AcasăLegislație UE32011D0200

2011/200/UE: Decizia Consiliului din 27 septembrie 2010 privind semnarea unui acord de parteneriat voluntar între Uniunea Europeană și Republica Camerun cu privire la aplicarea legislației în domeniul forestier, la guvernanță și la schimburile comerciale cu lemn și produse din lemn care intră în Uniunea Europeană (FLEGT)

În vigoare
Tip:Decizie
Publicat:27.09.2010
În vigoare din:27.09.2010
Articole:3
EUR-Lex
Paragraf
având în vedere Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene, în special articolul 207, coroborat cu articolul 218 alineatul (5),
Paragraf
având în vedere propunerea Comisiei Europene,
1
În mai 2003, Comisia Europeană a adoptat o Comunicare către Consiliu și Parlamentul European intitulată Aplicarea legislației în domeniul forestier, guvernanța și schimburile comerciale (FLEGT): Propunere pentru un plan de acțiune al UE în care se solicită luarea de măsuri pentru combaterea exploatării forestiere ilegale prin încheierea unor acorduri de parteneriat voluntar cu țările producătoare de lemn. Concluziile Consiliului privind planul de acțiune respectiv au fost adoptate în octombrie 2003 și Parlamentul European a adoptat o rezoluție pe această temă la 11 iulie 2005.
2
La 5 decembrie 2005, Consiliul a autorizat Comisia să inițieze negocieri privind încheierea unor acorduri de parteneriat în vederea punerii în aplicare a Planului de acțiune al Uniunii privind FLEGT.
3
La 20 decembrie 2005, Consiliul a adoptat Regulamentul (CE) nr. 2173/2005 care a instituit un regim de licențe FLEGT pentru importurile în Uniunea Europeană de lemn originar din țările cu care Uniunea a încheiat acorduri de parteneriat voluntar.
4
Negocierile cu Republica Camerun au fost încheiate, iar Acordul de parteneriat voluntar între Uniunea Europeană și Republica Camerun cu privire la aplicarea legislației în domeniul forestier, guvernanța și schimburile comerciale cu lemn și produse din lemn care intră în Uniunea Europeană (FLEGT) (denumit în continuare acordul) a fost parafat la 6 mai 2010.
5
Acordul ar trebui semnat sub rezerva încheierii acestuia,

Articolul 1

Paragraf
Semnarea Acordului de parteneriat voluntar între Uniunea Europeană și Republica Camerun cu privire la aplicarea legislației în domeniul forestier, la guvernanță și la schimburile comerciale cu lemn și produse din lemn care intră în Uniunea Europeană (FLEGT) este autorizată prin prezenta, în numele Uniunii, sub rezerva încheierii acordului menționat.
Paragraf
Textul acordului se atașează la prezenta decizie.

Articolul 2

Paragraf
Președintele Consiliului este autorizat prin prezenta să desemneze persoana împuternicită să semneze acordul în numele Uniunii, sub rezerva încheierii acestuia.

Articolul 3

Paragraf
Prezenta decizie intră în vigoare la data adoptării.
Paragraf
Adoptată la Bruxelles, 27 septembrie 2010.Pentru ConsiliuPreședinteleK. Peeters