Paragraf
având în vedere Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene, în special articolul 207,
Paragraf
având în vedere propunerea Comisiei Europene,
Paragraf
după transmiterea proiectului de act legislativ către parlamentele naționale,
Paragraf
hotărând în conformitate cu procedura legislativă ordinară,
1
Un memorandum de înțelegere între Statele Unite ale Americii și Comisia Europeană referitor la importul de carne de vită provenind de la animale netratate cu anumiți hormoni de stimulare a creșterii și la taxele majorate aplicate de Statele Unite anumitor produse din Comunitățile Europene a fost aprobat de către Consiliu printr-o scrisoare cu data de 12 mai 2009 și semnat la Geneva, la 13 mai 2009 (memorandumul de înțelegere cu Statele Unite). Scopul memorandumului de înțelegere cu Statele Unite este soluționarea litigiului de lungă durată dintre Uniunea Europeană și Statele Unite ale Americii din cadrul Organizației Mondiale a Comerțului (OMC) referitor la carnea de vită cu hormoni, Comunitățile Europene — Măsuri privind carnea și produsele din carne (hormoni) (DS 26).
2
Guvernul Canadei și Comisia Europeană au ajuns la o înțelegere, așa cum rezultă din memorandumul de înțelegere dintre Guvernul Canadei și Comisia Europeană referitor la importul de carne de vită provenind de la animale netratate cu anumiți hormoni de stimulare a creșterii și la taxele majorate aplicate de Canada anumitor produse din Uniunea Europeană, semnat la Geneva la 17 martie 2011 (memorandumul de înțelegere cu Canada). Memorandumul de înțelegere cu Canada prevede o foaie de parcurs a măsurilor planificate în ceea ce privește importurile de carne de vită de calitate superioară în Uniunea Europeană și nivelul taxelor majorate impuse de Canada anumitor produse din Uniune în legătură cu litigiul din cadrul OMC Comunitățile Europene — Măsuri privind carnea și produsele din carne (hormoni) (DS 48).
3
Memorandumul de înțelegere cu Statele Unite și memorandumul de înțelegere cu Canada prevăd acorduri în trei etape care elimină progresiv sancțiunile impuse de Statele Unite și Canada asupra anumitor produse din Uniune în temeiul autorizației OMC din 1999. În această privință, Uniunea ar trebui să majoreze progresiv contingentul tarifar autonom pentru carnea de vită de calitate superioară netratată cu hormoni de creștere și care respectă pe deplin alte cerințe ale Uniunii în materie de import.
4
Ca urmare a semnării memorandumului de înțelegere cu Statele Unite, a fost deschis, prin Regulamentul (CE) nr. 617/2009 al Consiliului, un contingent tarifar comunitar anual de import de 20000 de tone (etapa 1), exprimat în greutatea produsului, pentru carnea de vită de calitate superioară, proaspătă, refrigerată sau congelată care se încadrează la codurile NC 0201, 0202, 02061095 și 02062991.
5
Calendarul stabilit prin memorandumul de înțelegere cu Statele Unite prevede majorarea cu 25000 de tone a cantității anuale a contingentului tarifar de import, în momentul în care ambele părți intră în etapa 2 a memorandumului de înțelegere cu Statele Unite, care implică ridicarea restului sancțiunilor impuse de Statele Unite.
6
Memorandumul de înțelegere cu Canada prevede o majorare a cantității anuale inițiale de 20000 de tone de carne de vită de calitate superioară cu 1500 de tone. Acesta prevede, de asemenea, ridicarea de către Canada a tuturor sancțiunilor restante cât de curând posibil după semnarea memorandumului de înțelegere cu Canada.
7
Calendarul stabilit prin memorandumul de înțelegere cu Canada prevede o majorare suplimentară cu 1700 de tone a cantității anuale a contingentului tarifar de import, în momentul în care ambele părți intră în etapa 2 a memorandumului de înțelegere cu Canada.
8
În vederea asigurării unor condiții uniforme de punere în aplicare a Regulamentului (CE) nr. 617/2009, ar trebui conferite competențe de executare Comisiei. În special, Comisia ar trebui împuternicită să suspende contingentul tarifar de import, în totalitate sau în parte, în cazul în care măsurile planificate în cadrul memorandumului de înțelegere cu Statele Unite sau al memorandumului de înțelegere cu Canada nu sunt întreprinse sau menținute de către Statele Unite, respectiv Canada. Respectivele competențe ar trebui exercitate în conformitate cu Regulamentul (UE) nr. 182/2011 al Parlamentului European și al Consiliului din 16 februarie 2011 de stabilire a normelor și principiilor generale privind mecanismele de control de către statele membre al exercitării competențelor de executare de către Comisie.
9
Prin urmare, Regulamentul (CE) nr. 617/2009 ar trebui modificat în consecință,
Articolul 1
Paragraf
Regulamentul (CE) nr. 617/2009 se modifică după cum urmează:
Punctul 1
Articolul 1 se modifică după cum urmează:
Litera a
alineatul (1) se înlocuiește cu următorul text:
Litera b
se introduce următorul alineat:
Punctul 2
Articolul 2 se înlocuiește cu următorul text:
Punctul 3
Se introduce următorul articol:
Articolul 2
Paragraf
Prezentul regulament intră în vigoare în a șaptea zi de la data publicării în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene.
Paragraf
Se aplică de la 1 iulie 2012.
Paragraf
Adoptat la Strasbourg, 22 mai 2012.Pentru Parlamentul EuropeanPreședinteleM. SchulzPentru ConsiliuPreședinteleN. Wammen