AcasăLegislație UE32012D0186

2012/186/UE: Decizia delegată a Comisiei din 3 februarie 2012 de modificare a Directivei 2009/42/CE a Parlamentului European și a Consiliului privind raportările statistice cu privire la transportul maritim de mărfuri și pasageri Text cu relevanță pentru SEE

În vigoare
Tip:Decizie
Publicat:03.02.2012
În vigoare din:01.01.2012
Articole:2
EUR-Lex
Paragraf
având în vedere Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene,
Paragraf
având în vedere Directiva 2009/42/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 6 mai 2009 privind raportările statistice cu privire la transportul maritim de mărfuri și pasageri, în special articolul 3 alineatul (4),
1
În producția de statistici europene ar trebui să existe un echilibru între nevoile utilizatorilor și sarcina pentru respondenți.
2
Datele existente care sunt culese în conformitate cu legislația Uniunii referitoare la raportările statistice în domeniul transportului maritim de mărfuri și pasageri, precum și politica de difuzare a lor au făcut obiectul unei analize tehnice realizate la nivel european cu scopul de a propune soluții tehnice susceptibile de a simplifica, cât mai mult posibil, diferitele activități necesare producției de statistici și, în același timp, de a face ca rezultatul final să fie în conformitate cu nevoile actuale și previzibile ale utilizatorilor.
3
În urma acestei analize, variabila direcție din cadrul statisticilor trimestriale existente privind traficul navelor în principalele porturi europene ar trebui să fie simplificată, în timp ce statutul legal (obligatoriu sau voluntar) al seturilor de date corespunzătoare F1 și F2 ar trebui să fie clarificat.
4
În plus, ar trebui să fie instituit un cadru juridic armonizat pentru o colectare voluntară a statisticilor privind containerele Ro-Ro. Mai mult, ar trebui să fie prelungită clasificarea mărfurilor.
5
Nomenclatura privind zonele de țărm maritim trebuie să fie adaptată la progresele tehnice.
6
Prin urmare, Directiva 2009/42/CE ar trebui să fie modificată în consecință,

Articolul 1

Paragraf
Anexele I, II, IV și VIII la Directiva 2009/42/CE sunt înlocuite cu textul din anexa la prezenta decizie.

Articolul 2

Paragraf
Prezenta decizie intră în vigoare în ziua următoare datei publicării în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene.
Paragraf
Primul an de referință pentru aplicarea prezentei decizii este 2012 și se referă la datele pentru anul 2012.
Paragraf
Adoptată la Bruxelles, 3 februarie 2012.Pentru ComisiePreședinteleJosé Manuel Barroso
Anexa 1
ANEXĂ
Anexa 2
ANEXA I
Paragraf
VARIABILE ȘI DEFINIȚII
Paragraf
Variabile statistice
Paragraf
Informații cu privire la mărfuri și la pasageri
Paragraf
greutatea brută a mărfurilor exprimată în tone;
Paragraf
tipul mărfurilor în conformitate cu nomenclatura prevăzută în anexa II;
Paragraf
descrierea mărfurilor, folosind nomenclatura prevăzută în anexa III;
Paragraf
portul de raportare;
Paragraf
direcția de deplasare, intrare sau ieșire;
Paragraf
portul partener pentru intrările de mărfuri: portul de încărcare (adică portul în care mărfurile au fost încărcate pe nava cu care au ajuns în portul de raportare), folosind porturile individuale din țările Spațiului Economic European (SEE) enumerate în lista porturilor și zonele de țărm maritim din afara țărilor SEE, prevăzute în anexa IV;
Paragraf
portul partener pentru ieșirile de mărfuri: portul de descărcare (adică portul în care mărfurile se descarcă de pe nava în care au părăsit portul de raportare), folosind porturile individuale din țările SEE enumerate în lista porturilor și zonele de țărm maritim din afara țărilor SEE, prevăzute în anexa IV;
Paragraf
numărul pasagerilor care încep sau încheie o călătorie, precum și numărul pasagerilor unei nave de croazieră care efectuează o excursie pe o navă de croazieră;
Paragraf
portul partener pentru intrările de pasageri: portul de îmbarcare (adică portul în care pasagerii au fost îmbarcați pe nava cu care au ajuns în portul de raportare), folosind porturile individuale din țările Spațiului Economic European (SEE) enumerate în lista porturilor și zonele de țărm maritim din afara țărilor SEE, prevăzute în anexa IV;
Paragraf
portul partener pentru ieșirile de pasageri: portul de debarcare (adică portul în care pasagerii sunt debarcați de pe nava în care au părăsit portul de raportare), folosind porturile individuale din țările SEE enumerate în lista porturilor și zonele de țărm maritim din afara țărilor SEE, prevăzute în anexa IV.
Paragraf
Pentru mărfurile transportate în containere sau unități Ro-Ro, se furnizează următoarele caracteristici suplimentare:
Paragraf
numărul total de containere (cu sau fără mărfuri);
Paragraf
numărul de containere fără mărfuri;
Paragraf
numărul total de unități mobile (Ro-Ro) cu sau fără mărfuri;
Paragraf
numărul de unități mobile (Ro-Ro) fără mărfuri.
Paragraf
Informații asupra navei
Paragraf
numărul de nave;
Paragraf
capacitatea brută de transport a navelor sau tonajul brut;
Paragraf
țara sau teritoriul de înregistrare a navelor, folosind nomenclatura prevăzută în anexa V;
Paragraf
tipul navelor, folosind nomenclatura prevăzută în anexa VI;
Paragraf
dimensiunile navelor, folosind nomenclatura prevăzută în anexa VII.
Paragraf
Definiții
Paragraf
Container de transport înseamnă un echipament de transport:
Paragraf
de natură permanentă și, în consecință, destul de robust pentru a fi adecvat unei utilizări repetate;
Paragraf
special proiectat pentru a facilita transportul mărfurilor cu unul sau mai multe mijloace de transport, fără reîncărcare intermediară;
Paragraf
echipat cu dispozitive care să-i permită manevrarea ușoară, mai ales transferul de pe un mijloc de transport pe altul;
Paragraf
proiectat astfel încât să poată fi încărcat și golit cu ușurință;
Paragraf
având o lungime de cel puțin 20 de picioare.
Paragraf
Unitate Ro-Ro înseamnă un echipament cu roți pentru transportul de marfă, precum un camion, o remorcă sau o semiremorcă, care poate fi condus sau remorcat de o navă. Remorcile porturilor sau ale navelor sunt incluse în această definiție. Clasificările trebuie să urmeze Recomandarea nr. 21 CEE-ONU Coduri pentru tipuri de mărfuri, ambalaje și materiale de ambalat.
Paragraf
Marfă containerizată înseamnă containere cu sau fără mărfuri, care sunt ridicate sau coborâte de pe navele care le transportă pe mare.
Paragraf
Mărfuri Ro-Ro înseamnă mărfuri, încărcate în containere sau nu, pe unități Ro-Ro și unități Ro-Ro care sunt încărcate și descărcate de pe navele care le transportă pe mare.
Paragraf
Greutatea brută a mărfurilor înseamnă tonajul mărfurilor transportate, inclusiv ambalajul, cu excluderea tarei containerelor sau a unităților Ro-Ro.
Paragraf
Capacitatea brută de transport (Deadweight – DWT) înseamnă diferența în tone dintre deplasamentul unei nave pe linia de încărcare de vară în apă cu o gravitație specifică de 1,025 și greutatea totală a navei, adică deplasamentul în tone al unei nave fără mărfuri, combustibil, ulei lubrifiant, apă de balast, apă proaspătă și potabilă în rezervoare, provizii utilizabile, precum și pasageri, echipaj și obiectele acestora.
Paragraf
Tonajul brut înseamnă dimensiunea globală a unei nave, determinată în conformitate cu prevederile Convenției internaționale asupra măsurării tonajului navelor, 1969.
Paragraf
Pasager al unei nave de croazieră înseamnă un pasager care efectuează o călătorie pe mare la bordul unei nave de croazieră. Pasagerii care efectuează excursii de o zi sunt excluși.
Paragraf
Navă de croazieră înseamnă o navă de transport de pasageri destinată să furnizeze pasagerilor o experiență turistică completă. Toți pasagerii dispun de o cabină. La bordul navei sunt incluse spații de divertisment. Navele care operează servicii normale de feribot sunt excluse, chiar dacă unii dintre pasageri consideră acest serviciu ca o croazieră. În plus, navele de marfă care pot transporta un număr foarte limitat de pasageri în cabine proprii sunt, de asemenea, excluse. Navele destinate să efectueze doar excursii de o zi sunt, de asemenea, excluse.
Paragraf
Excursie a unui pasager al unei nave de croazieră înseamnă o scurtă vizită a unui pasager al unei nave de croazieră la un punct de atracție turistică asociat unui port, păstrându-și cabina la bordul navei.
Paragraf
Marfă containerizată Ro-Ro înseamnă containere cu sau fără marfă, încărcate pe unități Ro-Ro care sunt apoi încărcate și descărcate de pe navele care le transportă pe mare.
Paragraf
Remorcă maritimă de cabotaj înseamnă o remorcă destinată să transporte marfă (inclusiv containere) între două porturi pe nave Ro-Ro. Aceasta este, în principal, concepută pentru a funcționa fie la bordul navelor Ro-Ro, fie în spații terestre sub controlul autorității portuare.
Paragraf
Navă Ro-Ro înseamnă o navă proiectată pentru a transporta unități Ro-Ro.
Litera

Litera a
Container de transport înseamnă un echipament de transport:
Punctul 1
de natură permanentă și, în consecință, destul de robust pentru a fi adecvat unei utilizări repetate;
Punctul 2
special proiectat pentru a facilita transportul mărfurilor cu unul sau mai multe mijloace de transport, fără reîncărcare intermediară;
Punctul 3
echipat cu dispozitive care să-i permită manevrarea ușoară, mai ales transferul de pe un mijloc de transport pe altul;
Punctul 4
proiectat astfel încât să poată fi încărcat și golit cu ușurință;
Punctul 5
având o lungime de cel puțin 20 de picioare.
Litera b
Unitate Ro-Ro înseamnă un echipament cu roți pentru transportul de marfă, precum un camion, o remorcă sau o semiremorcă, care poate fi condus sau remorcat de o navă. Remorcile porturilor sau ale navelor sunt incluse în această definiție. Clasificările trebuie să urmeze Recomandarea nr. 21 CEE-ONU Coduri pentru tipuri de mărfuri, ambalaje și materiale de ambalat.
Litera c
Marfă containerizată înseamnă containere cu sau fără mărfuri, care sunt ridicate sau coborâte de pe navele care le transportă pe mare.
Litera d
Mărfuri Ro-Ro înseamnă mărfuri, încărcate în containere sau nu, pe unități Ro-Ro și unități Ro-Ro care sunt încărcate și descărcate de pe navele care le transportă pe mare.
Litera e
Greutatea brută a mărfurilor înseamnă tonajul mărfurilor transportate, inclusiv ambalajul, cu excluderea tarei containerelor sau a unităților Ro-Ro.
Litera f
Capacitatea brută de transport (Deadweight – DWT) înseamnă diferența în tone dintre deplasamentul unei nave pe linia de încărcare de vară în apă cu o gravitație specifică de 1,025 și greutatea totală a navei, adică deplasamentul în tone al unei nave fără mărfuri, combustibil, ulei lubrifiant, apă de balast, apă proaspătă și potabilă în rezervoare, provizii utilizabile, precum și pasageri, echipaj și obiectele acestora.
Litera g
Tonajul brut înseamnă dimensiunea globală a unei nave, determinată în conformitate cu prevederile Convenției internaționale asupra măsurării tonajului navelor, 1969.
Litera h
Pasager al unei nave de croazieră înseamnă un pasager care efectuează o călătorie pe mare la bordul unei nave de croazieră. Pasagerii care efectuează excursii de o zi sunt excluși.
Litera i
Navă de croazieră înseamnă o navă de transport de pasageri destinată să furnizeze pasagerilor o experiență turistică completă. Toți pasagerii dispun de o cabină. La bordul navei sunt incluse spații de divertisment. Navele care operează servicii normale de feribot sunt excluse, chiar dacă unii dintre pasageri consideră acest serviciu ca o croazieră. În plus, navele de marfă care pot transporta un număr foarte limitat de pasageri în cabine proprii sunt, de asemenea, excluse. Navele destinate să efectueze doar excursii de o zi sunt, de asemenea, excluse.
Litera j
Excursie a unui pasager al unei nave de croazieră înseamnă o scurtă vizită a unui pasager al unei nave de croazieră la un punct de atracție turistică asociat unui port, păstrându-și cabina la bordul navei.
Litera k
Marfă containerizată Ro-Ro înseamnă containere cu sau fără marfă, încărcate pe unități Ro-Ro care sunt apoi încărcate și descărcate de pe navele care le transportă pe mare.
Litera l
Remorcă maritimă de cabotaj înseamnă o remorcă destinată să transporte marfă (inclusiv containere) între două porturi pe nave Ro-Ro. Aceasta este, în principal, concepută pentru a funcționa fie la bordul navelor Ro-Ro, fie în spații terestre sub controlul autorității portuare.
Litera m
Navă Ro-Ro înseamnă o navă proiectată pentru a transporta unități Ro-Ro.
Punctul 1
de natură permanentă și, în consecință, destul de robust pentru a fi adecvat unei utilizări repetate;
Punctul 2
special proiectat pentru a facilita transportul mărfurilor cu unul sau mai multe mijloace de transport, fără reîncărcare intermediară;
Punctul 3
echipat cu dispozitive care să-i permită manevrarea ușoară, mai ales transferul de pe un mijloc de transport pe altul;
Punctul 4
proiectat astfel încât să poată fi încărcat și golit cu ușurință;
Punctul 5
având o lungime de cel puțin 20 de picioare.
Anexa 3
ANEXA II
Tabel 1
Clasificarea mărfurilor
Tabel 2
Supliment la clasificarea mărfurilor pentru containerele Ro-Ro
Anexa 4
ANEXA IV
Paragraf
ZONELE DE ȚĂRM MARITIM
Paragraf
Nomenclatura care trebuie utilizată este geonomenclatura (nomenclatura țărilor și teritoriilor pentru statisticile de comerț exterior ale Comunității și statisticile de comerț dintre statele membre) în vigoare în anul la care fac referire datele.
Paragraf
Versiunea în vigoare în prezent este prezentată în Regulamentul (CE) nr. 1833/2006 al Comisiei din 13 decembrie 2006 privind Nomenclatura țărilor și teritoriilor pentru statisticile comerțului exterior al Comunității și ale comerțului dintre statele sale membre (JO L 354, 14.12.2006, p. 19).
Paragraf
Codul constă în patru cifre: codul standard ISO alpha 2 pentru fiecare țară din nomenclatura menționată, urmat de două zerouri (de exemplu codul GR00 pentru Grecia), cu excepția țărilor care sunt împărțite în două sau mai multe zone de țărm maritim, care sunt identificate printr-un al patrulea caracter, diferit de zero (de la 1 la 7), după cum urmează:
Tabel 1
Tabelul 1
Anexa 5
ANEXA VIII
Paragraf
STRUCTURA SETURILOR DE DATE STATISTICE
Paragraf
Seturile de date specificate în prezenta anexă definesc periodicitatea statisticilor cu privire la transportul maritim solicitate de Comunitate. Fiecare set de date definește o clasificare încrucișată a unui set limitat de dimensiuni la diferite niveluri ale nomenclaturilor, agregate peste toate celelalte dimensiuni, pentru care se cer statistici de bună calitate.
Paragraf
STATISTICI SUMARE ȘI DETALIATE
Paragraf
Seturile de date care trebuie furnizate pentru porturi selecționate pentru mărfuri și pasageri sunt A1, A2, A3, B1, C1, C2, D1, E1, F1 și F2.
Paragraf
Seturile de date care trebuie furnizate pentru porturi selecționate pentru mărfuri, dar nu pentru pasageri sunt A1, A2, A3, B1, C1, C2, E1, F1 și F2.
Paragraf
Seturile de date care trebuie furnizate pentru porturi selecționate pentru pasageri, dar nu pentru mărfuri sunt A3, D1, F1 și F2.
Paragraf
Setul de date care trebuie furnizat pentru porturi care nu sunt selecționate (nici pentru mărfuri, nici pentru pasageri) este A3.
Paragraf
STATUTUL JURIDIC AL SETURILOR DE DATE
Paragraf
Seturile de date A1, A2, A3, B1, C1, D1, E1 și F2 sunt obligatorii.
Paragraf
Seturile de date C2 și F1 sunt facultative.
Litera
Seturile de date care trebuie furnizate pentru porturi selecționate pentru mărfuri și pasageri sunt A1, A2, A3, B1, C1, C2, D1, E1, F1 și F2.
Litera
Seturile de date care trebuie furnizate pentru porturi selecționate pentru mărfuri, dar nu pentru pasageri sunt A1, A2, A3, B1, C1, C2, E1, F1 și F2.
Litera
Seturile de date care trebuie furnizate pentru porturi selecționate pentru pasageri, dar nu pentru mărfuri sunt A3, D1, F1 și F2.
Litera
Setul de date care trebuie furnizat pentru porturi care nu sunt selecționate (nici pentru mărfuri, nici pentru pasageri) este A3.
Litera
Seturile de date A1, A2, A3, B1, C1, D1, E1 și F2 sunt obligatorii.
Litera
Seturile de date C2 și F1 sunt facultative.
Tabel 1
Tabelul 1
Tabel 2
Tabelul 2
Tabel 3
Tabelul 3
Tabel 4
Tabelul 4
Tabel 5
Tabelul 5
Tabel 6
Tabelul 6
Tabel 7
Tabelul 7
Tabel 8
Tabelul 8
Tabel 9
Tabelul 9
Tabel 10
Tabelul 10