AcasăLegislație UE32013D0643

2013/643/UE: Decizia de punere în aplicare a Comisiei din 7 noiembrie 2013 de stabilire a contribuției financiare a Uniunii la cheltuielile efectuate în contextul planurilor de vaccinare de urgență împotriva bolii limbii albastre în Spania în 2007 și 2008 [notificată cu numărul C(2013) 7281]

În vigoare
Tip:Decizie
Publicat:07.11.2013
În vigoare din:08.11.2013
Articole:3
EUR-Lex
Paragraf
având în vedere Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene,
Paragraf
având în vedere Decizia 2009/470/CE a Consiliului din 25 mai 2009 privind anumite cheltuieli în domeniul veterinar, în special articolul 3 alineatele (3) și (4) și articolul 3 alineatul (6) a doua liniuță,
Paragraf
având în vedere Regulamentul (UE, Euratom) nr. 966/2012 al Parlamentului European și al Consiliului din 25 octombrie 2012 privind normele financiare aplicabile bugetului general al Uniunii și de abrogare a Regulamentului (CE, Euratom) nr. 1605/2002 al Consiliului (denumit în continuare regulamentul financiar), în special articolul 84,
1
În conformitate cu articolul 84 din regulamentul financiar și cu articolul 94 din Regulamentul delegat (UE) nr. 1268/2012 al Comisiei din 29 octombrie 2012 privind normele de aplicare a Regulamentului (UE, Euratom) nr. 966/2012 al Parlamentului European și al Consiliului privind normele financiare aplicabile bugetului general al Uniunii (denumite în continuare normele de aplicare), angajarea cheltuielilor din bugetul Uniunii este precedată de o decizie de finanțare care menționează elementele esențiale ale acțiunii care implică respectivele cheltuieli și care este adoptată de instituție sau de autoritățile cărora instituția le-a delegat competențele corespunzătoare.
2
Decizia 2009/470/CE stabilește procedurile care reglementează contribuția financiară a Uniunii la măsuri veterinare specifice, inclusiv la măsuri de urgență. Pentru a contribui la eradicarea bolii limbii albastre în cel mai scurt timp posibil, Uniunea ar trebui să contribuie financiar la cheltuielile eligibile suportate de statele membre. Articolul 3 alineatul (6) a doua liniuță din decizia respectivă stabilește norme privind procentajul care trebuie aplicat costurilor suportate de statele membre.
3
Regulamentul (CE) nr. 349/2005 al Comisiei stabilește norme privind finanțarea comunitară a intervențiilor de urgență și a campaniei de combatere a anumitor boli ale animalelor menționate în Decizia 90/424/CEE a Consiliului. Articolul 3 din regulamentul menționat stabilește norme privind cheltuielile eligibile pentru sprijin financiar din partea Uniunii.
4
Decizia 2008/655/CE a Comisiei a acordat o contribuție financiară din partea Uniunii pentru măsurile de urgență luate pentru combaterea bolii limbii albastre în Spania în 2007 și 2008.
5
La 14 aprilie 2009, Spania a prezentat o cerere oficială de rambursare, în conformitate cu articolul 7 alineatele (1) și (2) din Regulamentul (CE) nr. 349/2005. Observațiile Comisiei, metoda de calcul a cheltuielilor eligibile și concluziile finale au fost comunicate Spaniei în scrisorile din 26 decembrie 2012 și 9 iulie 2013. Acordul autorităților spaniole a fost primit la 4 septembrie 2013.
6
Plata contribuției financiare a Uniunii trebuie să fie supusă condiției ca activitățile planificate să fi fost realizate efectiv și ca autoritățile să fi furnizat toate informațiile necesare în termenele stabilite.
7
Autoritățile spaniole și-au respectat în întregime obligațiile tehnice și administrative, în conformitate cu articolul 3 alineatul (4) din Decizia 2009/470/CE și cu articolul 7 din Regulamentul (CE) nr. 349/2005.
8
Având în vedere cele de mai sus, ar trebui să se stabilească acum cuantumul total al contribuției financiare a Uniunii la cheltuielile eligibile efectuate, legate de eradicarea bolii limbii albastre în Spania în 2007 și 2008, în conformitate cu articolul 3 alineatul (2) din Decizia 2008/655/CE.
9
O primă tranșă de 8000000,00 EUR, o a doua tranșă de 17000000,00 EUR și o a treia tranșă de 15000000,00 EUR au fost deja plătite.
10
Măsurile prevăzute în prezenta decizie sunt conforme cu avizul Comitetului permanent pentru lanțul alimentar și sănătatea animală,

Articolul 1

Paragraf
Contribuția financiară a Uniunii la cheltuielile legate de eradicarea bolii limbii albastre în Spania în 2007 și 2008 este stabilită la 41158940,11 EUR. Prezenta decizie constituie o decizie de finanțare în sensul articolului 84 din regulamentul financiar.

Articolul 2

Paragraf
Având în vedere contribuția totală a Uniunii de 41158940,11 EUR, rămâne de achitat soldul contribuției financiare, stabilit la 1158940,11 EUR.

Articolul 3

Paragraf
Prezenta decizie se adresează Regatului Spaniei.
Paragraf
Adoptată la Bruxelles, 7 noiembrie 2013.Pentru ComisieTonio BorgMembru al Comisiei