AcasăLegislație UE32011D0806

2011/806/UE: Decizia de punere în aplicare a Comisiei din 30 noiembrie 2011 de stabilire a contribuției financiare a Uniunii la cheltuielile efectuate în contextul planurilor de vaccinare de urgență împotriva bolii limbii albastre în Luxemburg în 2007 și în 2008 [notificată cu numărul C(2011) 8742]

În vigoare
Tip:Decizie
Publicat:30.11.2011
În vigoare din:01.12.2011
Articole:3
EUR-Lex
Paragraf
având în vedere Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene,
Paragraf
având în vedere Decizia 2009/470/CE a Consiliului din 25 mai 2009 privind anumite cheltuieli în domeniul veterinar, în special articolul 3 alineatele (3), (4) și (6) a doua liniuță,
1
În conformitate cu articolul 75 din regulamentul financiar și cu articolul 90 alineatul (1) din normele de aplicare, angajamentul cheltuielilor din bugetul Uniunii este precedat de o decizie de finanțare care stabilește elementele esențiale ale acțiunii care implică cheltuielile și care este adoptată de către instituția competentă sau de către autoritățile împuternicite de aceasta.
2
Decizia 2009/470/CE stabilește procedurile care reglementează contribuția financiară a Uniunii la măsuri veterinare specifice, inclusiv la măsuri de urgență. Pentru a contribui la eradicarea bolii limbii albastre în cel mai scurt timp posibil, Uniunea ar trebui să contribuie financiar la cheltuielile eligibile suportate de statele membre. Articolul 3 alineatul (6) a doua liniuță din respectiva decizie stabilește norme privind procentul care trebuie aplicat costurilor suportate de statele membre.
3
Regulamentul (CE) nr. 349/2005 al Comisiei stabilește norme privind finanțarea comunitară a măsurilor de urgență și a campaniei de combatere a anumitor boli ale animalelor în temeiul Deciziei 90/424/CEE a Consiliului. Articolul 3 din regulamentul respectiv stabilește norme privind cheltuielile eligibile pentru sprijin financiar din partea Uniunii.
4
Decizia 2008/655/CE a Comisiei, astfel cum a fost modificată prin Decizia 2009/19/CE, a acordat o contribuție financiară din partea Uniunii pentru măsurile de urgență de combatere a bolii limbii albastre în Luxemburg în 2007 și 2008.
5
La 27 martie 2009, Luxemburg a prezentat o cerere oficială de rambursare, în conformitate cu articolul 7 alineatele (1) și (2) din Regulamentul (CE) nr. 349/2005. Observațiile Comisiei, metoda de calcul a cheltuielilor eligibile și concluziile finale au fost comunicate autorităților luxemburgheze printr-o scrisoare din data de 30 martie 2011.
6
Plata contribuției financiare a Uniunii trebuie să fie supusă condiției ca activitățile planificate să fi fost realizate efectiv și ca autoritățile să fi furnizat toate informațiile necesare în termenele stabilite.
7
Autoritățile luxemburgheze și-au respectat în întregime obligațiile tehnice și administrative, în conformitate cu articolul 3 alineatul (4) din Decizia 2009/470/CE și cu articolul 7 din Regulamentul (CE) nr. 349/2005.
8
Având în vedere cele de mai sus, ar trebui să se stabilească, în prezent, valoarea totală a contribuției financiare a Uniunii la cheltuielile eligibile efectuate în vederea eradicării bolii limbii albastre în Luxemburg în 2007 și în 2008, în conformitate cu articolul 3 alineatul (2) din Decizia 2008/655/CE.
9
Măsurile prevăzute în prezenta decizie sunt conforme cu avizul Comitetului permanent pentru lanțul alimentar și sănătatea animală,

Articolul 1

Paragraf
Contribuția financiară a Uniunii la cheltuielile legate de eradicarea bolii limbii albastre în Luxemburg în 2007 și în 2008 este stabilită la 471212,25 EUR. Aceasta constituie o decizie de finanțare în sensul articolului 75 din regulamentul financiar.

Articolul 2

Paragraf
Soldul contribuției financiare se stabilește la 18202,25 EUR.

Articolul 3

Paragraf
Prezenta decizie se adresează Marelui Ducat al Luxemburgului.
Paragraf
Adoptată la Bruxelles, 30 noiembrie 2011.Pentru ComisieJohn DalliMembru al Comisiei