Paragraf
având în vedere Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene,
Paragraf
având în vedere Acordul interinstituțional din 17 mai 2006 dintre Parlamentul European, Consiliu și Comisie privind disciplina bugetară și buna gestiune financiară, în special punctul 28,
Paragraf
având în vedere Regulamentul (CE) nr. 1927/2006 al Parlamentului European și al Consiliului din 20 decembrie 2006 privind crearea Fondului european de ajustare la globalizare, în special articolul 12 alineatul (3),
Paragraf
având în vedere propunerea Comisiei Europene,
1
Fondul european de ajustare la globalizare (FEG) a fost creat pentru a oferi sprijin suplimentar lucrătorilor disponibilizați ca urmare a schimbărilor majore din structura comerțului mondial, generate de globalizare și pentru a-i ajuta să se reintegreze pe piața forței de muncă.
2
Domeniul de aplicare al FEG a fost extins pentru cererile depuse începând cu 1 mai 2009 pentru a include acordarea de sprijin lucrătorilor disponibilizați ca urmare directă a crizei financiare și economice mondiale.
3
Acordul interinstituțional din 17 mai 2006 permite mobilizarea FEG în limita unui plafon anual de 500 milioane EUR.
4
Austria a depus la 9 martie 2010 o cerere de mobilizare a FEG în ceea ce privește disponibilizările din 54 de întreprinderi a căror activitate se încadrează în diviziunea 24 a NACE Rev. 2 (Produse ale industriei metalurgice) din regiunile învecinate NUTS II Steiermark (Styria, AT22) și Niederösterreich (Austria Inferioară, AT12) din Austria; cererea a fost completată cu informații suplimentare transmise până la 27 ianuarie 2011. Această cerere îndeplinește condițiile pentru stabilirea contribuțiilor financiare, astfel cum sunt prevăzute acestea la articolul 10 din Regulamentul (CE) nr. 1927/2006. Prin urmare, Comisia propune mobilizarea sumei de 8284908 EUR.
5
Prin urmare, FEG ar trebui mobilizat pentru a oferi o contribuție financiară ca răspuns la cererea depusă de Austria,
Articolul 1
Paragraf
În cadrul bugetului general al Uniunii Europene aferent exercițiului financiar 2011, se mobilizează din Fondul european de ajustare la globalizare suma de 8284908 EUR în credite de angajament și de plată.
Articolul 2
Paragraf
Prezenta decizie se publică în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene.
Paragraf
Adoptată la Strasbourg, 27 septembrie 2011.Pentru Parlamentul EuropeanPreședinteleJ. BuzekPentru ConsiliuPreședinteleM. Dowgielewicz