AcasăLegislație UE32013R0242

Regulamentul de punere în aplicare (UE) nr. 242/2013 al Comisiei din 18 martie 2013 de modificare pentru a 189-a oară a Regulamentului (CE) nr. 881/2002 al Consiliului de instituire a unor măsuri restrictive specifice împotriva anumitor persoane și entități care au legătură cu rețeaua Al-Qaida

În vigoare
Tip:Regulament
Publicat:18.03.2013
În vigoare din:20.03.2013
Articole:2
EUR-Lex
Paragraf
având în vedere Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene,
Paragraf
având în vedere Regulamentul (CE) nr. 881/2002 al Consiliului din 27 mai 2002 de instituire a unor măsuri restrictive specifice împotriva anumitor persoane și entități care au legătură cu rețeaua Al-Qaida, în special articolul 7 alineatul (1) litera (a), articolul 7 alineatul (1) litera (b) și articolul 7a alineatul (5),
1
Anexa I la Regulamentul (CE) nr. 881/2002 conține lista persoanelor, grupurilor și entităților cărora li se aplică înghețarea fondurilor și a resurselor economice în temeiul regulamentului respectiv.
2
La 12 martie 2013, Comitetul pentru sancțiuni al Consiliului de Securitate al Organizației Națiunilor Unite (CSONU) a hotărât să elimine o persoană fizică de pe lista sa de persoane, grupuri și entități cărora ar trebui să li se aplice înghețarea fondurilor și a resurselor economice, după analizarea cererii de eliminare de pe listă prezentate de această persoană și a raportului cuprinzător al Ombudsmanului întocmit în temeiul Rezoluției 1904 (2009) a CSONU.
3
Letonia a solicitat modificarea datelor privind adresa autorităților sale competente.
4
Prin urmare, anexele I și II la Regulamentul (CE) nr. 881/2002 ar trebui actualizate în consecință,

Articolul 1

Paragraf
Regulamentul (CE) nr. 881/2002 se modifică după cum urmează:
Punctul 1
Anexa I se modifică în conformitate cu anexa I la prezentul regulament.
Punctul 2
Anexa II se modifică în conformitate cu anexa II la prezentul regulament.

Articolul 2

Paragraf
Prezentul regulament intră în vigoare în ziua următoare datei publicării în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene.
Paragraf
Adoptat la Bruxelles, 18 martie 2013.Pentru Comisie, pentru președinteȘef al Serviciului Instrumente de Politică Externă
Anexa 1
ANEXA I
Paragraf
Anexa I la Regulamentul (CE) nr. 881/2002 se modifică după cum urmează:
Paragraf
Se elimină următoarea mențiune de la rubrica Persoane fizice:
Paragraf
Mamoun Darkazanli [alias (a) Abu Ilyas, (b) Abu Ilyas Al Suri, (c) Abu Luz, (d) Abu Al Loh, (e) Abu Ylias]. Adresa: Uhlenhorster Weg 34, Hamburg, 22085 Germania. Data nașterii: 4.8.1958. Locul nașterii: Damasc, Siria. Cetățenie: (a) siriană, (b) germană. Pașaport nr.: 1310636262 (pașaport german expirat la 29.10.2005). Nr. național de identificare: 1312072688 (carte de identitate germană expirată la 29.10.2005). Alte informații: Numele tatălui este Mohammed Darkazanli. Numele mamei este Nur Al-Huda Sheibani Altgelbi. Data desemnării menționată la articolul 2a alineatul (4) litera (b): 17.10.2001.
Anexa 2
ANEXA II
Paragraf
Anexa II la Regulamentul (CE) nr. 881/2002 se modifică după cum urmează:
Paragraf
Detaliile de contact de la rubrica Letonia se înlocuiesc cu textul următor:
Paragraf
Latvijas Republikas Ārlietu Ministrija
Paragraf
K.Valdemāra iela 3
Paragraf
Rīga LV-1395, Latvija
Paragraf
Tel: (+371) 67 016 201
Paragraf
Fax: (+371) 67 828 121
Paragraf
mfa.cha@mfa.gov.lv
Paragraf
Noziedzīgi iegūtu līdzekļu legalizācijas novēršanas dienests
Paragraf
Raiņa bulvāris 15
Paragraf
Rīga LV-1050, Latvija
Paragraf
Tel: (+371) 67 044 430
Paragraf
Fax: (+371) 67 324 497
Paragraf
kd@kd.gov.lv