Paragraf
având în vedere Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene,
Paragraf
având în vedere Regulamentul (CE) nr. 881/2002 al Consiliului din 27 mai 2002 de instituire a unor măsuri restrictive specifice împotriva anumitor persoane și entități care au legătură cu rețeaua Al-Qaida, în special articolul 7 alineatul (1) litera (a) și articolul 7a alineatul (1),
1
Anexa I la Regulamentul (CE) nr. 881/2002 enumeră persoanele, grupurile și entitățile cărora li se aplică înghețarea fondurilor și a resurselor economice în conformitate cu regulamentul menționat anterior.
2
La 5 octombrie 2011, Comitetul pentru sancțiuni al Consiliului de Securitate al Organizației Națiunilor Unite a hotărât să adauge o persoană fizică pe lista sa de persoane, grupuri și entități cărora ar trebui să li se aplice înghețarea fondurilor și a resurselor economice.
3
Prin urmare, anexa I la Regulamentul (CE) nr. 881/2002 trebuie actualizată în consecință.
4
Pentru a asigura aplicarea măsurilor prevăzute în prezentul regulament, acesta ar trebui să intre în vigoare imediat,
Articolul 1
Paragraf
Anexa I la Regulamentul (CE) nr. 881/2002 se modifică în conformitate cu anexa la prezentul regulament.
Articolul 2
Paragraf
Prezentul regulament intră în vigoare la data publicării în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene.
Paragraf
Adoptat la Bruxelles, 14 octombrie 2011.Pentru Comisie, pentru președinteȘef al Serviciului Instrumente de Politică Externă
Anexa 1
ANEXĂ
Paragraf
Anexa I la Regulamentul (CE) nr. 881/2002 se modifică după cum urmează:
Paragraf
La rubrica Persoane fizice se adaugă următoarea mențiune:
Paragraf
Ibrahim Awwad Ibrahim Ali Al-Badri Al-Samarrai [alias (a) Dr. Ibrahim ‘Awwad Ibrahim’ Ali al-Badri al-Samarrai’, (b) Ibrahim ‘Awad Ibrahim al-Badri al-Samarrai, (c) Ibrahim ‘Awad Ibrahim al-Samarra’i, (d) Dr. Ibrahim Awwad Ibrahim al-Samarra’i, (e) Abu Du’a, (f) Abu Duaa’, (g) Dr. Ibrahim, (h) Abu Bakr al-Baghdadi al-Husayni al-Quraishi, (i) Abu Bakr al-Baghdadi.] Titlu: Dr. Adresa: Irak. Data nașterii: 1971. Locul nașterii: Samarra, Irak. Cetățenia: irakiană. Alte informații: (a) lider Al-Qaida în Irak; (b) în prezent se află în Irak; (c) răspunde de gestionarea și coordonarea operațiunilor de mare amploare ale Al-Qaida; (d) este cunoscut îndeosebi cu numele de luptător (Abu Du’a, Abu Duaa’). Data desemnării menționată la articolul 2a alineatul (4) litera (b): 5.10.2011.

Litera a