AcasăLegislație UE32010R0568

Regulamentul (UE) nr. 568/2010 al Comisiei din 29 iunie 2010 de modificare a anexei III la Regulamentul (CE) nr. 767/2009 al Parlamentului European și al Consiliului în ceea ce privește interzicerea introducerii pe piață sau a utilizării pentru nevoile nutriționale ale animalelor a produselor proteice obținute din drojdii de tip „Candida” cultivate pe n-alcani (Text cu relevanță pentru SEE )

În vigoare
Tip:Regulament
Publicat:29.06.2010
În vigoare din:20.07.2010
Articole:3
EUR-Lex
Paragraf
având în vedere Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene,
Paragraf
având în vedere Regulamentul (CE) nr. 767/2009 al Parlamentului European și al Consiliului din 13 iulie 2009 privind introducerea pe piață și utilizarea furajelor, de modificare a Regulamentului (CE) nr. 1831/2003 al Parlamentului European și al Consiliului și de abrogare a Directivei 79/373/CEE a Consiliului, a Directivei 80/511/CEE a Comisiei, a Directivelor 82/471/CEE, 83/228/CEE, 93/74/CEE, 93/113/CE și 96/25/CE ale Consiliului și a Deciziei 2004/217/CE a Comisiei, în special articolul 6 alineatul (2) al doilea paragraf,
1
Regulamentul (CE) nr. 767/2009 stabilește cerințe generale privind siguranța și comercializarea hranei pentru animale. În special, el conține o listă de materii prime a căror introducere pe piață sau utilizare pentru nevoile nutriționale ale animalelor este restricționată sau interzisă.
2
Directiva 82/471/CEE a Consiliului și Decizia 85/382/CEE a Comisiei din 10 iulie 1985 privind interzicerea utilizării în hrana animalelor a produselor proteice obținute din drojdii de tip Candida cultivate pe n-alcani interzic introducerea pe piață și utilizarea în hrana animalelor a produselor proteice obținute din drojdii de tip Candida cultivate pe n-alcani. Motivul pentru această interdicție este că anumite tulpini de drojdii de tip Candida cultivate pe n-alcani sunt patogene și, în anumite situații, pot provoca reacții de hipersensibilitate, prezentând astfel riscuri potențiale pentru sănătatea animală sau umană.
3
Având în vedere că nu există noi progrese tehnice și nici noi dovezi care să stabilească faptul că utilizarea unor astfel de produse proteice pentru nevoile nutriționale ale animalelor este sigură, introducerea pe piață și utilizarea acestor produse ar trebui să fie interzise în continuare, iar Regulamentul (CE) nr. 767/2009 ar trebui să prevadă această interdicție.
4
Pentru a gestiona riscurile privind siguranța hranei pentru animale, lista materiilor prime a căror introducere pe piață pentru nevoile nutriționale ale animalelor este interzisă, prevăzută anterior în Decizia 2004/217/CE a Comisiei, trebuia inclusă în capitolul 1 al anexei III la Regulamentul (CE) nr. 767/2009.
5
Punctele 5 și 6 din capitolul 1 al anexei III la Regulamentul (CE) nr. 767/2009 ar trebui aliniate la Decizia 2004/217/CE.
6
Prin urmare, Regulamentul (CE) nr. 767/2009 ar trebui modificat în consecință.
7
Din rațiuni de claritate, Decizia 85/382/CEE a Comisiei ar trebui abrogată.
8
Măsurile prevăzute în prezentul regulament sunt conforme cu avizul Comitetului permanent pentru lanțul alimentar și sănătatea animală,

Articolul 1

Paragraf
Capitolul 1 din anexa III la Regulamentul (CE) nr. 767/2009 se modifică după cum urmează:
Punctul 1
Punctele 5 și 6 se înlocuiesc cu următorul text:
Punctul 5
Toate deșeurile rezultate din diferite etape ale procesului de tratare a apelor urbane, menajere și industriale reziduale, definite la articolul 2 din Directiva 91/271/CEE a Consiliului din 21 mai 1991 privind tratarea apelor urbane reziduale indiferent de tratarea ulterioară a acestor deșeuri și, de asemenea, indiferent de originea apelor reziduale.
Punctul 6
Deșeuri urbane solide, cum ar fi deșeurile menajere.
Punctul 2
Se adaugă următorul punct 8:
Punctul 8
Produsele proteice obținute din drojdii de tip Candida cultivate pe n-alcani.

Articolul 2

Paragraf
Decizia 85/382/CEE se abrogă.

Articolul 3

Paragraf
Prezentul regulament intră în vigoare în a douăzecea zi de la data publicării în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene.
Paragraf
Se aplică de la 1 septembrie 2010.
Paragraf
Adoptat la Bruxelles, 29 iunie 2010.Pentru ComisiePreședinteleJosé Manuel Barroso