Paragraf
având în vedere Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene,
Paragraf
având în vedere Regulamentul (UE) nr. 407/2010 al Consiliului din 11 mai 2010 de instituire a unui mecanism european de stabilizare financiară, în special articolul 3 alineatul (2),
Paragraf
având în vedere propunerea Comisiei Europene,
1
Consiliul a acordat Portugaliei, la cererea acesteia, asistență financiară [Decizia de punere în aplicare 2011/344/UE a Consiliului] pentru susținerea unui program solid de ajustare economică și financiară (programul) vizând refacerea încrederii, facilitarea întoarcerii economiei la o creștere sustenabilă și asigurarea stabilității financiare a Portugaliei, a zonei euro și a Uniunii.
2
Conform proiecțiilor actuale ale Comisiei cu privire la creșterea produsului intern brut (PIB) nominal (– 0,6 % în 2011, – 1,9 % în 2012, 1,9 % în 2013 și 3,9 % în 2014), traiectoria de ajustare bugetară este în acord cu Recomandarea Consiliului adresată Portugaliei din 2 decembrie 2009 în vederea încetării situației de deficit public excesiv în temeiul articolului 126 alineatul (7) din tratat și este compatibilă cu traiectoria stabilită pentru ponderea datoriei în PIB, și anume 107,2 % în 2011, 116,2 % în 2012, 118,1 % în 2013 și 116 % în 2014. Ponderea datoriei în PIB ar trebui să se stabilizeze așadar în 2013 și ar trebui să urmeze ulterior o traiectorie descendentă, în condițiile continuării reducerii deficitului. Evoluția datoriei este influențată de mai multe operațiuni în afara bugetului, printre care achiziții importante de active financiare, în special pentru o posibilă recapitalizare a băncilor și pentru finanțarea întreprinderilor de stat, și diferențe între dobânzile acumulate și dobânzile plătite efectiv.
3
Criteriul de performanță cantitativă trimestrială referitor la soldul de trezorerie al administrațiilor publice pentru al doilea trimestru al anului 2011 a fost îndeplinit, iar datele preliminare indică același lucru și pentru cel de-al treilea trimestru al anului 2011. Cu toate acestea, conform informațiilor disponibile la începutul lunii noiembrie, se prevede, pe baza sistemelor europene de conturi (SEC95), un decalaj bugetar de aproximativ 1½ % din PIB pentru anul 2011 în ansamblu. În luna august s-a constatat deja parțial acest decalaj bugetar, în special ca urmare a unor depășiri ale cheltuielilor curente, a unor venituri nefiscale curente mai mici decât s-a anticipat și a unor cheltuieli de capital mai mari decât s-a prevăzut în buget. Guvernul portughez a luat anumite măsuri pentru a reduce acest decalaj, și anume o majorare unică a impozitului pe venit și majorarea ratei TVA-ului pentru gaze naturale și energie electrică, care a fost aplicată mai devreme, de la 1 octombrie 2011, față de 2012, cum se preconiza inițial. Dar aceste măsuri nu au fost suficiente pentru a elimina decalajul bugetar, în special deoarece recent s-au constatat și alte derapaje, inclusiv plata unor dobânzi mai mari, venituri de capital mai reduse decât se preconiza și vânzări de bunuri imobiliare. Guvernul portughez încearcă să ajungă la un acord cu băncile privind un transfer parțial al fondurilor de pensii ale acestora către sistemul public de asigurări sociale care se va desfășura cu respectarea deplină a reglementărilor Uniunii în materie de ajutoare de stat și la care se recurge în mod excepțional în vederea îndeplinirii obiectivului pentru anul 2011, și anume un deficit de 5,9 % din PIB. Guvernul portughez a acceptat să nu se bazeze pe noi transferuri de fonduri de pensii pentru a îndeplini obiectivele programului pentru următorii ani.
4
Se înregistrează progrese în consolidarea gestionării finanțelor publice prin îmbunătățirea raportării și a monitorizării și prin reformarea cadrului bugetar, în conformitate cu recomandările formulate de serviciile Comisiei și ale Fondului Monetar Internațional (FMI).
5
Stocul de arierate ar trebui redus în mod semnificativ pe durata programului. În acest scop, ar trebui elaborată o strategie pentru validarea și plata arieratelor pentru entitățile din cadrul administrațiilor publice, precum și pentru întreprinderile de stat clasificate în afara administrației publice. În cadrul acestei strategii, ar trebui elaborat un plan de perspectivă privind modul și momentul în care ar trebui stabilizat stocul de arierate. În plus, ar trebui explorate diferite opțiuni de plată a arieratelor care să ducă la găsirea de mecanisme stimulative adecvate, cum sunt posibilitatea unor reduceri în cazul plăților anticipate și recompensarea entităților care nu mai acumulează și alte arierate.
6
Dat fiind faptul că Regiunea Autonomă Madeira a reprezentat o povară importantă asupra finanțelor publice din Portugalia, guvernul portughez ar trebui să elaboreze un acord financiar cu această regiune în vederea limitării riscurilor bugetare care se mențin la un nivel ridicat. Acordul ar trebui conceput în concordanță cu programul și ar trebui să cuprindă, printre altele, o analiză a sustenabilității datoriei.
7
Băncile din Portugalia depun eforturi pentru respectarea cerințelor de capital mai stricte prevăzute de program, ținând seama și de implicațiile care decurg din exercițiul realizat de Autoritatea bancară europeană bazat pe evaluarea datoriei suverane la prețurile pieței de la sfârșitul lui septembrie, de programul special de inspecție la fața locului și de transferul fondurilor de pensii ale băncilor la sistemul public de asigurări sociale. Se află în curs de elaborare un cadru juridic, al cărui scop este furnizarea temporară de sprijin public băncilor. O reducere echilibrată și ordonată a gradului de îndatorare în sectorul bancar rămâne esențială, menținând totodată un nivel adecvat de creditare pentru sectoarele productive ale economiei. Vânzarea Banco Português de Negócios este în faza de finalizare, deși tranzacția mai necesită aprobarea autorităților Uniunii din sectorul concurenței. S-au înregistrat de asemenea progrese în consolidarea cadrului de supraveghere și de reglementare, și anume prin intermediul asistenței tehnice.
8
Este esențială înregistrarea de progrese în ceea ce privește reformele de pe piața muncii și cea a produselor pentru restabilirea competitivității și mărirea potențialului de creștere. Reformele de pe piața muncii destinate să armonizeze protecția și drepturile acordate prin contractele pe durată determinată și prin cele pe durată nedeterminată, precum și să stabilească un fond finanțat de angajator pentru plata drepturilor compensatorii ale lucrătorilor progresează. Programul de privatizare este în curs de punere în aplicare în temeiul noii legi-cadru pentru privatizare. Restructurarea profundă și urgentă a întreprinderilor de stat se numără printre prioritățile de pe agenda guvernului portughez. Este necesară realizarea de progrese în continuare pentru reducerea barierelor la intrare pentru sectoarele protejate în scopul favorizării concurenței și reducerii marjelor de profit excesive. Reformele structurale ar trebui puse în aplicare în mod ferm și monitorizate îndeaproape.
9
În pofida primei și celei de a doua tranșe relativ mari plătite în cadrul asistenței financiare, situația trezoreriei publice din Portugalia este în continuare supusă unor tensiuni. Aceasta se explică prin creșterea nevoilor de finanțare ale întreprinderilor de stat, printr-o creștere puternică a rambursărilor către gospodării ale certificatelor de economii și prin persistența unor perturbări pe piața financiară.
10
Ținând cont de aceste evoluții, Decizia de punere în aplicare 2011/344/UE ar trebui modificată,
Articolul 1
Paragraf
Articolul 3 din Decizia de punere în aplicare 2011/344/UE se modifică după cum urmează:
Punctul 1
Alineatul (3) se înlocuiește cu următorul text:
Punctul 2
Alineatul (5) se modifică după cum urmează:
Litera a
literele (a) și (b) se înlocuiesc cu următorul text:
Litera a
Obiectivul privind deficitul fiscal pe anul 2011 este atins printr-o măsură excepțională. Activele dobândite ca urmare a transferului fondurilor de pensii ale băncilor către sistemul public de asigurări sociale nu se utilizează într-un mod care să afecteze sustenabilitatea pe termen lung a finanțelor publice din Portugalia.
Litera b
Portugalia adoptă măsuri care să contribuie la consolidarea gestionării finanțelor publice. Portugalia pune în aplicare măsurile prevăzute în noua lege privind cadrul bugetar, care cuprind elaborarea unui cadru bugetar pe termen mediu și instituirea unui Consiliu bugetar independent. Cadrul bugetar la nivel local și regional trebuie substanțial consolidat, în special prin prezentarea unor opțiuni-cheie de aliniere la cerințele noii legi privind cadrul bugetar a actelor legislative respective referitoare la finanțare. Portugalia intensifică raportarea și monitorizarea în domeniul finanțelor publice și consolidează normele și procedurile de execuție bugetară. Guvernul portughez pregătește o strategie pentru validarea și plata arieratelor, și anume prezintă un plan de perspectivă privind modul și momentul în care va fi stabilizat stocul arieratelor și explorează diferite opțiuni de a plată a acestora. În ceea ce privește parteneriatele public-privat (PPP), guvernul portughez nu va încheia niciun nou PPP înainte ca rezultatele studiului prevăzut în program privind PPP-urile existente și reformele juridice și instituționale propuse să devină disponibile.;
Litera b
litera (e) se înlocuiește cu următorul text:
Litera e
Portugalia continuă deschiderea economiei pentru concurență. Guvernul portughez ia măsurile necesare pentru a se asigura că statul portughez sau organismele publice nu încheie, în calitate de acționar, acorduri care ar putea împiedica libera circulație a capitalurilor sau ar putea influența controlul gestiunii societăților. Noua lege a privatizării trebuie să respecte de asemenea principiile liberei circulații a capitalurilor și să nu acorde sau să permită acordarea de drepturi speciale statului. Se efectuează o revizuire a legislației privind concurența în scopul îmbunătățirii rapidității și a eficienței punerii în aplicare a normelor de concurență.;
Litera c
litera (h) se înlocuiește cu următorul text:
Litera h
Portugalia elaborează un acord financiar cu Regiunea Autonomă Madeira (RAM) în concordanță cu programul. Până la încheierea acordului respectiv și la punerea în aplicare a acestuia în bugetul RAM, Portugalia monitorizează îndeaproape execuția bugetului RAM, menține suspendarea transferurilor din partea statului către guvernul RAM și nu onorează noi datorii sau garanții comerciale sau financiare ale guvernului RAM și ale întreprinderilor publice din RAM care nu sunt aprobate de ministerul de finanțe.

Punctul 3
Alineatul (6) se modifică după cum urmează:
Litera a
literele (a)-(d) se înlocuiesc cu următorul text:
Litera a
Portugalia pune în aplicare programul de privatizare. În special, se finalizează în 2012 vânzarea acțiunilor deținute de sectorul public în EDP. În plus, în 2012 se vând acțiunile deținute de sectorul public în REN și GALP și, în cazul în care condițiile de piață o permit, în TAP. Se elaborează o strategie pentru Parpublica, prin reconsiderarea rolului Parpublica drept societate publică și prin evaluarea posibilității de lichidare sau de integrare a acesteia în sectorul administrației publice. Planul de privatizare care durează până în 2013 vizeză, de asemenea, Aeroportos de Portugal, sucursala de transport de marfă a Coimbos de Portugal, Correios de Portugal și Caixa Seguros, precum și o serie de companii mai mici.
Litera b
Măsurile, definite la literele (c) și (d), care se ridică la cel puțin 8,8 miliarde EUR, se includ în bugetul pe 2012. Se iau măsuri suplimentare, în special în ceea ce privește cheltuielile, pentru a elimina orice eventual decalaj rezultat din evoluțiile bugetare din 2012.
Litera c
Bugetul prevede o reducere a cheltuielilor în 2012 de cel puțin 6,7 miliarde EUR, incluzând o reducere a forței de muncă și a salariilor în sectorul public, reduceri ale pensiilor, o reorganizare amplă a administrației centrale, eliminarea dublării eforturilor și a altor acțiuni ineficiente, reducerea numărului de administrații municipale și comunale, reduceri în sectorul învățământului și al sănătății, transferuri mai mici către autoritățile regionale și locale și reduceri ale cheltuielilor de capital și ale altor cheltuieli, astfel cum se prevede în program.
Litera d
În ceea ce privește veniturile, bugetul conține măsuri privind veniturile reprezentând în total aproximativ 2,1 miliarde EUR într-un an complet, inclusiv lărgirea bazei TVA prin reducerea scutirilor și prin reorganizarea listelor de bunuri și servicii care fac obiectul unor rate reduse, intermediare și superioare, creșterea accizelor, lărgirea bazelor de impozitare a venitului și profitului prin reducerea deducerilor fiscale și limitarea regimurilor speciale, asigurarea convergenței dintre deducerile fiscale aplicate în cazul pensiilor și cele aplicate veniturilor din salarii și modificări ale impozitului pe proprietate prin reducerea substanțială a scutirilor. La aceste măsuri se vor adăuga acțiuni de combatere a evaziunii fiscale, fraudei și economiei subterane.;
Litera b
literele (k) și (l) se înlocuiesc cu următorul text:
Litera k
Portugalia promovează o politică salarială compatibilă cu obiectivele de stimulare a creării de locuri de muncă și de îmbunătățire a competitivității societăților comerciale în vederea corectării dezechilibrelor macroeconomice. Pe perioada programului orice creșteri ale salariilor minime au loc numai dacă acest lucru este justificat de evoluțiile economice și de pe piața muncii. Se vor lua măsuri în vederea soluționării deficiențelor sistemelor actuale de negocieri salariale, printre care o legislație care să redefinească criteriile și modalitățile de extindere a acordurilor colective de muncă și care să faciliteze acordurile la nivelul societăților comerciale. Până atunci, se suspendă aplicarea de extinderi ale acordurilor colective.
Litera l
Se elaborează un plan de acțiune pentru ameliorarea calității învățământului secundar și profesional și a formării profesionale.;
Litera c
se adaugă următoarea literă:
Litera p
Portugalia adoptă măsuri pentru a asigura sustenabilitatea sistemului național de energie electrică având drept obiectiv eliminarea îndatorării sectorului până în 2020 și garantarea stabilizării acestuia până în 2013. Aceste măsuri trebuie să corecteze marjele de profit excesive și să privească toate sursele acestora.

Punctul 4
Alineatul (7) se modifică după cum urmează:
Litera a
literele (a) și (b) se înlocuiesc cu următorul text:
Litera a
Bugetul pe 2013 cuprinde măsuri de consolidare bugetară în valoare de cel puțin 3,4 miliarde EUR, vizând reducerea deficitului public în intervalul de timp prevăzut la articolul 3 alineatul (3).
Litera b
Bugetul include o serie de măsuri pe partea de venituri, printre care, în special, lărgirea și mai mult a bazei de impozitare a venitului și profitului, majorarea accizelor și modificări ale impozitului pe proprietate, care să genereze venituri suplimentare de aproape 0,7 miliarde EUR.;
Litera b
se adaugă următoarele litere:
Litera d
Pe partea de cheltuieli, bugetul prevede o reducere de cel puțin 2,7 miliarde EUR, inclusiv reducerea cheltuielilor din administrația centrală și din sectorul învățământului și sănătății, reducerea transferurilor către autoritățile locale și regionale, reducerea numărului de salariați din sectorul public și costuri mai scăzute la nivelul întreprinderilor de stat.
Litera e
Portugalia își ameliorează mediul de afaceri reducând sarcinile administrative prin extinderea reformelor de simplificare la toate sectoarele economiei (puncte de contact unice și proiecte zero aprobări) și prin reducerea constrângerilor în materie de creditare pentru întreprinderile mici și mijlocii, inclusiv prin punerea în aplicare a Directivei 2011/7/UE a Parlamentului European și a Consiliului din 16 februarie 2011 privind combaterea întârzierii în efectuarea plăților în tranzacțiile comerciale.

Punctul 5
Alineatul (8) se modifică după cum urmează:
Litera a
partea introductivă se înlocuiește cu următorul text:
Litera b
literele (a)-(g) se înlocuiesc cu următorul text:
Litera a
încurajează băncile să își consolideze în mod sustenabil rezervele de colateral și monitorizează emiterea de obligațiuni bancare garantate de stat, care a fost autorizată până la 35 de miliarde EUR, în conformitate cu normele Uniunii privind ajutoarele de stat;
Litera b
urmărește îndeaproape planurile prezentate de bănci pentru a atinge o rată a capitalului de bază de nivel 1 (Tier 1) de 9 % până la sfârșitul anului 2011 și de 10 % cel târziu până la sfârșitul anului 2012. Cerințele de capital care rezultă din evaluarea datoriei suverane pe baza prețurilor pieței în conformitate cu Autoritatea bancară europeană trebuie îndeplinite în iunie 2012, împreună cu implicațiile în materie de capital rezultând din programul special de inspecție la fața locului și din transferul fondurilor de pensii ale băncilor la sistemul public de asigurări sociale. Băncile prezintă în februarie 2012 planuri privind modul în care intenționează să își satisfacă nevoile de capital în exercițiul respectiv. Dacă băncile nu pot îndeplini la timp cerințele de capital, ar putea solicita un aport temporar de capital din partea sectorului public, care va fi accesibil pentru băncile private prin intermediul mecanismului de sprijinire a solvabilității bancare în valoare de 12 miliarde EUR instituit în cadrul programului;
Litera c
asigură o reducere echilibrată și ordonată a gradului de îndatorare în sectorul bancar, care rămâne esențială pentru eliminarea permanentă a dezechilibrelor de finanțare. Planurile de finanțare ale băncilor urmăresc o reducere a raportului împrumuturi-depozite la aproximativ 120 % până la încheierea programului și o reducere a dependenței de finanțarea din partea Eurosistemului pe durata programului. Aceste planuri de finanțare sunt revizuite trimestrial, următoarea revizuire urmând să fie efectuată înainte de cea de-a treia evaluare a programului. Banca Portugaliei ia măsurile adecvate în cazul unor abateri de la planurile de finanțare ale băncilor;
Litera d
finalizează vânzarea Banco Português de Negócios cu respectarea normelor Uniunii privind ajutoarele de stat;
Litera e
se asigură că banca de stat Caixa Geral de Depósitos (CGD) face obiectul unui proces de reorganizare în 2011, în vederea majorării adecvate a bazei de capital a departamentului său central bancar fără vânzarea departamentului de asigurări. Se preconizează că această vânzare va avea loc în 2012 în mod direct unui cumpărător final și va contribui la satisfacerea nevoilor de capital suplimentare pentru anul respectiv. În măsura în care aceste nevoi nu pot fi satisfăcute din surse interne ale grupului, CGD va beneficia de sprijin public din afara mecanismului de sprijinire a solvabilității bancare;
Litera f
se asigură că transferul parțial al fondurilor de pensii ale băncilor către sistemul public de asigurări sociale este efectuat în condiții echilibrate din punct de vedere actuarial și că respectă normele Uniunii în materie de concurență și de ajutoare de stat. Pentru a evita recurgerea la mecanismul de sprijinire a solvabilității bancare prevăzut în pachetul de finanțare al programului, guvernul portughez ajută băncile să reducă impactul transferului asupra capitalului prin folosirea unei părți din transfer în vederea achiziționării de acțiuni obișnuite ale băncilor. Partea rămasă din fondurile transferate se depune într-un cont blocat până la finalizarea celei de a treia evaluări a programului;
Litera g
finalizează cadrul juridic pentru accesul la capital din surse publice până la sfârșitul lunii ianuarie 2012, în conformitate cu normele Uniunii privind ajutoarele de stat și cu principiile prevăzute în memorandumul de înțelegere;;
Litera c
se adaugă următoarele litere:
Litera i
se asigură că înainte de cea de-a treia evaluare a programului băncile au luat în considerare rezultatele disponibile ale programului special de inspecții la fața locului în cadrul testului de rezistență cu un nivel de 6 % al capitalului de bază de nivel 1;
Litera j
finalizează până la sfârșitul anului 2011 cadrul juridic privind intervenția precoce, soluționarea crizelor și asigurarea depozitelor din sectorul bancar și, în același termen, cadrul juridic pentru reeșalonarea datoriilor întreprinderilor și familiilor.

Punctul 6
Alineatul (9) se înlocuiește cu următorul text:
Articolul 2
Paragraf
Prezenta decizie se adresează Republicii Portugheze.
Paragraf
Adoptată la Bruxelles, 14 decembrie 2011.Pentru ConsiliuPreședinteleM. Korolec