AcasăLegislație UE32012R1097

Regulamentul de punere în aplicare (UE) nr. 1097/2012 al Comisiei din 23 noiembrie 2012 de modificare a Regulamentului (UE) nr. 142/2011 de punere în aplicare a Regulamentului (CE) nr. 1069/2009 al Parlamentului European și al Consiliului de stabilire a unor norme sanitare privind subprodusele de origine animală și produsele derivate care nu sunt destinate consumului uman și de punere în aplicare a Directivei 97/78/CE a Consiliului în ceea ce privește anumite probe și produse care sunt scutite de la controalele sanitar-veterinare la frontieră în conformitate cu directiva menționată în ceea ce privește expedierea subproduselor de origine animală și a produselor derivate între statele membre Text cu relevanță pentru SEE

În vigoare
Tip:Regulament
Publicat:23.11.2012
În vigoare din:14.12.2012
Articole:2
EUR-Lex
Paragraf
având în vedere Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene,
Paragraf
având în vedere Regulamentul (CE) nr. 1069/2009 al Parlamentului European și al Consiliului din 21 octombrie 2009 de stabilire a unor norme sanitare privind subprodusele de origine animală și produsele derivate care nu sunt destinate consumului uman și de abrogare a Regulamentului (CE) nr. 1774/2002, în special articolul 21 alineatul (5) litera (a), articolul 23 alineatul (3) și articolul 48 alineatul (2),
1
Regulamentul (CE) nr. 1069/2009 stabilește normele publice și sanitare aplicabile subproduselor de origine animală și produselor derivate cu scopul de a preveni și a reduce la minimum riscurile pe care produsele respective le pot prezenta pentru sănătatea publică și sănătatea animalelor. De asemenea, acesta stabilește norme pentru introducerea pe piață a subproduselor de origine animală și a produselor derivate.
2
Regulamentul (UE) nr. 142/2011 al Comisiei din 25 februarie 2011 de punere în aplicare a Regulamentului (CE) nr. 1069/2009 al Parlamentului European și al Consiliului de stabilire a unor norme sanitare privind subprodusele de origine animală și produsele derivate care nu sunt destinate consumului uman și de punere în aplicare a Directivei 97/78/CE a Consiliului în ceea ce privește anumite probe și produse care sunt scutite de la controalele sanitar-veterinare la frontieră în conformitate cu directiva menționată stabilește norme de aplicare pentru Regulamentul (CE) nr. 1069/2009, inclusiv norme privind înregistrarea operatorilor, conținutul documentelor comerciale care însoțesc transporturile de subproduse de origine animală și de produse derivate în cadrul schimburilor comerciale dintre statele membre, precum și formatul formularului de notificare care trebuie să fie transmis pentru anumite subproduse de origine animală și produse derivate, în conformitate cu articolul 48 alineatul (1) din Regulamentul (CE) nr. 1069/2009.
3
În conformitate cu Regulamentul (CE) nr. 1069/2009, operatorii asigură trasabilitatea subproduselor de origine animală și a produselor derivate în toate stadiile lanțului de colectare, producție, utilizare și eliminare, astfel încât să fie evitate orice perturbări inutile ale pieței interne în eventualitatea unor evenimente legate de riscuri efective sau potențiale pentru sănătatea publică sau animală.
4
Operatorii trebuie să se asigure că activitățile care intră în domeniul de aplicare al legislației privind subprodusele de origine animală sunt înregistrate sau autorizate. Cu toate acestea, manipularea unor cantități mici de materiale de categoriile 2 și 3 poate prezenta un risc neglijabil în cazul în care acestea provin din zone în care nu a fost notificată nicio boală transmisibilă la om sau la animale. Statele membre ar trebui, prin urmare, să fie autorizate să permită anumite activități fără înregistrare, astfel cum se prevede la articolul 23 din Regulamentul (CE) nr. 1069/2009. O astfel de derogare trebuie să se limiteze doar la activitățile referitoare la furnizarea directă de produse în regiunea utilizatorului final, pe piața locală sau către unitățile locale de comerț cu amănuntul.
5
Fiecare lot de subproduse de origine animală sau de produse derivate care urmează să fie comercializat între statele membre trebuie să fie însoțit de un document comercial. Cu toate acestea, este necesar să se modifice și să se extindă cerințele actuale privind documentul comercial, pentru a se garanta că acesta include toate informațiile necesare privind manipularea, tratarea și utilizarea preconizată sau eliminarea în condiții de siguranță a materialului în cauză.
6
Operatorii trebuie să precizeze pe documentul comercial anumite informații privind lotul, în special categoria de subproduse de origine animală sau de produse derivate, natura produsului și tipul de tratament. În conformitate cu articolul 3 din Regulamentul (UE) nr. 142/2011, nu este necesar să se emită un document comercial pentru produsele derivate care au fost declarate ca punct final al lanțului de producție. De asemenea, poate fi eliminată trimiterea la standardele de prelucrare din Regulamentul (CE) nr. 853/2004 al Parlamentului European și al Consiliului. Prin urmare, este necesar să se modifice anexa VIII la Regulamentul (UE) nr. 142/2011.
7
Unele subproduse de origine animală și produse derivate menționate la articolul 48 alineatul (1) din Regulamentul (CE) nr. 1069/2009 trebuie să fi fost autorizate în prealabil de către autoritatea competentă a statului membru de destinație la momentul depunerii cererii de către operator. Anexa XVI la Regulamentul (UE) nr. 142/2011 stabilește un format standard pentru autorizarea expedierii de subproduse de origine animală și de produse derivate către un alt stat membru. Formatul respectiv ar trebui să fie modificat pentru a include informații cu privire la termenul de valabilitate a autorizațiilor, volumul sau masa lotului, numele și adresa expeditorului, originea subproduselor de origine animală, precum și la locul de destinație al lotului. Prin urmare, este necesar să se modifice anexa XVI la Regulamentul (CE) nr. 142/2011.
8
Prin urmare, Regulamentul (UE) nr. 142/2011 trebuie modificat în consecință.
9
Măsurile prevăzute în prezentul regulament sunt conforme cu avizul Comitetului permanent pentru lanțul alimentar și sănătatea animală,

Articolul 1

Paragraf
Regulamentul (UE) nr. 142/2011 se modifică după cum urmează:
Punctul 1
La articolul 20, alineatul (4) litera (c) se înlocuiește cu următorul text:
Litera c
operatorii care transportă lână și păr uscate și netratate, cu condiția ca acestea să fie închise în ambalaje sigure și să fie expediate direct către o instalație care fabrică produse derivate destinate utilizărilor în afara lanțului alimentar animal sau către o instalație care efectuează operațiuni intermediare, în condiții care să permită evitarea propagării de agenți patogeni;
Litera d
operatorii care utilizează cantități mici de materiale de categoriile 2 și 3 menționate la articolele 9 și 10 din Regulamentul (CE) nr. 1069/2009, sau de produse derivate din acestea, în scopul furnizării directe a produselor în regiunea utilizatorului final, pe piața locală sau către unitățile locale de comerț cu amănuntul, în cazul în care autoritatea competentă consideră că o astfel de activitate nu prezintă niciun risc de răspândire a unei boli grave transmisibile la om sau la animale; prezenta literă nu se aplică în cazul în care materialele respective sunt utilizate ca hrană pentru animalele de fermă, altele decât animalele pentru blană.
Punctul 2
Anexele VIII și XVI se modifică în conformitate cu textul din anexa la prezentul regulament.

Articolul 2

Paragraf
Prezentul regulament intră în vigoare în a douăzecea zi de la data publicării în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene.
Paragraf
Adoptat la Bruxelles, 23 noiembrie 2012.Pentru ComisiePreședinteleJosé Manuel Barroso
Anexa 1
ANEXĂ
Paragraf
Anexele la Regulamentul (UE) nr. 142/2011 se modifică după cum urmează:
Paragraf
În anexa VIII capitolul III, modelul de document comercial se înlocuiește cu următorul text:
Paragraf
Document comercialPentru transportul în interiorul Uniunii Europene al subproduselor de origine animală și al produselor derivate care nu sunt destinate consumului uman, în conformitate cu Regulamentul (CE) nr. 1069/2009Partea I: Detalii referitoare la transportul expediatUNIUNEA EUROPEANĂDocument comercialI.1. ExpeditorNumeAdresaCodul poștalI.2. Numărul de referință al documentuluiI.2.a. Numărul de referință localI.3. Autoritatea competentă centralăI.4. Autoritatea competentă localăI.5. DestinatarNumeAdresaCodul poștalTel.I.6.I.7.I.8. Țara de origineCodul ISOI.9. Regiunea de origineCodI.10. Țara de destinațieCodul ISOI.11. Regiunea de destinațieCodI.12. Locul de origineUnitateNumeNumăr de autorizareAdresaCodul poștalI.13. Locul de destinațieUnitateAltulNumeNumăr de autorizareAdresaCodul poștalI.14. Locul de încărcareI.15. Data plecăriiI.16. Mijloace de transportAvionVaporCale feratăVehicul rutierAltulIdentificareI.17. TransportatorNumeNumăr de autorizareAdresaCodul poștalStat membruI.18. Descrierea mărfurilorI.19. Codul mărfurilor (cod NC)I.20. CantitateI.21. Temperatura produselorAmbientalăRăciteCongelateTemperatură controlatăI.22. Numărul de pacheteI.23. Numărul sigiliului/containeruluiI.24. Tipul ambalajuluiI.25. Mărfuri certificate pentru:Hrană pentru animaleUtilizare tehnicăI.26.I.27. Tranzit prin statele membreStat membruCodul ISOStat membruCodul ISOStat membruCodul ISOI.28. ExportȚara terțăCodul ISOPunct de ieșireCodI.29.I.30.I.31. Identificarea mărfurilorNumărul de autorizare al unitățilorSpecie(denumire științifică)Natura mărfurilorCategorieTip de tratamentUnitate producătoareNumărul lotuluiPartea II: CertificareȚARASubproduse de origine animală/produse derivate care nu sunt destinate consumului umanII. Informații privind sănătateaII.a. Numărul de referință al certificatuluiII.b.II.1. Declarația expeditoruluiSubsemnatul declar că:II.1.1. informațiile care figurează în partea I sunt corecte;II.1.2. au fost luate toate măsurile de precauție necesare pentru evitarea contaminării subproduselor de origine animală sau a produselor derivate cu agenți patogeni și a contaminării încrucișate între diferite categorii.NotePartea I:Rubricile de referință I.9 și I.11: acolo unde este cazul.Rubricile de referință I.12, I.13 și I.17: număr de autorizare sau de înregistrare. În cazul gunoiului de grajd prelucrat, indicați în căsuța I.13 numărul de autorizare sau de înregistrare al instalației sau al exploatației de destinație.Rubrica I.14: se completează dacă este diferită de «I.1. Expeditor».Rubrica I.25: uz tehnic: orice altă utilizare decât pentru consum animal.Rubrica I.31:Specie animală: Pentru materialele de categoria 3 și produsele derivate din acestea destinate utilizării ca materii prime furajere. Selectați dintre următoarele: Aves, rumegătoare, nerumegătoare, Mammalia, Pesca, Mollusca, Crustacea, nevertebrate.Natura mărfurilor: Introduceți o marfă pe baza listei de mai jos: «subproduse apicole», «produse din sânge», «sânge», «făină de sânge», «reziduuri de digestie», «conținutul tractului digestiv», «produse de ros pentru câini», «făină de pește», «subproduse aromatizante de origine animală», «gelatină», «jumări», «piei», «proteine hidrolizate», «îngrășăminte organice», «hrană pentru animale de companie», «proteine animale prelucrate», «hrană prelucrată pentru animale de companie», «hrană neprelucrată pentru animale de companie», «grăsimi topite», «compost», «gunoi de grajd prelucrat», «ulei de pește», «produse din lapte», «nămoluri rezultate în urma centrifugării sau separării din prelucrarea laptelui», «fosfat dicalcic», «fosfat tricalcic», «colagen», «produse din ouă», «ser de ecvidee», «trofee de vânătoare», «lână», «păr», «păr de porc», «pene», «subproduse de origine animală pentru prelucrare», «produse derivate».Categoria: Precizați materialele de categoriile 1, 2 sau 3.În cazul materialelor de categoria 3, indicați litera de la articolul 10 din Regulamentul (CE) nr. 1069/2009 care se referă la subprodusul de origine animală în cauză [de exemplu, articolul 10 litera (a), articolul 10 litera (b), etc.].În cazul materialelor de categoria 3 destinate utilizării ca hrană neprelucrată pentru animale de companie, indicați «3a», «3b(i)» sau «3b(ii)» în funcție de situație – respectiv, dacă subprodusele de origine animală sunt menționate la articolul 10 litera (a) sau la articolul 10 litera (b) punctul (i) sau (ii) din Regulamentul (CE) nr. 1069/2009.În cazul pieilor și al produselor derivate din acestea, indicați «3b(iii)» sau «3(n)» în funcție de situație – respectiv, dacă subprodusele de origine animală sau produsele derivate sunt menționate la articolul 10 litera (b) punctul (iii) sau la articolul 10 litera (n) din Regulamentul (CE) nr. 1069/2009.Atunci când transportul este alcătuit din mai multe categorii, se menționează cantitatea și, dacă este cazul, numărul de recipiente pe categorie de materiale.Tipul de tratament: Pentru piei tratate, indicați tipul de tratament:«(a)» pentru pieile uscate;«(b)» pentru pieile sărate uscat sau sărate umed timp de cel puțin 14 zile înainte de expediere;«(c)» pentru pieile sărate timp de șapte zile în sare de mare, cu un adaos de 2 % de carbonat de sodiu.Pentru materialele de categoria 1 și 2, descrieți metoda de prelucrare sau de transformare. Indicați metoda de prelucrare relevantă [alegeți o metodă de la 1 la 5 dintre cele menționate în capitolul III din anexa IV la Regulamentul (UE) nr. 142/2011].Pentru materialele de categoria 3 și produsele derivate din materiale de categoria 3 destinate utilizării ca hrană pentru animale: acolo unde este cazul, descrieți tipul și metodele de tratament. Indicați metoda de prelucrare relevantă [alegeți o metodă de la 1 la 7 dintre cele menționate în capitolul III din anexa IV la Regulamentul (UE) nr. 142/2011].Numărul lotului: Se completează numărul lotului sau numărul crotaliei, după caz.Partea II:Semnătura trebuie să se distingă printr-o culoare diferită de textul tipărit.SemnăturăAdoptată la … la data …(locul)(data)(semnătura persoanei responsabile/expeditorului)(numele, cu majuscule)
Paragraf
Document comercial
Paragraf
Pentru transportul în interiorul Uniunii Europene al subproduselor de origine animală și al produselor derivate care nu sunt destinate consumului uman, în conformitate cu Regulamentul (CE) nr. 1069/2009
Paragraf
Partea I: Detalii referitoare la transportul expediat
Paragraf
UNIUNEA EUROPEANĂ
Paragraf
Document comercial
Paragraf
I.1. Expeditor
Paragraf
Nume
Paragraf
Adresa
Paragraf
Codul poștal
Paragraf
I.2. Numărul de referință al documentului
Paragraf
I.2.a. Numărul de referință local
Paragraf
I.3. Autoritatea competentă centrală
Paragraf
I.4. Autoritatea competentă locală
Paragraf
I.5. Destinatar
Paragraf
Nume
Paragraf
Adresa
Paragraf
Codul poștal
Paragraf
Tel.
Paragraf
I.6.
Paragraf
I.7.
Paragraf
I.8. Țara de origine
Paragraf
Codul ISO
Paragraf
I.9. Regiunea de origine
Paragraf
Cod
Paragraf
I.10. Țara de destinație
Paragraf
Codul ISO
Paragraf
I.11. Regiunea de destinație
Paragraf
Cod
Paragraf
I.12. Locul de origine
Paragraf
Unitate
Paragraf
Nume
Paragraf
Număr de autorizare
Paragraf
Adresa
Paragraf
Codul poștal
Paragraf
I.13. Locul de destinație
Paragraf
Unitate
Paragraf
Altul
Paragraf
Nume
Paragraf
Număr de autorizare
Paragraf
Adresa
Paragraf
Codul poștal
Paragraf
I.14. Locul de încărcare
Paragraf
I.15. Data plecării
Paragraf
I.16. Mijloace de transport
Paragraf
Avion
Paragraf
Vapor
Paragraf
Cale ferată
Paragraf
Vehicul rutier
Paragraf
Altul
Paragraf
Identificare
Paragraf
I.17. Transportator
Paragraf
Nume
Paragraf
Număr de autorizare
Paragraf
Adresa
Paragraf
Codul poștal
Paragraf
Stat membru
Paragraf
I.18. Descrierea mărfurilor
Paragraf
I.19. Codul mărfurilor (cod NC)
Paragraf
I.20. Cantitate
Paragraf
I.21. Temperatura produselor
Paragraf
Ambientală
Paragraf
Răcite
Paragraf
Congelate
Paragraf
Temperatură controlată
Paragraf
I.22. Numărul de pachete
Paragraf
I.23. Numărul sigiliului/containerului
Paragraf
I.24. Tipul ambalajului
Paragraf
I.25. Mărfuri certificate pentru:
Paragraf
Hrană pentru animale
Paragraf
Utilizare tehnică
Paragraf
I.26.
Paragraf
I.27. Tranzit prin statele membre
Paragraf
Stat membru
Paragraf
Codul ISO
Paragraf
Stat membru
Paragraf
Codul ISO
Paragraf
Stat membru
Paragraf
Codul ISO
Paragraf
I.28. Export
Paragraf
Țara terță
Paragraf
Codul ISO
Paragraf
Punct de ieșire
Paragraf
Cod
Paragraf
I.29.
Paragraf
I.30.
Paragraf
I.31. Identificarea mărfurilor
Paragraf
Numărul de autorizare al unităților
Paragraf
Specie
Paragraf
(denumire științifică)
Paragraf
Natura mărfurilor
Paragraf
Categorie
Paragraf
Tip de tratament
Paragraf
Unitate producătoare
Paragraf
Numărul lotului
Paragraf
Partea II: Certificare
Paragraf
ȚARA
Paragraf
Subproduse de origine animală/produse derivate care nu sunt destinate consumului uman
Paragraf
II. Informații privind sănătatea
Paragraf
II.a. Numărul de referință al certificatului
Paragraf
II.b.
Paragraf
II.1. Declarația expeditorului
Paragraf
Subsemnatul declar că:
Paragraf
II.1.1. informațiile care figurează în partea I sunt corecte;
Paragraf
II.1.2. au fost luate toate măsurile de precauție necesare pentru evitarea contaminării subproduselor de origine animală sau a produselor derivate cu agenți patogeni și a contaminării încrucișate între diferite categorii.
Paragraf
Note
Paragraf
Partea I:
Paragraf
Rubricile de referință I.9 și I.11: acolo unde este cazul.
Paragraf
Rubricile de referință I.12, I.13 și I.17: număr de autorizare sau de înregistrare. În cazul gunoiului de grajd prelucrat, indicați în căsuța I.13 numărul de autorizare sau de înregistrare al instalației sau al exploatației de destinație.
Paragraf
Rubrica I.14: se completează dacă este diferită de «I.1. Expeditor».
Paragraf
Rubrica I.25: uz tehnic: orice altă utilizare decât pentru consum animal.
Paragraf
Rubrica I.31:
Paragraf
Specie animală: Pentru materialele de categoria 3 și produsele derivate din acestea destinate utilizării ca materii prime furajere. Selectați dintre următoarele: Aves, rumegătoare, nerumegătoare, Mammalia, Pesca, Mollusca, Crustacea, nevertebrate.
Paragraf
Natura mărfurilor: Introduceți o marfă pe baza listei de mai jos: «subproduse apicole», «produse din sânge», «sânge», «făină de sânge», «reziduuri de digestie», «conținutul tractului digestiv», «produse de ros pentru câini», «făină de pește», «subproduse aromatizante de origine animală», «gelatină», «jumări», «piei», «proteine hidrolizate», «îngrășăminte organice», «hrană pentru animale de companie», «proteine animale prelucrate», «hrană prelucrată pentru animale de companie», «hrană neprelucrată pentru animale de companie», «grăsimi topite», «compost», «gunoi de grajd prelucrat», «ulei de pește», «produse din lapte», «nămoluri rezultate în urma centrifugării sau separării din prelucrarea laptelui», «fosfat dicalcic», «fosfat tricalcic», «colagen», «produse din ouă», «ser de ecvidee», «trofee de vânătoare», «lână», «păr», «păr de porc», «pene», «subproduse de origine animală pentru prelucrare», «produse derivate».
Paragraf
Categoria: Precizați materialele de categoriile 1, 2 sau 3.
Paragraf
În cazul materialelor de categoria 3, indicați litera de la articolul 10 din Regulamentul (CE) nr. 1069/2009 care se referă la subprodusul de origine animală în cauză [de exemplu, articolul 10 litera (a), articolul 10 litera (b), etc.].
Paragraf
În cazul materialelor de categoria 3 destinate utilizării ca hrană neprelucrată pentru animale de companie, indicați «3a», «3b(i)» sau «3b(ii)» în funcție de situație – respectiv, dacă subprodusele de origine animală sunt menționate la articolul 10 litera (a) sau la articolul 10 litera (b) punctul (i) sau (ii) din Regulamentul (CE) nr. 1069/2009.
Paragraf
În cazul pieilor și al produselor derivate din acestea, indicați «3b(iii)» sau «3(n)» în funcție de situație – respectiv, dacă subprodusele de origine animală sau produsele derivate sunt menționate la articolul 10 litera (b) punctul (iii) sau la articolul 10 litera (n) din Regulamentul (CE) nr. 1069/2009.
Paragraf
Atunci când transportul este alcătuit din mai multe categorii, se menționează cantitatea și, dacă este cazul, numărul de recipiente pe categorie de materiale.
Paragraf
Tipul de tratament: Pentru piei tratate, indicați tipul de tratament:
Paragraf
«(a)» pentru pieile uscate;
Paragraf
«(b)» pentru pieile sărate uscat sau sărate umed timp de cel puțin 14 zile înainte de expediere;
Paragraf
«(c)» pentru pieile sărate timp de șapte zile în sare de mare, cu un adaos de 2 % de carbonat de sodiu.
Paragraf
Pentru materialele de categoria 1 și 2, descrieți metoda de prelucrare sau de transformare. Indicați metoda de prelucrare relevantă [alegeți o metodă de la 1 la 5 dintre cele menționate în capitolul III din anexa IV la Regulamentul (UE) nr. 142/2011].
Paragraf
Pentru materialele de categoria 3 și produsele derivate din materiale de categoria 3 destinate utilizării ca hrană pentru animale: acolo unde este cazul, descrieți tipul și metodele de tratament. Indicați metoda de prelucrare relevantă [alegeți o metodă de la 1 la 7 dintre cele menționate în capitolul III din anexa IV la Regulamentul (UE) nr. 142/2011].
Paragraf
Numărul lotului: Se completează numărul lotului sau numărul crotaliei, după caz.
Paragraf
Partea II:
Paragraf
Semnătura trebuie să se distingă printr-o culoare diferită de textul tipărit.
Paragraf
Semnătură
Paragraf
Adoptată la … la data …
Paragraf
(locul)
Paragraf
(data)
Paragraf
(semnătura persoanei responsabile/expeditorului)
Paragraf
(numele, cu majuscule)
Paragraf
În anexa XVI capitolul III, secțiunea 10 se înlocuiește cu următorul text:
Paragraf
Secțiunea 10Format standard pentru cererile de anumite autorizări în cadrul schimburilor comerciale din interiorul UniuniiOperatorii transmit autorității competente din statul membru de destinație o cerere de autorizare a expedierii subproduselor de origine animală și a produselor derivate menționate la articolul 48 alineatul (1) din Regulamentul (CE) nr. 1069/2009 în conformitate cu următorul format:PAGINA 1/2CERERE PENTRU AUTORIZAREA EXPEDIERII DE SUBPRODUSE DE ORIGINE ANIMALĂ ȘI DE PRODUSE DERIVATE CĂTRE UN ALT STAT MEMBRU[ARTICOLUL 48 DIN REGULAMENTUL (CE) NR. 1069/2009]Denumirea și adresa locului de origineNumărul de autorizare sau de înregistrare, emis de (autoritatea competentă)Numele și adresa expeditoruluiNumărul de autorizare sau de înregistrare, emis de (autoritatea competentă)Numele și adresa solicitantuluiNumărul de autorizare sau de înregistrare, emis de (autoritatea competentă)Denumirea și adresa locului de destinațieNumărul de autorizare sau de înregistrare, emis de (autoritatea competentă)Subproduse de origine animală/produse derivate (1)Material de categoria 1 care constă în:(natura materialului)Material de categoria 2 care constă în:(natura materialului)Făină de carne și oase provenită din materiale de categoria 1Grăsimi animale derivate din material de categoria 1Făină de carne și oase provenită din materiale de categoria 2Grăsimi animale derivate din material de categoria 2Utilizare preconizată (1)EliminarePrelucrareArdereUtilizare pe solTransformare în biogazCompostareHrană pentru animale de companie (2)Producerea de biomotorinăPentru hrana următoarelor animale (3):Pentru fabricarea următoarelor produse derivate (4):Indicați cantitatea de subproduse de origine animală/produse derivate (volumul sau masa) (4) (5):PAGINA 2/2CERERE PENTRU AUTORIZAREA EXPEDIERII DE SUBPRODUSE DE ORIGINE ANIMALĂ ȘI DE PRODUSE DERIVATE CĂTRE UN ALT STAT MEMBRU[ARTICOLUL 48 DIN REGULAMENTUL (CE) NR. 1069/2009]În cazul făinii de carne și oase și a grăsimii animale:Materialele au fost prelucrate în conformitate cu următoarea metodă (6): …Specia de origine:Subsemnatul, declar că informațiile de mai sus sunt corecte.[Semnătura: numele, data și coordonatele de contact: telefon, fax (după caz), e-mail]Decizia autorității competente din statul membru de destinație (7):Expedierea transportului este:refuzată.acceptată.acceptată sub rezerva aplicării sterilizării sub presiune (metoda 1) asupra materialelor.acceptată sub rezerva următoarelor condiții de expediere (4): …Această autorizație este valabilă până la … (8).(Data, ștampila și semnătura autorității competente)Note:Completați documentul cu litere MAJUSCULE.(1) A se bifa, după caz.(2) În cazul hranei pentru animale de companie produsă cu materiale de categoria 1 care constau în subproduse de origine animală obținute din animale care au fost supuse unui tratament ilegal conform definiției de la articolul 1 alineatul (2) litera (d) din Directiva 96/22/CE sau de la articolul 2 litera (b) din Directiva 96/23/CE.(3) A se specifica în conformitate cu articolul 18 din Regulamentul (CE) nr. 1069/2009.(4) Completați, dacă este cazul.(5) Specificați.(6) Specificați una dintre metodele de prelucrare prevăzute în anexa IV capitolul III din Regulamentul (UE) nr. 142/2011.(7) Pentru autoritatea competentă: bifați, după caz.(8) Introduceți data expirării autorizației.
Paragraf
Secțiunea 10
Paragraf
Format standard pentru cererile de anumite autorizări în cadrul schimburilor comerciale din interiorul Uniunii
Paragraf
Operatorii transmit autorității competente din statul membru de destinație o cerere de autorizare a expedierii subproduselor de origine animală și a produselor derivate menționate la articolul 48 alineatul (1) din Regulamentul (CE) nr. 1069/2009 în conformitate cu următorul format:
Paragraf
PAGINA 1/2
Paragraf
CERERE PENTRU AUTORIZAREA EXPEDIERII DE SUBPRODUSE DE ORIGINE ANIMALĂ ȘI DE PRODUSE DERIVATE CĂTRE UN ALT STAT MEMBRU
Paragraf
[ARTICOLUL 48 DIN REGULAMENTUL (CE) NR. 1069/2009]
Paragraf
Denumirea și adresa locului de origine
Paragraf
Numărul de autorizare sau de înregistrare, emis de (autoritatea competentă)
Paragraf
Numele și adresa expeditorului
Paragraf
Numărul de autorizare sau de înregistrare, emis de (autoritatea competentă)
Paragraf
Numele și adresa solicitantului
Paragraf
Numărul de autorizare sau de înregistrare, emis de (autoritatea competentă)
Paragraf
Denumirea și adresa locului de destinație
Paragraf
Numărul de autorizare sau de înregistrare, emis de (autoritatea competentă)
Paragraf
Subproduse de origine animală/produse derivate (1)
Paragraf
Material de categoria 1 care constă în:
Paragraf
(natura materialului)
Paragraf
Material de categoria 2 care constă în:
Paragraf
(natura materialului)
Paragraf
Făină de carne și oase provenită din materiale de categoria 1
Paragraf
Grăsimi animale derivate din material de categoria 1
Paragraf
Făină de carne și oase provenită din materiale de categoria 2
Paragraf
Grăsimi animale derivate din material de categoria 2
Paragraf
Utilizare preconizată (1)
Paragraf
Eliminare
Paragraf
Prelucrare
Paragraf
Ardere
Paragraf
Utilizare pe sol
Paragraf
Transformare în biogaz
Paragraf
Compostare
Paragraf
Hrană pentru animale de companie (2)
Paragraf
Producerea de biomotorină
Paragraf
Pentru hrana următoarelor animale (3):
Paragraf
Pentru fabricarea următoarelor produse derivate (4):
Paragraf
Indicați cantitatea de subproduse de origine animală/produse derivate (volumul sau masa) (4) (5):
Paragraf
PAGINA 2/2
Paragraf
CERERE PENTRU AUTORIZAREA EXPEDIERII DE SUBPRODUSE DE ORIGINE ANIMALĂ ȘI DE PRODUSE DERIVATE CĂTRE UN ALT STAT MEMBRU
Paragraf
[ARTICOLUL 48 DIN REGULAMENTUL (CE) NR. 1069/2009]
Paragraf
În cazul făinii de carne și oase și a grăsimii animale:
Paragraf
Materialele au fost prelucrate în conformitate cu următoarea metodă (6): …
Paragraf
Specia de origine:
Paragraf
Subsemnatul, declar că informațiile de mai sus sunt corecte.
Paragraf
[Semnătura: numele, data și coordonatele de contact: telefon, fax (după caz), e-mail]
Paragraf
Decizia autorității competente din statul membru de destinație (7):
Paragraf
Expedierea transportului este:
Paragraf
refuzată.
Paragraf
acceptată.
Paragraf
acceptată sub rezerva aplicării sterilizării sub presiune (metoda 1) asupra materialelor.
Paragraf
acceptată sub rezerva următoarelor condiții de expediere (4): …
Paragraf
Această autorizație este valabilă până la … (8).
Paragraf
(Data, ștampila și semnătura autorității competente)
Paragraf
Note:
Paragraf
Completați documentul cu litere MAJUSCULE.
Paragraf
(1) A se bifa, după caz.
Paragraf
(2) În cazul hranei pentru animale de companie produsă cu materiale de categoria 1 care constau în subproduse de origine animală obținute din animale care au fost supuse unui tratament ilegal conform definiției de la articolul 1 alineatul (2) litera (d) din Directiva 96/22/CE sau de la articolul 2 litera (b) din Directiva 96/23/CE.
Paragraf
(3) A se specifica în conformitate cu articolul 18 din Regulamentul (CE) nr. 1069/2009.
Paragraf
(4) Completați, dacă este cazul.
Paragraf
(5) Specificați.
Paragraf
(6) Specificați una dintre metodele de prelucrare prevăzute în anexa IV capitolul III din Regulamentul (UE) nr. 142/2011.
Paragraf
(7) Pentru autoritatea competentă: bifați, după caz.
Paragraf
(8) Introduceți data expirării autorizației.
Punctul 1
În anexa VIII capitolul III, modelul de document comercial se înlocuiește cu următorul text:
Punctul 2
În anexa XVI capitolul III, secțiunea 10 se înlocuiește cu următorul text: