Paragraf
având în vedere Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene, în special articolul 108 alineatul (2) primul paragraf,
Paragraf
după ce părțile interesate au fost invitate să își prezinte observațiile în conformitate cu articolul sus-menționat și având în vedere observațiile acestora,
Articolul 1
Paragraf
Contribuțiile anuale acordate de Germania în favoarea întreprinderii Zweckverband Tierkörperbeseitigung în Renania-Palatinat, Saarland, Rheingau-Taunus-Kreis și Landkreis Limburg-Weilburg (beneficiarul) începând de la 1 ianuarie 1979, în încălcarea articolului 108 alineatul (3) din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene, constituie ajutor de stat și sunt incompatibile cu piața internă.
Articolul 2
Alineatul 1
Germania recuperează imediat de la beneficiar ajutorul menționat la articolul 1, care a fost plătit începând de la 26 mai 1998.
Alineatul 2
Sumele care urmează să fie recuperate sunt purtătoare de dobândă de la data la care ajutorul prevăzut la alineatul (1) a fost pus la dispoziția beneficiarului până la momentul recuperării sale efective.
Alineatul 3
Dobânda se calculează pe o bază compusă, în conformitate cu capitolul V din Regulamentul (CE) nr. 794/2004 al Comisiei.
Alineatul 4
Germania suspendă toate plățile restante ale ajutorului în cadrul schemei menționate la alineatul (1), cu efect de la data adoptării prezentei decizii.
Articolul 3
Paragraf
Germania se asigură că ajutorul prevăzut la articolul 2 alineatul (1) este rambursat în termen de patru luni de la data notificării prezentei decizii.
Articolul 4
Alineatul 1
Germania oferă Comisiei următoarele informații în termen de două luni de la notificarea prezentei decizii:
Litera a
suma totală (principal și dobândă) care urmează a fi recuperată de la beneficiar;
Litera b
o descriere detaliată a măsurilor deja adoptate sau planificate în vederea respectării prezentei decizii;
Litera c
documente care să ateste că beneficiarul a fost somat să ramburseze ajutorul.
Alineatul 2
Germania informează Comisia cu privire la evoluția măsurilor naționale adoptate pentru punerea în aplicare a prezentei decizii până la finalizarea recuperării ajutorului acordat în cadrul schemei menționate la articolul 2 alineatul (1). Aceasta transmite imediat, la simpla cerere a Comisiei, informații cu privire la măsurile deja adoptate sau planificate în vederea respectării prezentei decizii. De asemenea, Germania furnizează informații detaliate cu privire la cuantumurile ajutorului și la dobânda recuperată deja de la beneficiar.
Articolul 5
Paragraf
Prezenta decizie se adresează Republicii Federale Germania.
Tabel 1
Tabelul 1Cantitățile prelucrate de ZT în perioada 1998-2009
Tabel 2
Tabelul 2Costul rezervei pentru epidemii, conform autorităților germane, pentru perioada 2000-2009
Tabel 3
Tabelul 3Capacitatea neutilizată disponibilă a ZT în comparație cu rezerva pentru epidemii prevăzută (pe baza utilizării medii a capacității în perioada 1998-2009)
Tabel 4
Tabelul 4Contul de profit și pierdere
Paragraf
Adoptată la Bruxelles, 25 aprilie 2012.Pentru ComisieJoaquín AlmuniaVicepreședinte