Paragraf
având în vedere Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene,
Paragraf
având în vedere Regulamentul (CE) nr. 1258/1999 al Consiliului din 17 mai 1999 privind finanțarea politicii agricole comune, în special articolul 7 alineatul (4),
Paragraf
având în vedere Regulamentul (CE) nr. 1290/2005 al Consiliului din 21 iunie 2005 privind finanțarea politicii agricole comune, în special articolul 31,
Paragraf
după consultarea Comitetului pentru fondurile agricole,
1
În temeiul articolului 7 alineatul (4) din Regulamentul (CE) nr. 1258/1999 și al articolului 31 din Regulamentul (CE) nr. 1290/2005, Comisia efectuează verificările necesare, comunică statelor membre rezultatele acestor verificări, ia notă de observațiile statelor membre, inițiază discuții bilaterale în vederea ajungerii la un acord cu statele membre în cauză și comunică acestora concluziile sale în mod oficial.
2
Statele membre au avut posibilitatea de a solicita inițierea unei proceduri de conciliere. În unele cazuri, această posibilitate a fost utilizată, iar rapoartele emise în urma acestei proceduri au fost examinate de Comisie.
3
În temeiul Regulamentului (CE) nr. 1258/1999 și al Regulamentului (CE) nr. 1290/2005, se pot finanța numai cheltuielile agricole efectuate fără încălcarea normelor Uniunii Europene.
4
Verificările efectuate, rezultatele discuțiilor bilaterale și procedurile de conciliere au demonstrat că o parte din cheltuielile declarate de statele membre nu îndeplinește această condiție și, prin urmare, nu poate fi finanțată în cadrul secțiunii Garantare a FEOGA, în cadrul FEGA și în cadrul FEADR.
5
Este necesar să se indice sumele care nu sunt recunoscute ca fiind imputabile FEOGA, secțiunea Garantare, FEGA și FEADR. Aceste sume nu privesc cheltuieli efectuate cu mai mult de douăzeci și patru de luni înainte de notificarea scrisă a Comisiei către statele membre privind rezultatele verificărilor.
6
În ceea ce privește cazurile reglementate de prezenta decizie, evaluarea sumelor care trebuie excluse din motive de neconformitate cu normele Uniunii Europene a fost comunicată de Comisie statelor membre într-un raport de sinteză pe această temă.
7
Prezenta decizie nu aduce atingere consecințelor financiare pe care Comisia ar putea să le stabilească în urma hotărârilor Curții de Justiție în cauzele care privesc conținutul acestei decizii și care erau pendinte la 30 aprilie 2011,
Articolul 1
Paragraf
Cheltuielile indicate în anexa la prezenta decizie, efectuate de agențiile de plăți acreditate ale statelor membre și declarate în cadrul secțiunii Garantare a FEOGA, în cadrul FEGA sau în cadrul FEADR, se exclud de la finanțarea din fondurile Uniunii Europene deoarece nu sunt conforme cu normele Uniunii Europene.
Articolul 2
Paragraf
Prezenta decizie se adresează Regatului Danemarcei, Republicii Federale Germania, Republicii Elene, Regatului Spaniei, Republicii Italiene, Republicii Cipru, Republicii Malta, Regatului Țărilor de Jos, Republicii Austria, Republicii Polone, Republicii Portugheze, Republicii Finlanda, Regatului Suediei și Regatului Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord.
Paragraf
Adoptată la Bruxelles, 14 octombrie 2011.Pentru ComisieDacian CioloșMembru al Comisiei
Anexa 1
ANEXĂ
Tabel 1
Tabelul 1