AcasăLegislație UE32011D0433

Decizia Consiliului din 12 iulie 2011 privind semnarea și încheierea Acordului monetar între Uniunea Europeană și Republica Franceză, în ceea ce privește păstrarea euro ca monedă în Saint-Barthélemy, în urma schimbării statutului său în raport cu Uniunea Europeană

În vigoare
Tip:Decizie
Publicat:12.07.2011
În vigoare din:12.07.2011
EUR-Lex
Paragraf
20.7.2011
Paragraf
Jurnalul Oficial al Uniunii Europene
Paragraf
L 189/1
Paragraf
DECIZIA CONSILIULUI
Paragraf
din 12 iulie 2011
Paragraf
privind semnarea și încheierea Acordului monetar între Uniunea Europeană și Republica Franceză, în ceea ce privește păstrarea euro ca monedă în Saint-Barthélemy, în urma schimbării statutului său în raport cu Uniunea Europeană
Paragraf
(2011/433/UE)
Paragraf
CONSILIUL UNIUNII EUROPENE,
Paragraf
având în vedere Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene, în special articolul 219 alineatul (3),
Paragraf
având în vedere Decizia Consiliului din 13 aprilie 2011 privind modalitățile de negociere a acordului monetar cu Republica Franceză, care acționează în numele colectivității franceze de peste mări din Saint-Barthélemy, în special articolul 4,
Paragraf
având în vedere propunerea Comisiei Europene,
Paragraf
având în vedere avizul Băncii Centrale Europene,
Paragraf
întrucât:
Paragraf
(1)
Paragraf
Decizia 2010/718/UE a Consiliului European din 29 octombrie 2010 de modificare a statutului Insulei Saint-Barthélemy în raport cu Uniunea Europeană (1) prevede că, începând cu 1 ianuarie 2012, Insula Saint-Barthélemy încetează să mai fie o regiune ultraperiferică a Uniunii și conferă, începând cu această dată, respectivei insule statutul de țară sau teritoriu de peste mări, prevăzut în partea a patra din tratat. Republica Franceză și-a luat angajamentul de a încheia acordurile necesare pentru ca interesele Uniunii să fie protejate atunci când această modificare va avea loc.
Paragraf
(2)
Paragraf
Republica Franceză a informat instituțiile Uniunii cu privire la intenția sa de a menține euro ca monedă unică în Saint-Barthélemy. Prin urmare, ar trebui încheiat un acord monetar.
Paragraf
(3)
Paragraf
La 13 aprilie 2011, Consiliul a autorizat Comisia în vederea negocierii, cu asocierea Băncii Centrale Europene la respectivele negocieri și obținerea acordului acesteia în domeniile care țin de competența acesteia, a unui acord monetar cu Republica Franceză, care acționează în numele colectivității franceze de peste mări din Saint-Barthélemy. La 30 mai 2011, a fost parafat acordul monetar între Uniunea Europeană și Republica Franceză, în ceea ce privește păstrarea euro ca monedă în Saint-Barthélemy, în urma schimbării statutului său în raport cu Uniunea Europeană (denumit în continuare „acordul”).
Paragraf
(4)
Paragraf
Se impune semnarea și încheierea respectivului acord,
Paragraf
ADOPTĂ PREZENTA DECIZIE:
Paragraf
Articolul 1
Paragraf
(1) Prin prezenta decizie se aprobă, în numele Uniunii, Acordul monetar între Uniunea Europeană și Republica Franceză, în ceea ce privește păstrarea euro ca monedă în Saint-Barthélemy, în urma schimbării statutului său în raport cu Uniunea Europeană (denumit în continuare „acordul”).
Paragraf
(2) Textul acordului se atașează la prezenta decizie.
Paragraf
Articolul 2
Paragraf
Președintele Consiliului este autorizat să desemneze persoana sau persoanele împuternicite să semneze acordul în numele Uniunii, în vederea asumării de către Uniune a obligațiilor din acord.
Paragraf
Articolul 3
Paragraf
Președintele Consiliului este autorizat să efectueze, în numele Uniunii, notificarea prevăzută la articolul 11 din acord.
Paragraf
Articolul 4
Paragraf
Prezenta decizie intră în vigoare la data adoptării.
Paragraf
Adoptată la Bruxelles, 12 iulie 2011.
Paragraf
Pentru Consiliu
Paragraf
Președintele
Paragraf
J. VINCENT-ROSTOWSKI
Paragraf
(1) JO L 325, 9.12.2010, p. 4.
Paragraf
TRADUCERE
Paragraf
ACORD MONETAR
Paragraf
între Uniunea Europeană și Republica Franceză, în ceea ce privește păstrarea euro ca monedă în Saint-Barthélemy, în urma schimbării statutului său în raport cu Uniunea Europeană
Paragraf
UNIUNEA EUROPEANĂ, reprezentată de Comisia Europeană,
Paragraf
REPUBLICA FRANCEZĂ, care acționează în numele Insulei Saint-Barthélemy,
Paragraf
întrucât:
Paragraf
(1)
Paragraf
Saint-Barthélemy face parte integrantă din Republica Franceză, dar nu va mai face parte din Uniunea Europeană începând cu 1 ianuarie 2012, în conformitate cu Decizia 2010/718/UE a Consiliului European din 29 octombrie 2010 de modificare a statutului în raport cu Uniunea Europeană al Insulei Saint-Barthélemy (1);
Paragraf
(2)
Paragraf
Republica Franceză dorește ca Saint-Barthélemy să păstreze aceeași monedă ca și Franța metropolitană și înțelege ca, în acest scop, să continue să acorde calitatea de mijloc legal de plată, pe teritoriul Saint-Barthélemy, exclusiv bancnotelor și monedelor euro emise de Eurosistem și de statele membre care au adoptat euro;
Paragraf
(3)
Paragraf
Este necesar să se asigure continuitatea aplicării în Saint-Barthélemy a dispozițiilor dreptului Uniunii Europene, actual și viitor, necesare funcționării uniunii economice și monetare, în special pentru a asigura unicitatea politicii monetare a Eurosistemului, a egaliza condițiile de concurență între instituțiile financiare situate în interiorul zonei euro și a preveni fraudele și falsificarea mijloacelor de plată în numerar și a altor tipuri de mijloace de plată, precum și spălarea banilor;
Paragraf
(4)
Paragraf
Acest acord monetar se încheie cu un stat membru care acționează în numele unei entități nesuverane și, din acest motiv, nu prevede dreptul de a emite monedă. Moneda și dreptul bancar și financiar țin de competențele statului francez. În aspectele necesare bunei funcționări a uniunii economice și monetare, actele cu putere de lege și normele administrative din dreptul francez se aplică de drept în Saint-Barthélemy, în virtutea statutului său,
Paragraf
CONVIN CU PRIVIRE LA URMĂTOARELE DISPOZIȚII:
Paragraf
Articolul 1
Paragraf
Euro rămâne moneda Insulei Saint-Barthélemy.
Paragraf
Articolul 2
Paragraf
Republica Franceză continuă să acorde calitatea de mijloc legal de plată bancnotelor și monedelor euro în Saint-Barthélemy.
Paragraf
Articolul 3
Paragraf
(1) Republica Franceză continuă să aplice în Saint-Barthélemy actele juridice și reglementările Uniunii Europene necesare funcționării uniunii economice și monetare, în următoarele domenii:
Paragraf
(a)
Paragraf
bancnotele și monedele în euro;
Paragraf
(b)
Paragraf
prevenirea fraudelor și a falsificării mijloacelor de plată în numerar și a altor tipuri de mijloace de plată;
Paragraf
(c)
Paragraf
medaliile și jetoanele;
Paragraf
(d)
Paragraf
măsurile necesare utilizării euro ca monedă unică adoptate în temeiul articolului 133 din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene;
Paragraf
(e)
Paragraf
legislația bancară și financiară, inclusiv actele juridice adoptate de Banca Centrală Europeană;
Paragraf
(f)
Paragraf
prevenirea spălării banilor;
Paragraf
(g)
Paragraf
obligațiile privind comunicarea de date statistice stabilite de Eurosistem.
Paragraf
(2) Republica Franceză se angajează să coopereze pe deplin cu Europol pe teritoriul Saint-Barthélemy în materie de prevenire a fraudelor și a falsificării mijloacelor de plată, precum și în materie de prevenire și combatere a spălării banilor.
Paragraf
Articolul 4
Paragraf
Măsurile luate de autoritățile franceze competente în vederea transpunerii actelor adoptate de Uniunea Europeană – inclusiv cele ale Băncii Centrale Europene – în domeniile menționate la articolul 3 alineatul (1) se aplică de drept, în aceleași condiții, în Saint-Barthélemy.
Paragraf
Articolul 5
Paragraf
Actele Uniunii Europene adoptate în domeniile menționate la articolul 3 alineatul (1) – inclusiv cele ale Băncii Centrale Europene – care se aplică direct în statele membre se aplică de drept, în aceleași condiții, în Saint-Barthélemy.
Paragraf
Articolul 6
Paragraf
Instituțiile de credit și, dacă este cazul, celelalte instituții financiare autorizate să își desfășoare activitatea în Saint-Barthélémy au acces la sistemele de decontare interbancară și la sistemele de plată și decontare a titlurilor de valoare din zona euro în aceleași condiții aplicabile instituțiilor din Franța metropolitană.
Paragraf
Articolul 7
Paragraf
Republica Franceză transmite o dată la doi ani Comisiei și Băncii Centrale Europene un raport privind aplicarea în Saint-Barthélemy a actelor juridice și a reglementărilor Uniunii Europene care intră în sfera prezentei convenții. Acest raport cuprinde în special lista actelor Uniunii Europene care se aplică direct, inclusiv cele ale Băncii Centrale Europene, care se aplică de drept în Saint-Barthélemy, în temeiul articolului 5. Primul raport se trasnmite până la sfârșitul anului 2012.
Paragraf
Articolul 8
Paragraf
(1) Se convoacă un comitet mixt, când este cazul. Acesta este prezidat de Comisie, fiind compus din reprezentanți ai Uniunii Europene și ai Republicii Franceze.
Paragraf
(2) Delegația Uniunii Europene este prezidată de Comisie și cuprinde reprezentanți ai Băncii Centrale Europene.
Paragraf
(3) Comitetul mixt se reunește la cererea unuia dintre membrii delegației Uniunii Europene sau a Republicii Franceze în vederea examinării oricărei posibile probleme care ar putea apărea în legătură cu aplicarea prezentului acord.
Paragraf
Articolul 9
Paragraf
Curtea de Justiție a Uniunii Europene are competență exclusivă pentru soluționarea oricărui litigiu care poate apărea între părți cu privire la aplicarea prezentului acord și care nu a putut fi rezolvat în cadrul comitetului mixt.
Paragraf
Articolul 10
Paragraf
Uniunea Europeană sau Republica Franceză pot denunța prezentul acord printr-o notificare trimisă cu un an înainte.
Paragraf
Articolul 11
Paragraf
Prezentul acord intră în vigoare la 1 ianuarie 2012, după notificarea reciprocă de către părți a înedplinirii propriilor proceduri de ratificare.
Paragraf
Articolul 12
Paragraf
Prezentul acord este redactat în dublu exemplar, în limba franceză și în limba engleză, cele două texte fiind deopotrivă autentice.
Paragraf
Întocmit la Bruxelles, la doisprezece iulie două mii unsprezece.
Paragraf
Pentru Uniunea Europeană
Paragraf
Pentru Republica Franceză
Paragraf
(1) JO L 325, 9.12.2010, p. 4.