AcasăLegislație UE32013R0297

Regulamentul (UE) nr. 297/2013 al Consiliului din 27 martie 2013 de modificare a Regulamentelor (UE) nr. 44/2012, (UE) nr. 39/2013 și (UE) nr. 40/2013 în ceea ce privește anumite posibilități de pescuit

În vigoare
Tip:Regulament
Publicat:27.03.2013
În vigoare din:01.01.2013
Articole:4
EUR-Lex
Paragraf
având în vedere Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene, în special articolul 43 alineatul (3),
Paragraf
având în vedere propunerea Comisiei Europene,
1
Regulamentul (CE) nr. 2371/2002 al Consiliului din 20 decembrie 2002 privind conservarea și exploatarea durabilă a resurselor piscicole în conformitate cu politica comună în domeniul pescuitului impune stabilirea de măsuri ale Uniunii care să reglementeze accesul la ape și la resurse și exercitarea durabilă a activităților de pescuit, ținând seama de recomandările științifice, tehnice și economice disponibile și în special de rapoartele întocmite de Comitetul științific, tehnic și economic pentru pescuit (CSTEP), precum și de recomandările consiliilor consultative regionale.
2
Consiliului îi revine obligația să adopte măsuri privind stabilirea și alocarea posibilităților de pescuit, inclusiv anumite condiții legate funcțional de acestea, după caz. Posibilitățile de pescuit ar trebui distribuite între statele membre într-un mod care să asigure fiecărui stat membru o anumită stabilitate în activitățile de pescuit pentru fiecare stoc de pește sau pescuit și ținându-se cont în mod adecvat de obiectivele politicii comune în domeniul pescuitului, stabilite în Regulamentul (CE) nr. 2371/2002.
3
Prin Regulamentul (UE) nr. 44/2012, Consiliul a stabilit pentru 2012 posibilitățile de pescuit pentru anumite stocuri de pește și grupe de stocuri de pește în apele UE și, pentru navele din UE, în anumite ape din afara UE. Prin Regulamentele (UE) nr. 39/2013 și (UE) nr. 40/2013, Consiliul a stabilit, pentru 2013, posibilitățile de pescuit pentru anumite stocuri de pește și grupe de stocuri de pește în apele UE și, pentru navele din UE, în anumite ape din afara UE.
4
Este oportun să se clarifice, în Regulamentul (UE) nr. 39/2013, condiția specială pentru fixarea posibilităților de pescuit pentru stavridul negru în zonele VIIIc și IX.
5
În urma transferurilor de cote dintre Uniune și alte părți contractante la Organizația de Pescuit în Atlanticul de Nord-Vest (North West Atlantic Fisheries Organisation, NAFO) în 2012 au devenit disponibile posibilități suplimentare de pescuit pentru Uniune în ceea ce privește halibutul negru din zona NAFO 3LMNO. Prin urmare, pentru anul 2012, anexa IC la Regulamentul (UE) nr. 44/2012 ar trebui modificată cu efect de la 1 ianuarie 2012, astfel încât să reflecte aceste noi posibilități de pescuit. Aceste modificări privesc doar anul 2012 și nu aduc atingere principiului stabilității relative.
6
Posibilitățile de pescuit pentru navele UE și cele norvegiene și condițiile de acces reciproc la resursele piscicole în apele celor două părți sunt stabilite în fiecare an în baza unor consultări privind drepturile de pescuit deținute în conformitate cu acordul bilateral încheiat cu Norvegia în domeniul pescuitului. În așteptarea încheierii respectivelor consultări privind acordurile pentru 2013, Regulamentul (UE) nr. 40/2013 a stabilit posibilități de pescuit provizorii pentru stocurile în cauză. La 18 ianuarie 2013, consultările cu Norvegia s-au încheiat. Este oportun ca dispozițiile relevante din Regulamentul (UE) nr. 40/2013 să fie modificate în consecință.
7
Limitele de captură pentru țipar în zona ICES (International Council for the Exploration of the Sea - Consiliului Internațional pentru Explorarea Apelor Maritime) IIIa și în apele UE din zonele ICES IIa și IV sunt stabilite în mod provizoriu în anexa IA la Regulamentul (UE) nr. 40/2013. În februarie 2013, ICES a publicat avizul științific pentru stocurile de țipar din apele UE - diviziunile ICES IIa și IIIa și subzona ICES IV. În conformitate cu avizul respectiv, limitele de captură pentru zonele de gestionare 1 și 2 ar trebui să fie stabilite la 224544 de tone și, respectiv, 17544 de tone. Pentru zona de gestionare 3, ICES avizează o limită totală de captură de 78331 de tone. Având în vedere că zona de gestionare 3 acoperă atât capturile UE, cât și cele norvegiene, limita Uniunii în această zonă ar trebui să fie stabilită la maxim 40000 de tone. Pentru zonele de gestionare 4 și 6, datele privind capturile și cele din studii au fost insuficiente pentru ca ICES să realizeze o evaluare pe bază de vârstă. Prin urmare, în conformitate cu abordarea adoptată pentru alte stocuri în circumstanțe similare, este adecvat să se stabilească limitele de captură în zonele 4 și 6 la 4000, respectiv 336 de tone, ceea ce înseamnă reduceri de 20 % față de limitele de captură din aceste zone în 2012. În conformitate cu avizul ICES, este adecvat să se stabilească limite de captură zero pentru zonele de gestionare 5 și 7. Ținând cont de faptul că țiparul este un stoc exploatat în comun cu Norvegia și dată fiind disponibilitatea țiparului în apele UE în 2013, este oportun să se prevadă un schimb de cote cu Norvegia. Prin urmare, cantitatea alocată Norvegiei din partea Uniunii din captura totală admisibilă (TAC) ar trebui fixată la nivelul de 22450 de tone de țipar din zona de gestionare 1 în schimbul a 1769 de tone de cod din nordul Norvegiei, 131 de tone de sebastă de mare arctică, 250 de tone de cambulă de Baltica din Marea Nordului și 95 de tone de mihalț de mare din Marea Nordului. Prin urmare, anexa IA la Regulamentul (UE) nr. 40/2013 ar trebui să fie modificată în consecință.
8
Cea de-a 9-a reuniune anuală a Comisiei pentru pescuitul în Oceanul Pacific de Vest și Central (Western and Central Pacific Fisheries Commission, WCPFC), care a avut loc la Manila în perioada 2-9 decembrie 2012 a adoptat noi măsuri de conservare și gestionare pentru tonul obez, tonul cu aripioare galbene și tonul dungat, vizând limitări ale efortului de pescuit, precum și măsuri privind zona închisă pentru pescuitul cu dispozitive de concentrare a peștilor (fish aggregating devices, FAD). WCPFC a convenit, de asemenea, asupra unor măsuri de gestionare a zonei de suprapunere dintre WCPFC și Comisia interamericană pentru tonul tropical (CITT). În conformitate cu aceste măsuri, atunci când pescuiesc în zona de suprapunere, navele UE înscrise în registrul ambelor organizații trebuie să respecte doar măsurile de conservare și gestionare ale CITT stabilite de Regulamentul (UE) nr. 40/2013. Măsurile respective ale WCPFC ar trebui implementate în legislația Uniunii.
9
În temeiul dispozițiilor Comisiei internaționale pentru conservarea tonului din Oceanul Atlantic (ICCAT) privind conservarea peștelui-spadă din Oceanul Atlantic, Uniunea poate deduce până la 200 de tone din capturile sale de pește-spadă efectuate în zona de gestionare din Atlanticul de Nord din cota sa de pește-spadă neepuizată din Atlanticul de Sud. De asemenea, Uniunea poate deduce până la 200 de tone din capturile sale de pește-spadă efectuate în zona de gestionare din Atlanticul de Sud din cota sa de pește-spadă neepuizată din Atlanticul de Nord. Prevederile respective ar trebui implementate în legislația Uniunii.
10
Cu ocazia primei sale reuniuni anuale, care a avut loc în 2013, Organizația regională pentru gestionarea pescuitului în sudul Pacificului (SPRFMO) a fixat posibilitățile de pescuit constând dintr-o TAC pentru anumite specii de stavrizi, inclusiv o modificare a raportării asociate acestui tip de activități de pescuit și limitări ale efortului de pescuit în ceea ce privește pescuitul de fund și pelagic. Prevederile respective ar trebui implementate în legislația Uniunii.
11
Regulamentele (UE) nr. 39/2013 și (UE) nr. 40/2013 se aplică, în general, de la 1 ianuarie 2013. Prezentul regulament ar trebui să se aplice de la 1 ianuarie 2013 în ceea ce privește modificările aduse respectivelor regulamente. Această aplicare retroactivă nu aduce atingere principiului securității juridice și protecției încrederii legitime, deoarece posibilitățile de pescuit vizate nu au fost încă epuizate. Modificarea Regulamentului (UE) nr. 44/2012 ar trebui să se aplice începând cu 1 ianuarie 2012. Deoarece modificarea unor limite de captură influențează activitățile economice și planificarea sezonului de pescuit ale navelor din UE, este necesar să se modifice de urgență Regulamentele (UE) nr. 44/2012, (UE) nr. 39/2013 și (UE) nr. 40/2013. Din același motiv, prezentul regulament ar trebui să intre în vigoare imediat după publicare,

Articolul 1

Modificări ale Regulamentului (UE) nr. 44/2012

Paragraf
Anexa IC la Regulamentul (UE) nr. 44/2012 se modifică în conformitate cu textul din anexa I la prezentul regulament.

Articolul 2

Modificări ale Regulamentului (UE) nr. 39/2013

Paragraf
Anexa I la Regulamentul (UE) nr. 39/2013 se modifică în conformitate cu anexa II la prezentul regulament.

Articolul 3

Modificări ale Regulamentului (UE) nr. 40/2013

Paragraf
Regulamentul (UE) nr. 40/2013 se modifică după cum urmează:
Punctul 1
La articolul 4, se adaugă următoarea literă:
Litera n
zona de suprapunere dintre CITT și WCPFC înseamnă zona geografică definită prin următoarele limite:
Litera
longitudine 150 ° V;
Litera
longitudine 130 ° V;
Litera
latitudine 4 ° S;
Litera
latitudine 50 ° S..
Litera
longitudine 150 ° V;
Litera
longitudine 130 ° V;
Litera
latitudine 4 ° S;
Litera
latitudine 50 ° S..
Punctul 2
Articolul 24 se înlocuiește cu următorul text:
Punctul 3
Articolul 25 se înlocuiește cu următorul text:
Punctul 4
Articolul 29 se înlocuiește cu următorul text:
Punctul 5
La articolul 30, alineatul (1) se înlocuiește cu următorul text:
Litera a
nu lansează sau nu utilizează FAD-uri sau dispozitive electronice asociate;
Litera b
nu pescuiește bancuri de pești cu ajutorul FAD-urilor..
Punctul 6
Se introduce următorul articol:
Punctul 7
Anexele IA, IB, ID, IJ, III și VIII se modifică în conformitate cu textul anexei III la prezentul regulament.

Articolul 4

Paragraf
Prezentul regulament intră în vigoare în ziua următoare datei publicării în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene.
Paragraf
Prezentul regulament se aplică de la 1 ianuarie 2013.
Paragraf
Cu toate acestea, articolul 1 se aplică de la 1 ianuarie 2012.
Paragraf
Adoptat la Bruxelles, 27 martie 2013.Pentru ConsiliuPreședinteleE. Gilmore
Anexa 1
ANEXA I
Paragraf
În anexa IC la Regulamentul (UE) nr. 44/2012, rubrica privitoare la halibut negru din zona NAFO 3LMNO se înlocuiește cu următorul text:
Tabel 1
Tabelul 1
Anexa 2
ANEXA II
Paragraf
În partea B din anexa I la Regulamentul (UE) nr. 39/2013, rubrica privitoare la stavridul negru din zona VIIIc se înlocuiește cu următorul text:
Paragraf
În partea B din anexa I la Regulamentul (UE) nr. 39/2013, rubrica privitoare la stavridul negru din zona IX se înlocuiește cu următorul text:
Paragraf
În partea B din anexa I la Regulamentul (UE) nr. 39/2013, rubrica privitoare la stavridul negru din zona X; apele UE din zona CECAF se înlocuiește cu următorul text:
Paragraf
În partea B din anexa I la Regulamentul (UE) nr. 39/2013, rubrica privitoare la stavridul negru din apele UE din zona CECAF se înlocuiește cu următorul text:
Tabel 1
Tabelul 1
Tabel 2
Tabelul 2
Tabel 3
Tabelul 3
Tabel 4
Tabelul 4
Anexa 3
ANEXA III
Paragraf
Anexa IA la Regulamentul (UE) nr. 40/2013 se modifică după cum urmează:
Paragraf
rubrica privitoare la țipar și capturi accidentale asociate în apele UE aparținând zonelor IIa, IIIa și IV se înlocuiește cu următorul text
Paragraf
rubrica privitoare la pește-pescar din apele norvegiene aparținând zonei IV se înlocuiește cu următorul text:
Paragraf
rubrica privitoare la brosme din apele UE și internaționale aparținând zonelor V, VI și VII se înlocuiește cu următorul text:
Paragraf
rubrica privitoare la heringul nordic din zona IIIa se înlocuiește cu următorul text:
Paragraf
rubrica privitoare la heringul nordic din apele UE și norvegiene aparținând zonei IV, la nord de 53° 30′ N se înlocuiește cu următorul text:
Paragraf
rubrica privitoare la heringul nordic din apele norvegiene la sud de 62° N se înlocuiește cu următorul text:
Paragraf
rubrica privitoare la heringul nordic din zona IIIa se înlocuiește cu următorul text:
Paragraf
rubrica privitoare la heringul nordic din zonele IV, VIId și din apele UE din zona IIa se înlocuiește cu următorul text:
Paragraf
rubrica privitoare la heringul nordic din zonele IVc și VIId se înlocuiește cu următorul text:
Paragraf
rubrica privitoare la codul de Atlantic din zona Skagerrak se înlocuiește cu următorul text:
Paragraf
rubrica privitoare la codul de Atlantic din zona IV, apele UE din zona IIa și din acea parte a zonei IIIa neinclusă în zonele Skagerrak și Kattegat se înlocuiește cu următorul text:
Paragraf
rubrica privitoare la codul de Atlantic din apele norvegiene la sud de 62° N se înlocuiește cu următorul text:
Paragraf
rubrica privitoare la codul de Atlantic din zona VIId se înlocuiește cu următorul text:
Paragraf
rubrica privitoare la eglefinul din zona IIIa și apele UE din subdiviziunile 22-32 se înlocuiește cu următorul text:
Paragraf
rubrica privitoare la eglefinul din zona IV, și din apele UE aparținând zonei IIa se înlocuiește cu următorul text:
Paragraf
rubrica privitoare la eglefinul din apele norvegiene la sud de 62° N se înlocuiește cu următorul text:
Paragraf
rubrica privitoare la merlanul din zona IIIa se înlocuiește cu următorul text:
Paragraf
rubrica privitoare la merlanul din zona IV și din apele UE aparținând zonei IIa se înlocuiește cu următorul text:
Paragraf
rubrica privitoare la merlanul și polacul din apele norvegiene la sud de 62° N se înlocuiește cu următorul text:
Paragraf
rubrica privitoare la putasul din apele norvegiene aparținând zonelor II și IV se înlocuiește cu următorul text:
Paragraf
rubrica referitoare la putasu din apele UE și internaționale din zonele I, II, III, IV, V, VI, VII, VIIIa, VIIIb, VIIId, VIIIe, XII și XIV se înlocuiește cu următorul text:
Paragraf
rubrica referitoare la putasu din zonele VIIIc, IX și X și din apele UE aparținând zonei CECAF 34.1.1. se înlocuiește cu următorul text:
Paragraf
rubrica referitoare la putasu din apele UE din zonele II, IVa, V, VI la nord de 56° 30’N și VII la vest de 12° W se înlocuiește cu următorul text:
Paragraf
rubrica referitoare la mihalțul-de-mare albastru din apele UE și internaționale aparținând zonelor Vb, VI și VII se înlocuiește cu următorul text:
Paragraf
rubrica referitoare la mihalțul-de-mare din apele UE și internaționale aparținând zonelor VI, VII, VIII, IX, X, XII și XIV se înlocuiește cu următorul text:
Paragraf
rubrica referitoare la mihalț de mare din apele norvegiene din zona IV se înlocuiește cu următorul text:
Paragraf
intrarea pentru langustina din apele norvegiene aparținând zonei IV se înlocuiește cu următorul text:
Paragraf
rubrica privitoare la crevetele nordic din zona IIIa se înlocuiește cu următorul text:
Paragraf
rubrica privitoare la crevetele nordic din apele norvegiene la sud de 62° N se înlocuiește cu următorul text:
Paragraf
rubrica privitoare la cambula de Baltica din zona Skagerrak se înlocuiește cu următorul text:
Paragraf
rubrica referitoare la cambula de Baltica în zona IV; apele UE din zona IIa; partea din zona IIIa care nu este cuprinsă în Skagerrak și Kattegat se înlocuiește cu următorul text:
Paragraf
rubrica privitoare la codul saithe din zonele IIIa și IV, din apele UE aparținând zonelor IIa, IIIb, IIIc și subdiviziunilor 22-32 se înlocuiește cu următorul text:
Paragraf
rubrica privitoare la codul saithe din zona VI și din apele UE și internaționale aparținând zonelor Vb, XII și XIV se înlocuiește cu următorul text:
Paragraf
rubrica privitoare la codul saithe din apele norvegiene la sud de 62° N se înlocuiește cu următorul text:
Paragraf
rubrica privitoare la halibutul negru din apele UE aparținând zonelor IIa și IV și din apele UE și internaționale aparținând zonelor VB și VI se înlocuiește cu următorul text:
Paragraf
rubrica privitoare la macroul din zonele IIIa și IV și din apele UE aparținând zonelor IIa, IIIb, IIIc și subdiviziunilor 22-32 se înlocuiește cu următorul text:
Paragraf
rubrica privitoare lamacroul din zonele VI, VII, VIIIa, VIIIb, VIIId și VIIIe, din apele UE și internaționale aparținând zonei Vb și din apele internaționale aparținând zonelor IIA, XII și XIV se înlocuiește cu următorul text:
Paragraf
rubrica privitoare la macroul din zonele VIIIc, IX și X și din apele UE aparținând zonei CECAF 34.1.1. se înlocuiește cu următorul text:
Paragraf
rubrica privitoare la macroul din apele norvegiene aparținând zonelor IIa și IVa se înlocuiește cu următorul text:
Paragraf
rubrica privitoare la limba-de-mare comună din apele UE aparținând zonelor II și IV se înlocuiește cu următorul text:
Paragraf
rubrica privitoare la șprot și capturile accidentale asociate din zona IIIa se înlocuiește cu următorul text:
Paragraf
rubrica privitoare la șprot și capturile accidentale asociate din apele UE aparținând zonelor IIa și IV se înlocuiește cu următorul text:
Paragraf
rubrica privitoare la stavridul negru și capturile accidentale asociate din apele UE aparținând zonelor IVb, IVc și VIId se înlocuiește cu următorul text:
Paragraf
rubrica privitoare la stavridul negru și capturile accidentale în apele UE aparținând zonelor IIa, IVa; VI, VIIa-c,VIIe-k, VIIIa, VIIIb, VIIId și VIIIe; apelor UE și internaționale din zona Vb; apelor internaționale din zonele XII și XIV se înlocuiește cu următorul text:
Paragraf
rubrica privitoare la merluciu norvegian și capturile accidentale asociate din zona IIIa și din apele UE aparținând zonelor IIa și IV se înlocuiește cu următorul text:
Paragraf
rubrica privitoare la peștele industrial din apele norvegiene aparținând zonei IV se înlocuiește cu următorul text:
Paragraf
rubrica privitoare la alte specii din apele UE aparținând zonelor Vb, VI și VII se înlocuiește cu următorul text:
Paragraf
rubrica privitoare la alte specii din apele norvegiene aparținând zonei IV se înlocuiește cu următorul text:
Paragraf
rubrica privitoare la alte specii din apele UE aparținând zonelor IIa, IV și VIa la nord de 56° 30′ N se înlocuiește cu următorul text:
Paragraf
Anexa IB la Regulamentul (UE) nr. 40/2013 se modifică după cum urmează:
Paragraf
rubrica privitoare la heringul nordic din apele UE, norvegiene și internaționale aparținând zonelor I și II se înlocuiește cu următorul text:
Paragraf
rubrica privitoare la cod din apele norvegiene din zonele I și II se înlocuiește cu următorul text:
Paragraf
rubrica privitoare la codul de Atlantic din apele groenlandeze aparținând zonei NAFO 1 și zonei XIV se înlocuiește cu următorul text:
Paragraf
rubrica privitoare la codul de Atlantic din zonele I și IIb se înlocuiește cu următorul text:
Paragraf
rubrica privitoare la halibutul de Atlantic din apele groenlandeze aparținând zonelor V și XIV se înlocuiește cu următorul text:
Paragraf
rubrica privitoare la halibutul de Atlantic din apele groenlandeze aparținând zonei NAFO 1 se înlocuiește cu următorul text:
Paragraf
rubrica privitoare la grenadierul din apele groenlandeze aparținând zonelor V și XIV se înlocuiește cu următorul text:
Paragraf
rubrica privitoare la grenadierul din apele norvegiene aparținând zonei NAFO 1 se înlocuiește cu următorul text:
Paragraf
rubrica privitoare la capelinul din apele groenlandeze aparținând zonelor V și XIV se înlocuiește cu următorul text:
Paragraf
rubrica privitoare la sebasta de mare din apele norvegiene din zonele I și II se înlocuiește cu următorul text:
Paragraf
rubrica privitoare la crevetele nordic din apele Groenlandei aparținând zonelor V și XIV se înlocuiește cu următorul text:
Paragraf
rubrica privitoare la cod saithe din apele norvegiene aparținând zonelor I și II se înlocuiește cu următorul text:
Paragraf
rubrica privitoare la halibutul negru din apele norvegiene aparținând zonelor I și II se înlocuiește cu următorul text:
Paragraf
rubrica privitoare la halibutul negru din apele groenlandeze aparținând zonei NAFO 1 se înlocuiește cu următorul text:
Paragraf
rubrica privitoare la halibutul negru din apele groenlandeze aparținând zonelor V și XIV se înlocuiește cu următorul text:
Paragraf
rubrica privitoare la sebasta din apele norvegiene aparținând zonelor I și II se înlocuiește cu următorul text:
Paragraf
rubrica privitoare la sebasta (pelagică) din apele groenlandeze aparținând zonelor NAFO 1F și din apele groenlandeze aparținând zonelor V și XIV se înlocuiește cu următorul text:
Paragraf
rubrica privitoare la alte specii din apele norvegiene aparținând zonelor I și II se înlocuiește cu următorul text:
Paragraf
Anexa ID la Regulamentul (UE) nr. 40/2013 se modifică după cum urmează:
Paragraf
intrarea pentru peștele-spadă din Oceanul Atlantic, la nord de 5° N, se înlocuiește cu următorul text:
Paragraf
intrarea pentru peștele-spadă din Oceanul Atlantic, la sud de 5° N, se înlocuiește cu următorul text:
Paragraf
Anexa IJ la Regulamentul (UE) nr. 40/2013 se înlocuiește cu următorul text:
Paragraf
Anexa III la Regulamentul (UE) nr. 40/2013 se înlocuiește cu următorul text:
Paragraf
Anexa VIII la Regulamentul (UE) nr. 40/2013 se înlocuiește cu următorul text:
Litera a
rubrica privitoare la țipar și capturi accidentale asociate în apele UE aparținând zonelor IIa, IIIa și IV se înlocuiește cu următorul text
Litera b
rubrica privitoare la pește-pescar din apele norvegiene aparținând zonei IV se înlocuiește cu următorul text:
Litera c
rubrica privitoare la brosme din apele UE și internaționale aparținând zonelor V, VI și VII se înlocuiește cu următorul text:
Litera d
rubrica privitoare la heringul nordic din zona IIIa se înlocuiește cu următorul text:
Litera e
rubrica privitoare la heringul nordic din apele UE și norvegiene aparținând zonei IV, la nord de 53° 30′ N se înlocuiește cu următorul text:
Litera f
rubrica privitoare la heringul nordic din apele norvegiene la sud de 62° N se înlocuiește cu următorul text:
Litera g
rubrica privitoare la heringul nordic din zona IIIa se înlocuiește cu următorul text:
Litera h
rubrica privitoare la heringul nordic din zonele IV, VIId și din apele UE din zona IIa se înlocuiește cu următorul text:
Litera i
rubrica privitoare la heringul nordic din zonele IVc și VIId se înlocuiește cu următorul text:
Litera j
rubrica privitoare la codul de Atlantic din zona Skagerrak se înlocuiește cu următorul text:
Litera k
rubrica privitoare la codul de Atlantic din zona IV, apele UE din zona IIa și din acea parte a zonei IIIa neinclusă în zonele Skagerrak și Kattegat se înlocuiește cu următorul text:
Litera l
rubrica privitoare la codul de Atlantic din apele norvegiene la sud de 62° N se înlocuiește cu următorul text:
Litera m
rubrica privitoare la codul de Atlantic din zona VIId se înlocuiește cu următorul text:
Litera n
rubrica privitoare la eglefinul din zona IIIa și apele UE din subdiviziunile 22-32 se înlocuiește cu următorul text:
Litera o
rubrica privitoare la eglefinul din zona IV, și din apele UE aparținând zonei IIa se înlocuiește cu următorul text:
Litera p
rubrica privitoare la eglefinul din apele norvegiene la sud de 62° N se înlocuiește cu următorul text:
Litera q
rubrica privitoare la merlanul din zona IIIa se înlocuiește cu următorul text:
Litera r
rubrica privitoare la merlanul din zona IV și din apele UE aparținând zonei IIa se înlocuiește cu următorul text:
Litera s
rubrica privitoare la merlanul și polacul din apele norvegiene la sud de 62° N se înlocuiește cu următorul text:
Litera t
rubrica privitoare la putasul din apele norvegiene aparținând zonelor II și IV se înlocuiește cu următorul text:
Litera u
rubrica referitoare la putasu din apele UE și internaționale din zonele I, II, III, IV, V, VI, VII, VIIIa, VIIIb, VIIId, VIIIe, XII și XIV se înlocuiește cu următorul text:
Litera v
rubrica referitoare la putasu din zonele VIIIc, IX și X și din apele UE aparținând zonei CECAF 34.1.1. se înlocuiește cu următorul text:
Litera w
rubrica referitoare la putasu din apele UE din zonele II, IVa, V, VI la nord de 56° 30’N și VII la vest de 12° W se înlocuiește cu următorul text:
Litera x
rubrica referitoare la mihalțul-de-mare albastru din apele UE și internaționale aparținând zonelor Vb, VI și VII se înlocuiește cu următorul text:
Litera y
rubrica referitoare la mihalțul-de-mare din apele UE și internaționale aparținând zonelor VI, VII, VIII, IX, X, XII și XIV se înlocuiește cu următorul text:
Litera z
rubrica referitoare la mihalț de mare din apele norvegiene din zona IV se înlocuiește cu următorul text:
Litera aa
intrarea pentru langustina din apele norvegiene aparținând zonei IV se înlocuiește cu următorul text:
Litera bb
rubrica privitoare la crevetele nordic din zona IIIa se înlocuiește cu următorul text:
Litera cc
rubrica privitoare la crevetele nordic din apele norvegiene la sud de 62° N se înlocuiește cu următorul text:
Litera dd
rubrica privitoare la cambula de Baltica din zona Skagerrak se înlocuiește cu următorul text:
Litera ee
rubrica referitoare la cambula de Baltica în zona IV; apele UE din zona IIa; partea din zona IIIa care nu este cuprinsă în Skagerrak și Kattegat se înlocuiește cu următorul text:
Litera ff
rubrica privitoare la codul saithe din zonele IIIa și IV, din apele UE aparținând zonelor IIa, IIIb, IIIc și subdiviziunilor 22-32 se înlocuiește cu următorul text:
Litera gg
rubrica privitoare la codul saithe din zona VI și din apele UE și internaționale aparținând zonelor Vb, XII și XIV se înlocuiește cu următorul text:
Litera hh
rubrica privitoare la codul saithe din apele norvegiene la sud de 62° N se înlocuiește cu următorul text:
Litera ii
rubrica privitoare la halibutul negru din apele UE aparținând zonelor IIa și IV și din apele UE și internaționale aparținând zonelor VB și VI se înlocuiește cu următorul text:
Litera jj
rubrica privitoare la macroul din zonele IIIa și IV și din apele UE aparținând zonelor IIa, IIIb, IIIc și subdiviziunilor 22-32 se înlocuiește cu următorul text:
Litera kk
rubrica privitoare lamacroul din zonele VI, VII, VIIIa, VIIIb, VIIId și VIIIe, din apele UE și internaționale aparținând zonei Vb și din apele internaționale aparținând zonelor IIA, XII și XIV se înlocuiește cu următorul text:
Litera ll
rubrica privitoare la macroul din zonele VIIIc, IX și X și din apele UE aparținând zonei CECAF 34.1.1. se înlocuiește cu următorul text:
Litera mm
rubrica privitoare la macroul din apele norvegiene aparținând zonelor IIa și IVa se înlocuiește cu următorul text:
Litera nn
rubrica privitoare la limba-de-mare comună din apele UE aparținând zonelor II și IV se înlocuiește cu următorul text:
Litera oo
rubrica privitoare la șprot și capturile accidentale asociate din zona IIIa se înlocuiește cu următorul text:
Litera pp
rubrica privitoare la șprot și capturile accidentale asociate din apele UE aparținând zonelor IIa și IV se înlocuiește cu următorul text:
Litera qq
rubrica privitoare la stavridul negru și capturile accidentale asociate din apele UE aparținând zonelor IVb, IVc și VIId se înlocuiește cu următorul text:
Litera rr
rubrica privitoare la stavridul negru și capturile accidentale în apele UE aparținând zonelor IIa, IVa; VI, VIIa-c,VIIe-k, VIIIa, VIIIb, VIIId și VIIIe; apelor UE și internaționale din zona Vb; apelor internaționale din zonele XII și XIV se înlocuiește cu următorul text:
Litera ss
rubrica privitoare la merluciu norvegian și capturile accidentale asociate din zona IIIa și din apele UE aparținând zonelor IIa și IV se înlocuiește cu următorul text:
Litera tt
rubrica privitoare la peștele industrial din apele norvegiene aparținând zonei IV se înlocuiește cu următorul text:
Litera uu
rubrica privitoare la alte specii din apele UE aparținând zonelor Vb, VI și VII se înlocuiește cu următorul text:
Litera vv
rubrica privitoare la alte specii din apele norvegiene aparținând zonei IV se înlocuiește cu următorul text:
Litera ww
rubrica privitoare la alte specii din apele UE aparținând zonelor IIa, IV și VIa la nord de 56° 30′ N se înlocuiește cu următorul text:
Litera a
rubrica privitoare la heringul nordic din apele UE, norvegiene și internaționale aparținând zonelor I și II se înlocuiește cu următorul text:
Litera b
rubrica privitoare la cod din apele norvegiene din zonele I și II se înlocuiește cu următorul text:
Litera c
rubrica privitoare la codul de Atlantic din apele groenlandeze aparținând zonei NAFO 1 și zonei XIV se înlocuiește cu următorul text:
Litera
64°40' N 37°30' V
Litera
64°40' N 37°30' V
Litera
64°15' N 36°30' V și
Litera
64°15' N 37°30' V
Litera
cu traulere, de la 1iulie până la 31 decembrie 2013.
Litera
cu nave cu paragate, de la 1aprilie până la 31 decembrie 2013.
Litera d
rubrica privitoare la codul de Atlantic din zonele I și IIb se înlocuiește cu următorul text:
Litera e
rubrica privitoare la halibutul de Atlantic din apele groenlandeze aparținând zonelor V și XIV se înlocuiește cu următorul text:
Litera f
rubrica privitoare la halibutul de Atlantic din apele groenlandeze aparținând zonei NAFO 1 se înlocuiește cu următorul text:
Litera g
rubrica privitoare la grenadierul din apele groenlandeze aparținând zonelor V și XIV se înlocuiește cu următorul text:
Litera h
rubrica privitoare la grenadierul din apele norvegiene aparținând zonei NAFO 1 se înlocuiește cu următorul text:
Litera i
rubrica privitoare la capelinul din apele groenlandeze aparținând zonelor V și XIV se înlocuiește cu următorul text:
Litera j
rubrica privitoare la sebasta de mare din apele norvegiene din zonele I și II se înlocuiește cu următorul text:
Litera k
rubrica privitoare la crevetele nordic din apele Groenlandei aparținând zonelor V și XIV se înlocuiește cu următorul text:
Litera l
rubrica privitoare la cod saithe din apele norvegiene aparținând zonelor I și II se înlocuiește cu următorul text:
Litera m
rubrica privitoare la halibutul negru din apele norvegiene aparținând zonelor I și II se înlocuiește cu următorul text:
Litera n
rubrica privitoare la halibutul negru din apele groenlandeze aparținând zonei NAFO 1 se înlocuiește cu următorul text:
Litera o
rubrica privitoare la halibutul negru din apele groenlandeze aparținând zonelor V și XIV se înlocuiește cu următorul text:
Litera p
rubrica privitoare la sebasta din apele norvegiene aparținând zonelor I și II se înlocuiește cu următorul text:
Litera q
rubrica privitoare la sebasta (pelagică) din apele groenlandeze aparținând zonelor NAFO 1F și din apele groenlandeze aparținând zonelor V și XIV se înlocuiește cu următorul text:
Litera r
rubrica privitoare la alte specii din apele norvegiene aparținând zonelor I și II se înlocuiește cu următorul text:
Litera a
intrarea pentru peștele-spadă din Oceanul Atlantic, la nord de 5° N, se înlocuiește cu următorul text:
Litera b
intrarea pentru peștele-spadă din Oceanul Atlantic, la sud de 5° N, se înlocuiește cu următorul text:
Tabel 1
Tabelul 1
Tabel 2
Tabelul 2
Tabel 3
Tabelul 3
Tabel 4
Tabelul 4
Tabel 5
Tabelul 5
Tabel 6
Tabelul 6
Tabel 7
Tabelul 7
Tabel 8
Tabelul 8
Tabel 9
Tabelul 9
Tabel 10
Tabelul 10
Tabel 11
Tabelul 11
Tabel 12
Tabelul 12
Tabel 13
Tabelul 13
Tabel 14
Tabelul 14
Tabel 15
Tabelul 15
Tabel 16
Tabelul 16
Tabel 17
Tabelul 17
Tabel 18
Tabelul 18
Tabel 19
Tabelul 19
Tabel 20
Tabelul 20
Tabel 21
Tabelul 21
Tabel 22
Tabelul 22
Tabel 23
Tabelul 23
Tabel 24
Tabelul 24
Tabel 25
Tabelul 25
Tabel 26
Tabelul 26
Tabel 27
Tabelul 27
Tabel 28
Tabelul 28
Tabel 29
Tabelul 29
Tabel 30
Tabelul 30
Tabel 31
Tabelul 31
Tabel 32
Tabelul 32
Tabel 33
Tabelul 33
Tabel 34
Tabelul 34
Tabel 35
Tabelul 35
Tabel 36
Tabelul 36
Tabel 37
Tabelul 37
Tabel 38
Tabelul 38
Tabel 39
Tabelul 39
Tabel 40
Tabelul 40
Tabel 41
Tabelul 41
Tabel 42
Tabelul 42
Tabel 43
Tabelul 43
Tabel 44
Tabelul 44
Tabel 45
Tabelul 45
Tabel 46
Tabelul 46
Tabel 47
Tabelul 47
Tabel 48
Tabelul 48
Tabel 49
Tabelul 49
Tabel 50
Tabelul 50
Tabel 51
Tabelul 51
Tabel 52
Tabelul 52
Tabel 53
Tabelul 53
Tabel 54
Tabelul 54
Tabel 55
Tabelul 55
Tabel 56
Tabelul 56
Tabel 57
Tabelul 57
Tabel 58
Tabelul 58
Tabel 59
Tabelul 59
Tabel 60
Tabelul 60
Tabel 61
Tabelul 61
Tabel 62
Tabelul 62
Tabel 63
Tabelul 63
Tabel 64
Tabelul 64
Tabel 65
Tabelul 65
Tabel 66
Tabelul 66
Tabel 67
Tabelul 67
Tabel 68
Tabelul 68
Tabel 69
Tabelul 69
Tabel 70
Tabelul 70
Tabel 71
Tabelul 71
Tabel 72
Tabelul 72
Tabel 73
Tabelul 73
Tabel 74
Tabelul 74
Tabel 75
Tabelul 75
Tabel 76
Tabelul 76
Tabel 77
Tabelul 77
Tabel 78
Tabelul 78
Tabel 79
Tabelul 79
Tabel 80
Tabelul 80
Anexa 4
ANEXA IJ
Tabel 1
ZONA CONVENȚIEI SPRFMO
Anexa 5
ANEXA III
Tabel 1
Numărul maxim de autorizații de pescuit pentru navele din ue care pescuiesc în ape ale unor țări terțe
Anexa 6
ANEXA VIII
Tabel 1
LIMITĂRI CANTITATIVE ALE AUTORIZAȚIILOR DE PESCUIT PENTRU NAVELE DIN ȚĂRI TERȚE CARE PESCUIESC ÎN APELE UE