Paragraf
12.2.2011
Paragraf
Jurnalul Oficial al Uniunii Europene
Paragraf
L 38/33
Paragraf
DECIZIA CONSILIULUI
Paragraf
din 25 mai 2010
Paragraf
privind semnarea acordului privind anumite aspecte ale serviciilor aeriene între Uniunea Europeană și Statele Unite Mexicane
Paragraf
(2011/94/UE)
Paragraf
CONSILIUL UNIUNII EUROPENE,
Paragraf
având în vedere Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene, în special articolul 100 alineatul (2) coroborat cu articolul 218 alineatul (5),
Paragraf
având în vedere propunerea Comisiei Europene,
Paragraf
întrucât:
Paragraf
(1)
Paragraf
Prin decizia din 5 iunie 2003, Consiliul a autorizat Comisia să deschidă negocierile cu țări terțe în vederea înlocuirii anumitor dispoziții din acordurile bilaterale existente cu un acord la nivelul Uniunii.
Paragraf
(2)
Paragraf
Comisia a negociat, în numele Uniunii, un acord privind anumite aspecte ale serviciilor aeriene (denumit în continuare „acordul”) cu Statele Unite Mexicane, în conformitate cu mecanismele și directivele din anexa la decizia Consiliului din 5 iunie 2003.
Paragraf
(3)
Paragraf
Acordul negociat de către Comisie ar trebui semnat, sub rezerva încheierii acestuia la o dată ulterioară,
Paragraf
ADOPTĂ PREZENTA DECIZIE:
Paragraf
Articolul 1
Paragraf
Se aprobă semnarea în numele Uniunii a Acordului privind anumite aspecte ale serviciilor aeriene între Uniunea Europeană și Statele Unite Mexicane, sub rezerva încheierii acordului menționat.
Paragraf
Textul acordului se atașează la prezenta decizie.
Paragraf
Articolul 2
Paragraf
Președintele Consiliului este autorizat să desemneze persoana (persoanele) împuternicită (împuternicite) să semneze acordul în numele Uniunii, sub rezerva încheierii acestuia.
Paragraf
Articolul 3
Paragraf
Prezenta decizie intră în vigoare la data adoptării.
Paragraf
Articolul 4
Paragraf
Prezenta decizie se publică în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene.
Paragraf
Adoptată la Bruxelles, 25 mai 2010.
Paragraf
Pentru Consiliu
Paragraf
Președintele
Paragraf
M. SEBASTIÁN
Paragraf
ACORD
Paragraf
privind anumite aspecte ale serviciilor aeriene între Uniunea Europeană și Statele Unite Mexicane
Paragraf
UNIUNEA EUROPEANĂ,
Paragraf
pe de o parte, și
Paragraf
STATELE UNITE MEXICANE,
Paragraf
pe de altă parte,
Paragraf
(denumite în continuare „părțile”), conform competențelor lor respective,
Paragraf
AVÂND ÎN VEDERE dispozițiile acordurilor bilaterale privind serviciile aeriene încheiate între diverse state membre ale Uniunii Europene și Statele Unite Mexicane,
Paragraf
CONSTATÂND că, la 5 iunie 2003, statele membre ale Uniunii Europene au autorizat Comisia să modifice anumite dispoziții din acordurile lor bilaterale privind serviciile aeriene printr-un acord între Uniunea Europeană și țări terțe,
Paragraf
CONSTATÂND că, în privința anumitor aspecte care pot fi incluse în acordurile bilaterale privind serviciile aeriene încheiate între statele membre ale Uniunii Europene și țări terțe, Uniunea Europeană are competență exclusivă,
Paragraf
RECUNOSCÂND importanța actualizării relației dintre statele membre ale Uniunii Europene și Statele Unite Mexicane cu privire la serviciile aeriene, cu scopul de a oferi un temei juridic solid pentru serviciile aeriene dintre Uniunea Europeană și Statele Unite Mexicane și de a asigura continuitatea respectivelor servicii aeriene,
Paragraf
SUBLINIIND interesul lor pentru promovarea liberei concurențe în domeniul serviciilor aeriene și pentru evitarea încheierii de acorduri de către companiile aeriene cu scopul de a împiedica, limita sau denatura concurența,
Paragraf
CONSTATÂND că Uniunea Europeană nu are drept obiectiv compromiterea echilibrului dintre transportatorii aerieni ai Uniunii Europene și transportatorii aerieni ai Statelor Unite Mexicane, și nici modificarea dispozițiilor referitoare la drepturile de trafic din acordurile bilaterale existente privind serviciile aeriene,
Paragraf
CONVIN DUPĂ CUM URMEAZĂ:
Paragraf
Articolul 1
Paragraf
Dispoziții generale
Paragraf
(1) În oricare dintre acordurile bilaterale enumerate în anexa I, trimiterile la resortisanții unui stat membru al Uniunii Europene care este parte la acordul respectiv se interpretează ca trimiteri la resortisanții statelor membre ale Uniunii Europene.
Paragraf
(2) În fiecare dintre acordurile enumerate în anexa I, trimiterile la transportatorii aerieni ai statului membru al Uniunii Europene care este parte la acordul respectiv se interpretează ca trimiteri la transportatorii aerieni desemnați de respectivul stat membru al Uniunii Europene.
Paragraf
(3) Prezentul acord modifică anumite dispoziții ale acordurilor bilaterale existente privind serviciile aeriene enumerate în anexa I, fără a afecta drepturile de trafic existente.
Paragraf
Articolul 2
Paragraf
Desemnarea de către un stat membru al Uniunii Europene
Paragraf
(1) Dispozițiile alineatelor (2) și (3) din prezentul articol înlocuiesc dispozițiile corespunzătoare ale articolelor enumerate în anexa II literele (a) și respectiv (b), în ceea ce privește desemnarea unui transportator aerian de un stat membru al Uniunii Europene, autorizațiile și permisele acordate acestuia de Statele Unite Mexicane și refuzul, revocarea, suspendarea sau limitarea autorizațiilor sau, respectiv, a permiselor transportatorului aerian.
Paragraf
(2) La primirea unei desemnări făcute de către un stat membru al Uniunii Europene, Statele Unite Mexicane acordă fără întârziere autorizațiile și permisele adecvate, cu condiția ca:
Paragraf
(a)
Paragraf
transportatorul aerian să fie stabilit pe teritoriul statului membru al Uniunii Europene care a efectuat desemnarea, în temeiul Tratatului privind Uniunea Europeană și al Tratatului privind funcționarea Uniunii Europene, și să dețină o licență de operare valabilă în conformitate cu legislația Uniunii Europene; și
Paragraf
(b)
Paragraf
statul membru al Uniunii Europene care a eliberat certificatul de operator aerian să efectueze și să mențină un control reglementar efectiv al transportatorului aerian, iar autoritatea aeronautică competentă să fie identificată în mod clar în desemnare; și
Paragraf
(c)
Paragraf
transportatorul aerian să fie deținut, în mod direct sau prin intermediul unui acționariat majoritar, și să fie controlat efectiv de state membre ale Uniunii Europene ori de resortisanți ai acestor state membre sau de țările enumerate în anexa III ori de resortisanți ai acestor alte țări.
Paragraf
(3) Statele Unite Mexicane pot să refuze, să revoce, să suspende sau să limiteze autorizațiile sau permisele acordate unui transportator aerian desemnat de un stat membru al Uniunii Europene în cazul în care una dintre condițiile menționate la alineatul (2) nu este îndeplinită.
Paragraf
La exercitarea drepturilor lor în temeiul prezentului alineat, Statele Unite Mexicane nu fac discriminări între transportatorii aerieni din Uniunea Europeană pe motive de naționalitate.
Paragraf
Articolul 3
Paragraf
Siguranța
Paragraf
(1) Dispozițiile alineatului (2) din prezentul articol completează dispozițiile articolelor enumerate în anexa II litera (c).
Paragraf
(2) Atunci când un stat membru al Uniunii Europene a desemnat un transportator aerian al cărui control reglementar este efectuat și menținut de către un alt stat membru al Uniunii Europene, drepturile care revin Statelor Unite Mexicane în temeiul dispozițiilor privind siguranța cuprinse în acordul încheiat între statul membru al Uniunii Europene care a desemnat transportatorul aerian și Statele Unite Mexicane se aplică în mod identic în ceea ce privește adoptarea, exercitarea sau menținerea normelor de siguranță de către celălalt stat membru al Uniunii Europene, precum și în ceea ce privește autorizația de operare a respectivului transportator aerian.
Paragraf
Articolul 4
Paragraf
Compatibilitatea cu regulile de concurență
Paragraf
(1) Niciunul dintre acordurile bilaterale dintre Statele Unite Mexicane și state membre ale Uniunii Europene nu poate:
Paragraf
(a)
Paragraf
să favorizeze adoptarea de acorduri între întreprinderi, decizii ale asociațiilor de întreprinderi sau practici concertate care împiedică, denaturează sau limitează concurența;
Paragraf
(b)
Paragraf
să întărească efectele unor astfel de acorduri, decizii sau practici concertate; sau
Paragraf
(c)
Paragraf
să delege unor operatori economici privați responsabilitatea de a lua măsuri care împiedică, denaturează sau limitează concurența.
Paragraf
(2) Orice dispoziții ale acordurilor bilaterale enumerate în anexa I care sunt incompatibile cu alineatul (1) nu se aplică.
Paragraf
Articolul 5
Paragraf
Anexele la acord
Paragraf
Anexele la prezentul acord fac parte integrantă din acesta.
Paragraf
Articolul 6
Paragraf
Revizuirea și modificarea
Paragraf
Părțile pot, în orice moment, să revizuiască sau să modifice de comun acord, în scris, prezentul acord. Aceste modificări intră în vigoare în conformitate cu procedura stabilită la articolul 7 alineatul (1) din prezentul acord.
Paragraf
Articolul 7
Paragraf
Intrarea în vigoare
Paragraf
(1) Prezentul acord intră în vigoare după treizeci (30) de zile de la data ultimei notificări prin care părțile și-au comunicat reciproc, în scris, pe căi diplomatice, că procedurile lor interne necesare în acest scop au fost încheiate.
Paragraf
(2) Prezentul acord se aplică acordurilor bilaterale enumerate în anexa I litera (b) odată ce acestea au intrat în vigoare.
Paragraf
(3) Prezentul acord se aplică cu prioritate în cazul existenței unei diferențe între dispozițiile prezentului acord și cele ale acordurilor bilaterale enumerate în anexa I.
Paragraf
Articolul 8
Paragraf
Încetarea efectelor acordului
Paragraf
(1) În cazul în care unul dintre acordurile bilaterale enumerate în anexa I încetează să mai producă efecte, toate dispozițiile prezentului acord care se referă la acordul menționat încetează să mai producă efecte la aceeași dată.
Paragraf
(2) În cazul în care toate acordurile bilaterale enumerate în anexa I încetează să mai producă efecte, prezentul acord încetează să mai producă efecte la aceeași dată cu ultimul dintre aceste acorduri.
Paragraf
DREPT PENTRU CARE, subsemnații, pe deplin autorizați, semnează prezentul acord.
Paragraf
Încheiat în dublu exemplar la Bruxelles la cincisprezece decembrie două mii zece, în limbile bulgară, spaniolă, cehă, daneză, germană, estonă, greacă, engleză, franceză, italiană, letonă, lituaniană, maghiară, malteză, olandeză, polonă, portugheză, română, slovacă, slovenă, finlandeză și suedeză, fiecare dintre aceste texte fiind autentic. În cazul unor divergențe, textul în limba spaniolă prevalează asupra celorlalte versiuni.
Paragraf
За Европейския съюз
Paragraf
Por la Unión Europea
Paragraf
Za Evropskou unii
Paragraf
For Den Europæiske Union
Paragraf
Für die Europäische Union
Paragraf
Euroopa Liidu nimel
Paragraf
Για την Ευρωπαϊκή Ένωση
Paragraf
For the European Union
Paragraf
Pour l'Union européenne
Paragraf
Per l'Unione europea
Paragraf
Eiropas Savienības vārdā –
Paragraf
Europos Sąjungos vardu
Paragraf
Az Európai Unió részéről
Paragraf
Għall-Unjoni Ewropea
Paragraf
Voor de Europese Unie
Paragraf
W imieniu Unii Europejskiej
Paragraf
Pela União Europeia
Paragraf
Pentru Uniunea Europeană
Paragraf
Za Európsku úniu
Paragraf
Za Evropsko unijo
Paragraf
Euroopan unionin puolesta
Paragraf
För Europeiska unionen
Paragraf
За Съединените мексикански щати
Paragraf
Por los Estados Unidos Mexicanos
Paragraf
Za Spojené státy mexické
Paragraf
For De Forenede Mexicanske Stater
Paragraf
Für die Vereinigten Mexikanischen Staaten
Paragraf
Mehhiko Ühendriikide nimel
Paragraf
Για τις Ηνωμένες Πολιτείες του Μεξικού
Paragraf
For the United Mexican States
Paragraf
Pour les Etats-Unis mexicains
Paragraf
Per gli Stati Uniti messicani
Paragraf
Meksikas Savienoto Valstu vārdā –
Paragraf
Meksikos Jungtinių Valstijų vardu
Paragraf
A Mexikói Egyesült Államok részéről
Paragraf
Għall-Istati Uniti Messikani
Paragraf
Voor de Verenigde Mexicaanse Staten
Paragraf
W imieniu Meksykańskich Stanów Zjednoczonych
Paragraf
Pelos Estados Unidos Mexicanos
Paragraf
Pentru Statele Unite Mexicane
Paragraf
Za Spojené štáty mexické
Paragraf
Za Združene države mehike
Paragraf
Meksikon yhdysvaltojen puolesta
Paragraf
För Mexikos förenta stater
Paragraf
ANEXA I
Paragraf
LISTA ACORDURILOR BILATERALE MENțIONATE LA ARTICOLUL 1 DIN PREZENTUL ACORD
Paragraf
(a)
Paragraf
Acorduri privind serviciile aeriene între Statele Unite Mexicane și statele membre ale Uniunii Europene care, la data semnării prezentului acord, au fost încheiate și/sau semnate:
Paragraf
Acordul privind transportul aerian dintre Guvernul Statelor Unite Mexicane și Guvernul Federal al Austriei, semnat la Viena (Austria) la 27 martie 1995, denumit în continuare „Acordul Mexic-Austria”;
Paragraf
Acordul privind transportul aerian dintre Guvernul Statelor Unite Mexicane și Guvernul Regatului Belgiei, semnat la Ciudad de Mexico la 26 aprilie 1999, denumit în continuare „Acordul Mexic-Belgia”;
Paragraf
Acordul privind transportul aerian dintre Guvernul Statelor Unite Mexicane și Guvernul Republicii Federative Cehe și Slovace, semnat la Ciudad de Mexico la 14 august 1990, denumit în continuare „Acordul Mexic-Republica Cehă”;
Paragraf
Acordul privind transportul aerian dintre Guvernul Statelor Unite Mexicane și Guvernul Republicii Franceze, semnat la Paris (Franța) la 18 mai 1993, modificat prin Acordul de modificare și completare a Acordului privind transportul aerian dintre Guvernul Statelor Unite Mexicane și Guvernul Republicii Franceze, încheiat la Paris și Ciudad de Mexico prin schimbul de note din 13 ianuarie și 4 februarie 2004, denumit în continuare „Acordul Mexic-Franța”;
Paragraf
Acordul privind transportul aerian dintre Statele Unite Mexicane și Republica Federală Germania, semnat la Ciudad de Mexico la 8 martie 1967, denumit în continuare „Acordul Mexic-Germania”;
Paragraf
Acordul privind transportul aerian dintre Statele Unite Mexicane și Republica Italiană, semnat la Ciudad de Mexico la 23 decembrie 1965, modificat prin Acordul de modificare și completare a Acordului privind transportul aerian dintre Statele Unite Mexicane și Republica Italiană din 23 decembrie 1965, încheiat la Roma (Italia) prin schimbul de note din 2 august și 7 decembrie 2004, denumit în continuare „Acordul Mexic-Italia”;
Paragraf
Acordul dintre Guvernul Statelor Unite Mexicane și Guvernul Marelui Ducat al Luxemburgului privind transportul aerian, semnat la Ciudad de Mexico la 19 martie 1996, denumit în continuare „Acordul Mexic-Luxemburg”;
Paragraf
Acordul privind transportul aerian dintre Statele Unite Mexicane și Guvernul Regatului Țărilor de Jos, semnat la Ciudad de Mexico la 6 decembrie 1971, modificat prin Acordul de modificare a Acordului privind transportul aerian din 6 decembrie 1971 dintre Guvernul Statelor Unite Mexicane și Guvernul Regatului Țărilor de Jos, încheiat la Ciudad de Mexico prin schimbul de note din 24 august 1992, denumit în continuare „Acordul Mexic-Țările de Jos”;
Paragraf
Acordul privind serviciile aeriene dintre Guvernul Statelor Unite Mexicane și Guvernul Republicii Polone, semnat la Ciudad de Mexico la 11 octombrie 1990, denumit în continuare „Acordul Mexic-Polonia”;
Paragraf
Acordul privind transportul aerian civil dintre Guvernele Mexicului și Portugaliei, semnat la Lisabona (Portugalia) la 22 octombrie 1948, denumit în continuare „Acordul Mexic-Portugalia”;
Paragraf
Acordul privind transportul aerian dintre Guvernul Statelor Unite Mexicane și Guvernul Regatului Spaniei, semnat la Ciudad de Mexico la 21 noiembrie 1978, denumit în continuare „Acordul Mexic-Spania”;
Paragraf
Acordul dintre Guvernul Statelor Unite Mexicane și Guvernul Regatului Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord privind serviciile aeriene, semnat la Ciudad de Mexico la 18 noiembrie 1988, denumit în continuare „Acordul Mexic-Regatul Unit”.
Paragraf
(b)
Paragraf
Acorduri privind serviciile aeriene dintre Statele Unite Mexicane și statele membre ale Uniunii Europene care nu au intrat încă în vigoare la data semnării prezentului acord:
Paragraf
Acordul privind transportul aerian dintre Statele Unite Mexicane și Spania, semnat la Madrid (Spania) la 8 aprilie 2003.
Paragraf
ANEXA II
Paragraf
LISTA ARTICOLELOR DIN ACORDURILE ENUMERATE ÎN ANEXA I ȘI MENȚIONATE LA ARTICOLELE 2 ȘI 3 DIN PREZENTUL ACORD
Paragraf
(a)
Paragraf
Desemnarea de către un stat membru:
Paragraf
articolul 3 din Acordul Mexic-Austria;
Paragraf
articolul 3 din Acordul Mexic-Belgia;
Paragraf
articolul 3 din Acordul Mexic-Republica Cehă;
Paragraf
articolul 3 din Acordul Mexic-Franța;
Paragraf
articolul 3 din Acordul Mexic-Germania;
Paragraf
articolul 3 din Acordul Mexic-Italia;
Paragraf
articolul 3 din Acordul Mexic-Luxemburg;
Paragraf
articolul 3 din Acordul Mexic-Țările de Jos;
Paragraf
articolul 3 din Acordul Mexic-Polonia;
Paragraf
articolul II din Acordul Mexic-Portugalia;
Paragraf
articolul 3 din Acordul Mexic-Spania;
Paragraf
articolul 4 din Acordul Mexic-Regatul Unit.
Paragraf
(b)
Paragraf
Refuzul, revocarea, suspendarea sau limitarea autorizațiilor ori a permiselor:
Paragraf
articolul 4 din Acordul Mexic-Austria;
Paragraf
articolul 5 din Acordul Mexic-Belgia;
Paragraf
articolul 4 din Acordul Mexic-Republica Cehă;
Paragraf
articolul 4 din Acordul Mexic-Franța;
Paragraf
articolul 4 prima teză din Acordul Mexic-Germania;
Paragraf
articolul 4 din Acordul Mexic-Italia;
Paragraf
articolul 4 din Acordul Mexic-Luxemburg;
Paragraf
articolul 4 din Acordul Mexic-Țările de Jos;
Paragraf
articolul 4 din Acordul Mexic-Polonia;
Paragraf
articolul VII din Acordul Mexic-Portugalia;
Paragraf
articolul 4 din Acordul Mexic-Spania;
Paragraf
articolul 5 din Acordul Mexic-Regatul Unit.
Paragraf
(c)
Paragraf
Siguranța:
Paragraf
articolul 6 din Acordul Mexic-Austria;
Paragraf
articolul 7 din Acordul Mexic-Belgia;
Paragraf
articolul 6 din Acordul Mexic-Republica Cehă;
Paragraf
articolul 6a din Acordul Mexic-Franța;
Paragraf
articolul 6a din Acordul Mexic-Italia;
Paragraf
articolul 6 din Acordul Mexic-Luxemburg;
Paragraf
articolul 6 din Acordul Mexic-Țările de Jos;
Paragraf
articolul V din Acordul Mexic-Portugalia;
Paragraf
articolul 8 din Acordul Mexic-Regatul Unit.
Paragraf
ANEXA III
Paragraf
LISTA CELORLALTE STATE MENȚIONATE LA ARTICOLUL 2 DIN PREZENTUL ACORD
Paragraf
(a)
Paragraf
Republica Islanda (în temeiul Acordului privind Spațiul Economic European);
Paragraf
(b)
Paragraf
Principatul Liechtenstein (în temeiul Acordului privind Spațiul Economic European);
Paragraf
(c)
Paragraf
Regatul Norvegiei (în temeiul Acordului privind Spațiul Economic European);
Paragraf
(d)
Paragraf
Confederația Elvețiană (în temeiul Acordului dintre Comunitatea Europeană și Confederația Elvețiană privind transportul aerian).