Paragraf
având în vedere Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene,
Paragraf
având în vedere Regulamentul (CE) nr. 396/2005 al Parlamentului European și al Consiliului din 23 februarie 2005 privind conținuturile maxime aplicabile reziduurilor de pesticide din sau de pe produse alimentare și hrana de origine vegetală și animală pentru animale și de modificare a Directivei 91/414/CEE, în special articolul 5 alineatul (1) și articolul 14 alineatul (1) litera (a),
1
Limitele maxime de reziduuri (LMR) pentru acetamiprid, azoxistrobin și propiconazol au fost stabilite în anexa II și în partea B din anexa III la Regulamentul (CE) nr. 396/2005. LMR pentru clotianidin, fenpyrazamină, metrafenonă, quizalofop-P, spiromesifen, tebuconazol și tiametoxam au fost stabilite în partea A din anexa III la Regulamentul (CE) nr. 396/2005. Pentru Adoxophyes orana granulovirus tulpina BV-0001, heptamaloxiloglucan, Paecilomyces lilacinus tulpina 251 și virusul mozaicului galben al dovlecelului – tulpina cu virulență mică nu au fost stabilite LMR specifice în anexele II și III, iar substanțele nu au fost incluse în anexa IV la Regulamentul (CE) nr. 396/2005, astfel încât se aplică valoarea implicită de 0,01 mg/kg.
2
În contextul unei proceduri de autorizare a utilizării unui produs de protecție a plantelor care conține substanța activă acetamiprid pe iarbă-grasă, legume cu păstăi și leguminoase (fasole și mazăre), a fost depusă, în temeiul articolului 6 alineatul (1) din Regulamentul (CE) nr. 396/2005, o cerere de modificare a LMR existente.
3
În ceea ce privește azoxistrobinul, o cerere similară a fost depusă în vederea utilizării pe lăptucă și alte salate, spanac și plante similare, țelină, cardon, mirodenii (semințe, fructe și bace) și revent. În ceea ce privește clotianidinul, o cerere similară a fost depusă în vederea utilizării pe plante aromatice (cu excepția asmățuiului). În ceea ce privește fenpyrazamina, o cerere similară a fost depusă în vederea utilizării pe piersici, caise și căpșuni. În ceea ce privește metrafenona, o cerere similară a fost depusă în vederea utilizării pe căpșuni, tomate, ardei, vinete, cucurbitacee și ciuperci de cultură. În ceea ce privește propiconazolul, o cerere similară a fost depusă în vederea utilizării pe citrice. În ceea ce privește substanța quizalofop-P, o cerere similară a fost depusă în vederea utilizării pe semințe de rapiță, semințe de floarea-soarelui, soia boabe și semințe de bumbac. În ceea ce privește tebuconazolul, o cerere similară a fost depusă în vederea utilizării pe citrice (cu excepția portocalelor), lăptucă și alte salate, pătrunjel, arpagic și leguminoase. În ceea ce privește tiametoxamul, o cerere similară a fost depusă în vederea utilizării pe măsline de masă, măsline pentru ulei, conopidă și anghinare.
4
În conformitate cu articolul 6 alineatele (2) și (4) din Regulamentul (CE) nr. 396/2005, a fost depusă o cerere în vederea utilizării fenpyrazaminei pe migdale, struguri și căpșuni. Solicitantul susține că, deoarece utilizarea fenpyrazaminei pe aceste culturi a fost autorizată în Statele Unite, reziduurile depășesc LMR prevăzute de Regulamentul (CE) nr. 396/2005 și că sunt necesare LMR mai ridicate pentru a se evita barierele comerciale la importul acestui tip de culturi.
5
În ceea ce privește spiromesifenul, o cerere similară a fost depusă în vederea utilizării pe ceai. Solicitantul susține că, deoarece utilizarea spiromesifenului pe aceste culturi a fost autorizată în Japonia, India și Indonezia, reziduurile depășesc LMR prevăzută de Regulamentul (CE) nr. 396/2005 și că este necesară o LMR mai ridicată pentru a se evita barierele comerciale la importul ceaiului.
6
În conformitate cu articolul 8 din Regulamentul (CE) nr. 396/2005, aceste cereri au fost evaluate de statele membre în cauză, iar rapoartele de evaluare au fost transmise Comisiei.
7
Autoritatea Europeană pentru Siguranța Alimentară, denumită în continuare autoritatea, a evaluat cererile și rapoartele de evaluare, analizând în special riscurile pentru consumator și, după caz, pentru animale și a emis avize motivate cu privire la LMR propuse. Autoritatea a înaintat aceste avize Comisiei și statelor membre și le-a pus la dispoziția publicului.
8
Autoritatea a concluzionat în avizele sale motivate că, în ceea ce privește utilizarea acetamipridului pe legume cu păstăi (fasole și mazăre păstăi) și leguminoase (fasole și mazăre), numărul testelor este insuficient pentru stabilirea unor noi LMR pentru partea de nord a UE. În ceea ce privește utilizarea fenpyrazaminei pe caise și utilizarea quizalofop-P pe soia boabe, autoritatea a concluzionat că datele prezentate nu sunt suficiente pentru a stabili o nouă LMR. În ceea ce privește utilizarea fenpyrazaminei pe căpșuni, autoritatea a concluzionat că datele prezentate nu sunt suficiente pentru a stabili o nouă LMR pentru utilizarea în exterior.
9
Referitor la toate celelalte cereri, autoritatea a concluzionat că toate cerințele privind datele au fost îndeplinite și că modificările LMR cerute de către solicitanți sunt admisibile în ceea ce privește siguranța consumatorilor, pe baza unei evaluări a expunerii consumatorilor pentru 27 de categorii specifice de consumatori din Europa. S-a ținut seama de cele mai recente informații privind proprietățile toxicologice ale substanțelor. Nici expunerea pe toată durata vieții la aceste substanțe prin consumul tuturor produselor alimentare care ar putea conține substanțele respective, nici expunerea pe termen scurt ca urmare a unui consum foarte ridicat de culturi și produse relevante nu indică existența unui risc de depășire a dozei zilnice admise (DZA) sau a dozei acute de referință (DAR).
10
În ceea ce privește Adoxophyes orana granulovirus tulpina BV-0001, Paecilomyces lilacinus tulpina 251 și virusul mozaicului galben al dovlecelului – tulpina cu virulență mică, autoritatea a concluzionat că aceste substanțe nu sunt patogene pentru oameni și nu produc toxine. Având în vedere această concluzie, Comisia consideră oportună includerea acestor substanțe în anexa IV la Regulamentul (CE) nr. 396/2005. În ceea ce privește heptamaloxiloglucanul, autoritatea a concluzionat că este oportună includerea sa în anexa IV la Regulamentul (CE) nr. 396/2005.
11
La 7 iulie 2012, Comisia Codex Alimentarius a adoptat limitele maxime de reziduuri Codex (CXL) pentru acetamiprid, clotianidin, tebuconazol și tiametoxam. Aceste CXL ar trebui să fie incluse în Regulamentul (CE) nr. 396/2005 ca LMR, cu excepția CXL care nu sunt sigure pentru un grup de consumatori europeni și pentru care Uniunea a prezentat o rezervă către Comisia Codex Alimentarius.
12
Pe baza avizelor motivate ale autorității și ținând seama de factorii relevanți pentru subiectul în cauză, modificările adecvate ale LMR îndeplinesc cerințele relevante ale articolului 14 alineatul (2) din Regulamentul (CE) nr. 396/2005.
13
Prin urmare, Regulamentul (CE) nr. 396/2005 ar trebui modificat în consecință.
14
Măsurile prevăzute de prezentul regulament sunt conforme cu avizul Comitetului permanent pentru lanțul alimentar și sănătatea animală și nu au întâmpinat nicio opoziție din partea Parlamentului European sau a Consiliului,
Articolul 1
Paragraf
Anexele II, III și IV la Regulamentul (CE) nr. 396/2005 se modifică în conformitate cu anexa la prezentul regulament.
Articolul 2
Paragraf
Prezentul regulament intră în vigoare în ziua următoare datei publicării în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene.
Paragraf
Adoptat la Bruxelles, 30 mai 2013.Pentru ComisiePreședinteleJosé Manuel Barroso
Anexa 1
ANEXĂ
Paragraf
Anexele II, III și IV la Regulamentul (CE) nr. 396/2005 se modifică după cum urmează:
Paragraf
În anexa II, coloanele referitoare la acetamiprid, azoxistrobin și propiconazol se înlocuiesc cu următorul text:
Paragraf
Anexa III se modifică după cum urmează:
Paragraf
În partea A, coloanele referitoare la clotianidin, fenpyrazamină, metrafenonă, quizalofop-P, spiromesifen, tebuconazol și tiametoxam se înlocuiesc cu următorul text:
Paragraf
În partea B, coloana pentru azoxistrobin se înlocuiește cu următorul text:
Paragraf
În anexa IV, se adaugă, în ordine alfabetică, următoarele mențiuni: Adoxophyes orana granulovirus tulpina BV-0001, heptamaloxiloglucan, Paecilomyces lilacinus tulpina 251 și virusul mozaicului galben al dovlecelului – tulpina cu virulență mică.
Punctul 1
În anexa II, coloanele referitoare la acetamiprid, azoxistrobin și propiconazol se înlocuiesc cu următorul text:
Punctul 2
Anexa III se modifică după cum urmează:
Litera a
În partea A, coloanele referitoare la clotianidin, fenpyrazamină, metrafenonă, quizalofop-P, spiromesifen, tebuconazol și tiametoxam se înlocuiesc cu următorul text:
Litera b
În partea B, coloana pentru azoxistrobin se înlocuiește cu următorul text:
Punctul 3
În anexa IV, se adaugă, în ordine alfabetică, următoarele mențiuni: Adoxophyes orana granulovirus tulpina BV-0001, heptamaloxiloglucan, Paecilomyces lilacinus tulpina 251 și virusul mozaicului galben al dovlecelului – tulpina cu virulență mică.
Litera a
În partea A, coloanele referitoare la clotianidin, fenpyrazamină, metrafenonă, quizalofop-P, spiromesifen, tebuconazol și tiametoxam se înlocuiesc cu următorul text:
Litera b
În partea B, coloana pentru azoxistrobin se înlocuiește cu următorul text:
Tabel 1
Reziduuri de pesticide și conținuturi maxime de reziduuri (mg/kg)
Tabel 2
Reziduuri de pesticide și conținuturi maxime de reziduuri (mg/kg)
Tabel 3
Reziduuri de pesticide și conținuturi maxime de reziduuri (mg/kg)