul științific din partea autorității, care concluziona că, pe baza datelor prezentate, nu a fost stabilită o relație cauză-efect între consumul de Appl’In® și efectul pretins. În consecință, având în vedere că nu îndeplinește cerințele Regulamentului (CE) nr. 1924/2006, mențiunea de sănătate nu ar trebui autorizată.
11
Ca urmare a unei cereri din partea Tchibo GmbH, transmisă în temeiul articolului 13 alineatul (5) din Regulamentul (CE) nr. 1924/2006, s-a solicitat autorității să emită un aviz cu privire la mențiunea de sănătate legată de consumul de cafea C21 și reducerea întreruperilor spontane ale lanțului ADN (întrebarea nr. EFSA-Q-2011-00783). Mențiunea de sănătate propusă de solicitant a fost formulată după cum urmează: Consumul regulat de cafea C21 contribuie la menținerea integrității ADN în celulele organismului.
12
La data de 5 decembrie 2011, Comisia și statele membre au primit avizul științific din partea autorității, care concluziona că, pe baza datelor prezentate, nu a fost stabilită o relație cauză-efect între consumul de cafea C21 și efectul pretins. În consecință, având în vedere că nu îndeplinește cerințele Regulamentului (CE) nr. 1924/2006, mențiunea de sănătate nu ar trebui autorizată.
13
Ca urmare a unei cereri din partea Kao Corporation, transmisă în temeiul articolului 13 alineatul (5) din Regulamentul (CE) nr. 1924/2006, autorității i s-a solicitat să emită un aviz cu privire la o mențiune de sănătate legată de efectele uleiului diacilglicerol (DAG) și reducerea greutății corporale (întrebarea nr. EFSA-Q-2011-00751). Mențiunea de sănătate propusă de solicitant a fost formulată după cum urmează: Înlocuirea uleiului vegetal obișnuit cu uleiul DAG ajută la gestionarea greutății corporale prin pierderea în greutate.
14
La data de 5 decembrie 2011, Comisia și statele membre au primit avizul științific din partea autorității, care concluziona că, pe baza datelor prezentate, nu a fost stabilită o relație cauză-efect între consumul de ulei DAG (ca substitut al uleiurilor triacilglicerol) și efectul pretins. În consecință, având în vedere că nu îndeplinește cerințele Regulamentului (CE) nr. 1924/2006, mențiunea de sănătate nu ar trebui autorizată.
15
Ca urmare a unei cereri din partea Giuliani S.p.A., transmisă în temeiul articolului 13 alineatul (5) din Regulamentul (CE) nr. 1924/2006 și care includea o cerere de protecție a datelor proprietare, s-a solicitat autorității să emită un aviz cu privire la o mențiune de sănătate legată de efectele spermidinei și prelungirea fazei de creștere (anagenă) din ciclul de creștere a părului (întrebarea nr. EFSA-Q-2011-00896). Mențiunea de sănătate propusă de solicitant a fost formulată după cum urmează: Spermidina prelungește faza de creștere (anagenă) din ciclul de creștere a părului.
16
La 7 decembrie 2011, Comisia și statele membre au primit avizul științific din partea autorității, care concluziona că, pe baza datelor prezentate, efectul pretins este legat de afecțiuni patologice care produc scurtarea fazei anagene a creșterii părului și este legat, prin urmare, de tratamentul unei boli.
17
Regulamentul (CE) nr. 1924/2006 completează principiile generale din Directiva 2000/13/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 20 martie 2000 privind apropierea legislațiilor statelor membre referitoare la etichetarea, prezentarea și publicitatea produselor alimentare. Articolul 2 alineatul (1) litera (b) din Directiva 2000/13/CE prevede că etichetarea nu trebuie să atribuie niciunui produs alimentar proprietăți de prevenire, de tratament sau de vindecare a unei boli umane sau să evoce astfel de proprietăți. În consecință, având în vedere că atribuirea de proprietăți medicinale produselor alimentare este interzisă, mențiunea de sănătate cu privire la efectele spermidinei nu ar trebui autorizată.
18
Ca urmare a unei cereri din partea Clasado Ltd., transmisă în temeiul articolului 13 alineatul (5) din Regulamentul (CE) nr. 1924/2006, autorității i s-a solicitat să emită un aviz cu privire la o mențiune de sănătate legată de efectele galacto-oligozaharidei din Bimuno® (Bimuno® GOS) și reducerea disconfortului gastro-intestinal (întrebarea nr. EFSA-Q-2011-00401). Mențiunea de sănătate propusă de solicitant a fost formulată după cum urmează: Aportul zilnic regulat de 1,37 g galacto-oligozaharide din Bimuno® poate reduce disconfortul intestinal.
19
La data de 8 decembrie 2011, Comisia și statele membre au primit avizul științific din partea autorității, care concluziona că, pe baza datelor prezentate, nu a fost stabilită o relație cauză-efect între consumul de Bimuno® GOS și efectul pretins. În consecință, având în vedere că nu îndeplinește cerințele din Regulamentul (CE) nr. 1924/2006, mențiunea de sănătate nu ar trebui autorizată.
20
În urma unei cereri din partea Nordic Sugar A/S, prezentată în temeiul articolului 13 alineatul (5) din Regulamentul (CE) nr. 1924/2006, s-a solicitat autorității să emită un aviz cu privire la o mențiune de sănătate legată de efectele fibrelor din sfecla de zahăr și scurtarea perioadei de tranzit intestinal (întrebarea nr. EFSA-Q-2011-00971). Mențiunea de sănătate propusă de solicitant a fost formulată după cum urmează: Fibrele din sfecla de zahăr scurtează perioada de tranzit intestinal.
21
La 8 decembrie 2011, Comisia și statele membre au primit avizul științific din partea autorității, care concluziona că, pe baza datelor prezentate, nu s-a stabilit o relație cauză-efect între consumul de fibre din sfecla de zahăr și efectul pretins. În consecință, având în vedere că nu îndeplinește cerințele din Regulamentul (CE) nr. 1924/2006, mențiunea de sănătate nu ar trebui autorizată.
22
Mențiunea de sănătate legată de efectele spermidinei și prelungirea fazei de creștere (anagenă) din ciclul de creștere a părului este o mențiune de sănătate care atribuie proprietăți medicinale produselor alimentare reglementate de mențiune și, este, prin urmare, interzisă pentru produsele alimentare.
23
Mențiunile de sănătate cu privire la gustări hipocalorice de tip snacks (produse KOT) și cele cu privire la uleiul diacilglicerol (DAG) sunt mențiuni de sănătate, astfel cum sunt menționate la litera (c) de la articolul 13 alineatul (1) din Regulamentul (CE) nr. 1924/2006, care fac obiectul perioadei de tranziție stabilite la articolul 28 alineatul (6) din regulamentul respectiv. Cu toate acestea, întrucât cererile nu au fost depuse înainte de 19 ianuarie 2008, cerința prevăzută la articolul 28 alineatul (6) litera (b) din regulamentul în cauză nu este îndeplinită și, prin urmare, mențiunile respective nu pot beneficia de perioada de tranziție prevăzută în articolul menționat mai sus.
24
Celelalte mențiuni de sănătate care fac obiectul prezentului regulament sunt mențiuni de sănătate de tipul celor la care se face referire la litera (a) de la articolul 13 alineatul (1) din Regulamentul (CE) nr. 1924/2006, care fac obiectul perioadei de tranziție stabilite la articolul 28 alineatul (5) din regulamentul respectiv până la adoptarea listei de mențiuni de sănătate permise, cu condiția ca acestea să fie conforme cu regulamentul respectiv.
25
Lista de mențiuni de sănătate permise a fost stabilită prin Regulamentul (UE) nr. 432/2012 al Comisiei și se aplică de la 14 decembrie 2012. În ceea ce privește cererile prevăzute la articolul 13 alineatul (5) din Regulamentul (CE) nr. 1924/2006, pentru care evaluarea de către autoritate sau luarea în considerare de către Comisie nu a fost finalizată până la 14 decembrie 2012 și care, în temeiul prezentului regulament, nu sunt incluse în lista de mențiuni de sănătate permise, este necesar să se prevadă o perioadă de tranziție pe parcursul căreia acestea pot fi încă utilizate, pentru a permite atât operatorilor din sectorul alimentar, cât și autorităților naționale competente să se adapteze la interzicerea unor astfel de acțiuni.
26
Observațiile solicitanților și ale membrilor publicului primite de Comisie în conformitate cu articolul 16 alineatul (6) din Regulamentul (CE) nr. 1924/2006 au fost luate în considerare în momentul stabilirii măsurilor prevăzute în prezentul regulament.
27
Măsurile prevăzute în prezentul regulament sunt conforme cu avizul Comitetului permanent pentru lanțul alimentar și sănătatea animală și nu au întâmpinat nicio opoziție din partea Parlamentului European sau a Consiliului,

Articolul 1

Alineatul 1
Mențiunile de sănătate enumerate în anexa la prezentul regulament nu se includ pe lista mențiunilor permise a Uniunii, astfel cum se prevede la articolul 13 alineatul (3) din Regulamentul (CE) nr. 1924/2006.
Alineatul 2
Cu toate acestea, mențiunile de sănătate prevăzute la alineatul (1) utilizate înainte de intrarea în vigoare a prezentului regulament pot continua să fie utilizate pentru o perioadă maximă de șase luni după intrarea în vigoare a prezentului regulament.

Articolul 2

Paragraf
Prezentul regulament intră în vigoare în a douăzecea zi de la data publicării în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene.
Paragraf
Adoptat la Bruxelles, 23 octombrie 2013.Pentru ComisiePreședinteleJosé Manuel Barroso
Anexa 1
ANEXĂ
Tabel 1
Mențiuni de sănătate respinse