AcasăLegislație UE32012D0218

2012/218/UE: Decizia de punere în aplicare a Comisiei din 24 aprilie 2012 de derogare, în ceea ce privește producerea și vânzarea angro de energie electrică din surse convenționale în Germania, de la aplicarea Directivei 2004/17/CE a Parlamentului European și a Consiliului de coordonare a procedurilor de atribuire a contractelor de achiziții în sectoarele apei, energiei, transporturilor și serviciilor poștale [notificată cu numărul C(2012) 2426] Text cu relevanță pentru SEE

În vigoare
Tip:Decizie
Publicat:24.04.2012
În vigoare din:26.04.2012
Articole:2
EUR-Lex
Paragraf
având în vedere Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene,
Paragraf
având în vedere Directiva 2004/17/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 31 martie 2004 de coordonare a procedurilor de atribuire a contractelor de achiziții în sectoarele apei, energiei, transportului și serviciilor poștale, în special articolul 30 alineatele (5) și (6),
Paragraf
având în vederea solicitarea transmisă prin e-mail la 26 octombrie 2011 de Bundesverband der Energie- und Wasserwirtschaft e.V. (Asociația Federală a Sectoarelor Energiei și Apei) (denumită în continuare BDEW),

Articolul 1

Paragraf
Directiva 2004/17/CE nu se aplică în cazul contractelor atribuite de entități contractante și menite să permită producerea și prima vânzare de energie electrică produsă din surse convenționale în Germania.
Paragraf
În scopul prezentei decizii, energia electrică produsă din surse convenționale înseamnă energia electrică ce nu intră în domeniul de aplicare al legii EEG. În sensul legii EEG și în condițiile prevăzute în aceeași lege, surse de energie regenerabile înseamnă energia hidroelectrică, inclusiv energia valurilor, energia mareei, energia osmotică și de flux, energia eoliană, radiațiile solare, energia geotermală, energia obținută din biomasă, inclusiv biogazul, biometanul, gazul de depozit și gazul rezultat din stațiile de tratare a apelor reziduale, precum și fracțiunea biodegradabilă a deșeurilor menajere și industriale.

Articolul 2

Paragraf
Prezenta decizie se adresează Republicii Federale Germania.
Paragraf
Adoptată la Bruxelles, 24 aprilie 2012.Pentru ComisieMichel BarnierMembru al Comisiei