Paragraf
30.10.2012
Paragraf
Jurnalul Oficial al Uniunii Europene
Paragraf
L 300/2
Paragraf
DECIZIA CONSILIULUI
Paragraf
din 9 octombrie 2012
Paragraf
privind semnarea, în numele Uniunii Europene, și aplicarea provizorie a Protocolului de stabilire a posibilităților de pescuit și a contribuției financiare prevăzute în Acordul de parteneriat privind pescuitul încheiat între Comunitatea Europeană, pe de o parte, și Republica Kiribati, pe de altă parte
Paragraf
(2012/669/UE)
Paragraf
CONSILIUL UNIUNII EUROPENE,
Paragraf
având în vedere Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene, în special articolul 43 alineatul (2), coroborat cu articolul 218 alineatul (5),
Paragraf
având în vedere propunerea Comisiei Europene,
Paragraf
întrucât:
Paragraf
(1)
Paragraf
La 23 iulie 2007, Consiliul a adoptat Regulamentul (CE) nr. 893/2007 privind încheierea Acordului de parteneriat privind pescuitul între Comunitatea Europeană, pe de o parte, și Republica Kiribati, pe de altă parte (1) (denumit în continuare „acordul”). Un protocol de stabilire a posibilităților de pescuit și a contribuției financiare prevăzute în acord a expirat la 15 septembrie 2012.
Paragraf
(2)
Paragraf
Uniunea a negociat cu Republica Kiribati un nou protocol care acordă navelor din UE posibilități de pescuit în apele asupra cărora Republica Kiribati exercită suveranitatea sau jurisdicția (denumit în continuare „protocolul”).
Paragraf
(3)
Paragraf
Urmare respectivelor negocieri, protocolul a fost parafat la 3 iunie 2012.
Paragraf
(4)
Paragraf
Pentru a garanta continuarea fără întreruperi a activităților de pescuit ale navelor din UE, protocolul urmează să se aplice cu titlu provizoriu de la 16 septembrie 2012, în conformitate cu articolul 15 din respectivul protocol.
Paragraf
(5)
Paragraf
Protocolul ar trebui să fie semnat și, până la finalizarea procedurilor privind încheierea sa, ar trebui să se aplice cu titlu provizoriu,
Paragraf
ADOPTĂ PREZENTA DECIZIE:
Paragraf
Articolul 1
Paragraf
Se autorizează, în numele Uniunii, semnarea Protocolului de stabilire a posibilităților de pescuit și a contribuției financiare prevăzute în Acordul de parteneriat privind pescuitul încheiat între Comunitatea Europeană, pe de o parte, și Republica Kiribati, pe de altă parte (denumit în continuare „protocolul”), sub rezerva încheierii protocolului menționat.
Paragraf
Textul protocolului se atașează la prezenta decizie.
Paragraf
Articolul 2
Paragraf
Președintele Consiliului este autorizat să desemneze persoana sau persoanele împuternicite să semneze protocolul în numele Uniunii.
Paragraf
Articolul 3
Paragraf
De la 16 septembrie 2012, protocolul se aplică cu titlu provizoriu, până la finalizarea procedurilor privind încheierea sa.
Paragraf
Articolul 4
Paragraf
Prezenta decizie intră în vigoare la data adoptării.
Paragraf
Adoptată la Luxemburg, 9 octombrie 2012.
Paragraf
Pentru Consiliu
Paragraf
Președintele
Paragraf
V. SHIARLY
Paragraf
(1) JO L 205, 7.8.2007, p. 1.
Paragraf
PROTOCOL
Paragraf
de stabilire a posibilităților de pescuit și a contribuției financiare prevăzute în Acordul de parteneriat privind pescuitul încheiat între Comunitatea Europeană (1), pe de o parte, și Republica Kiribati, pe de altă parte
Paragraf
Articolul 1
Paragraf
Perioada de aplicare și posibilitățile de pescuit
Paragraf
(1) Republica Kiribati acordă autorizații anuale de pescuit (2) tonierelor din Uniunea Europeană („UE”), în conformitate cu articolul 6 din Acordul de parteneriat privind pescuitul (denumit în continuare „acordul”), în limitele stabilite prin măsurile de conservare și gestionare (denumite în continuare „CMM”) adoptate de Comisia pentru pescuit în Pacificul Central și de Vest (denumită în continuare „WCPFC”) și, în special, prin CMM 2008-01.
Paragraf
(2) Pentru o perioadă de trei ani începând cu data de 16 septembrie 2012, în temeiul articolului 5 din acord se acordă posibilități de pescuit pentru 15 000 de tone din speciile de pești mari migratori enumerate în anexa 1 la Convenția privind dreptul mării din 1982 a Organizației Națiunilor Unite („ONU”), în cadrul Zonei Economice Exclusive a Republicii Kiribati (denumită în continuare „ZEE Kiribati”), pentru 4 (patru) nave cu plasă-pungă și 6 (șase) nave cu paragate.
Paragraf
(3) Începând cu cel de al doilea an de aplicare a prezentului protocol și fără a aduce atingere articolului 9 alineatul (1) litera (d) din acord și articolului 5 din prezentul protocol, la solicitarea UE, numărul de autorizații de pescuit pentru nave cu plasă-pungă acordate în conformitate cu articolul 1 alineatul (2) din prezentul protocol poate fi majorat dacă resursele permit acest lucru și cu respectarea măsurilor de conservare și gestionare adoptate de WCPFC.
Paragraf
(4) Alineatele (1), (2) și (3) se aplică sub rezerva articolelor 5 și 6 din prezentul protocol.
Paragraf
Articolul 2
Paragraf
Contribuția financiară și modalități de plată
Paragraf
(1) Pe durata aplicării prezentului protocol, UE plătește anual sumele menționate la alineatul (2) din prezentul articol.
Paragraf
(2) Contribuția financiară prevăzută la articolul 7 din acord pe durata precizată la articolul 1 alineatul (2) din prezentul protocol cuprinde:
Paragraf
(a)
Paragraf
o sumă anuală pentru accesul la ZEE Kiribati de 975 000 EUR, echivalentă cu un tonaj de referință de 15 000 de tone pe an;
Paragraf
(b)
Paragraf
o sumă specială de 350 000 EUR pentru susținerea și punerea în aplicare a inițiativelor adoptate în contextul politicii sectoriale în domeniul pescuitului din Republica Kiribati.
Paragraf
(3) Alineatul (1) din prezentul articol se aplică sub rezerva articolelor 4, 5, 6 și 8 din prezentul protocol și ale articolelor 14 și 15 din acord.
Paragraf
(4) Ambele părți vor asigura o monitorizare strânsă a capturilor navelor din UE în ZEE Kiribati. În cazul în care cantitatea anuală totală de capturi ale navelor din UE în ZEE Kiribati depășește 15 000 de tone, contribuția financiară anuală menționată la alineatul (2) litera (a) din prezentul articol se majorează cu 250 EUR pe tonă pentru primele 2 500 de tone suplimentare și cu 300 EUR pe tonă pentru fiecare tonă în plus față de cele 2 500 de tone. Aceste costuri suplimentare sunt suportate de către UE cu suma de 65 EUR pe tonă suplimentară, iar soldul se plătește de către armatori.
Paragraf
(5) În conformitate cu articolul 2 alineatul (2) literele (a) și (b), plata se efectuează, pentru primul an, până la data de 30 iunie după intrarea în vigoare a prezentului protocol și până la 30 iunie a fiecărui an pentru anii următori.
Paragraf
(6) Autoritățile Republicii Kiribati au libertate totală în ceea ce privește modul de utilizare a contribuției financiare menționate la articolul 2 alineatul (2) litera (a) din prezentul protocol.
Paragraf
(7) Partea din contribuția financiară indicată la articolul 2 alineatul (2) litera (b) din prezentul protocol se plătește în contul nr. 4 al guvernului Republicii Kiribati deschis la ANZ Bank of Kiribati, Ltd, Betio, Tarawa („Fondul de dezvoltare piscicolă”) de Ministerul de Finanțe pentru guvernul Republici Kiribati. Restul contribuției financiare se plătește în contul nr. 1 al guvernului Republicii Kiribati deschis la ANZ Bank of Kiribati, Ltd, Betio, Tarawa de Ministerul de Finanțe pentru guvernul Republicii Kiribati.
Paragraf
Articolul 3
Paragraf
Promovarea pescuitului responsabil în ZEE Kiribati
Paragraf
(1) Contribuția financiară prevăzută la articolul 2 alineatul (2) litera (b) este gestionată de către autoritățile Republicii Kiribati în lumina obiectivelor identificate cu acordul reciproc al celor două părți.
Paragraf
(2) De îndată ce prezentul protocol intră în vigoare, dar în cel mult trei luni de la data respectivă, autoritățile Republicii Kiribati pun la dispoziția comitetului mixt un program detaliat multianual și anual. Comitetul mixt convine cu privire la respectivul program, care abordează următoarele cerințe:
Paragraf
(a)
Paragraf
orientările anuale și multianuale privind utilizarea contribuției financiare menționate la articolul 2 alineatul (2) litera (b) pentru inițiativele care se vor derula în fiecare an;
Paragraf
(b)
Paragraf
obiectivele anuale și multianuale urmărite în vederea promovării în timp a pescuitului responsabil și durabil, ținând seama de prioritățile exprimate de Republica Kiribati în politica sa națională în domeniul pescuitului și în alte politici referitoare sau având impact asupra dezvoltării pescuitului responsabil și durabil;
Paragraf
(c)
Paragraf
criteriile și procedurile de evaluare a rezultatelor obținute în fiecare an.
Paragraf
(3) Orice propunere de modificare a programului sectorial multianual se aprobă de către ambele părți în cadrul comitetului mixt. Modificările urgente ale programului sectorial multianual solicitate de către autoritățile Republicii Kiribati cu privire la promovarea pescuitului responsabil pot fi convenite în afara comitetului mixt prin comunicarea cu UE.
Paragraf
(4) În fiecare an, Republica Kiribati poate aloca, dacă este necesar, o sumă suplimentară față de contribuția financiară menționată la articolul 2 alineatul (2) litera (b) în vederea implementării programului multianual. Această sumă alocată se comunică UE. Republica Kiribati comunică UE noua alocare până la data de 1 martie a fiecărui an.
Paragraf
(5) În cazul în care evaluarea anuală a progresului înregistrat în implementarea programului sectorial multianual justifică aceasta, UE poate solicita, prin intermediului comitetului mixt, ajustarea contribuției financiare menționate la articolul 2 alineatul (2) litera (b) din prezentul protocol, în vederea corelării volumului real al resurselor financiare alocate pentru punerea în aplicare a programului la nivelul rezultatelor sale.
Paragraf
(6) Comitetul mixt este responsabil pentru urmărirea implementării programului de sprijin sectorial multianual. În cazul în care este necesar, cele două părți continuă această monitorizare prin intermediul comitetului mixt după expirarea prezentului protocolului până la utilizarea completă a contravalorii financiare specifice aferente sprijinului sectorial prevăzut la articolul 2 alineatul (2) litera (b).
Paragraf
(7) Cu toate acestea, plata contribuției financiare prevăzute la articolul 2 alineatul (2) litera (b) nu poate fi efectuată mai târziu de zece luni după expirarea prezentului protocol.
Paragraf
Articolul 4
Paragraf
Cooperarea științifică pentru pescuitul responsabil
Paragraf
(1) Ambele părți se angajează să promoveze pescuitul responsabil în apele Republicii Kiribati pe baza principiilor stabilite în Codul de conduită al FAO și de nediscriminare între diferitele flote prezente în aceste ape.
Paragraf
(2) Pe durata aplicării prezentului protocol, UE și Republica Kiribati asigură utilizarea sustenabilă a resurselor halieutice din ZEE Kiribati.
Paragraf
(3) Părțile se angajează să promoveze cooperarea la nivel subregional în ceea ce privește pescuitul responsabil, în mod special în cadrul WCPFC și al CITT, precum și al oricărei alte organizații subregionale sau internaționale de resort.
Paragraf
(4) În conformitate cu articolul 4 din acord și cu articolul 4 alineatul (1) din prezentul protocol și ținând seama de cel mai bun aviz științific disponibil, părțile adoptă în cadrul comitetului mixt măsuri în ceea ce privește activitățile navelor din UE care dispun de licență și care sunt autorizate să desfășoare activități de pescuit în temeiul prezentului protocol pentru a garanta gestionarea sustenabilă a resurselor halieutice în ZEE Kiribati.
Paragraf
Articolul 5
Paragraf
Adaptarea de comun acord a posibilităților de pescuit
Paragraf
(1) Posibilitățile de pescuit menționate la articolul 1 din prezentul protocol pot fi adaptate de comun acord în măsura în care recomandările WCPFC confirmă că o astfel de adaptare va asigura gestionarea sustenabilă a resurselor Republicii Kiribati. În acest caz, contribuția financiară menționată la articolul 2 alineatul (2) litera (a) din prezentul protocol se ajustează proporțional și pro rata temporis.
Paragraf
(2) În cazul în care posibilitățile de pescuit se reduc ca urmare a unei noi închideri a unei părți semnificative din ZEE Kiribati, contribuția financiară din prezentul protocol poate fi adaptată proporțional și pro rata temporis în urma consultărilor între cele două părți în cadrul comitetului mixt.
Paragraf
Articolul 6
Paragraf
Noi posibilități de pescuit
Paragraf
(1) În cazul în care UE își exprimă interesul de a avea acces la noi posibilități de pescuit care nu sunt prevăzute la articolul 1 din prezentul protocol, aceasta se adresează Republicii Kiribati. Acordarea accesului la noi posibilități de pescuit poate fi realizată și poate face obiectul unui alt acord.
Paragraf
(2) La cererea oricăreia dintre părți, părțile se consultă reciproc și convin de la caz la caz speciile, condițiile și alte prevederi relevante pentru pescuitul de explorare în apele Republicii Kiribati.
Paragraf
(3) Părțile desfășoară activități de pescuit experimental de comun acord, în conformitate cu actele cu putere de lege și actele administrative ale Republicii Kiribati. Autorizații pentru pescuitul de explorare pot fi acordate pentru o perioadă de maximum trei luni.
Paragraf
(4) Atunci când părțile concluzionează că respectivele campanii experimentale au avut rezultate pozitive și au fost identificate noi specii comerciale, fără a pune în pericol protecția ecosistemelor și conservarea resurselor marine vii, se pot oferi navelor din UE noi posibilități de pescuit a acestor specii, în urma consultărilor între cele două părți.
Paragraf
Articolul 7
Paragraf
Condițiile de desfășurare a activităților de pescuit și clauza de exclusivitate
Paragraf
(1) Navele din UE pot pescui în ZEE Kiribati numai dacă se află în posesia unei autorizații de pescuit valabile, emisă de autoritățile Republicii Kiribati în temeiul prezentului protocol.
Paragraf
(2) Pentru categoriile de pescuit care nu intră sub incidența prezentului protocol și pentru pescuitul experimental, autoritățile Republicii Kiribati pot acorda navelor din UE autorizații de pescuit. Acordarea acestor autorizații este reglementată de actele cu putere de lege și actele administrative ale Republicii Kiribati și face obiectul unui acord comun.
Paragraf
Articolul 8
Paragraf
Suspendarea și revizuirea plății contribuției financiare
Paragraf
(1) În urma consultărilor desfășurate între cele două părți în termen de două luni de la solicitarea oricăreia dintre ele și, sub rezerva plății de către UE a întregii sume datorate până la data suspendării, contribuția financiară menționată la articolul 2 alineatul (2) literele (a) și (b) din prezentul protocol poate fi reevaluată sau suspendată în cazul unor circumstanțe neobișnuite, altele decât fenomenele naturale, care împiedică activitățile de pescuit în ZEE Kiribati.
Paragraf
(2) UE poate să suspende total sau parțial plata contribuției speciale prevăzute la articolul 2 alineatul (2) litera (b) din prezentul protocol în cazul în care comitetul mixt convine că:
Paragraf
(a)
Paragraf
în urma evaluării realizate în cadrul comitetului mixt, rezultatele obținute se dovedesc a fi neconforme cu programarea; sau
Paragraf
(b)
Paragraf
Republica Kiribati nu folosește această contribuție specială.
Paragraf
(3) Suspendarea plății este condiționată de notificarea în scris de către UE a intenției sale, cu cel puțin două luni înainte de data intrării în vigoare a suspendării.
Paragraf
(4) Plata contribuției financiare se reia după ce situația a fost remediată în urma măsurilor de atenuare a circumstanțelor menționate anterior și în urma consultărilor și a acordului celor două părți, care confirmă că situația permite revenirea la activitățile normale de pescuit.
Paragraf
Articolul 9
Paragraf
Suspendarea și reacordarea autorizației de pescuit
Paragraf
Republica Kiribati își rezervă dreptul de a suspenda autorizațiile de pescuit prevăzute la articolul 1 alineatul (2) din prezentul protocol în cazul în care:
Paragraf
(a)
Paragraf
o anumită navă a comis o încălcare gravă în conformitate cu actele cu putere de lege și actele administrative ale Republicii Kiribati; sau
Paragraf
(b)
Paragraf
armatorul nu a respectat un ordin judecătoresc care vizează o încălcare comisă de o anumită navă. Odată ce ordinul a fost respectat, autorizația de pescuit este reacordată navei în cauză pentru restul duratei de valabilitate a respectivei autorizații.
Paragraf
Articolul 10
Paragraf
Suspendarea aplicării protocolului
Paragraf
(1) În cazul în care în urma consultărilor nu se ajunge la o soluționare pe cale amiabilă, aplicarea prezentului protocol poate fi suspendată la inițiativa oricăreia dintre părți, în oricare dintre următoarele cazuri:
Paragraf
(a)
Paragraf
UE nu efectuează plățile prevăzute la articolul 2 alineatul (2) din prezentul protocol din motive care nu se numără printre cele enumerate la articolul 8 din prezentul protocol;
Paragraf
(b)
Paragraf
între părți se naște un diferend cu privire la interpretarea sau la aplicarea prezentului protocol;
Paragraf
(c)
Paragraf
oricare dintre părți încalcă dispozițiile prezentului protocol;
Paragraf
(d)
Paragraf
oricare dintre părți constată o încălcare a elementelor esențiale și fundamentale ale drepturilor omului prevăzute la articolul 9 din Acordul de la Cotonou.
Paragraf
(2) Aplicarea protocolului poate fi suspendată la inițiativa oricăreia dintre părți în cazul în care diferendul dintre cele două părți este considerat grav și în cazul în care consultările între cele două părți nu au permis soluționarea acestuia pe cale amiabilă.
Paragraf
(3) Suspendarea aplicării prezentului protocol este condiționată de notificarea de către partea interesată în scris a intenției sale, cu cel puțin două luni înainte de data intrării în vigoare a suspendării.
Paragraf
(4) În cazul suspendării aplicării prezentului protocol, părțile continuă consultările în vederea soluționării pe cale amiabilă a diferendului dintre ele. Atunci când se ajunge la o soluție amiabilă, aplicarea prezentului protocol se reia, iar suma contribuției financiare se reduce proporțional și pro rata temporis în funcție de perioada în care aplicarea prezentului protocol a fost suspendată.
Paragraf
Articolul 11
Paragraf
Actele cu putere de lege și actele administrative naționale
Paragraf
(1) Activitățile pe care navele de pescuit din UE le desfășoară în ZEE Kiribati sunt reglementate de actele cu putere de lege și actele administrative aplicabile în Republica Kiribati, în absența unor dispozițiilor contrare în acord și în prezentul protocol, inclusiv în anexa și apendicele la acesta.
Paragraf
(2) Orice modificare a legislației sau nouă reglementare în domeniul pescuitului se aplică UE începând cu cea de a șaizecea zi de la data la care aceasta primește notificarea din partea Republicii Kiribati.
Paragraf
Articolul 12
Paragraf
Clauza de revizuire
Paragraf
După doi ani de aplicare a prezentului protocol, contribuția armatorului se reevaluează și orice modificare va fi aprobată de către ambele părți. Cel de al treilea an de aplicare a prezentului protocol va fi considerat drept o perioadă de tranziție înainte de viitoarea introducere a noii măsuri de gestionare și conservare pentru pescuit inițiate de autoritățile Republicii Kiribati.
Paragraf
Articolul 13
Paragraf
Durată
Paragraf
Prezentul protocol și anexa la acesta se aplică pentru o perioadă de trei ani începând de la 16 septembrie 2012, sub rezerva denunțării acestuia în conformitate cu articolul 14 din prezentul protocol.
Paragraf
Articolul 14
Paragraf
Denunțare
Paragraf
(1) Prezentul protocol poate fi denunțat de către oricare dintre părți în cazul unor circumstanțe neobișnuite precum degradarea stocurilor în cauză, constatarea unui nivel scăzut de exploatare a posibilităților de pescuit acordate navelor din UE sau nerespectarea măsurilor luate de părți în combaterea pescuitului ilegal, nedeclarat și nereglementat.
Paragraf
(2) În cazul denunțări prezentului protocol, partea interesată notifică în scris celeilalte părți intenția de a denunța protocolul, cu cel puțin șase luni înainte de data prevăzută pentru intrarea în vigoare a respectivei denunțări. În urma transmiterii notificării menționate anterior, părțile inițiază consultări.
Paragraf
(3) Plata contribuției financiare menționate la articolul 2 din prezentul protocol aferentă anului în care denunțarea produce efecte se reduce proporțional și pro rata temporis.
Paragraf
Articolul 15
Paragraf
Aplicare provizorie
Paragraf
Prezentul protocol se aplică, cu titlu provizoriu, de la 16 septembrie 2012.
Paragraf
Articolul 16
Paragraf
Intrare în vigoare
Paragraf
Prezentul protocol și anexele sale intră în vigoare la data la care părțile își notifică reciproc îndeplinirea procedurilor necesare în acest scop.
Paragraf
(1) Comunitatea Europeană a devenit Uniunea Europeană la 1 decembrie 2009.
Paragraf
(2) Autorizație de pescuit înseamnă licență de pescuit în temeiul prezentului protocol și anexei sale.
Paragraf
ANEXĂ
Paragraf
CONDIȚII PRIVIND DESFĂȘURAREA DE CĂTRE NAVELE DIN UNIUNEA EUROPEANĂ A ACTIVITĂȚILOR DE PESCUIT ÎN ZONA DE PESCUIT A REPUBLICII KIRIBATI
Paragraf
CAPITOLUL I
Paragraf
GESTIONAREA AUTORIZAȚIILOR (LICENȚELOR) DE PESCUIT
Paragraf
SECȚIUNEA 1
Paragraf
Înmatricularea
Paragraf
SECȚIUNEA 2
Paragraf
Autorizații de pescuit
Paragraf
Toate navele din UE care solicită o autorizație de pescuit trebuie să fie reprezentate de un agent rezident în Republica Kiribati. Numele, adresa și numerele de contact ale respectivului agent sunt menționate în cererea de autorizație de pescuit.
Paragraf
Comisia Europeană trebuie să prezinte ministerului responsabil de activitatea de pescuit din Republica Kiribati și, în copie Delegației UE responsabilă de Republica Kiribati (denumită în continuare „Delegația UE”), o cerere pentru fiecare navă care dorește să pescuiască în temeiul prezentului protocol.
Paragraf
Cererile se prezintă ministerului responsabil de activitatea de pescuit din Republica Kiribati utilizând un formular care are ca model specimenul prezentat în apendicele II.
Paragraf
(a)
Paragraf
plata sau dovada plății taxei pentru durata de valabilitate a autorizației de pescuit;
Paragraf
(b)
Paragraf
o copie a certificatului de tonaj, autentificată de statul membru de pavilion, care indică tonajul navei exprimat în GRT sau GT;
Paragraf
(c)
Paragraf
orice alt document sau certificat necesar în conformitate cu dispozițiile speciale aplicabile în funcție de tipul de navă, în temeiul prezentului protocol;
Paragraf
(d)
Paragraf
un certificat de înscriere în registrul regional al navelor întocmit de FFA și în registrul navelor de pescuit al WCPFC;
Paragraf
(e)
Paragraf
o copie în limba engleză a certificatului de asigurare, valabil pe durata autorizației de pescuit;
Paragraf
(f)
Paragraf
o contribuție anuală la programul pentru observatori de 2 300 EUR pentru fiecare navă.
Paragraf
Taxele includ toate taxele naționale și locale, cu excepția taxelor portuare, a taxelor pentru prestarea serviciilor și a taxelor de transbordare.
Paragraf
Autorizațiile de pescuit pentru toate navele sunt emise armatorilor sub formă electronică și pe suport de hârtie și în copie electronică Comisiei Europene și Delegației UE în termen de 15 zile lucrătoare de la primirea de către ministerul responsabil de activitatea de pescuit din Republica Kiribati a tuturor documentelor menționate la punctul 4. Copia electronică va fi înlocuită de copia tipărită la primirea acesteia.
Paragraf
Armatorul primei nave înapoiază autorităților competente din Republica Kiribati, prin intermediul Delegației UE, autorizația de pescuit care urmează să fie anulată.
Paragraf
Noua autorizație de pescuit intră în vigoare la data la care ministerul responsabil pentru activitatea de pescuit din Republica Kiribati eliberează autorizația de pescuit și este valabilă pentru restul duratei de valabilitate a primei autorizații de pescuit. Delegația UE trebuie să fie informată cu privire la noua autorizație de pescuit.
Paragraf
SECȚIUNEA 3
Paragraf
Condiții pentru autorizațiile de pescuit, taxe și plăți în avans
Paragraf
(a)
Paragraf
131 250 EUR pentru fiecare tonier cu plasă-pungă; și
Paragraf
(b)
Paragraf
15 000 EUR pentru fiecare navă de pescuit cu paragate plutitoare.
Paragraf
Autoritățile Republicii Kiribati pot contesta decontul taxelor în termen de 30 de zile de la prezentarea facturii decontului și, în caz de dezacord, pot solicita o reuniune extraordinară a comitetului mixt, astfel cum se prevede la articolul 9 alineatul (2) din acord.
Paragraf
În cazul în care nu se ridică obiecții în termen de 30 de zile, decontul taxelor va fi considerat ca fiind acceptat de către autoritățile Republicii Kiribati.
Paragraf
Orice alte plăți suplimentare se efectuează de către armatori către autoritățile competente din Republica Kiribati în termen de patruzeci și cinci (45) de zile de la notificarea decontului final confirmat în contul nr. 1 al guvernului Republicii Kiribati, în conformitate cu articolul 2 alineatul (7) din protocol, fără alte deduceri.
Paragraf
CAPITOLUL II
Paragraf
ZONE ȘI ACTIVITĂȚI DE PESCUIT
Paragraf
SECȚIUNEA 1
Paragraf
Zone de pescuit
Paragraf
SECȚIUNEA 2
Paragraf
Activitățile de pescuit
Paragraf
CAPITOLUL III
Paragraf
MONITORIZARE
Paragraf
SECȚIUNEA 1
Paragraf
Sistemul de înregistrare a capturilor
Paragraf
SECȚIUNEA 2
Paragraf
Sistemul de raportare a capturilor
Paragraf
(a)
Paragraf
perioada cuprinsă între intrarea în ZEE Kiribati și ieșirea din aceasta;
Paragraf
(b)
Paragraf
perioada cuprinsă între intrarea în ZEE Kiribati și o transbordare;
Paragraf
(c)
Paragraf
perioada cuprinsă între intrarea în ZEE Kiribati și debarcarea într-un port desemnat din Kiribati.
Paragraf
(a)
Paragraf
toate jurnalele de bord semnate se transmit, prin mijloace electronice sau în alt mod, prin intermediul centrului de monitorizare a pescuitului (CMP) din statul membru de pavilion, centrului de monitorizare a pescuitului al Republicii Kiribati și Comisiei Europene, în termen de cinci zile de la fiecare operațiune de debarcare sau transbordare;
Paragraf
(b)
Paragraf
comandantul navei trebuie să transmită, prin mijloace electronice sau în alt mod, ministerului responsabil de activitatea de pescuit din Republica Kiribati și Comisiei Europene raportările săptămânale privind capturile care să includă informațiile enumerate în apendicele IV partea 3. Raportările săptămânale cu privire la poziție și captură trebuie păstrate la bord până la finalizarea operațiunilor de debarcare sau de transbordare.
Paragraf
(a)
Paragraf
navele din UE informează ministerul responsabil pentru activitatea de pescuit din Republica Kiribati, cu cel puțin 24 de ore în avans, cu privire la intenția lor de a intra în ZEE Kiribati și imediat după ieșirea din această zonă. De îndată ce navele intră în ZEE Kiribati, acestea informează ministerul responsabil de activitatea de pescuit din Republica Kiribati, prin fax sau e-mail, în conformitate cu modelul prevăzut în apendicele IV, sau prin radio;
Paragraf
(b)
Paragraf
la notificarea ieșirii din zonă, navele își comunică, de asemenea, poziția, volumul și speciile din capturile păstrate la bord, în conformitate cu modelul prevăzut în apendicele IV. Aceste comunicări trebuie făcute prin fax, e-mail sau radio.
Paragraf
SECȚIUNEA 3
Paragraf
Sistemul de monitorizare prin satelit a navelor de pescuit (VMS)
Paragraf
SECȚIUNEA 4
Paragraf
Debarcarea
Paragraf
SECȚIUNEA 5
Paragraf
Transbordarea
Paragraf
CAPITOLUL IV
Paragraf
OBSERVATORI
Paragraf
În cazul navelor cu plasă-pungă:
Paragraf
În timp ce desfășoară activități în ZEE Kiribati, navele cu plasă-pungă din UE trebuie să aibă în permanență la bord fie un observator din programul de observare în domeniul pescuitului din Kiribati autorizat în cadrul Programului regional de observare al WCPFC (WCPFC ROP), fie un observator autorizat chiar de programul regional de observare al WCPFC (WCPFC ROP) sau un observator CITT autorizat prin Memorandumul de înțelegere convenit între WCPFC și CITT cu privire la aprobarea reciprocă a observatorilor autorizați. Armatorii sau agenții acestora transmit ministerului responsabil pentru activitatea de pescuit din Republica Kiribati cât mai curând posibil numele observatorului și programul în cadrul căruia acesta este autorizat.
Paragraf
În cazul navelor de pescuit cu paragate:
Paragraf
(a)
Paragraf
Ministerul responsabil pentru activitatea de pescuit din Republica Kiribati stabilește în fiecare an domeniul de aplicare al programului de observare la bord pe baza numărului de nave autorizate să pescuiască în ZEE Kiribati și pe baza stării resurselor vizate de aceste nave. Acesta stabilește în mod corespunzător numărul sau procentul de nave obligate să primească un observator la bord. Aceasta se bazează pe programul WCPFC ROP, iar activitatea observatorilor respectă acest program în ceea ce privește ZEE Kiribati.
Paragraf
(b)
Paragraf
Ministerul responsabil de activitatea de pescuit din Republica Kiribati întocmește o listă de nave desemnate să ia un observator la bord și o listă a observatorilor autorizați, astfel cum se prevede la punctul 2 subpunctul A. Aceste liste trebuie actualizate în permanență. Acestea se înaintează Comisiei Europene imediat după redactare și, ulterior, la fiecare trei luni, dacă este cazul actualizate.
Paragraf
(c)
Paragraf
Armatorul în cauză sau agentul acestuia trebuie să ia măsurile necesare pentru a respecta cerințele prevăzute de Republica Kiribati în conformitate cu literele (a) și (b) de la prezentul punct și informează ministerul responsabil de activitatea de pescuit din Republica Kiribati, cu cel puțin cincisprezece (15) zile înainte de data planificată de îmbarcare a observatorului cu privire la intențiile sale de a lua la bord un observator autorizat al cărui nume este notificat cât mai curând posibil după această dată.
Paragraf
(d)
Paragraf
Timpul petrecut la bord de observatori este determinat de către ministerul responsabil de activitatea de pescuit din Republica Kiribati, dar, ca regulă generală, nu trebuie să depășească timpul necesar pentru îndeplinirea sarcinilor acestora. Ministerul responsabil de activitatea de pescuit din Republica Kiribati informează în acest sens armatorii sau agenții acestora atunci când comunică acestora numele observatorului desemnat să fie luat la bordul navei în cauză.
Paragraf
(a)
Paragraf
observă activitățile de pescuit ale navelor;
Paragraf
(b)
Paragraf
verifică poziția navelor angajate în operațiuni de pescuit;
Paragraf
(c)
Paragraf
desfășoară operațiuni de eșantionare biologică în cadrul unor programe științifice;
Paragraf
(d)
Paragraf
consemnează echipamentele de pescuit utilizate;
Paragraf
(e)
Paragraf
verifică datele de captură pentru ZEE Kiribati înregistrate în jurnalul de pescuit;
Paragraf
(f)
Paragraf
verifică procentele de capturi secundare și estimează cantitatea de capturi aruncate înapoi în mare din speciile de pești, crustacee, cefalopode și mamifere marine comercializabile;
Paragraf
(g)
Paragraf
raportează săptămânal, prin radio sau alte mijloace, datele referitoare la pescuit, inclusiv cantitatea de capturi și capturi secundare de la bord.
Paragraf
(a)
Paragraf
comandantul permite observatorului autorizat să urce la bordul navei și acordă acestuia asistență în exercitarea funcțiilor științifice, de monitorizare și de altă natură;
Paragraf
(b)
Paragraf
comandantul facilitează observatorului accesul deplin la și utilizarea facilităților și echipamentelor de la bordul navei pe care observatorul autorizat le poate considera necesare pentru îndeplinirea sarcinilor sale;
Paragraf
(c)
Paragraf
observatorii au acces la punte, la peștele aflat la bord și la zonele care pot fi utilizate pentru a stoca, prelucra, cântări și depozita peștele;
Paragraf
(d)
Paragraf
observatorii pot preleva un număr rezonabil de probe și au acces deplin la înregistrările navei, inclusiv la jurnalele de pescuit, la rapoartele de captură și la alte documente în scopul inspectării și copierii; și
Paragraf
(e)
Paragraf
observatorilor li se permite să strângă orice alte informații referitoare la pescuitul în ZEE Kiribati.
Paragraf
(a)
Paragraf
iau toate măsurile corespunzătoare pentru a se asigura că prezența lor la bordul navei nu deranjează activitățile normale desfășurate de navă; și
Paragraf
(b)
Paragraf
respectă materialele și echipamentele aflate la bord și confidențialitatea tuturor documentelor care aparțin navei respective.
Paragraf
(a)
Paragraf
dreptul deplin de acces la toate și pe acela de a utiliza toate instalațiile și echipamentele pe care le pot considera necesare îndeplinirii îndatoririlor care le revin, cu respectarea tuturor normelor de procedură și de utilizare a echipamentului navei, inclusiv accesul nelimitat la punte, la peștele aflat la bord, precum și la spațiile care pot fi utilizate pentru a stoca, prelucra, cântări și depozita peștele;
Paragraf
(b)
Paragraf
dreptul de a-și îndeplini sarcinile fără a fi atacați, împiedicați, combătuți, întârziați, intimidați sau fără a se interveni în activitatea lor de îndeplinire a sarcinilor.
Paragraf
10.
Paragraf
(a)
Paragraf
La sfârșitul perioadei de observație, indiferent dacă campania de pescuit s-a încheiat sau nu conform definiției prevăzute în capitolul III secțiunea 2 punctul 1 din prezenta anexă, după ce observatorul a debarcat și a informat țara care a desemnat observatorul, se elaborează un raport final în care sunt descrise toate activitățile de pescuit desfășurate, inclusiv aspectele de neconformitate, și care este transmis de către furnizor armatorului navei și/sau reprezentanților acestuia cu copii către delegație în scopul de a permite comandantului navei de pescuit vizate să adauge comentarii.
Paragraf
(b)
Paragraf
Fără a aduce atingere dispozițiilor de la litera (a), după ce observatorul a debarcat, furnizorul pune la dispoziția comandantului navei de pescuit sau armatorului navei sau reprezentanților săi un raport preliminar cu un rezumat al activităților de pescuit, care include și toate problemele legate de neconformitate, pentru ca aceștia să poată adăuga comentarii;
Paragraf
(c)
Paragraf
Furnizorul de observatori asigură transmiterea raportului final al observatorului către Comisia Europeană, autoritatea competentă a statului de pavilion și armator sau reprezentanții acestuia. Raportul final se transmite în maximum 30 de zile lucrătoare de la debarcarea observatorului.
Paragraf
11.
Paragraf
12.
Paragraf
CAPITOLUL V
Paragraf
CONTROL ȘI APLICARE
Paragraf
SECȚIUNEA 1
Paragraf
Identificarea navelor
Paragraf
(a)
Paragraf
culorile contrastante sunt alb și negru; și
Paragraf
(b)
Paragraf
literele și cifrele externe de înmatriculare scrise cu vopsea sau indicate pe coca navei trebuie să nu poată fi îndepărtate, șterse sau modificate și să nu fie ilizibile, acoperite sau ascunse.
Paragraf
SECȚIUNEA 2
Paragraf
Comunicarea cu navele de patrulă din Kiribati
Paragraf
Codul internațional de semnale – semnificație:
Paragraf
Opriți imediat
Paragraf
SQ3
Paragraf
Opriți sau încetiniți, doresc să urc la bordul navei voastre
Paragraf
Poziționați nava în linie cu tribordul navei noastre
Paragraf
QN1
Paragraf
Poziționați nava la babordul navei noastre
Paragraf
TD2
Paragraf
Sunteți o navă de pescuit?
Paragraf
Nu putem să poziționăm nava în linie cu nava voastră
Paragraf
Vom poziționa nava în linie cu nava voastră
Paragraf
SECȚIUNEA 3
Paragraf
Lista navelor
Paragraf
Comisia Europeană actualizează o listă a navelor cărora li s-a emis o autorizație de pescuit în temeiul protocolului. Această listă va fi notificată autorităților din Republica Kiribati responsabile de inspecția zonelor de pescuit imediat după redactare și după fiecare actualizare.
Paragraf
SECȚUNEA 4
Paragraf
Actele cu putere de lege și actele administrative aplicabile
Paragraf
Navele și operatorii acestora trebuie să respecte în mod strict dispozițiile prezentei anexe și actele cu putere de lege și actele administrative din Republica Kiribati, precum și tratatele, convențiile și acordurile de gestionare a pescuitului internaționale din care fac parte atât Republica Kiribati, cât și Uniunea Europeană. Dacă nu se respectă în mod strict dispozițiile prezentei anexe și ale actelor cu putere de lege și actele administrative ale Republicii Kiribati, se pot primi amenzi considerabile și alte sancțiuni civile și penale.
Paragraf
SECȚIUNEA 5
Paragraf
Procedurile de control
Paragraf
SECȚIUNEA 6
Paragraf
Procedura de arestare
Paragraf
Arestarea navelor de pescuit
Paragraf
(a)
Paragraf
Ministerul responsabil de activitatea de pescuit din Republica Kiribati informează Delegația UE, în termen de 24 de ore, cu privire la toate arestările și sancțiunile impuse navelor din UE în ZEE Kiribati.
Paragraf
(b)
Paragraf
Delegația UE primește în același timp un scurt raport cu privire la împrejurările și motivele care au condus la arestare.
Paragraf
CAPITOLUL VI
Paragraf
RESPONSABILITATEA DE MEDIU
Paragraf
CAPITOLUL VII
Paragraf
ECHIPAJUL
Paragraf
CAPITOLUL VIII
Paragraf
RĂSPUNDEREA OPERATORULUI
Paragraf
Apendice
Paragraf
Formular pentru cerere de înregistrare în registrul navelor de pescuit al Republicii Kiribati
Paragraf
II.
Paragraf
Formular de cerere pentru o autorizație de pescuit
Paragraf
III A.
Paragraf
registrul de pescuit regional SPC/FFA al navelor cu plasă-pungă
Paragraf
III B.
Paragraf
registrul de pescuit regional SPC/FFA al navelor cu paragate
Paragraf
IV.
Paragraf
Detalii referitoare la raportare
Paragraf
Protocolul VMS
Paragraf
VI.
Paragraf
Lista porturilor desemnate
Paragraf
VII.
Paragraf
Coordonatele geografice ale zonei de pescuit a republicii Kiribati
Paragraf
VIII.
Paragraf
Detalii privind CMP al republicii Kiribati
Paragraf
Apendicele I
Paragraf
Formular pentru cerere de înregistrare în Registrul navelor de pescuit al Republicii Kiribati
Paragraf
Unitatea de licențiere a navelor de pescuit și de punere în aplicare,
Paragraf
PO Box 64, Bairiki,
Paragraf
Republica Kiribati
Paragraf
Tel: (686) 21099
Paragraf
Fax: (686) 21120
Paragraf
E-mail: flue@mfmrd.gov.ki
Paragraf
INSTRUCȚIUNI:
Paragraf
Subliniați numele de familie.
Paragraf
Prin adresă se înțelege adresa poștală completă.
Paragraf
Marcați cu claritate cu X unde este cazul; dacă nu este dactilografiat, completați cu litere de tipar.
Paragraf
Toate unitățile de măsură sunt în sistemul metric; precizați unitatea în cazul în care se folosesc alte sisteme.
Paragraf
Atașați o poză recentă din lateral de dimensiuni 145 × 20 cm (6 × 8 inch) a navei care face obiectul cererii.
Paragraf
Atașați o poză color tip pașaport a comandantului navei de pescuit (comandantului operațiunilor de pescuit)
Paragraf
Directorului responsabil de activitățile de pescuit,
Paragraf
Prin prezenta, înaintez cererea de înmatriculare a unei nave în Registrul național al navelor de pescuit.
Paragraf
Denumirea navei
Paragraf
Data solicitării / /
Paragraf
(zz/ll/aa)
Paragraf
În cazul în care nava a mai fost înregistrată, precizați:
Paragraf
Denumirea anterioară a navei:
Paragraf
Indicativ radio anterior:
Paragraf
Numărul de înregistrare anterior:
Paragraf
Armatorul navei:
Paragraf
Operatorul navei:
Paragraf
Nume
Paragraf
Nume
Paragraf
Adresa
Paragraf
Adresa
Paragraf
Tel.
Paragraf
Tel.
Paragraf
Fax
Paragraf
Fax
Paragraf
Țara de înmatriculare
Paragraf
Numărul din țara de înmatriculare
Paragraf
Indicativ radio internațional:
Paragraf
Telefon la bord nr.
Paragraf
Telefon la bord nr.:
Paragraf
Port de origine:
Paragraf
Țară
Paragraf
Bază (baze) operațională(e):
Paragraf
Port 1:
Paragraf
Țara 1:
Paragraf
Port 2:
Paragraf
Țara 2
Paragraf
Comandantul navei:
Paragraf
Comandantul operațiunilor de pescuit:
Paragraf
Nume
Paragraf
Nume
Paragraf
Data nașterii / /
Paragraf
Data nașterii / /
Paragraf
(zz/ll/aa)
Paragraf
(zz/ll/aa)
Paragraf
Nr. asigurare socială:
Paragraf
Nr. asigurare socială:
Paragraf
Naționalitatea:
Paragraf
Naționalitatea:
Paragraf
Domiciliul:
Paragraf
Domiciliul:
Paragraf
Tipul navei:
Paragraf
Cu plasă-pungă
Paragraf
Navă de pescuit cu paragate
Paragraf
Cu grup de plase-pungă
Paragraf
Navă de pescuit cu platformă și paragate
Paragraf
Cu cărăuș de plasă-pungă
Paragraf
Navă frigorifică cu paragate
Paragraf
Ambarcațiuni auxiliare
Paragraf
Navă de buncherare
Paragraf
Altele (specificați)
Paragraf
Numărul normal de membri ai echipajului:
Paragraf
Stat (state) cu zonă de operare autorizată:
Paragraf
Coca (material de construcție):
Paragraf
Oțel
Paragraf
Lemn
Paragraf
Poliester cu fibre de sticlă
Paragraf
Aluminiu
Paragraf
Altele (specificați)
Paragraf
Anul construcției
Paragraf
Locul construcției
Paragraf
Tonaj brut
Paragraf
Lungimea totală
Paragraf
Puterea motorului principal (motoarelor principale) (specificați unitățile):
Paragraf
Capacitatea maximă de transport de combustibil:
Paragraf
kilolitri/galoane
Paragraf
Capacitatea de congelare zilnică (mai mult de una, după caz):
Paragraf
Metodă
Paragraf
Capacitate
Paragraf
(tone metrice/zi)
Paragraf
Temperatură
Paragraf
(C)
Paragraf
Saramură (NaCl)
Paragraf
Saramură (CaCl)
Paragraf
Aer (jet)
Paragraf
Aer (serpentină)
Paragraf
Altele (specificați):
Paragraf
Capacitatea de depozitare (selectați mai mult de una, după caz):
Paragraf
Metodă
Paragraf
Capacitate
Paragraf
(metri cubi)
Paragraf
Temperatură
Paragraf
(C)
Paragraf
Gheață
Paragraf
Apă de mare refrigerată
Paragraf
Saramură (NaCl)
Paragraf
Saramură (CaCl)
Paragraf
Aer (serpentină)
Paragraf
Se completează A, B sau C, după caz.
Paragraf
A. Pentru navele cu plasă-pungă:
Paragraf
Nr. înregistrare elicopter
Paragraf
Model elicopter
Paragraf
Lungimea plasei-pungă (metri)
Paragraf
Adâncimea năvodului (metri)
Paragraf
Tracțiunea netă power block
Paragraf
Kilograme
Paragraf
Tracțiunea vinciului de navă pe linie
Paragraf
Metri pe minut
Paragraf
Există contor Doppler?
Paragraf
D / N
Paragraf
(încercuiți răspunsul corect)
Paragraf
Există radar pentru păsări?
Paragraf
D / N
Paragraf
(încercuiți răspunsul corect)
Paragraf
Număr de viviere:
Paragraf
Pupa
Paragraf
Capacitate de depozitare St/Mt
Paragraf
Prora
Paragraf
Capacitate de depozitare St/Mt
Paragraf
Ambarcațiuni auxiliare:
Paragraf
Lungimea schifului
Paragraf
metri/picioare puterea motorului HP/PS
Paragraf
Lungimea șalupei rapide 1
Paragraf
metri/picioare puterea motorului HP/PS
Paragraf
Lungimea șalupei rapide 2
Paragraf
metri/picioare puterea motorului HP/PS
Paragraf
Lungimea șalupei rapide 3
Paragraf
metri/picioare puterea motorului HP/PS
Paragraf
B. Pentru navele de pescuit cu paragate:
Paragraf
Numărul maxim de coșuri
Paragraf
Lungimea parâmei principale în km
Paragraf
Numărul maxim de paragate
Paragraf
Materialul parâmei principale
Paragraf
Există aruncător de parâmă?
Paragraf
D / N
Paragraf
(încercuiți răspunsul corect)
Paragraf
C. Pentru ambarcațiunile auxiliare:
Paragraf
Activități (selectați mai mult de una, după caz)
Paragraf
Navă ușoară
Paragraf
Navă de cercetare
Paragraf
Navă de ancorare
Paragraf
Aeronave
Paragraf
Altele (precizați)
Paragraf
Navă(e) de pescuit deservite
Paragraf
Declar că informațiile de mai sus sunt reale și complete. Înțeleg că, pe durata de înregistrare, trebuie să raportez în termen de 30 de zile orice modificare a datelor de mai sus, inclusiv schimbarea comandantului navei și a comandantului operațiunilor de pescuit. Înțeleg, de asemenea, că nerespectarea acestor cerințe poate afecta statutul navei mele în Registrul navelor de pescuit.
Paragraf
Solicitant:
Paragraf
Nume
Paragraf
Semnătura
Paragraf
ARMATOR
Paragraf
NAVLOSITOR
Paragraf
AGENT AUTORIZAT
Paragraf
Adresa
Paragraf
Număr de telefon
Paragraf
Fax Nr.
Paragraf
E-mail:
Paragraf
Apendicele II
Paragraf
Formular pentru cerere de autorizație de pescuit
Paragraf
1. Solicitare nouă sau reînnoire:
Paragraf
2. Denumirea navei și pavilionul: …
Paragraf
3. Perioada de valabilitate: de la … la …
Paragraf
4. Numele armatorului: …
Paragraf
5. Adresa armatorului: …
Paragraf
6. Numele și adresa navlositorului (în cazul în care este diferit de cel de la 4 și 5): …
Paragraf
7. Numele și adresa reprezentantului oficial în Kiribati: …
Paragraf
8. Numele comandantului navei: …
Paragraf
9. Tipul navei: …
Paragraf
10. Numărul de înmatriculare: …
Paragraf
11. Identificarea externă a navei: …
Paragraf
12. Portul și țara de înregistrare: …
Paragraf
13. Lungimea și lățimea totale ale navei: …
Paragraf
14. Tonajul brut și net: …
Paragraf
15. Marca și puterea motorului principal: …
Paragraf
16. Capacitatea de congelare (t/zi): …
Paragraf
17. Capacitatea de depozitare (m3): …
Paragraf
18. Indicativul de apel radio și frecvența: …
Paragraf
19. Alte echipamente de comunicare (telex, fax): …
Paragraf
20. Solicitanți: …
Paragraf
21. Numărul de membri ai echipajului repartizați pe naționalități: …
Paragraf
22. Numărul autorizației de pescuit (în caz de reînnoire se anexează autorizația): …
Paragraf
Subsemnatul, …, certific că informațiile anterioare sunt corecte și mă oblig să le respect.
Paragraf
(Ștampila și semnătura armatorului)
Paragraf
(data)
Paragraf
Apendicele III A
Paragraf
REGISTRUL DE PESCUIT REGIONAL AL SPC/FFA AL NAVELOR CU PLASĂ-PUNGĂ
Paragraf
PAGINA
Paragraf
DIN
Paragraf
DENUMIREA NAVEI
Paragraf
PERMIS DE PESCUIT SAU NUMĂR (NUMERE) DE LICENȚĂ
Paragraf
ANUL
Paragraf
DENUMIREA ÎNTREPRINDERII DE PESCUIT
Paragraf
NUMĂR DE ÎNREGISTRARE REGIONAL FFA
Paragraf
NUMELE AGENTULUI DIN PORTUL DE DESCĂRCARE
Paragraf
PORTUL DE PLECARE
Paragraf
PORTUL DE DESCĂRCARE
Paragraf
ȚARA DE ÎNREGISTRARE
Paragraf
ALCOMOLOGAT FFA (DA/NU)?
Paragraf
NUMĂR DE FAD-URI FOLOSITE
Paragraf
NAVE AUXILIARE FOLOSITE? (DA/NU)
Paragraf
DATA ȘI ORA PLECĂRII
Paragraf
DATA ȘI ORA SOSIRII ÎN PORT
Paragraf
NUMĂR DE ÎNREGISTRARE ÎN ȚARA DE ÎNREGISTRARE
Paragraf
INDICATIV INTERNAȚIONAL DE APEL RADIO
Paragraf
TOATE DATELE ȘI ORELE TREBUIE SĂ FIE UTC/GMT
Paragraf
TOATE GREUTĂȚILE TREBUIE SĂ FIE ÎN TONE METRICE
Paragraf
CANTITATEA DE PEȘTE LA BORD LA ÎNCEPUTUL CAMPANIEI DE PESCUIT
Paragraf
CANTITATEA DE PEȘTE LA BORD DUPĂ DESCĂRCARE
Paragraf
LUNA
Paragraf
ZIUA
Paragraf
COD ACTIVITATE
Paragraf
01.00 UTC SAU POZIȚIA DE SCUFUNDARE A PLASEI-PUNGĂ
Paragraf
COD BANC PEȘTE
Paragraf
ORĂ ÎNCEPERE SCUFUNDARE PLASĂ-PUNGĂ
Paragraf
CAPTURĂ REȚINUTĂ
Paragraf
CAPTURI ARUNCATE ÎNAPOI ÎN APĂ
Paragraf
LATITUDE GRADE MINUTE
Paragraf
LONGITUDE GRADE MINUTE
Paragraf
GREUTATE TON DUNGAT
Paragraf
GREUTATE TON CU ARIPIOARE GALBENE
Paragraf
GREUTATE TON OBEZ
Paragraf
ALTE SPECII
Paragraf
NUMĂR DE VIVIERE
Paragraf
SPECII DE TON
Paragraf
ALTE SPECII
Paragraf
NUME
Paragraf
GREUTATE
Paragraf
NUME
Paragraf
GREUTATE
Paragraf
COD
Paragraf
NUME
Paragraf
NUMĂR
Paragraf
GREUTATE
Paragraf
LUNA
Paragraf
ZIUA
Paragraf
COD ACTIVITATE
Paragraf
01.00 UTC SAU POZIȚIA DE SCUFUNDARE A PLASEI-PUNGĂ
Paragraf
COD BANC PEȘTE
Paragraf
ORĂ ÎNCEPERE SCUFUNDARE PLASĂ-PUNGĂ
Paragraf
CAPTURĂ REȚINUTĂ
Paragraf
CAPTURI ARUNCATE ÎNAPOI ÎN APĂ
Paragraf
LATITUDE GRADE MINUTE
Paragraf
LONGITUDE GRADE MINUTE
Paragraf
GREUTATE TON DUNGAT
Paragraf
GREUTATE TON CU ARIPIOARE GALBENE
Paragraf
GREUTATE TON OBEZ
Paragraf
ALTE SPECII
Paragraf
NUMĂR DE VIVIERE
Paragraf
SPECII DE TON
Paragraf
ALTE SPECII
Paragraf
NUME
Paragraf
GREUTATE
Paragraf
NUME
Paragraf
GREUTATE
Paragraf
COD
Paragraf
NUME
Paragraf
NUMĂR
Paragraf
GREUTATE
Paragraf
TOTAL PAGINI
Paragraf
TOTAL CAMPANIE DE PESCUIT
Paragraf
CODURI ACTIVITĂȚI
Paragraf
ÎNREGISTRĂRI LANSĂRI TOTALE
Paragraf
DACĂ NU SE PRINDE ÎNTR-O ZI ÎNREGISTRARE ACTIVITATE PRINCIPALĂ PENTRU ZIUA RESPECTIVĂ
Paragraf
1 LANSARE PESCUIT
Paragraf
2 CĂUTARE
Paragraf
3 TRANZIT
Paragraf
4 NU S-A PESCUIT – DEFALCARE
Paragraf
5 NU S-A PESCUIT – VREME PROASTĂ
Paragraf
6 ÎN PORT – SPECIFICAȚI
Paragraf
7 CURĂȚARE NĂVOD
Paragraf
10 LANSARE SAU RECUPERARE PLUTĂ, FAD SAU PAYAO
Paragraf
CODURI ASOCIERE BANCURI DE PEȘTI
Paragraf
1 FĂRĂ LEGĂTURĂ
Paragraf
2 HRANĂ DIN MOMEALĂ
Paragraf
3 LEMN, MATERIALE SAU ANIMALE MOARTE CARE PLUTESC
Paragraf
4 PLATFORMĂ, FAD SAU PAYAO ÎN DERIVĂ
Paragraf
5 PLATFORMĂ, FAD SAU PAYAO ANCORATE
Paragraf
6 BALENE VII
Paragraf
7 RECHINI BALENĂ VII
Paragraf
8 ALTELE
Paragraf
CODURI PENTRU CAPTURILE DE TON ARUNCATE ÎNAPOI ÎN MARE
Paragraf
1 PEȘTE PREA MIC
Paragraf
2 PEȘTE DETERIORAT
Paragraf
3 NAVĂ TOTAL ÎNCĂRCATĂ
Paragraf
4 ALT MOTIV
Paragraf
DESCĂRCARE LA FABRICA DE CONSERVE, DEPOZIT RECE, TRANSPORTATOR SAU ALTĂ NAVĂ
Paragraf
DATA ÎNCEPERII
Paragraf
DATA TERMINĂRII
Paragraf
FABRICA DE CONSERVE SAU NAVA ȘI DESTINAȚIA
Paragraf
INDICATIV INTERNAȚIONAL DE APEL RADIO
Paragraf
TON DUNGAT
Paragraf
TON CU ARIPIOARE GALBENE
Paragraf
TON OBEZ
Paragraf
AMESTECAT
Paragraf
NUMELE COMANDANTULUI
Paragraf
SEMNĂTURA COMANDANTULUI
Paragraf
DATĂ
Paragraf
Apendicele III B
Paragraf
REGISTRUL DE PESCUIT REGIONAL AL SPC/FFA AL NAVELOR CU PARAGATE
Paragraf
PAGINA
Paragraf
DIN
Paragraf
DENUMIREA NAVEI
Paragraf
PERMIS DE PESCUIT SAU NUMĂR (NUMERE) DE LICENȚĂ
Paragraf
ANUL
Paragraf
DENUMIREA ÎNTREPRINDERII DE PESCUIT
Paragraf
NUMĂR DE ÎNREGISTRARE REGIONAL FFA
Paragraf
NUMELE AGENTULUI DIN PORTUL DE DESCĂRCARE
Paragraf
PORTUL DE PLECARE
Paragraf
DATA ȘI ORA PLECĂRII
Paragraf
ȚARA DE ÎNREGISTRARE
Paragraf
ALCOMOLOGAT FFA (DA/NU)?
Paragraf
TOATE DATELE ȘI ORELE TREBUIE SĂ FIE UTC/GMT
Paragraf
TOATE GREUTĂȚILE TREBUIE SĂ FIE ÎN KILOGRAME
Paragraf
PORTUL DE DESCĂRCARE
Paragraf
DATA ȘI ORA SOSIRII ÎN PORT
Paragraf
NUMĂR DE ÎNREGISTRARE ÎN ȚARA DE ÎNREGISTRARE
Paragraf
INDICATIV INTERNAȚIONAL DE APEL RADIO
Paragraf
SPECII ȚINTĂ PRIMARE
Paragraf
NUMĂR DE PARAGATE ÎNTRE PLUTE
Paragraf
LUNA
Paragraf
ZIUA
Paragraf
COD ACTIVITATE
Paragraf
01.00 UTC SAU POZIȚIA DE LANSARE
Paragraf
ORĂ ÎNCEPERE LANSARE
Paragraf
NUMĂR DE PARAGATE
Paragraf
TON ALB
Paragraf
TON OBEZ
Paragraf
TON CU ARIPIOARE GALBENE
Paragraf
RECHIN
Paragraf
PEȘTE SABIE MEDITERANEEAN
Paragraf
MARLIN ALBASTRU
Paragraf
PEȘTE SPADĂ
Paragraf
ALTE SPECII
Paragraf
LATITUDINE GGMM.
Paragraf
LONGITUDINE GGMM
Paragraf
Nr. la bord
Paragraf
KG la bord
Paragraf
Nr. respingeri
Paragraf
Nr. la bord
Paragraf
KG la bord
Paragraf
Nr. respingeri
Paragraf
Nr. la bord
Paragraf
KG la bord
Paragraf
Nr. respingeri
Paragraf
Nr. la bord
Paragraf
Nr. respingeri
Paragraf
Nr. la bord
Paragraf
KG la bord
Paragraf
Nr. la bord
Paragraf
KG la bord
Paragraf
Nr. la bord
Paragraf
KG la bord
Paragraf
DENUMIRE
Paragraf
Nr. la bord
Paragraf
KG la bord
Paragraf
LUNA
Paragraf
ZIUA
Paragraf
COD ACTIVITATE
Paragraf
01.00 UTC SAU POZIȚIA DE LANSARE
Paragraf
ORĂ ÎNCEPERE LANSARE
Paragraf
NUMĂR DE PARAGATE
Paragraf
TON ALB
Paragraf
TON OBEZ
Paragraf
TON CU ARIPIOARE GALBENE
Paragraf
RECHIN
Paragraf
PEȘTE SABIE MEDITERANEEAN
Paragraf
MARLIN ALBASTRU
Paragraf
PEȘTE SPADĂ
Paragraf
ALTE SPECII
Paragraf
LATITUDINE GGMM.
Paragraf
LONGITUDINE GGMM
Paragraf
Nr. la bord
Paragraf
KG la bord
Paragraf
Nr. respingeri
Paragraf
Nr. la bord
Paragraf
KG la bord
Paragraf
Nr. respingeri
Paragraf
Nr. la bord
Paragraf
KG la bord
Paragraf
Nr. respingeri
Paragraf
Nr. la bord
Paragraf
Nr. respingeri
Paragraf
Nr. la bord
Paragraf
KG la bord
Paragraf
Nr. la bord
Paragraf
KG la bord
Paragraf
Nr. la bord
Paragraf
KG la bord
Paragraf
DENUMIRE
Paragraf
Nr. la bord
Paragraf
KG la bord
Paragraf
TOTAL PAGINI
Paragraf
TOTAL CAMPANIE DE PESCUIT
Paragraf
CODURI ACTIVITĂȚI
Paragraf
1 O LANSARE
Paragraf
2 O ZI PE MARE DAR FĂRĂ PESCUIT SAU TRANZIT
Paragraf
3 TRANZIT
Paragraf
4 ÎN PORT – SPECIFICAȚI
Paragraf
NUMELE COMANDANTULUI
Paragraf
SEMNĂTURA COMANDANTULUI
Paragraf
DATĂ
Paragraf
Apendicele IV
Paragraf
DETALII DE RAPORTARE
Paragraf
RAPORTĂRI CĂTRE ȘEFUL DEPARTAMENTULUI PESCUIT
Paragraf
Tel: (686) 21099 Fax: (686) 21120 E-mail: flue@mfmrd.gov.ki
Paragraf
1. Raportarea privind intrarea în zonă
Paragraf
Cu 24 de ore înainte de intrarea în limitele de pescuit:
Paragraf
(a)
Paragraf
Codul raportării (ZENT);
Paragraf
(b)
Paragraf
Numărul de înregistrare sau licență;
Paragraf
(c)
Paragraf
Indicativ sau litere de apel;
Paragraf
(d)
Paragraf
Data intrării (ZZ-LL-AA);
Paragraf
(e)
Paragraf
Ora intrării (GMT);
Paragraf
(f)
Paragraf
Poziția de intrare;
Paragraf
(g)
Paragraf
Captura totală la bord pe greutate de specii:
Paragraf
TON DUNGAT (SJ)_._(Mt)
Paragraf
TON CU ARIPIOARE GALBENE (YF)_._(Mt)
Paragraf
ALTELE (OT)_._(Mt)
Paragraf
de exemplu: ZENT/89TKS-PS001TN/JJAP2/11.10.89/0635Z/0230N;17610E/SK-510:YF-120:OT-10
Paragraf
2. Raportarea privind ieșirea din zonă
Paragraf
Imediat după ieșirea din limitele zonei de pescuit:
Paragraf
(a)
Paragraf
Codul raportării (ZDEP);
Paragraf
(b)
Paragraf
Numărul de înregistrare sau licență;
Paragraf
(c)
Paragraf
Indicativ sau litere de apel;
Paragraf
(d)
Paragraf
Data plecării;
Paragraf
(e)
Paragraf
Ora plecării (GMT);
Paragraf
(f)
Paragraf
Poziția la plecare;
Paragraf
(g)
Paragraf
Captura totală la bord pe greutate pe specii:
Paragraf
TON DUNGAT (SJ)_._(Mt)
Paragraf
TON CU ARIPIOARE GALBENE (YF)_._(Mt)
Paragraf
ALTELE (OT)_._(Mt)
Paragraf
(h)
Paragraf
Captura totală în zonă pe greutate pe specii (ca și captura la bord):
Paragraf
(i)
Paragraf
Numărul total de zile de pescuit (numărul real de zile în care a avut loc o lansare a uneltelor de pescuit în zonă)
Paragraf
de exemplu: ZDEP/89TKS-PS001TN/JJAP2/21.10.89/1045Z/0125S;16730E/SJ-450:YF-190:OT-4/SJ-42:BE-70:OT-1/14
Paragraf
3. Raportare privind poziția săptămânală și captura în timpul staționării în zonă
Paragraf
În fiecare zi de marți în perioada din cadrul limitelor de pescuit după raportarea de intrare sau ultima raportare săptămânală:
Paragraf
(a)
Paragraf
Codul raportării (WPCR);
Paragraf
(b)
Paragraf
Numărul de înregistrare sau licență;
Paragraf
(c)
Paragraf
Indicativ sau litere de apel;
Paragraf
(d)
Paragraf
Data WPCR (ZZ:LL:AA);
Paragraf
(e)
Paragraf
Poziția de raportare;
Paragraf
(f)
Paragraf
Captura de la ultima raportare:
Paragraf
TON DUNGAT (SJ)_._(Mt)
Paragraf
TON CU ARIPIOARE GALBENE (YF)_._(Mt)
Paragraf
ALTELE (OT)_._(Mt)
Paragraf
(g)
Paragraf
Zile de pescuit de la ultima raportare.
Paragraf
de exemplu: WPCR/89TKS-PS001TN/JJAP2/11.12.89/0140N;16710W/SJ-23:YF-9:OT-2.0/7
Paragraf
4. Intrarea în port, inclusiv intrarea pentru transbordare, reaprovizionare, debarcare echipaj sau urgențe
Paragraf
Cu cel puțin 48 de ore înainte de intrarea navei în port:
Paragraf
(a)
Paragraf
Codul raportării (PENT);
Paragraf
(b)
Paragraf
Numărul de înregistrare sau licență;
Paragraf
(c)
Paragraf
Indicativ sau litere de apel;
Paragraf
(d)
Paragraf
Data raportării (ZZ:LL:AA);
Paragraf
(e)
Paragraf
Poziția de raportare;
Paragraf
(f)
Paragraf
Numele portului;
Paragraf
(g)
Paragraf
Data estimată a sosirii (LST) (ZZLL:hhmm);
Paragraf
(h)
Paragraf
Captura totală la bord pe greutate pe specii:
Paragraf
TON DUNGAT (SJ)_._(Mt)
Paragraf
TON CU ARIPIOARE GALBENE (YF)_._(Mt)
Paragraf
ALTELE (OT)_._(Mt)
Paragraf
(i)
Paragraf
Motivul vizitei în port
Paragraf
de exemplu: PENT/89TKS-PS001TN/JJAP2/24.12.89/0130S;17010E/BETIO/26.12:1600L/SJ-562:YF-150:OT-4/TRANSSHIPPING
Paragraf
5. Plecarea din port
Paragraf
Imediat după plecarea din port:
Paragraf
(a)
Paragraf
Codul raportării (PDEP);
Paragraf
(b)
Paragraf
Numărul de înregistrare sau licență;
Paragraf
(c)
Paragraf
Indicativ sau litere de apel;
Paragraf
(d)
Paragraf
Data raportării (GMT) (ZZ:LL:AA);
Paragraf
(e)
Paragraf
Numele portului;
Paragraf
(f)
Paragraf
Data și ora plecării (LST) (ZZ-LL:hhmm)
Paragraf
(g)
Paragraf
Captura totală la bord pe greutate pe specii:
Paragraf
TON DUNGAT (SJ)_._(Mt)
Paragraf
TON CU ARIPIOARE GALBENE (YF)_._(Mt)
Paragraf
ALTELE (OT)_._(Mt)
Paragraf
(h)
Paragraf
Destinația următoare.
Paragraf
de exemplu: PDEP/89TKS-PS001TN/JJAP2/30.12.89/BETIO/29.12:1600L/SJ-0.0:YF-0.0:OT-4/LOC DE PESCUIT
Paragraf
6. Intrarea dintr-o zonă închisă (interzisă) sau protejată sau ieșirea din aceasta
Paragraf
Cel puțin cu 12 ore înainte de intrarea și imediat după părăsirea zonei închise (interzise) sau protejate:
Paragraf
(a)
Paragraf
Tipul raportării (ENCA pentru intrare și DECA pentru ieșire);
Paragraf
(b)
Paragraf
Numărul de înregistrare sau licență;
Paragraf
(c)
Paragraf
Indicativ sau litere de apel;
Paragraf
(d)
Paragraf
Data ENCA sau DECA;
Paragraf
(e)
Paragraf
Ora ENCA sau DECA (GMT) ZZ-LL-AA:hhmm;
Paragraf
(f)
Paragraf
Poziția ENCA sau DECA (cu precizie de un minut de arc);
Paragraf
(g)
Paragraf
Viteză și curs
Paragraf
(h)
Paragraf
Motivul pentru ENCA
Paragraf
de exemplu: ENCA/89TKS-PS001TN/JJAP2/30.12.89:1645Z/0130S;17010E/7:320/INTRARE PORT
Paragraf
7. Raportare privind alimentarea cu carburant
Paragraf
Cu cel puțin 24 de ore înainte de alimentarea cu carburant de la un petrolier cu licență:
Paragraf
(a)
Paragraf
Tipul raportării (FUEL);
Paragraf
(b)
Paragraf
Numărul de înregistrare sau licență;
Paragraf
(c)
Paragraf
Indicativ sau litere de apel;
Paragraf
(d)
Paragraf
Data raportării (GMT);
Paragraf
(e)
Paragraf
Poziția de raportare (cu precizie de un minut de arc)
Paragraf
(f)
Paragraf
Cantitatea de combustibil la bord (Kilolitri);
Paragraf
(g)
Paragraf
Data estimată a buncherării;
Paragraf
(h)
Paragraf
Poziția estimată a buncherării;
Paragraf
(i)
Paragraf
Numele petrolierului.
Paragraf
de exemplu: FUEL/89TKS-PS001TN/JJAP2/06.02.90/0130S;17010E/35/08.02.90/0131S;17030E/CHEMSION
Paragraf
8. Raportare privind activitatea de buncherare
Paragraf
Imediat după realimentarea de la un tanc petrolier autorizat.
Paragraf
(a)
Paragraf
Tipul raportării (BUNK);
Paragraf
(b)
Paragraf
Numărul de înregistrare sau licență;
Paragraf
(c)
Paragraf
Indicativ sau litere de apel;
Paragraf
(d)
Paragraf
Data și ora începerii buncherării (GMT) (ZZ-LL-AA:hhmm);
Paragraf
(e)
Paragraf
Poziția de pornire la buncherare;
Paragraf
(f)
Paragraf
Cantitatea de combustibil primit în kilolitri;
Paragraf
(g)
Paragraf
Ora de terminare a buncherării (GMT);
Paragraf
(h)
Paragraf
Poziția de terminare a buncherării
Paragraf
(i)
Paragraf
Numele petrolierului.
Paragraf
de exemplu: BUNK/89TKS-S001TN/JJAP2/08.02.90:1200Z/0131S;17030E/160/08.02.90:1800Z/0131S;17035E/CRANE PHOENIX
Paragraf
9. Raportare privind activitatea de transbordare
Paragraf
Imediat după transbordare într-un port autorizat din Kiribati la o navă de transbordare cu licență.
Paragraf
(a)
Paragraf
Tipul raportării (TSHP);
Paragraf
(b)
Paragraf
Numărul de înregistrare sau licență;
Paragraf
(c)
Paragraf
Indicativ sau litere de apel;
Paragraf
(d)
Paragraf
Data descărcării (ZZ-LL-AA);
Paragraf
(e)
Paragraf
Portul de descărcare;
Paragraf
(f)
Paragraf
Captura transbordată pe greutate pe specii:
Paragraf
TON DUNGAT SJ) _._(Mt)
Paragraf
TON CU ARIPIOARE GALBENE (YF)_._(Mt)
Paragraf
ALTELE (OT)_._(Mt)
Paragraf
(g)
Paragraf
Denumirea navei frigorifice transportatoare;
Paragraf
(h)
Paragraf
Destinația capturii.
Paragraf
de exemplu: TSHP/89TKS-PS001TN/JJAP2/11.12.89/BETIO/SJ-450:YF-150:OT-0.0/JAPANSTAR/PAGO PAGO
Paragraf
10. Raportare privind încheierea activității
Paragraf
În termen de 48 de ore după terminarea campaniei de pescuit cu descărcarea capturii în alte porturi de pescuit (în afara Kiribati), inclusiv în portul operațional sau de origine.
Paragraf
(a)
Paragraf
Tipul raportării (COMP);
Paragraf
(b)
Paragraf
Denumirea navei;
Paragraf
(c)
Paragraf
Numărul licenței;
Paragraf
(d)
Paragraf
Indicativ sau litere de apel;
Paragraf
(e)
Paragraf
Data descărcării (ZZ-LL-AA);
Paragraf
(f)
Paragraf
Captura descărcată pe specii:
Paragraf
TON DUNGAT (SJ)_._(Mt)
Paragraf
TON CU ARIPIOARE GALBENE (YF)_._(Mt)
Paragraf
ALTELE (OT)_._(Mt)
Paragraf
(g)
Paragraf
Numele portului.
Paragraf
de exemplu: COMP/89TKS-PS001TN/JJAP2/26.12.89/SJ-670:YF-65:OT-0.0/BETIO
Paragraf
Apendicele V
Paragraf
PROTOCOLUL VMS
Paragraf
Prevederi aplicabile activității de monitorizare prin satelit a navelor de pescuit ale Uniunii Europene care operează în ZEE Kiribati
Paragraf
În scopul monitorizării prin satelit, autoritățile Republicii Kiribati comunică UE coordonatele de latitudine și de longitudine ale ZEE Kiribati.
Paragraf
Autoritățile Republicii Kiribati transmit aceste informații în format electronic, exprimate în grade decimale (DD.DDD) în sistemul geodezic WGS 84.
Paragraf
Primul raport POS de pe o navă care a fost detectată în interiorul ZEE Kiribati este identificat drept ENTRY (ENT). Aceste mesaje vor avea formatul stabilit în tabelul 1.
Paragraf
Rapoartele POS ulterioare provenite de la o navă în timp ce se află în ZEE Kiribati vor fi identificate ca POSITION (POS). Aceste mesaje vor avea formatul stabilit în tabelul 2.
Paragraf
Primul raport POS de pe o navă detectată în afara zonei de pescuit Kiribati este identificat ca EXIT (EXI). Aceste mesaje vor avea formatul stabilit în tabelul 3.
Paragraf
Echipamentul defect va fi reparat sau înlocuit în termen de maximum o lună. După acest termen limită, nava respectivă va trebui să părăsească ZEE Kiribati.
Paragraf
10.
Paragraf
Sistemul trebuie să fie în întregime automatizat și operațional în orice moment și independent de condițiile de mediu și meteorologice. Distrugerea, deteriorarea, scoaterea din funcțiune sau interferența cu MTU este interzisă.
Paragraf
Comandanții se asigură că:
Paragraf
datele transmise de către MTU nu sunt modificate în niciun fel;
Paragraf
antena sau antenele conectate la echipamentele MTU nu sunt obstrucționate sau modificate în niciun fel;
Paragraf
alimentarea cu energie a echipamentului MTU nu este întreruptă în nici un fel; și
Paragraf
echipamentul MTU nu este mutat sau îndepărtat de pe navă.
Paragraf
11.
Paragraf
12.
Paragraf
COMUNICAREA MESAJELOR VMS LA KIRIBATI
Paragraf
RAPORTAREA POZIȚIEI
Paragraf
Tabelul 1 – Mesaj „INTRARE”
Paragraf
Date
Paragraf
Câmp Cod
Paragraf
Obligatoriu/Facultativ
Paragraf
Observații
Paragraf
Începutul înregistrării
Paragraf
Date despre sistem; indică începutul înregistrării
Paragraf
Adresa
Paragraf
Date despre mesaj; codul Alfa-3 ISO al țării destinatarului
Paragraf
Expeditor
Paragraf
Date despre mesaj; codul Alfa-3 ISO al țării expeditorului
Paragraf
Numărul înregistrării
Paragraf
Date despre mesaj; numărul de ordine al înregistrării pentru anul relevant
Paragraf
Data înregistrării
Paragraf
Date despre mesaj; data transmisiei
Paragraf
Ora înregistrării
Paragraf
Date despre mesaj; ora transmisiei
Paragraf
Tipul mesajului
Paragraf
Date despre mesaj; tipul mesajului, „ENT”
Paragraf
Denumirea navei
Paragraf
Denumirea navei
Paragraf
Numărul extern de înmatriculare
Paragraf
Date despre navă; numărul care figurează pe flancul navei
Paragraf
Indicativ de apel radio
Paragraf
Date despre navă; indicativul de apel radio internațional al navei
Paragraf
Numele comandantului
Paragraf
numele comandantului navei
Paragraf
Numărul de referință Număr
Paragraf
Date despre navă; numărul unic al navei părții sub forma unui cod Alfa-3 ISO al statului de pavilion, urmat de număr
Paragraf
Latitudine
Paragraf
Date despre poziție; poziția ± 99.999 (WGS-84)
Paragraf
Longitudine
Paragraf
Date despre poziție; poziția ± 999.999 (WGS-84)
Paragraf
Viteză
Paragraf
Date despre poziție; Viteza navei în zeci de noduri
Paragraf
Rută
Paragraf
Date despre poziție; Ruta navei pe scala de 360°
Paragraf
Dată
Paragraf
Date despre poziție; data înregistrării poziției UTC (AAAALLZZ)
Paragraf
Ora
Paragraf
Date despre poziție; ora înregistrării poziției UTC (HHMM)
Paragraf
Sfârșitul înregistrării
Paragraf
Date despre sistem; indică sfârșitul înregistrării
Paragraf
Tabelul 2 – Mesaj/raportare „POZIȚIE”
Paragraf
Date
Paragraf
Câmp Cod
Paragraf
Obligatoriu/Facultativ
Paragraf
Observații
Paragraf
Începutul înregistrării
Paragraf
Date despre sistem; indică începutul înregistrării
Paragraf
Adresa
Paragraf
Date despre mesaj; codul Alfa-3 ISO al țării destinatarului
Paragraf
Expeditor
Paragraf
Date despre mesaj; codul Alfa-3 ISO al țării expeditorului
Paragraf
Numărul înregistrării
Paragraf
Date despre mesaj; numărul de ordine al înregistrării pentru anul relevant
Paragraf
Data înregistrării
Paragraf
Date despre mesaj; data transmisiei
Paragraf
Ora înregistrării
Paragraf
Date despre mesaj; ora transmisiei
Paragraf
Tipul mesajului
Paragraf
Date despre mesaj; tipul mesajului, „POS” (1)
Paragraf
Denumirea navei
Paragraf
Denumirea navei
Paragraf
Numărul extern de înmatriculare
Paragraf
Date despre navă; numărul care figurează pe flancul navei
Paragraf
Indicativ de apel radio
Paragraf
Date despre navă; indicativul de apel radio internațional al navei
Paragraf
Numele comandantului
Paragraf
numele comandantului navei
Paragraf
Numărul de referință Număr
Paragraf
Date despre navă; numărul unic al navei părții sub forma unui cod Alfa-3 ISO al statului de pavilion, urmat de număr
Paragraf
Latitudine
Paragraf
Date despre poziție; poziția ± 99.999 (WGS-84)
Paragraf
Longitudine
Paragraf
Date despre poziție; poziția ± 999.999 (WGS-84)
Paragraf
Activitate
Paragraf
O (2)
Paragraf
Date despre poziție; „ANC” indică modul de raportare redusă
Paragraf
Viteză
Paragraf
Date despre poziție; Viteza navei în zeci de noduri
Paragraf
Rută
Paragraf
Date despre poziție; Ruta navei pe scala de 360°
Paragraf
Dată
Paragraf
Date despre poziție; data înregistrării poziției UTC (AAAALLZZ)
Paragraf
Ora
Paragraf
Date despre poziție; ora înregistrării poziției UTC (HHMM)
Paragraf
Sfârșitul înregistrării
Paragraf
Date despre sistem; indică sfârșitul înregistrării
Paragraf
Tabelul 3 – Mesaj „IEȘIRE”
Paragraf
Date
Paragraf
Câmp Cod
Paragraf
Obligatoriu/Facultativ
Paragraf
Observații
Paragraf
Începutul înregistrării
Paragraf
Date despre sistem; indică începutul înregistrării
Paragraf
Adresa
Paragraf
Date despre mesaj; codul Alfa-3 ISO al țării destinatarului
Paragraf
Expeditor
Paragraf
Date despre mesaj; codul Alfa-3 ISO al țării expeditorului
Paragraf
Numărul înregistrării
Paragraf
Date despre mesaj; numărul de ordine al înregistrării pentru anul relevant
Paragraf
Data înregistrării
Paragraf
Date despre mesaj; data transmisiei
Paragraf
Ora înregistrării
Paragraf
Date despre mesaj; ora transmisiei
Paragraf
Tipul mesajului
Paragraf
Date despre mesaj; tipul mesajului, „EXI”
Paragraf
Denumirea navei
Paragraf
Denumirea navei
Paragraf
Numărul extern de înmatriculare
Paragraf
Date despre navă; numărul care figurează pe flancul navei
Paragraf
Indicativ de apel radio
Paragraf
Date despre navă; indicativul de apel radio internațional al navei
Paragraf
Numele comandantului
Paragraf
numele comandantului navei
Paragraf
Numărul de referință Număr
Paragraf
Date despre navă; numărul unic al navei părții sub forma unui cod Alfa-3 ISO al statului de pavilion, urmat de număr
Paragraf
Dată
Paragraf
Date despre poziție; data înregistrării poziției UTC (AAAALLZZ)
Paragraf
Ora
Paragraf
Date despre poziție; ora înregistrării poziției UTC (HHMM)
Paragraf
Sfârșitul înregistrării
Paragraf
Date despre sistem; indică sfârșitul înregistrării
Paragraf
4. Detalii privind formatul mesajului
Paragraf
Fiecare mesaj dintr-o transmisie de date este structurat după cum urmează:
Paragraf
o bară oblică dublă (//) și caracterele „SR” marchează începutul mesajului;
Paragraf
o bară oblică dublă (//) și codul domeniului indică începutul unui element constituent al datelor;
Paragraf
o singură bară oblică (/) marchează separarea între codul domeniului și date;
Paragraf
perechile de date sunt separate prin spațiu;
Paragraf
caracterele „ER” și o bară oblică dublă (//) indică sfârșitul înregistrării.
Paragraf
Set de caractere. ISO 8859.1
Paragraf
(1) Tipul mesajului este „MAN” pentru raportările transmise de către nave cu un sistem defectuos de localizare prin satelit.
Paragraf
(2) Aplicabil numai dacă nava transmite mesaje POS cu o frecvență redusă.
Paragraf
Apendicele VI
Paragraf
LISTA PORTURILOR DESEMNATE
Paragraf
Porturile desemnate sunt:
Paragraf
Tarawa
Paragraf
Kiritimati
Paragraf
Apendicele VII
Paragraf
COORDONATELE GEOGRAFICE ALE ZONEI DE PESCUIT KIRIBATI
Paragraf
Autoritățile Republicii Kiribati comunică UE coordonatele geografice ale ZEE Kiribati (graficul 83005-FLC) în termen de treizeci de zile de la data intrării în vigoare a prezentului protocol.
Paragraf
Apendicele VIII
Paragraf
DETALII PRIVIND CMP DIN KIRIBATI
Paragraf
Denumire CMP: Unitatea de licențiere a navelor de pescuit și de punere în aplicare
Paragraf
Telefon VMS: 00686 21099
Paragraf
E-mail VMS: fleu@mfmrd.gov.ki