Paragraf
având în vedere Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene, în special articolul 207 alineatele (3) și (4) coroborat cu articolul 218 alineatul (6) litera (a) punctul (v),
Paragraf
având în vedere propunerea Comisiei Europene,
Paragraf
având în vedere aprobarea Parlamentului European,
1
Ca urmare a mai multor runde de negocieri, la 14 iulie 2011, șefii de delegație ai Grupului internațional de studii în domeniul cauciucului (Grupul) au aprobat textul modificărilor la statutul și regulamentul de procedură ale acestuia.
2
Uniunea este membră a Grupului.
3
Statele membre ale Uniunii care erau membre ale Grupului au notificat retragerea lor și se vor retrage din Grup cu începere de la 1 iulie 2011.
4
Adoptarea modificărilor la statutul și a regulamentul de procedură este indispensabilă pentru a confirma instalarea Grupului la noul său sediu și pentru a face explicite prevederile referitoare la statutul Uniunii în cadrul Grupului precum și pentru a realinia structura organizațională, contribuțiile bugetare și procedurile decizionale.
5
Semnarea în numele Uniunii a statutului și regulamentul de procedură modificate ale Grupului a fost autorizată prin Decizia 2011/664/UE a Consiliului, decizie care a prevăzut și aplicarea cu titlu provizoriu până la încheierea formalităților pentru încheierea acestora.
6
Statutul și regulamentul de procedură modificate ale Grupului ar trebui să fie aprobate,
Articolul 1
Paragraf
Prin prezenta se aprobă în numele Uniunii statutul și regulamentul de procedură modificate ale Grupului internațional de studii în domeniul cauciucului (Grupul).
Paragraf
Textele statutului și regulamentului de procedură modificate au fost publicate în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene.
Articolul 2
Paragraf
Președintele Consiliului este autorizat prin prezenta decizie să numească persoana sau persoanele împuternicită (împuternicite) să confirme în scris secretarului general al Grupului acordul Uniunii de a-și asuma obligații în temeiul statutului și al regulamentului de procedură modificate.
Articolul 3
Paragraf
La reuniunile șefilor de delegație ai Grupului, Uniunea este reprezentată de reprezentanți ai Comisiei, în conformitate cu articolul IX din statutul modificat.
Paragraf
Statele membre pot participa, în cadrul delegației Uniunii, la reuniunile șefilor de delegație.
Articolul 4
Paragraf
Prezenta decizie intră în vigoare la data adoptării.
Paragraf
Adoptată la Luxemburg, 24 aprilie 2012.Pentru ConsiliuPreședinteleN. Wammen