AcasăLegislație UE32013D0759

2013/759/UE: Decizia Consiliului din 12 decembrie 2013 privind măsuri tranzitorii referitoare la gestionarea FED între 1 ianuarie 2014 și intrarea în vigoare a celui de al 11-lea Fond european de dezvoltare

În vigoare
Tip:Decizie
Publicat:12.12.2013
În vigoare din:14.12.2013
Articole:4
EUR-Lex
Paragraf
având în vedere Tratatul privind Uniunea Europeană și Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene,
Paragraf
având în vedere Acordul de parteneriat între statele din Africa, zona Caraibilor și Pacific (ACP), pe de o parte, și Comunitatea Europeană și statele sale membre, pe de altă parte, semnat la Cotonou la 23 iunie 2000,
Paragraf
având în vedere Decizia 2001/822/CE a Consiliului din 27 noiembrie 2001 privind asocierea țărilor și teritoriilor de peste mări la Comunitatea Europeană (decizie de asociere peste mări),
Paragraf
având în vedere Acordul intern dintre reprezentanții guvernelor statelor membre, reuniți în cadrul Consiliului, privind finanțarea ajutoarelor comunitare în baza cadrului financiar multianual pentru perioada 2008-2013 în conformitate cu Acordul de parteneriat ACP-CE și privind alocarea de asistență financiară pentru țările și teritoriile de peste mări cărora li se aplică dispozițiile părții a patra din Tratatul CE (Acordul intern privind cel de al 10-lea FED), în special articolul 1 alineatul (5),
Paragraf
având în vedere propunerea Comisiei Europene,
1
Articolul 1 alineatul (5) din Acordul intern privind cel de al 10-lea FED prevede că fondurile celui de al 10-lea FED nu mai sunt angajate după data de 31 decembrie 2013, cu excepția cazului în care Consiliul, hotărând în unanimitate, emite o decizie în sens contrar, la propunerea Comisiei.
2
Punctul 5 din anexa Ib (Cadrul financiar multianual pentru perioada 2008-2013) la Acordul de parteneriat ACP-UE prevede că fondurile aferente celui de al 10-lea FED, cu excepția sumelor alocate Facilității de investiții, excluzând subvențiile la rata dobânzii aferente acestora, nu mai sunt angajate după 31 decembrie 2013, cu excepția cazului în care Consiliul, hotărând în unanimitate, emite o decizie în sens contrar, la propunerea Comisiei.
3
Articolul 1 alineatul (2) din anexa II Aa la Decizia de asociere peste mări prevede că fondurile celui de al 10-lea FED nu mai sunt angajate după 31 decembrie 2013, cu excepția cazului în care Consiliul, hotărând în unanimitate, emite o decizie în sens contrar, la propunerea Comisiei.
4
Articolul 13 alineatul (3) din Acordul intern privind cel de al 10-lea FED prevede că acesta se încheie pentru aceeași durată ca și cadrul financiar multianual al Acordului de parteneriat ACP-EU și că rămâne în vigoare atât timp cât este necesar pentru executarea integrală a tuturor operațiunilor finanțate în temeiul Acordului de parteneriat ACP-EU, al Deciziei de asociere peste mări și al cadrului financiar multianual respectiv.
5
Organizarea și funcționarea Serviciului European de Acțiune Externă sunt descrise în Decizia 2010/427/UE a Consiliului.
6
Intrarea în vigoare a celui de al 11-lea FED poate fi amânată pentru o dată ulterioară datei de 1 ianuarie 2014. Prin urmare, este oportun să se prevadă măsuri tranzitorii (facilitate de tranziție) destinate să asigure disponibilitatea fondurilor pentru cooperarea cu țările ACP și cu țările și teritoriile de peste mări (TTPM), precum și pentru cheltuielile de sprijin, între ianuarie 2014 și data intrării în vigoare a Acordului intern privind al 11-lea FED, care să fie finanțate din soldurile și fondurile dezangajate provenite din cel de al 10-lea FED și din alte FED anterioare,

Articolul 1

Paragraf
Până la intrarea în vigoare a Acordului intern privind cel de al 11-lea FED, măsurile tranzitorii sub forma programelor de acțiune, a măsurilor individuale și a măsurilor speciale destinate partenerilor ACP, a deciziilor de finanțare în sprijinul TTPM și a programelor de acțiune specifice pentru cheltuielile de sprijin sunt finanțate dintr-o facilitate de tranziție, alcătuită din soldurile neangajate ale FED anterioare și din fondurile dezangajate din proiectele sau programele aferente FED respective. De asemenea, această facilitate de tranziție poate avea ca obiect granturi destinate finanțării subvenționărilor ratei dobânzii și a asistenței tehnice aferente proiectelor, granturi care sunt alocate Băncii Europene de Investiții, în conformitate cu articolele 1, 2 și 4 din anexa II la Acordul de parteneriat ACP-UE și cu Decizia de asociere peste mări. Aceste măsuri de finanțare de tranziție vizează facilitarea punerii în aplicare a documentelor de programare și răspunsul la necesitățile de ajutor de urgență.
Paragraf
Fondurile angajate în cadrul facilității de tranziție respective sunt justificate în cadrul celui de-al 11-lea FED. Contribuțiile statelor membre, prevăzute la articolul 1 alineatul (2) litera (a) din acordurile interne privind cel de al 8-lea, cel de al 9-lea și cel de al 10-lea FED, sunt reduse în mod proporțional după intrarea în vigoare a Acordului intern privind cel de al 11-lea FED.

Articolul 2

Paragraf
În vederea punerii în aplicare a facilității de tranziție se aplică Regulamentul (CE) nr. 617/2007 al Consiliului, precum și Regulamentul (CE) nr. 215/2008 al Consiliului.

Articolul 3

Paragraf
Aplicarea prezentei decizii este în conformitate cu Decizia 2010/427/UE.

Articolul 4

Paragraf
Prezenta decizie intră în vigoare la data publicării în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene.
Paragraf
Se aplică de la 1 ianuarie 2014 până la intrarea în vigoare a Acordului intern privind cel de al 11-lea FED.
Paragraf
Adoptată la Bruxelles, 12 decembrie 2013.Pentru ConsiliuPreședinteleC. Ashton