Paragraf
având în vedere Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene, în special articolul 53 alineatul (1) și articolul 62,
Paragraf
având în vedere propunerea Comisiei Europene,
Paragraf
hotărând în conformitate cu procedura legislativă ordinară,
1
Directiva 2009/138/CE a Parlamentului European și a Consiliului prevede un sistem modern, bazat pe riscuri, de reglementare și de supraveghere a întreprinderilor de asigurare și de reasigurare din Uniune. Respectivul sistem este esențial pentru a garanta siguranța și soliditatea sectorului asigurărilor, astfel încât să poată oferi produse de asigurare sustenabile și să sprijine economia reală prin încurajarea investițiilor pe termen lung și printr-un plus de stabilitate.
2
Directiva 2011/89/UE a Parlamentului European și a Consiliului aduce anumite modificări articolelor 212-262 din Directiva 2009/138/CE, care sunt aplicabile de la 10 iunie 2013.
3
Directiva 2012/23/UE a Parlamentului European și a Consiliului modifică Directiva 2009/138/CE, amânând data de transpunere de la 31 octombrie 2012 la 30 iunie 2013, data de aplicare de la 1 noiembrie 2012 la 1 ianuarie 2014 și data de abrogare a directivelor existente în domeniul asigurărilor și reasigurărilor (denumite în mod colectiv Solvabilitate I) de la 1 noiembrie 2012 la 1 ianuarie 2014.
4
La 19 ianuarie 2011, Comisia a adoptat o propunere (propunerea Omnibus II) de modificare, printre altele, a Directivei 2009/138/CE, pentru a ține cont de noua arhitectură de supraveghere în domeniul asigurărilor, și anume de înființarea Autorității europene de supraveghere (Autoritatea europeană pentru asigurări și pensii ocupaționale) (EIOPA). Propunerea Omnibus II include, de asemenea, dispoziții referitoare la amânarea datei pentru transpunere și la amânarea datei de aplicare a Directivei 2009/138/CE, precum și la amânarea datei de abrogare a Solvabilitate I, și servește drept mijloc de adaptare a Directivei 2009/138/CE la intrarea în vigoare a Tratatului privind funcționarea Uniunii Europene prin convertirea dispozițiilor care împuternicesc Comisia să adopte măsuri de punere în aplicare în dispoziții care împuternicesc Comisia să adopte acte delegate și acte de punere în aplicare.
5
Având în vedere complexitatea propunerii Omnibus II, există riscul ca aceasta să nu intre în vigoare înaintea datei pentru transpunere și a datei de aplicare ale Directivei 2009/138/CE. Dacă datele respective rămân neschimbate, acest lucru ar însemna că Directiva 2009/138/CE va fi pusă în aplicare înaintea intrării în vigoare a normelor tranzitorii și a adaptărilor relevante, inclusiv a clarificării împuternicirii referitoare la acte delegate și acte de punere în aplicare, prevăzute în propunerea Omnibus II.
6
Pentru a evita impunerea unor obligații legislative excesiv de împovărătoare pentru statele membre în temeiul Directivei 2009/138/CE și ulterior în cadrul noii arhitecturi de supraveghere prevăzute de propunerea Omnibus II, este prin urmare oportun să se amâne data pentru transpunere și data de aplicare a Directivei 2009/138/CE, acordând o perioadă de timp suficientă autorităților de supraveghere și întreprinderilor de asigurare și reasigurare pentru a se pregăti pentru aplicarea acelei noi arhitecturi.
7
Este evident, din cronologia evenimentelor, că data pentru transpunere și data de aplicare amânate a Directivei 2009/138/CE ar trebui să se aplice și modificărilor introduse de Directiva 2011/89/CE.
8
Din rațiuni de securitate juridică, data de abrogare a Solvabilitate I ar trebui să fie amânată în mod corespunzător.
9
Dată fiind perioada foarte scurtă până la datele relevante prevăzute de Directiva 2009/138/CE, prezenta directivă ar trebui să intre în vigoare fără întârziere.
10
În consecință, este justificat să se aplice în acest caz excepția pentru situațiile de urgență prevăzută la articolul 4 din Protocolul nr. 1privind rolul parlamentelor naționale în Uniunea Europeană, în ceea ce privește transmiterea către parlamentele naționale a prezentei propuneri de directivă,
Articolul 1
Paragraf
Directiva 2009/138/CE se modifică după cum urmează:
Punctul 1
Articolul 309 alineatul (1) se modifică după cum urmează:
Litera a
la primul paragraf, data de 30 iunie 2013 se înlocuiește cu 31 martie 2015;
Litera b
la al doilea paragraf, data de 1 ianuarie 2014 se înlocuiește cu 1 ianuarie 2016.
Punctul 2
La articolul 310 primul paragraf, data de 1 ianuarie 2014 se înlocuiește cu 1 ianuarie 2016.
Punctul 3
La articolul 311 al doilea paragraf, data de 1 ianuarie 2014 se înlocuiește cu 1 ianuarie 2016.
Articolul 2
Paragraf
Prezenta directivă intră în vigoare în ziua următoare datei publicării în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene.
Articolul 3
Paragraf
Prezenta directivă se adresează statelor membre.
Paragraf
Adoptată la Strasbourg, 11 decembrie 2013.Pentru Parlamentul EuropeanPreședinteleM. SchulzPentru ConsiliuPreședinteleV. Leškevičius